Rexlibris Media Group prezintă: Poezii cu coronavirus

Adrian Munteanu

ȚIN SFAT CU MINE

 

Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume.

Cuvântul mă mai crede o epavă.

Reînnoit la mijloc de octavă

Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume.

 

E frig destul pe-a sufletului navă.

Prin carotidă se preling cutume.

Consoanele nu-s tată şi nici mume

Atâtor clipe subţiate-n lavă.

De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,

Iar gândul meu, murind tăcut pe gard,
S-a scurs în ochiu-n care se mai zbate

Un timp ascuns sub strat aprins de fard.

 

***

Cristian Petru Bălan

PE POARTA LARG DESCHISĂ A UNUI CIMITIR, AȘA STA SCRIS…

 

Pe poarta larg deschisă a unui cimitir
Găsii o poezie scrisă cu tibișir…
Când unii-au vrut s-o șteargă, eu am transcris-o-ndată
Și v-o postez aicea. Priviți-o cum arată:

FRICA DE PIEIREA FINALĂ

Pedeapsa brusc venită-i mai mult ca meritată!
Cine-a potolit TERRA atât de zvăpăiată?
Fără război și sânge, ne-a amuțit cuvântul,
Că-n numai zece zile tăcut e tot Pământul:
N-auzi chelălăială, nici țopăieli, orgie –
Și nu mai vezi distracții, parăzi, nici veselie;
Fug toți, unii de alții, și-au devenit penibili –
Să nu ia sporii morții temuți și invizibili.
Cu răspândiri de fulger, ciuma născută-n China
E cam prin orice țară, dând unii pe-alții vina.
Dacă privești în jururi, observi că totu-i gol…
S-a-nțepenit planeta cu roțile-n nămol!
Sunt toate alandala: comerț, economie,
Slujbe, învățătură – și câte-o să mai fie!…
Doar păsările cântă și-s libere să zboare –
Față de noi natura e chiar nepăsătoare.
Când unii spun: „Răbdaree! Curând va fi iar bine!”
Alții răspund: „Aiurea! Sfârșitul – uite-l: Vineee!”…
De-aceea, vă-ntreb iarăși: „Cine-a schimbat tot, oare?”

Până-mi răspunzi, pe-aicea, v-aștept cu nerăbdare…
N-o să-mi scăpați niciunul plătind prin fugă birul!
Semnez mai jos cu milă. Semnez eu,
CIMITIRUL”.

 

***

Constantin STOICA

CĂȚELUL

 

Printr-un parc, pe la chindie,

Deși nu era permis

În deplină pandemie,

Un bătrân cu pălărie

Comitea un compromis.

 

Pe-o alee, prin urmare,

Cu o mână-n buzunar

Se plimba vorbind cam tare

Cu un animal, se pare,

Ce-l avea imaginar.

 

Florile de primăvară

Nu-l interesau de loc

Și nici liniștea de-afară,

Căci fiind aproape seară

Omul se grăbea spre bloc.

 

Brusc apar, din întâmplare

Venind către dânsul drept,

Trei bărbați în patrulare,

În ținute militare

Și cu armele la piept.

 

După ce-l înconjurară,

Un oștean zice decent:

– De ce ați ieșit afară,

Când e ordin, bunăoară,

Să stați în apartament?!!!

 

– Cu cățelul sunt … și-arată

Scoțând mâna către ei

O „ceva” puțin ciudată,

Mititică și curbată …

Am si hârtiuța … vrei?

 

Militarii cu grăbire

Se privesc zâmbind stingher,

Căci în palmă, cu uimire,

Văd un lucru peste fire,

Apoi șeful pișicher

 

Zice, totuși, cu prestanță:

– Vă cam bateți joc de noi!

– Domnilor, vă par o zdreanță?

E cățel, cu siguranță,

Însă e de … usturoi !

 

***

Marius Mihai COȘERARIU
CE FERICIȚI AM FOST, DAR N-AM ȘTIUT

Ce fericiți eram și ce bogați
Și ne-ntâlneam cu toții-n sărbători,
Bunici, părinți, nepoți, surori și frați,
Ne bucuram de viață și de flori!

Mergeam pe stradă liberi și zâmbeam
Și alergam cu pletele în vânt,
În brațe ne luam și ne iubeam
Și Soarele zâmbea peste pământ.

