Daniela PÂRVU DORIN: Azi iubesc un singur mâine (poeme)

Acolo unde-ţi puneai tu capul,

în golul din claviculă

începe rugăciunea singurătăţii…

acolo îmi ascund

eu…cuvintele

dar nu ştiu până când…

de ieri iubesc un singur mâine,

şi-un singur vers

ori prea îndrăgostit

ori prea flămând…

E adevarat?

de-ntind pe pernă mâna

îmi pui seminţe-n răni

sau mi te-arunci în gând?

nu mi-e totuna,

de-ntreb!

trec viaţa pe curat,

încărunţesc în somn

săpând într-un destin supus

cu palme de soldat…

Nu-mi iese ruga, deşi ard

şi caut rătăcită

o mie de-ntrebări sărate

pe trupul meu de răstignită-

sunt suflet slab sau cântec mut?

fără cuvinte azi!

iubesc un singur mâine

şi-nvăţ cu noi ce-i de făcut…

 

 

În ora iubirii mai încape o viață!

 

Are ianuarie de conjugat la trecut

o mie de vămi,

de spun că nu mai e loc de nici o poveste!

de…un păr despletit, de-o eliberare de răni

Crezând că numai

de-o singură ninsoare mai este…

sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanț

sau în pana căpăstrului

și nu-i  răcorește nimeni această arsură!

degeaba strig ca-n fața unui pericol

Dacă  nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)

dreapta măsură!

 

Se-ntâmplă  ceva cu așteptarea femeii

înainte de sfântul sfârșit…

în duminica ei de zăpadă!

pe-un cer lăuntric( de) ți se cântă prohodul

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Azi iubesc un singur mâine (poeme)”

Corin V. PETRARU: Trebuie

Când spun TREBUIE, mai întâi la ce mă gândesc? Evident că pentru început analizez cuvântul trecându-l prin gândire. De unde vine oare noțiunea de TREBUIE?

Primul TREBUIE apărut, vine din glasuri părintești, de la tată sau mamă. Ei bine, acel TREBUIE să fii cuminte, să înveți, să nu fii obraznic, să nu uiți de cei șapte ani de acasă, atunci să știi că TREBUIE, într-adevăr TREBUIE!

Plecând mai departe, mai la maturitate, apar alți și alte feluri de trebuinți, cu caracter de necesitate: trebuie să lucrez să-mi pot întemeia o familie, trebuie să lucrez să-mi pot întreține familia, trebuie să fiu precum dorește soția căci altfel ies scântei…

Dar pe lângă acest “trebuie”, eu cred că este necesar să mai fac și alte comentarii. Spre exemplu, un medic nu-i îndeajuns să facă o consultație, apoi să dea rețeta. Unul mai acătării va trebui să găsească mai întâi cauza apoi leacul. Urcând pe o treaptă mai sus, treaptă legată tot de breasla spițerilor, vracilor și doctorilor, ei bine, un adevărat doctor nu-i acela ce depune jurământul lui Hipocrate în fața senatului.

În aceste vremuri tulburi, nu avem nevoie doar de cei ce au depus jurământul lui Hipocrate, ori de farmaciile miraculoase, ci și de iubire, căci IUBIRE ÎNSEAMNĂ RAI! În subconștientul nostru dacă ne înarmăm cu Dreptate, Smerenie, Milă și mai mult Curaj, vom sprijini cu ele chiar stâlpul Raiului, iar dacă nu acesta se va prăbuși, strivindu-ne!

_______________

Corin V. PETRARU

Martie 2020

Dorel SCHOR: Avi Schwartz între tradiţional şi modern

 

Avi Schwartz este unul din cei mai reprezentativi artişti plastici ai momentului, care continuă cu pasiune să picteze în stilul realist figurativ. Tablourile sale reflectă invariabil sentimentul de romantism, al timpurilor trecute, într-un mod ilustrativ. El reface ansamblul colorat al unor circumstanţe cunoscute, evident nostalgice, oferind o excepţională retrospectivă şi menţinând acel echilibru dorit între tradiţional şi modern.

Elementele formale, efectele stilistice care includ linia, forma, culoarea, lumina şi întunericul, textura, perspectiva, sunt utilizate pentru a crea impresia de ansamblu şi spaţiu, accentuând naraţiunea portretizată. În felul acesta, pictorul se transformă într-un poet al culorii, într-o lume aparent fantastică. Case vechi, oameni din Iaffo, vase în port, pescari, interioare şi cafenele, meserii de altădată, toate dau impresia unei lumi fantastice care era, dar nu mai este.

Avi Schwartz păstrează un limbaj pictural exclusiv şi foarte personal, cea ce permite iubitorului de artă să-i recunoască cu uşurinţă opera şi rigoarea profesională.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 417(1 –15 Martie)

Dragii mei enoriași!

         Rugăciune specială. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a trimis o rugăciune specială tuturor bisericilor și mănăstirilor din țară și din diasporă, pe care s-o citească preoții și călugării la slujbe, dar potrivită și pentru credincioși în această vreme de grea încercare. O redăm mai jos și rugăm pe toți enoriașii noștri s-o adauge rugăciunilor pe care le fac dânșii:

         ,,Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare, precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvântează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferința din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta și umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele.

         Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor, amin.”

*

Micul terorist. În ultimele decenii am auzit destul de des rostindu-se cuvintele ,,terorist”, ,,terorism” și ,,teroare”. În dicționare se dau diferite definiții asupra acestor termeni, esența fiind aceea de violență sau forță ilegală exercitată de o persoană sau un grup de persoane asupra unui individ, grup, popor sau lume întreagă, în scopul obținerii unor avantaje. Și, totuși, cred că definiția nu spune totul și ea ar trebui revizuită și completată.

