În Marea Cetate a Culturii se desfăşoară, sub semnul deplinelor împliniri, Marea Şedinţă a Marelui Consiliu de Cultură, respectiv şedinţa săptămânală, aceea pentru analiza Marilor Proiecte încă Nerealizate. Marele Consilier Şef se uită sever, peste ochelari, la Marii Consilieri de Rând, apoi şi la Marele Consilier Mic, dă din cap a dojană şi spune cu glas adânc:
– Băiiii, scroafa-i moartî-n cotineaţî şî ni paşti mazilu’ că anu’ aista-s alejeri şî-ş’ dă sama bizonu’ cî la capitolu’ culturî am pus-o di mămăligî cu toati şeli, chiar şî cu fotbalu’ unde am cam băgat banu’, da di ieşât n-o ieşât nica. Şi-i di făcut bre, cum bini zâşe Lenin acu şeava vremi-n urmî? Cî ne-am cam băgat chişioarili în tot şi-o şerut iştia di trii ani ş-acu’ dac-a hi sî hie, cu votu’ şeala uninominal, ajunjim iară în învăţământ sî predăm la clasîli şealea di copchii năroz’ cu problemi di comportament. Ş-acoluşa, cam ştiţi cumu-i, nu vă mai spui io… Hai, s-aud acu’ cum ieşâm din belé!?
Marea Consilieră Blondă zâmbi fermecător, aşa cum făcea totdeauna şi ridică mânuţa ei grăsuţă, încărcată de inele şi brăţări. Primi drept de cuvântare din partea şefului, plus o privire drăgăstoasă, deşi făcea parte dintr-un partid de opoziţie şi se avântă în propuneri:
– Draji comeseni io spui sî faşim on concurs di deseni pi asfalt cum am văzut io-n Paris, cân’ am fost în documentari şîî, mai am ş-o propuneri di afaşeri cu ocazia aiasta. Noooi, adicî noi di la culturî, închiriem cu numa’ doi euro mietru’ di asfalt pi toati trotoarili din şentru, copchiii sî aducî cretî şi bureţ’ di acasî, iar după şi terminî di desenat, şterji cu buretili şîîî, avem şî trotoalu’ curat, am băgat şî nişti bani la jăb, plus o acţiuni di culturî ca-n ocşident, di nu mai poati sî spui niminea nişi cârc! Apoi, di Paşti, faşim o fugărealî cu muierili cu tava di ouî roş, tot pin’ şentru şî tot cu taxî ca sî sî râdî lumea di eli, un concurs naţional cu oamini di la oraş şî di la sati, di beut beri cât poati fiicari şî câştigătoru’ nu plăteşti, adica be pi moca, cî plătesc şeilalţ’, dublu, iar banu’ îl scoatim di la negustor, cî aranjăm cu el dinainti. Şîî, ar mai hi o cursî cu bişicleti, trotineti şî trişicleti, di zâua copchilului, o batai cu perni în parc, pi părechi şî pi echipi, tot aşa cu perni adusî di acasî şî cu taxî di ecolojizari, sau, una bunî di tăt, o întreşeri di spart bostani cu capu’ întri şei di la vali cu şei din deal, cî iştia sî dujmănesc di trii veacuri. Şi-ar mai hi şî altili, da’ n-aş vre sî sî superi colejii, încheie Marea Consilieră Blondă alocuţiunea, aruncându-şi cu graţie pletele peste umăr, mişcare absolut senzaţională, ce-i adusese de fapt şi numirea în acest consiliu. Pe feţele celorlalţi Mari Consilieri se putea citi o mulţime de sentimente, însă nimeni nu avea timp de fleacuri. Problematica zilei era una arzătoare!
– Hmmmhhh, hmâhhh spuse Marele Consilier Veteran, un adevărat miracol al supravieţuirii politice. Dragii miei, în spiritul celor rostite de distinsa şi extrem de iubita noastră colegă, doresc, însă numai cu permisiunea domniilor voastre, să mai fac unele mici completări. Putem, de exemplu să continuăm, evident la noi cote de exigenţă, vechea tradiţie a jocului de table în faţa blocului, printr-un concurs jurizat de mari maeştri ai domeniului, mă refer la foştii muncitori de la combinat, desigur noi, cei de la cultură, asigurând un cadru de o inegalabilă frumuseţe în parcul central, cu măsuţe şi băncuţe închiriate cu ora. Sau, de ce nu, partide de tras cu arcul în maidanezi, o activitate ce poate readuce în prezent, nobilele tradiţii cinegetice ale vechilor locuitori de pe aceste meleaguri, sau, mai bine chiar, un festival de fluierături cu degetele-n gură, un concurs de căruţe-viteză cu etnicii din cartiere, care au asemenea atelaje pregătite tot timpul, o întrecere între tinerii neîncadraţi în muncă, la spart seminţe, pe secţiuni, de floare, sau bostan. Vă mulţumesc pentru îngăduinţă şi vă promit că mă voi implica personal, fără preget şi neobosit, în toate aceste nobile acţiuni.
Toţi consilierii aplaudară! Eeee, se cunoştea stofa de om şcolit la de mult defunctul institut Ştefan Gheorghiu…
– Mdaa, mdaaa, io zâc cî pentru az’ sî gătăm, propuneri avem distuli, dacă or mai hi şî altili le-om vide noi pi parcurs, numa grijî mariii, poporu’ sî hiie mulţămit şi noi sî dovedim cî cultura-i profitabilî atât conduşerii, cât şî în buzunarili noastri, cî ştim dară cu toţii cî nu-i ghini sî trudeşti din zori şî pânî-n noapti şî sî n-ai di nişiunili. Nicule, fă, măi băieti, programu’, apo’ şî socoteala şî spuni-ni cam cu cât ni alejim din toatî tărăşănia aiasta.
Nicu, Marele Consilier Mic, făcu imediat calculele şi dădu un răspuns ce aduse sincere frecări de mâni tuturor consilierilor. Viitorul era şi el asigurat! Numai că, în mare naivitatea sa, inocentul Nicu puse o întrebare:
– Iertare, Mare Consilier Şef, dar cum o rezolvăm cu scriitorii, cu poeţii, cu redacţiile revistelor de cultură, cu editurile, sau cu memoriile acelea referitoare la festivalurile de cultură despre care ne tot amintesc intelectualii, umoriştii şi publiciştii…
Departe de a se supăra, Marele Consilier începu să râdă în hohote, urmat imediat şi de ceilalţi, deşi nimeni nu pricepea motivul de haz al şefului.
– Eiii, tinereţî-tinereţî, ăiii băieti ăi, tu sî ştii cî mai toţ’ iştia di cari-ai pomenit sunt pi salarii di la noi di la culturî, şîîî mai fac şî ii aşa pi nebunii, da’ la o adicî, gioacî numa’ cum li cântăm noi, cî altfel zboarî din funcţii di nu sî văd şî-i vai di mămulica lor, cî nica nu ştiu sî facî, dicât sî deii din gurî, ai prişeput!? Iar şii di nu-s, nişi nu contează, cî nu-i bagî nimea în samî şî po’a sî vorgheascî cât or vre…
Şedinţa se încheie fără intonarea imnului, deşi un asemenea succes ar fi meritat. Dar nu, consilierii sunt oameni cu simţul datoriei şi al răspunderilor faţă de cei care i-au ales şi singura lor bucurie în viaţă este lucrul bine făcut.
———————————–
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, 30 aprilie 2020