Ce bine mai era și-aveam de toate
Și dragoste și dreptul la sărut,
Și liniște, credință, libertate,
Cât de frumoși eram, dar n-am știut!

Prin parcuri se plimbau îndrăgostiți,
Ținându-se de mână, fără teamă,
Prin cafenele, oameni fericiți,
Dar n-am știu, ori n-am băgat de seamă.

Duminica-n Biserici era plin
De oameni credincioși până-n pridvor,
Ce se rugau la Cer, cu har divin,
Cântând smeriți cu îngerii în cor.

Dar astăzi, iată, stăm închiși în case,
Să ne-apărăm de viruși inventați,
În amintirea zilelor frumoase,
Când nu știam cât eram de bogați.

Continue reading „Rexlibris Media Group prezintă: Poezii cu coronavirus”

Alexandrina TULICS: De n-ai fi fost

De n-ai fi fost

La cruce pentru mine,

Şi n-ai fi suferit în locul meu,

Astăzi n’aş fi ştiut de Tine,

De jertfa-Ţi sfântă, Domnul meu.

De n-ai fi fost la Golgota în chinuri

Şi atârnat între pământ şi cer,

N’aş fi ştiut căci fără Tine,

Sunt gol şi muritor, şi pot să pier . . .

N’aş fi gustat din sfânta-Ţi părtăşie,

N’aş fi băut din cupa cu nectar,

M’aş fi hrănit cu roşcove, ca porcii

Şi-aş fi-nghiţit mereu al vieţii-amar.

N’aş fi alergat din bucurie

Să Te cuprind în rimă şi în cânt.

N’aş fi sorbit din părtăşie,

Din sarea şi dulceaţa Duhului Preasfânt.

N’aş fi băut până la fund paharul

Dulceţii sfinte ce mi-ai dăruit;

Şi-aş fi avut doar răul şi amarul,

Acesta mi-ar fi fost cântarul vieții,

Fără Tine pe pământ.

N’aş fi lucrat cu bucurie

În via-n care Tu m-ai pus.

N’aş fi sădit la rădăcină

Chiar dacă scot răul, prin plâns.

N’aş fi cules cu fericire

Din roada Duhului Preasfânt;

N’aş fi ştiut de bucurie,

De rugăciune şi de cânt;

Aş fi umblat în zdrenţele vieţii

Aicea jos,pe-acest pământ,

Fără de soare şi ruga dimineţii,

Fără de rouă,răcoare-n Duhul Sfant;

M-aş fi luptat cu „morile de vânt”.

Eu n’aş fi fost nimic,

De n’ai fi fost să Te jertfeşti

La cruce, pentru mine.

De aceea, cu lacrimi azi Îţi scriu:

-Îţi multumesc;

De jertfă,de iertare şi-ndurare

Şi-ngenucheată-n faţa Ta,

Strig; Slavă, Glorii, Osanale!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

28 aprilie 2020

(Din albumul ,,Fărâme de Lumină”)

Lia RUSE: Poem de iubire

Tăceri clădind lumină, răscolitoare clipe

Atârnă-n blânde gânduri al viselor extaz,

Zile sculptate-n soare, cu verde în risipe,

Se coc încet, încet pe al timpului răgaz.

Se  îmbulzesc în taină mirări -din dor- descinse,

Pe ii de primăvară râd râuri înşirate…

Se-ntoarce viaţa dulce prin ramurile-aprinse

Cu frăgezimea florilor catifelate…

Vântul atinge-azurul, într-un joc, peste amiezi!

În jur se simte ochiul lucitor al ispitei,

Liniştea, cu suflul ascuns în ramurile verzi,

Ar vrea să schimbe, parcă, bătăile clipei.

Sufletul înfloreşte-ntr-un poem de iubire

Presimt răsuflarea-ţi şi…închipuirea zboară…

Foşneşte gândul ca o frunză-n rătăcire

Şi liliacul mov ne prinde-n primăvară…

…………………………………………

Cu o înţelegere-n priviri nu ne vorbim…

Ne pierdem în admiraţia primăverii,

Umbrele ni se încurcă-n mers şi este sublim,

Fumul sentimental aprinde clipa tăcerii!…

……………………………………………

LIA RUSE

Laval-Montreal, Canada

28 Aprilie 2020

 

 

Ileana VLĂDUȘEL: Cântec răgușit

Cântec răgușit

 

Sunt un aed cu glasul răgușit

Umilă mă aplec pe coală-în stih,

Sunt ultima din tagma ce  încântă

În altar, muza ce îmi este sfântă.