Socotesc că noțiunea de ,,terorist” are cel puțin trei sensuri. Iată-le:

  • Marele terorist este acel conducător de stat sau de state, care își impune voința prin forță în fața unui popor sau unui grup de popoare în scopul obținerii unor avantaje materiale, obținerii unor puteri nelimitate. Cel mai adesea un asemenea individ este numit dictator, iar politica lui dictatură. Marele terorist acționează după bunul plac, fără să țină cont de legi, de morală, fără frică de Dumnezeu și de oameni. Marele terorist este gata să condamne la moarte, la ani grei de temniță, la schingiuiri și ciopârțiri oameni nevinovați, pentru simplul fapt că nu au fost de acord cu el și cu politica lui. Marele terorist este gata să-și înfometeze poporul în mod sistematic, indiferent dacă din aceasta rezultă milioane de morți, este gata să disloce populații întregi dintr-o zonă în alta, să lipsească de drepturile esențiale pe cei din subordinea sa. Marele terorist pornește războaie de cucerire, lăsând în urma sa munți de cadavre, distrugeri materiale și spirituale. Marele terorist otrăvește apa, băuturile, mâncarea, aerul, chiar medicamentele. Marele terorist lansează arme cu putere inimaginabilă, care distrug mase mari de oameni pe suprafețe imense și cu consecințe pe zeci și zeci de ani. Marele terorist lansează microbi și viruși, care pot provoca boli fără leac și multă-multă moarte în oameni și animale. Marele terorist lansează gaze care pot provoca distrugerea vegetației pe zone imense. Marele terorist este zugrăvit de cei din subordinea sa drept trimisul lui Dumnezeu pe pământ, eroul, omul cu destinație istorică, menit să schimbe vremurile, istoria, oamenii și popoarele. Marele terorist devine un fel de diavol cu chip de om, care are drept scop în viață să facă rău, cât mai mult rău semenilor săi, să distrugă cât mai mult creația lui Dumnezeu.
  • Teroristul obișnuit, cel de toate zilele este individul care are drept țel al vieții sale distrugerea, suferința și moartea celorlalți. El acționează de unul singur sau aparține unui grup de interese politice, religioase, ideologice etc. Teroristul este gata să-și dea viața pentru un crez, pentru o idee, pentru un scop. Detonează bombe în mijlocul mulțimilor concentrate la diverse evenimente, spectacole, adunări, manifestații. Teroristul otrăvește, incendiază, împușcă, îneacă, răstignește, sfârtecă, răpește și sechestrează oameni nevinovați, care n-au nici o legătură cu el sau cu gruparea ce-o reprezintă. Cu cât mor mai mulți, cu atât teroristul socotește că și-a atins idealul, scopul în viață. Pentru el este important să producă spaimă, frică, teroare, fiindcă în felul acesta crede că va determina autoritățile să ia decizii în direcția pe care o vrea el, indivizii să-i cedeze bani și bunuri. Teroristul este omul îndoctrinat până în măduva oaselor de o ideologie politică sau religioasă, care nu cunoaște limite în răspândirea răului și suferinței în rândul semenilor săi până nu-și realizează idealurile. Cel mai adesea sfârșește sinucigându-se în cadrul acțiunilor pe care le întreprinde.
  • Micul terorist este vietatea pe care nu o vedem cu ochiul liber, ci doar cu microscopul. O numim cel mai adesea microb sau virus și nu este catalogat în dicționare ca terorist, deși… activitatea lui…! A existat în toate locurile și în toate timpurile. A fost răspândit în aer, în apă, pe pământ și în pământ, în mâncare, băutură, pe oameni, animale și plante. Simțurile omenești nu-l percep decât ajutate de instrumente foarte sofisticate. Altfel, nu-l vedem, nu-l auzim, nu-l mirosim, nu-l pipăim, nu-l gustăm. Știm că există, știm că e foarte periculos, știm că se răspândește rapid în tot locul, dar sperăm că poate-poate nu ne nimerește… Știm despre micul terorist că provoacă   boli mai ușoare sau mai grele, știm că pe unele putem să le vindecăm, iar pe altele doar sperăm că într-o bună zi vom reuși să le găsim leacul. Știm multe despre micul terorist sau ne facem iluzia că știm. Nu folosește mașinării, nu folosește arme chimice sau de foc, nu face zgomot. Pătrunde în corpul nostru pe cele mai diverse căi și mijloace, se instalează în cine știe ce organe, se înmulțește rapid, declanșează boli, care se fac simțite destul de târziu, ne folosește fără să știm pentru a-l răspândi și la alți semeni ai noștri prin atingere, prin sărut, prin aer, prin diverse contacte. Poate să ne atace de unde vrea și când vrea. Reușește să se adapteze împrejurărilor, să devină tot mai rezistent. Dacă anul acesta îl învingeau anumite medicamente, anul viitor acelea devin neputincioase și micul terorist ne râde în nas, că nu avem ce-i face, că trebuie să inventăm altceva. Între timp el ucide…!

Micul terorist poate să fie o vietate ca oricare alta, care se naște, se dezvoltă, se reproduce și moare. Se naște din mama lui, se înmulțește prin ouă, prin împărțire în mii de părticele, care devin la rândul lor mici teroriști, crește rapid, uneori în câteva ore ajunge la vârsta la care se poate reproduce, moare câteodată după ore, zile, săptămâni sau chiar ani. Sunt unii astfel de teroriști, care pot supraviețui mii de ani. Rămân în trupurile victimelor lor, sunt îngropați și ei odată cu victima și după sute sau mii de ani, când victima este dezgropată printr-o întâmplare oarecare, micul terorist se trezește și pleacă la treabă cu mai multă poftă de muncă. Oamenii cel mai adesea s-au temut de teroriștii obișnuiți, de marii teroriști, dar pe micul terorist rar l-au băgat în seamă. Dacă e să numărăm morții rămași în urma celor trei categorii de teroriști, am constata că în urma micuțului terorist au rămas cu mult mai multe cadavre. Au fost situații, spre exemplu, când micul terorist a băgat în mormânt două treimi din populația Europei în câțiva ani, adică din trei europeni doi au murit. Bolile produse de micul terorist au fost numeroase. Oamenii le-au numit simplu: ciuma, holera, lepra, tuberculoza, gripa spaniolă, ebola, sida etc. Când micul terorist s-a săturat de oameni, a servit în voie și ceva cărniță de animale, de păsări, de pești și de alte viețuitoare de pe pământ. Am auzit cu toții în ultima vreme de milioanele de vaci ,,nebune”, de milioanele de păsări cu ,,gripă aviară”, de milioanele de porci cu ,,gripă porcină africană” și multe altele. Toate aceste biete animale au murit sau au fost omorâte de oameni în speranța că astfel îl vor ucide și pe micul terorist. Ți-ai găsit!

De cele mai multe ori, micul terorist, așa cum am spus mai sus, este asemenea unei viețuitoare de toate zilele. Cel mai periculos este însă micul terorist creat în laboratoare speciale, cu scopuri precise. Acela este ținut ,,sub cheie”, până când marele terorist dă poruncă să fie scos și lansat în lume. Devine cea mai cumplită armă, arma pe care o numim biologică. În astfel de cazuri, micul terorist poate fi răspândit cu ușurință și rapiditate într-o regiune, într-o țară, într-un continent sau în lumea întreagă. Astăzi suntem avansați, ne plimbăm printre stele, ne batem în piept că am făcut și am dres, dar când apare micul terorist începem să tremurăm de frică. Dispunem de televizoare, de radio și de internet pentru ca să aflăm din oră în oră câte mii de semeni ai noștri au murit în cutare țară, în cutare continent, câți sunt afectați, cât sunt în carantină. Cu micul terorist cel de toate zilele ne mai descurcam cumva, fiindcă între timp ne inventasem vaccinuri, medicamente și reușeam să-l mai speriem, ba câteodată să mai și dăm cu el de pământ și să-l învingem. Cu micul terorist – armă e cumplit. Ne ia prin surprindere. Nu știm absolut nimic despre el: cum este, cum acționează, cu ce poate fi învins, cât rezistă, cum se răspândește. Industria militară construiește tot într-o veselie avioane de luptă, tancuri, mitraliere, bombe, câte și mai câte pentru a distruge dușmanul – om. Toate acestea rămân neputincioase, adevărate mormane de fiare, când apare micul terorist-armă. Până când lumea se dezmeticește, până când savanții reușesc să-l studieze bine pe micul terorist-armă, până când reușesc să inventeze arme pe măsură, adică vaccinuri și medicamente, până le testează pe animale mai întâi apoi pe oameni, până când le produc pe scară industrială ca să ajungă pentru toți, micul terorist face ravagii. De cele mai multe ori micul terorist – armă este folosit într-adevăr ca armă de luptă într-un război nevăzut între state sau grupuri de state. Sunt situații însă, când micul terorist este folosit și ca mijloc de îmbogățire pentru marele terorist. Marele terorist pregătește pe-ndelete vaccinul și tratamentul pentru învingerea micului terorist. Când totul e gata, marele terorist trimite pe micul terorist la luptă. Oamenii cad victime unul după altul, fără putința de a se apăra. Spitale gem de bolnavi. Doctorii ridică neputincioși din umeri. Convoaiele de cadavre așteaptă la porțile cimitirelor sau crematoriilor. Cei încă neatacați sunt obligați să stea ascunși, doar-doar micul terorist nu va ajunge și la ei. Groaza crește de la o zi la alta. Se opresc fabrici, instituții, se dau peste cap economii, se devalorizează monedele naționale, începe marea criză economică în lume. Deodată, marele terorist anunță că a descoperit leacul, antidotul. Lansează pe piață vaccinul și medicamentul salvator. Nu mai contează cât costă. Fiecare vrea să-l obțină, să capete o doză, să se vaccineze, să se trateze. Sume uriașe curg ca fluviile în buzunarele marelui terorist. Lumea îl vede ca pe un salvator, ca pe un om de știință, ca pe un erou care a salvat milioane de vieți! În spatele cortinei însă… zac munții de cadavre!

Lumea este cum e lumea, nu cum am vrea noi să fie. Când rostim Tatăl nostru spunem ,,Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ!” Împărăția lui Dumnezeu este dragoste între oameni și popoare, într-ajutorare, înțelegere, pace, bine, adevăr, dreptate, creație, armonie. Voia lui Dumnezeu nu este distrugerea oamenilor și popoarelor. Dumnezeu Și-a adus Fiul jertfă pentru viața și salvarea oamenilor. Oamenii de bine, creștinii, se roagă lui Dumnezeu să facă din lumea aceasta pământească una asemănătoare cu lumea îngerilor. Creștinii se roagă lui Dumnezeu să alunge pe cel rău din lume, puterea și lucrarea lui, se roagă pentru viața și sănătatea oamenilor și a lumii întregi. Teroriștii, oricare ar fi ei, nu-L slujesc pe Dumnezeu, ci slujesc diavolului și fac voia acestuia. Desigur, ei lucrează atât cât Dumnezeu le îngăduie să lucreze. Nimic nu este fără știrea și fără voia Lui. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 417(1 –15 Martie)”

Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

ŢENE Florinel Sandu (Al. Florin ŢENE), născut în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 13 iunie 1942. Părinţii Ion şi Ecaterina.   În 1964 se căsătoreşte cu poeta Titina Nica-Ţene. Are doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune şi Ionuţ, doctor în istorie şi master în drept, istoric, poet şi scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, cu 16 cărţi publicate.

  Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

  Este membru corespondent al Academiei Americană Română (A.R.A), din anul 2011.

  Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

  În anul 2011 a primit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldişi “, din Arad, pentru întreaga operă şi activitatea sa în promovarea literaturii române.

  Liga Scriitorilor Români îi acordă în anul 2012 MEDALIA”VIRTUTEA LITERARĂ “, pentru strălucita sa creaţie literară şi pentru promovarea culturii române în ţară şi străinătate.  În ianuarie 2012 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza “,Facultatea de Filologie şi Fundaţia “Vasile Pogor“ din Iaşi îi acordă DIPLOMA la Festivalul Internaţional Eminescu pentru lucrarea “Norocul limbii române, Eminescu “.

Urmare faptului că Al.Florin Ţene a oglindit în opera sa şi viaţa şi activitatea oamenilor de pe Valea Jiului Sindicatul Liber al E.M. Paroşeni i-a oferit cel mai înalt ORDIN MINERESC „ SFÂNTA VARVARA“, în luna mai 2012.

Foloseşte pseudonimele: Al.Roşianu, Florin Roşianu, Florin Drăgăşenescu.

  În 1997 primeşte o bursă de studii la Bruxelles, în structurile Uniunii Europene, unde i se oferă diploma de „Jurnalist European”.

            În septembrie 2006, a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, devenind preşedintele executiv al acestei organizaţii profesionale care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică.

 Este fondatorul revistelor :„ Agora Literară„, „Regatul Cuvintelor „, „ Constelaţii diamantine„, „Scurt circuit oltean „, etc.

            În prezent este directorul revistei „Agora Literară” care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România.

Activitate profesională şi literară:

  • Şcoala primară şi Liceul Teoretic (absolvit în 1960) în oraşul Drăgăşani,
  • 1960-1962 Urmează cursurile de 2 ani ale Şcoali Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din Bucureşti,
  • 1962-1965 Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-istorie.

După absolvirea facultăţii lucrează ca profesor în comuna Tarna Mare din regiunea Maramureş.  În 1964 devine redactor al Staţiei de Radioficare Drăgăşani, în emisiunile căreia difuzează reportaje şi lucrări literare ale scriitorilor drăgăşeneni, cum ar fi: prof.Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, părintele Bălaşa, N.Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Ţene, dar şi vâlcenii, Doru Moţoc, Traian D.Lungu, Ion Lazăr, Gh.Diaconu, Costea Marinoiu, George Ţărnea, Lucian Avramescu, etc.  În perioada 1965-2004 ocupă diferite funcţii economice în Drăgăşani şi Cluj-Napoca. În 1959 înfiinţează, pe lângă Casa de Cultură din Drăgăşani, Cenaclul literar „Gib I.Mihăescu” care funcţionează şi astăzi. La şedinţele acestui cenaclu au participat poetul Virgil Mazilescu, pe atunci elev la liceul din Drăgăşani, viitorul prim-ministru Radu Vasile, Nicolae Cochinescu, procuror pe atunci în Drăgăşani, azi membru în Curtea Supremă de Justiţie. Pe când era student la Baia Mare a înfiinţat împreună cu poetul Vasile Radu Ghenceanu „Cenaclul Literar Nord”. În 2004, la Cluj-Napoca a pus bazele cenaclului literar „Vasile Sav”, care funcţionează pe lângă o secţie a Primăriei Cluj-Napoca.    În perioada 1970-1971 lucrează ca redactor la ziarul de şantier „Lumina de pe Lotru” ce apărea pe şantierul hidro-energetic de la Voineasa. A fost redactor şi la „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” şi la revista „Cetatea Culturală”, inclusiv la „Confluenţe româneşti”.

  Debutează cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, Bucureşti. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, Bucureşti. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreană, rusă, franceză.

Publică poezie, articole, critică literară şi eseu în peste 40 de reviste și alte publicații seriale.

Înainte de 1989 este anchetat de securitatea comunistă împreună cu soţia, poeta Titina Nica-Ţene, pentru o scrisoare adresată revistei Flacăra în care demasca înfometarea poporului român de către dictatorul Ceauşescu.

            A participat activ la Revoluţia din decembrie 1989.

            În anul 2000 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România fiind acuzat de plagiat, în fond intertextualitate, aşa cum au folosit foarte mulţi din generaţia opzecistă. Adevărul este că Al. Florin Ţene a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care arăta că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă bazându-se pe unele documente găsite în Comitetul judeţean PCR Cluj în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Urmare acestui fapt Conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor înscenându-i plagiatul.   Din 2011 este membru corespondent al Academiei Americane Române.