 

Ca într-o liturghie mă închin

Cuvintelor născute din pelin

Și din dulceața versului renasc

În inimă poeme când se nasc.

 

În noapte se topește lumânarea,

În scrisul ilizibil, plâng chemarea

Ce nu mă lasă versul să-l închid

În colivia celor fără vis.

 

Mă doare acest cântec răgușit

Așa cum doare cuiul din Isus!

Îl port cu mine, cruce peste filă

Și îmi plâng cântecul rănit de hulă.

 

Sunt un aed cu glasul răgușit,

Mi-e mâna dor, privirea îmi este vis

Și-aș vrea pe liră strunele să pot,

vibrând să aprind emoția în toți!

 

Cărarea către muză-i presărată

Cu mărăcini ce-mi sângerează în talpă,

Mi-e glasul răgușit, inima strânsă

Și-între aezi, din toți, sunt cea din urmă!

 

În lanul meu cândva de-or înflorii

Din rana tălpilor maci sângeri,

Dacă vă plac, să-i puneți în fereastră,

De aedul răgușit să v-amintească!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

27 aprilie 2020

 

 

Corneliu NEAGU: Castanii

CASTANII

 

Au înflorit castanii la-nceput de mai,

coroanele par sfinte candelabre,

cu brațele întinse spre cerescul rai,

să-și etaleze sfintele podoabe.

Ajung când soarele dispare-n asfințit,

lăsând în urmă gara-ntunecată…

Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,

castanii mai frumoși ca niciodată.

 

Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,

cu-același tren, în gara noastră mică,

și gându-acesta, printre amintiri ascuns,

îmi toarnă-n suflet reci fiori de frică.

Rămân în urmă și privesc nedumerit

atâtea chipuri care-mi par străine,

eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,

nu cel ce-și vinde viața pentru tine.

 

Pe malul râului ajung într-un târziu,

urmând poteca, parcă neumblată,

unde aș fi vrut s-ajung nici nu mai știu,

mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.

Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,

las pe peron prezentul care doare,

vei fi de-acum doar umbra din trecut,

sau, între foi, petala dintr-o floare…!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 aprilie 2020

Ierodiacon IUSTIN T.: Nu putem întreba Dragostea cine suntem…

          Și de ce…?

     Păi, mai întâi, să jubilam în inima noastră că sunt anumite lucruri care nu se întreabă!… Care nu se pot intreba. Fiindcă întrebarea însăși face parte din nerostitul Răspuns…

     Or întrebarea „cine sunt eu?” asta încearcă. Sa stabilească o legătură între faptul de a exista („sunt”) și eu. Ce treaba are starea de „a fi” cu mine? Ce are a face Ființa cu „eu”.

    În fapt, e ca și cum am întreba Existența: „Ce treabă ai tu cu mine?”.

    O, fie și numai din asta, am atins coarda Iubirii…! Va închipuiți ce ar „raspunde” Iubirea la așa ceva? Fiindcă noi, în acea clipă, O întrebăm pe Ea: „De ce nu ești doar impersonală? De ce Te interesează să exiști și ca… persoana mea?!”

    Atunci, dragi prieteni, am intrat în lumea minunată a Răspunsului. Fiindcă doar am formulat altfel…

    Iar în starea asta, nici nu mai vrem răspuns. Vrem doar să fim lăsați să nu mai plecăm niciodată de aici! Căci unde să „plecăm” de la Originea noastră?

   Așa că de câte ori avem mari-mari întrebări, întrebări din acelea „imposibile”, să le (re)formulăm în așa fel încât să ni se răspundă… Să nu poată decât să ni se răspundă.

    Așadar, să intrăm în dialog cu Dragostea:

    – „Spune-mi Tu, cine sunt eu?”

   Ca s-auzim cum se răsucește spre noi:

    – „O, ce n-aș putea Eu fi…!”

    Să ne fie destul. Să ne fie cu prisos.

——————————-

Iustin T., 26 aprilie 2020

Carolina BALDEA: Păcat ceresc (poeme)

ÎNGERUL IERBII

 

Tălpile mele goale

purtate de aripa gândului flămând,

Aleargă nestăpânite prin iarba îndepărtată

a copilăriei!

 

Pe întinderea inocenței,

copilul din mine îmbrățișează timpul.