  Premii naţionale:

  • Premiul special la Festivalul şi Concursul de Poezie Nicolae Bălcescu, Râmnicu Vâlcea,1972
  • Premiul lll la Festivalul de Creaţie Literară „Octavian Goga”, septembrie,1996
  • Premiul l la Concursul Pavel Dan, ianuarie 1999
  • Premiul revistei „Poesis” la festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm, Sebeş-Alba, 2000
  • Diploma de onoare pentru promovarea valorilor literare, oferită de Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Gorj
  • Premiul ll la Concursul Naţional „Permanenţele unei biografii eroice”, Alba Iulia, 2000
  • Premiul şi Medalia pentru critică literară „Duiliu Zamfirescu”!, Focşani, 2000
  • Diplomă de Excelenţă pentru întreaga activitate oferită de Asociaţia Epigramiştilor olteni prin domnul ambasador Petre Gigea-Gorun.
  • Premiul OPERA OMNIA oferit de acad.Gh.Păun.
  • DIPLOMA PREMIULUI I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS, 2010, pentru românii din întreaga lume.
  • DIPLOMA şi TROFEUL DE EXCELENŢĂ la Festivalul Internaţional” Mihai Eminescu-Poet Naţional şi Universal“, oferite de către Universitatea” Al.I.Cuza“, Facultatea de Litere, Iaşi, pentru lucrarea “Norocul Literaturii Române, Eminescu “, şi pentru întreaga activitate în domeniul promovării literaturii române.
  • Premiul Ligii Scriitorilor pentru critică literară, 2011.
  • DIPLONĂ pentru organizarea concursului germane-român DANUBE IN POEMES. Proect finanţat de Comisia Europeană.

  Premii internaţionale:

  • Diploma de jurnalist european, oferită de Uniunea Europeană prin Excelenţa Sa Ambasadoarea Karen Fogg, cu o bursă în structurile UE din Bruxelles,1997
  • Premiul Rhone-Poulenc Rhodia,1999, pentru cel mai bun ziarist în domeniul protecţiei mediului, oferit de Guvernul Franţei prin Excelenţa Sa, domnul Pierre Menat, ambasadorul Franţei la Bucureşti
  • Marele Premiu pentru Poezie la „Festivalul Internaţional de Poezie”, din Uzdin, Serbia, 2000
  • Diploma de „Om al anului 1999”, oferită de „American Biographical Institute”, din SUA
  • Diploma pentru întreaga sa excepţională creaţie literară, oferită de Asociaţia Internaţională „Publius Ovidius Naso – Sodalitasd Ovidiana”, pentru promovarea umanismului, semnată de Acad. Prof. Grigore Tănăsescu
  • Premiul OPERA OMNIA acordat de Fundaţia Petre Ionescu-Muscel şi revista Pietrele Doamnei, prin domnul academician Gh.Păun.

  Al. Florin Ţene a primit 56 de Premii şi Diplome naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa literară şi de promotor cultural.

Al. Florin Țene

Opera

  1. „Ochi deschis”, versuri, editura Litera,1974, Bucureşti
  2. „Fuga Statuilor”, poeme, editura Litera, 1979, Bucureşti
  3. „Nucul dintre două veacuri”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1996
  4. „Vitraliile mării”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1997
  5. „Chipul din oglindă”, roman, editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 1997
  6. „Confesiunea unui navigator pe uscat”, poeme, editura Academiei Americano-Română, Mannhein, Germania,1998
  7. ”Să ne unim mâinile”, prieteni, poeme, volum bilingv (român-maghiar), Fundaţia Prietenia din Pecs, Ungaria,1997
  8. „Alfa juvenile”, în colaborare, editura Tinivar, Cluj-Napoca,1997
  9. „Moment poetic”, în colaborare, editura Carter, Chişinău,1998
  10. „Insula viscolului”, roman, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000
  11. „Cerul meu de hârtie”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2000
  12. „Orbul din Muzeul Satului”, roman, este al treilea volum, împreună cu „Chipul din Oglindă”, „Insula Viscolulu”i, ce fac parte din trilogia „Insula Viscolului”, ce se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Editura Napoca Star, 2002
  13. „Vă somez, domnule doctor!”, piesă de teatru, editura Fundaţiei „I. D. Sîrbu”, Petroşani, 2003
  14. „Memoria inimii, analiză istorică”, editura Etnograph, 2004
  15. „Cina cea fără de taină”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Eurograph, 2006
  16. „Gh. P. Lăzanu – Viaţa şi faptele sale”, monografie, Editura Napoca Star, 2006
  17. „Cărticica de dat în leagăn gândul”, povestiri onirice, editura Viaţa Arădeană, 2008
  18. „Antologie de poezie românească”, poezii de Al. Florin Ţene, editura Noul Orfeu, 2008
  19. „Arca lecturii, cronici de carte”, editura Semănătorul, 2008
  20. „Prizonierul oglinzilor paralele”, eseuri, editura Semănătorul, 2008
  21. „Critică literară”, editura Semănătorul, 2008
  22. „Arca frumoaselor vise de vânzare”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2008
  23. „Un teatru cât o inimă”, critică teatrală, editura Fundaţiei „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 2008
  24. „Cu inima în palmă”, interviuri, editura Contrafort, Craiova, 2010
  25. „A şaptea zi după Artur”, poezii, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2009
  26. „Evadare în Cutia Pandorii”, eseuri şi interpretări filozofice, Editura Semănătorul, 2009.
  27. „O stafie tulbură speranţa”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2010.
  28. „Florile Sarmisegetusei”, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
  29. „Cozia, dramă istorică în versuri”, Editura Semănătorul, 2010.
  30. „Ochiul magic al metaforei, critică literară şi eseuri”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2010.
  31. „Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, Editura Carte şi Arte, Bucureşti, 2010.
  32. „Răbdarea pietrei”, poeme, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  33. „Metafore ce ţin de mână ideile să nu rătăcească”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  34. „Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
  35. „Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, ed. a II-a, completată, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  36. „Cartea – prietena mea”, însemnări, editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  37. „Cronici noi şi poezii”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  38. „Drumul Golgotei spre sfinţenie, viaţa în versuri a lui Arsenie Boca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  39. „Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, ed. a II-a, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  40. „Geamănul din oglindă”, roman, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  41. „A şaptea zi după Artur”, ed. a II-a, revăzută, Ed. Contrafort, Craiova, 2009.
  42. „Paznic la o pisică şi un castel”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  43. „Cărticica de dat în leagăn gândul”, Editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sârbu”, Petroşani, 2010.
  44. „Dicţionarul Ligii Scriitorilor”, vol. I, în colaborare cu Anda Dejeu, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
  45. „Aventură prin dicţiunea ideilor”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  46. „Un teatru cât o inimă”, ediţia a II-a, cronici teatrale, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  47. „Între Thalia şi Minerva”, critică literară, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  48. „Autoritatea adevărului – Adevărul autorităţii”, interviuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  49. „O viaţă din întrebări şi răspunsuri – convorbiri între Al. Florin Ţene şi scriitorul australian de origine română George Roca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
  50. „Geamănul din oglindă”, roman, Editura NICO, Târgu Mureş, 2012.
  51. „Sămânţa din interiorul Cuvântului”, versuri, Editura Semănătorul, 2012.
  52. „Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. I, versuri, de la A la I, Editura Semănătorul, 2012.
  53. „Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. II, versuri, de la Î la Z, Editura Semănătorul, 2012.
  54. „Pe când poezia ţinea de foame”, proză scurtă, Editura Semănătorul, 2012.
  55. „Contemporanul meu, Iisus! Poezii”, Editura Semănătorul, 2012.
  56. „Eseul, metaforă a gândirii logice”, eseuri, Editura Semănătorul, 2012.
  57. „Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Semănătorul, 2012.
  58. „Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Nico, Târgu Mureş, 2012.
  59. „Subiectul ca text şi ideea ca subiect, eseuri şi cronici literare”, Editura Semănătorul, 2012.
  60. „Emirate de gânduri”, poeme, Editura Semănătorul, 2013.
  61. „Inelul de iarbă”, roman, Editura Semănătorul, 2013.
  62. „Concert în lipsa mea-poeme”, Editura Semănătorul, 2013.
  63. „Inelul de iarbă”, ediţie revăzută, roman, cu o prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, Editura Napoca Nova, 2013
  64. „Vârcolacii”, povestiri, prefaţă de Marinela Preoteasa, Editura CuArt, 2013.
  65. „Un ocean de deşert” – roman, Editura Semănătorul, 2013.
  66. „Un ocean de deşert” – roman, cu o Prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, 2013.
  67. „Aventura metaforelor prin canionul cu idei”, publicistică literară, Editura Semănătorul,2013.
  68. „Din stampe, Clujul…”, antologie realizată în colaborare cu Iulian Patca, Editura Napoca Nova, 2013.
  69. „În genunchi mă întorc la Vers” – poezii, Editura Semănătorul, 2014.
  70. „Critica între artă şi ştiinţă”, cronici şi eseuri, Editura Semănătorul, 2014.
  71. „Răzbunarea gemenelor”, roman, Editura Semănătorul, 2015.
  72. „Platanii visează veşnicia”, poezii, Editura Semănătorul, 2015.
  73. „Răzbunarea gemenelor”, roman, cu prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu Mureş, 2015.
  74. „La braţ cu Andromeda, viaţa scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate şi poveste”, prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, roman, Editura NAPOCA NOVA, Cluj-Napoca, 2016.
  75. „Oglinda Ligii Scriitorilor”, o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichiţa Pălăcean Vereş şi Gavril Moisa, Editura Napoca Nova, 2016.
  76. „Veniţi, privighetoarea cântă! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste” – roman, Editura Napoca Nova, prefaţă de prof.univ.dr. Florentin Smarandache.
  77. Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte. Viața scriitorului Augustin Ostace între realitate și poveste, Editura Amazon, 2018.
  78. „Manifest. În anul Centenarului. Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist. Un pericol pentru elevi și tineretul de astăzi”.
  79. „Orice călimară poate să devină un Vezuviu”- Compendiu la o istorie a jurnalismului pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Editura Napoca Star, 2019.
  80. „Cursă pentru șobolan”, roman polițist. Editura Napoca Star, 2019.
  81. „Întoarcere pe o punte de pâine”, roman, Editura Napoca Nova, 2019
  82. „Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști”, Editura Napoca Star, 2019.
  83. „Întoarcere din cruciadă, viața lui Radu Gyr între realitate și poveste”, 2020.

Publică poezii și critică literară în 62 de antologii. A publicat până în prezent 7690 de articole de critică literară, anchete sociale, economice etc.

Liliana Moldovan (L.M) : – Recent, la începutul lunii martie, ați publicat, în Ediția 3349 a Revistei „Confluențe literare” un articol despre prima monografie în limba franceză referitoare la viața și activitatea lui Ion Creangă. Credeți că publicul din România mai are nevoie de monografii, de lucrări ample și bine documentate care să pună în valoare viața și activitatea unor personalități literare marcante pentru cultura națională?