Ochiul îngerului ierbii, clipind bucuros,

se deschide vioi,

sărutându-mi pașii!

 

Largi, aripile lui mă-nvelesc

eliberându-mă din mine.

Vorbele se risipesc în tăceri adânci,

Doar …simt!

 

Atingerea verde mă-nalță către dumnezeire,

eliberând copilul răstignit de-o veșnicie

În trup învechit.

 

Brusc, clipa mă strigă în mine

chemând copilul înapoi, către asfințituri.

Ochiul umed al îngerului, acum trist, se închide,

smulgându-mi de sub tălpi

și ultimul fir de iarbă…!

 

 

ÎNTREBĂRI

 

I-ai spus vreodată zilei că eu sunt strălucirea

Din ploaia de lumină ce-n ochi ți se răsfiră,

Că-n piept îți sunt bătaie și flacără și șoaptă,

Că sunt secunda vieții ce timpul ți-l răsfiră…?

 

Mă-ntreb, oare vreodată când ziua-și pleacă fruntea

Și îngeri, blând, te-mbie să treci sub veghea lor,

Primind sărutul clipei, m-ai furișat prin gânduri,

M-ai legănat cu-n zâmbet și ți-ai șoptit…”mi-e dor”..?

 

Și oare-n zorii leneși când pleoapa lin se zbate

Și-o rază jucăușă salutu-i ți-a lăsat,

Tu m-ai luat în brațe să mă trezești din tine

Și să-mi zâmbești departe…știind că m-ai visat…?

 

Doar întrebări nălucă, ce-și caută răspunsul,

Ce-mi împânzesc prin gânduri și somnul mi-l alungă,

Mă tremură în mine și-n ochi cu pleoapa tristă

Lăsând cărare lină…de dor și cale lungă!

 

 

A FOST UN VIS ?

 

Oare-am visat, când degete febrile

Prin părul meu își căutau cărarea,

Și-n ochii ce și-au ridicat privirea

Se împleteau dorința și mirarea…?

 

Un vis a fost, când buzele flămânde

Pe ceafa caldă înfloreau fiori,

Și-n piept apoi, atingerea fierbinte

Se risipea-n explozie de culori…?

 

A fost un vis când m-ai luat în brațe

Și-am renăscut murind, iubind durut,

Și-n țipăt de izbândă, rândunici gingașe,

În cuibul ființei mele s-au zbătut…?

 

A fost un vis când limbi de flăcări roșii

Dansau frenetic pe zăpezi sihastre,

Iar ochii tăi ce s-au deschis în mine

Au răscolit întinderile-albastre…?

 

Nu, n-a fost vis, s-a întâmplat aievea

Dar nu acum, ci într-un veac trecut,

Când noi ne căutam prin răsărituri

Mult  mai-nainte de-a ne fi născut…!

 

 

ÎNTOARCERE  LA RĂDĂCINI

 

Din mers te-oprește , omule grăbit,

Și mai admiră-n tihnă-o floare,

Fă-ți timp și-ntreabă firul ierbii

Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?!

 

Ascultă păsările-n ramuri

Și greierii ce cântă-n seară,

Desculț aleargă-n iarba moale

Mai fi copil o clipă, iară!

 

Fă-ți un căuș din podul palmei

Și bea dintr-un izvor de munte,

La umbra nucului adastă

Când ai sudoarea-n bob pe frunte!

 

Continue reading „Carolina BALDEA: Păcat ceresc (poeme)”

Adrian BOTEZ: Hristos a Înviat !

HRISTOS A ÎNVIAT ! – ADEVĂRAT A ÎNVIAT !…și NUMAI PRIN EL, NOI, TOȚI, VOM  ÎNVIA !!!” – spunea Părintele DUMITRU STĂNILOAE (cf. Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939 – urmându-l, astfel, în Revelație, pe Sfântul Apostol PAVEL – Învierea şi arătările lui Hristos – 1 Corinteni 15).

…În primăvara anului 2020, HRISTOS-DUMNEZEU-UNU ne-a încercat, pe toți, într-o Strălucit-Minunată Făptuire, a  Duhului Său de Foc! Și, poate, unii (chiar mulți…!) dintre trădătorii Lui HRISTOS-DUMNEZEU măcar și-au conștientizat ipocrizia lor trădătoare, prin care-și NEAGĂ ÎNVIEREA ÎNTRU DUH – și, astfel, își re-neagă DUMNEZEUL UNIC :  pe CEL ÎNVIAT!! Acum, abia, spusele Lui HRISTOS-DUMNEZEU :  „Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”  (Matei, 10/34) vor fi fost înțelese de mult mai mulți, decât în restul anilor noștri, de ”stagiu” pe acest Pământ-Vale a Plângerii – ani de viață adormită, văicărită (cu lacrimi de crocodil) și teribil de ipocrită și degenerată spiritual.

Grăiește, despre aceste Vorbe Sfinte ale HRISTOSULUI, Sfântul NICOLAE VELIMIROVICI : ”A se citi: <<NU AM VENIT SĂ ÎMPAC ADEVĂRUL ŞI MINCIUNA, ÎNŢELEPCIUNEA ŞI PROSTIA, BINELE ŞI RĂUL, DREPTATEA ŞI SILNICIA, DOBITOCIA ŞI OMENIA, NEVINOVĂŢIA ŞI DESFRÂNAREA, PE DUMNEZEU ŞI PE MAMONA, CI AM ADUS SABIE CA SĂ TAI ŞI SĂ LE DESPART, ÎNCÂT SĂ NU SE AMESTECE>>. Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu SABIA ADEVĂRULUI. Ori cu SABIA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU, ceea ce e totuna. Fiindcă ADEVĂRUL ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE ADEVĂRUL.

Apostolul Pavel sfătuieşte: <<LUAŢI SABIA DUHOVNICEASCĂ, CEA CARE ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU>>. Iar Sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu, în mijlocul a şapte sfeşnice, iar din gura Lui ieşea o sabie, ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce altceva poate fi decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? ACEASTĂ SABIE ESTE MÂNTUITOARE PENTRU LUME, NU PACEA BINELUI CU RĂUL. Şi atunci, şi acum, şi din veac şi până în veac”.  (Sfântul Nicolae Velimirovici, Întrebări ale lumii de azi, Editura Sofia, p. 39).

Iată și zicerile înțelepte ale Părintelui ILIE CLEOPA (armonizate, perfect, cu predicarea Sfântului NICOLAE VELIMIROVICI !), despre LUPTA PENTRU ÎNVIEREA DUHULUI NOSTRU:

”(…) Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul, după cuviinţă, să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ. (…) Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi, după dreptate, ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: <<UNDE-ŢI ESTE, MOARTE, BIRUINŢA TA? UNDE-ŢI ESTE, MOARTE, BOLDUL TĂU?>> (Osea XIII, 14; I Corinteni XV, 55).

În cele ce urmează, dorim să arătăm, pe scurt, cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte, de la sfârşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvântul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: <<SE SEAMĂNĂ TRUPUL ÎNTRU STRICĂCIUNE, ÎNVIAZĂ ÎNTRU NESTRICĂCIUNE. Iată darul nestricăciunii! SE SEAMĂNĂ ÎNTRU NECINSTE, ÎNVIAZĂ ÎNTRU SLAVĂ. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor>> (Matei XIII, 43). <<SE SEAMĂNĂ ÎNTRU SLĂBICIUNE, ÎNVIAZĂ ÎNTRU PUTERE>>. Iată darul puterii! SE SEAMĂNĂ TRUP FIRESC, ÎNVIAZĂ TRUP DUHOVNICESC. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor” (I Corinteni XV, 42-44).

Și continuă :                       

”Însă, dacă dorim să avem fericire veşnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică şi cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu până la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mântuitorul ne spune că: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei X, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogăţii şi bunătăţi. Ei priveghează pururea, chiar când ajung la liman sunt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stâncă şi să li se întâmple primejdie şi pagubă mare.

Continue reading „Adrian BOTEZ: Hristos a Înviat !”

George PETROVAI: Hristos a Înviat (poeme)

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cui, Doamne, am fi fost acum

de nu veneai să ne îndrumi

și nu ne dăruiai lumină

din candela acestei lumi,

 

când mii de ani n-au fost de-ajuns

din oameni negura s-alunge

și-atâtea inimi mai ezită

renașterea să și-o câștige?!…

 

Dar Dumnezeu e Adevăr

azi ca și ieri și-n veci de veci;

de-aceea Lui Îi mulțumim

că nu suntem niște zevzeci

 

și-n marea Lui milostivire

de preaputernic Făcător,

ne dă prilejul să-L cinstim

pe Fiul Său mult iubitor,

 

care-a murit în grele chinuri

și-apoi pe moarte a călcat,

ca oamenii model să-L aibă

când spun Hristos a înviat!