Al. Florin Țene (Al.F.Ț) : – Pentru a cunoaște, cu adevărat, viața unor scriitori sunt necesare  monografiile. Însă, nu acele monografii ”„osificate” cu date biobibliografice și considerații critice și științifice care îndepărtează pe tânărul cititor. Prin anii 1956 apăreau la Editura „Cartea Rusă” cărți biobliografice romanțate despre Tolstoi, Ilia Ehrenburg etc, pe care noi liceenii le citeam cu mare plăcere. Amintindu-mi de acele cărți am început să scriu câteva romane, pe care le-am publicat, între realitate și poveste despre Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Macedonski și Radu Gyr, cărți mult apreciate de tinerii cititori. Aceste tipuri de romane sunt adevărate  lecții de viață. O asfel de carte devine un prieten. Și acest prieten este precum spunea abatele Jacques Delille, poet fiind: „Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiești decât pe jumătate când trăiești doar pentru el.“

L.M : – În cadrul amplei dumneavoastră activități literare un loc important îl ocupă încercările de promovare a cărților nou apărute pe piața editorială. Despre ce scriu autorii de astăzi, care sunt temele predilecte ale cărților pe care le-ați recenzat?

Al.F.Ț : – În general cei care scriu proză abordează conflictele sociale și iubirea. Iar în poezie scriu despre dragostea față de jumătatea mitologică, femeia.

L.M : – Putem vorbi despre o strategie comună a criticii literare din România contemporană?

Al.F.Ț : – În istoria Ţărilor Române democrația prin cultură a apărut mult mai înainte decât democrația promovată de politic. Însăși cuvântul grec „demoskratos” însemnând: demos „popor” și kratos „putere”, ne duce cu gândul la faptul că această formă de guvernare este menită să asigure egalitatea cetățenilor în fața legii, libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, participarea la guvernare prin instituțiile democratice ca parlamentul, votul universal etc.

Aspirațiile poporului român spre democrație au existat aproape dintotdeauna. „Psaltirea în versuri” (1673) a lui Dosoftei, tipărită în Polonia la Uniev, este printre primele lucrări literare în care sunt abordate unele elemente democratice, într‑o perioadă când „dreptatea umbla cu capul spart”, și dorința de libertate față de turci răbufnea în versurile: „Ne‑au suit păgânii în ceafă/ Cu rău ce ne fac și ne cer leafă”. Însuși faptul că Grigore Ureche aducând o serie de date în favoarea tezei sale despre originea comună a Valahilor și Moldavilor, inclusiv atitudinea ostilă față de cotropitorii turci în cronica sa „Domnii Țării Moldovei și viața lor”, este o formă de luptă în implementarea unor firave elemente democratice în rândul populației din spațiul Danubiano‑Carpato‑Pontic. Același lucru se află și în „Letopisețul Ţării Moldovei” a lui Miron Costin (1633‑1691), în care prin faptul că arată cum a venit la domnie Alexandru Vodă Ilieș, cronicarul subliniază starea de mizerie a țărănimii ca o fierbere „în greutăți și netocmele” din care pricină ușor au putut fi răsculați împotriva stăpânirii.

În toată literatura începutului istoriografiei în limba română, inclusiv în „Cronica Ţării Românești” a lui Radu Popescu și în „cronica anonimă” pe care N. Bălcescu a publicat‑o sub titlul „Istoria Ţării Românești dela 1689 încoace, continuată de un anonim” unde este zugrăvită epoca lui Brâncoveanu, descoperim aspirațiile țărănimii spre o viață mai bună și sperând la firave elemente democratice și sociale.

În acea perioadă Isaac Newton publica „Principiile matematice ale filozofiei naturale” (1687), iar francezul Nicolas Malebranche căuta să înlăture de pe poziții idealist‑teologice dualismul lui Descartes, scriind „Despre căutarea adevărului „ (1674‑1675).

În literatura română de la sfârșitul secolului al XVIII‑lea și începutul secolului al XIX‑lea, prin reprezentanții Școlii Ardelene, se ducea lupta împotriva instituțiilor pe care se sprijinea orânduirea feudală, împotriva obscurantismului și pentru luminarea poporului. Lucrările ce au făcut obiectul acestor idealuri au fost: „Istoria lucrurile și întâmplările Românilor” de Samuil Micu, „Hronica Românilor și a mai multor neamuri” de Gheorghe Șincai și „Istoria pentru începutul Românilor în Dachia” a lui Petru Maior. Prin scrierile lor aceștia au militat pentru ideea unității românilor. Atitudinea lor era văzută ca progresistă cu tendințe democratice, de neacceptat de ocârmuitori.

Însă, ideile democratice în Principatele Române în secolul XIX au venit prin filiera literaturii și artei promovate de boierii cu dragoste de cultură ca Iancu Văcărescu și Iordache Golescu, fratele lui Dinicu. Gheorghe Lazăr deschide în 1818, la Sf. Sava, prima școală superioară în limba română din Ţara Românească. Publică în 1820 un abecedar „Povățuitorul tinerimii”, iar Constantin Dinicu Golescu scrie „Însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1824, 1825, 1826”, în paginile căreia găsim imaginea vieții țărănimii exploatate, metodele cu care se storceau birurile de la țărani.

Un om cu idei înaintate a fost Ionică Tăutu, un boiernaș moldovean, autor a unor pamflete politice. Ca și Dinicu Golescu, el a luptat cu arma scrisului pentru smulgerea poporului din întunericul inculturii și pentru dreptatea socială într‑un context democratic.

În slujba ideilor progresiste, în preajma revoluției de la 1848, un rol important l‑au avut publicațiile periodice. Ion Eliade Rădulescu, cu sprijinul lui Kisseleff, editează „Curierul Românesc”, primul ziar din Muntenia. În același an apare, din inițiativa lui Gh. Asachi, la Iași, „Albina Românească”, iar în 1836, Eliade adaugă gazetei sale un supliment literar: „Curierul de ambe sexe”, urmat fiind de Asachi, care editează și el „Alăuta Românească” (1837).