 

 

RUGĂCIUNEA CRUCIFICATULUI

 

De mii de ani stau răstignit

pe crucea dăltuită

din jertfa mântuirii

și-nfiptă-adânc

în Căpățâna omenirii,

 

dar bieții muritori refuză

să ia lumina nemuririi

din candela eternului Cuvânt,

ci-și făuresc cu opinteli de moarte

enorme cruci din fală și-amăgire,

ce-ntreg Pământul-l fac să pară

colecție de-ntinse cimitire.

 

Continue reading „George PETROVAI: Hristos a Înviat (poeme)”

Mircea Dorin ISTRATE: Poezii pentru Sfintele Sărbători de Paște

SUB PATRAFIR DE STELE

 

În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,

Să privegheze lumea din vârful unui deal,

Și de acolo  Doamne în preaspășită rugă

Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.

 

Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat

Sub umbra Ta  norodul  să-mi fie câștigat,

Că  Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume

Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai  bune.

 

La vechile-ți altare mereu s-au închinat,

Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,

Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,

C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.

 

La sfânta liturghie, cucernicii părinți

Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,

Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim

De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.

 

Păcătuim  în viață, că cel păcat ne-mbie

Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,

Uitând că doar iertarea și veșnica iubire

Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.

 

De-aveți în al vost suflet biserica din deal

Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,

Nimic în astă lume  n-o să vă fie greu

C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.

 

Din huma cea cu moșii luați mereu putere,

S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,

Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,

Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.

 

Din lacrima durerii vă faceți bucurie,

Iar urgisita vreme istorie vă fie,

Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,

Că țara și cu Domnul pe-aicea au un rost.

 

*

Sub patrafir de stele, biserica din deal

Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,

Că la sfârșitul lumii, aici va fi  să-mi fie

Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.

 

 

AICI, LA MINE-N SFÂNTUL MEU ARDEAL

 

Motto: 

„Ascunsă-i veșnicia în Ardeal,

Prin văi umbroase, câmpuri, sus pe deal,

Și  din cuibarul astui  dulce plai

Tu ne-ai făcut chiar tinda unui rai”

 

Aicea-s frumuseți cum nu-s pe lume

Aici pământu-i unt de-ntins pe pâine,

Aicea stâna-i cuib de veșnicie

Și câmpu-ntreg cusut îmi e pe-o ie.

 

Aicea vorba-i lungă și domoală,

Aicea dorul țării-i dulce boală,

Aicea moșu-i sfântul din pomelnic

Și-n țintirim mormânt de om jertfelnic.

 

Aici noi ținem datina străbună

Și sfinții din altarne țin de mână

Să nu lăsăm credința veștejească

Și-n ceia tineri veșnic să renască.

 

Aici izvoru-i leac de lecui,

Iar cea codană bună-i de iubit,

Aici dacă mă-njuri de biata mamă,

La săptămână ți-oi mânca pomamă.

 

Aici trăim smerelnic și frumos

Îndestulați puțin, dar sănătos,

Aici suntem de când ne știm acasă

Trăind sub umbra Maicii cea Miloasă.

 

Aicea  râul, codrul, ne e frate,

Aicea depărtarea ni-i aproape,

Aici ni-i somnul veșnic în țărână

La cap cu-n prun, ca umbră să ne țână.

 

Aicea bolta nopți-i înstelată,

Iar pe cărarea strâmtă-nrourată

Sub pași ușori se tăinuiesc iubiri

Ce-or lăcrima cândva, în amintiri.

 

Aici voi fi mereu ce-mi place mie

Cât îmi sunt viu jertfelnic, mort, vecie,

Acum, un trăitor aici pe-un deal,

Iar mîine huma, bunului Ardeal.

 

 

VEȘNICIA ÎN ARDEAL

 

Sui, cobor și sui din nou

prin Ardealul meu în rouă,

Dealuri  îmi ajung la nori,

văi prin câmpuri îmi coboară,

 

Pe coline mărgelate

cu biserici mici, bătrâne,

Stău din timpuri vechi, uitate

ici și colo, târle, stâne,

 

Veșnicia și credința,

amândouă-n gemănate,

Întăritu-ne-au voința

să-i fim locului cetate.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poezii pentru Sfintele Sărbători de Paște”