În Transilvania, Gheorghe Bariț scoate în 1838, la Brașov, „Gazeta de Transilvania”, căruia îi adaugă un supliment „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În același ritm cu transformările economico‑sociale din principate, presa românească promovează idei democratice, pătrunzând în mase.

În 1844, în urma înțelegerii cu Ion Ghica și cu N. Bălcescu, Mihai Kogălniceanu scoate o altă revistă – „Propășirea”. Numele revistei fiind socotit de cenzură prea revoluționar și democratic a făcut ca să apară doar cu subtitlul „Foaie științifică și literară”. După câteva luni de la apariție, revista a fost suprimată din ordinal lui Mihai Sturza.

O parte activă la mișcarea revoluționară de la 1848, o au gazetele „Poporul Suveran” și „Pruncul Român”, care apar în timpul revoluției, promovând idei revoluționar‑democratice. În ultima publicație amintită din 8 iulie 1848, C. Aricescu publică „Odă la eroina română, Ana Ipătescu”. Trebuie să spunem despre „Marșul Revoluționar” al tânărului poet Ioan Catina. Ideile înflăcărate ale acestui marș urmăreau să dinamizeze mulțimea în luptă pentru democrație și libertate.

Finul Pepelei, cel isteț ca un proverb „ ‑ cum îl caracterizează în poezia „Epigonii” poetul Eminescu ‑ Anton Pann (1794‑1854) nu a fost un simplu tipăritor de literatură populară. De remarcat în privința ideilor ce le propagă este „Povestea vorbei” care reflectă și critică moravurile vremii, inclusiv instituțiile de stat.

Continue reading „Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români”

Vavila POPOVICI: Lipsa de bunătate a oamenilor fără credință în Dumnezeu

„Omul este, ce e drept, destul de nesfânt, dar umanitatea în persoana lui trebuie să-i fie sfântă.” – Immanuel Kant

   Ce este bunătatea? Este desăvârșire morală. Ce este răutatea? Este lipsa moralei. Dicționarele definesc bunătatea drept însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine, calitatea care te îndeamnă la acțiuni bune; răutatea – înclinarea omului spre a face rău altora, slăbiciune, păcat, atitudine instinctuală primară, universal răspândită. Să fii rău este ușor, să fii bun cere efort, gândire, simț și înțelegere. Nicolae Iorga spunea că omul bun este acela care „ar fi putut fi rău și n-a fost”.

   A fi rău înseamnă a fi agresiv și a ucide calitățile bunătății, dragostea din suflet, a ucide credința sau a o perverti. Înseamnă a anula speranța, adică lumina vieții.

Omul bun face bine altora, celor din jurul său. Însă, pentru a ne bucura de pace, bunătate, și pentru a fi fericiți, avem nevoie de etalonul bunătății care ne este Dumnezeu. Și pentru a realiza acest etalon, avem nevoie de Credință. Ar trebui să mărturisim cu lacrimi în ochi, tulburătoarele și paradoxalele cuvinte ori de câte ori ne părăsește Credința: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

   La revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi plini de putere, se spune că va fi adusă răzbunarea „asupra celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu și a celor care nu ascultă de vestea bună, aceștia „vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii veșnice”.

   Bunătatea este, am mai scris undeva, o limbă pe care o înțelege oricine, pe care „surdul o poate auzi și orbul o poate vedea”, după spusele scriitorului Mark Twain. Bunătatea aparține oamenilor de caracter, oamenilor echilibrați, oamenilor puternici. Ea este o atitudine specific umană.

   Există bunătate interioară și personală, precum și bunătate exterioară și socială. Omul bun se străduiește să realizeze în el însuși, dar și la alții, idealul cel mai înalt de inteligență, putere și dragoste care duce la fericire, chiar dacă fericirea, unora li se dovedește până la urmă a fi o îndelungă așteptare; „Fiți buni unii cu alții” ne învață Biblia.

   Bunătății îi sunt asociate o serie de alte calități precum noblețea și echilibrul, prin aceste calități putând să ordoneze viața. Tot Biblia ne spune că ,,Domnul este bun și drept” și ,,Dreptatea și pacea se sărută”. Aceste învățături ar trebui să ne călăuzească în relațiile cu semenii, ca niciodată bunătatea să nu intre în dezacord cu dreptatea și cu datoria. Dar dreptatea se face uneori cu duritate, pentru pedepsirea răului, pentru instaurarea echilibrului, a păcii. Ea se face de către organele abilitate de a veghea asupra respectării legilor, a instrucțiunilor emise, a încălcării datoriei de cetățean, mai ales în situații grave. Kant scria: „Datorie! Tu, nume mare și sublim, care n-ai nimic plăcut în tine ce ar ispiti prin măgulire, ci care cere supunere, dar nici, spre a mișca voința, nu ameninți cu nimic ce ar trezi în suflet teamă firească li ce ar înfricoșa, ci statornicești numai o lege, care-și găsește de la sine intrarea în minte (…) Nu este asta decât personalitatea, adică libertatea și neatârnarea de mecanismul întregii naturi, considerată totodată ca facultate a unei ființe, care e supusă unor legi practice pure deosebite, date de propria sa rațiune?…”

   Opus oamenilor buni există printre noi destui oameni egoiști, răi, isterici, oameni agresivi care ucid calitățile bunătății, dragostea din suflet, ucid credința sau a o pervertesc; anulează speranța, adică lumina vieții. A fi rău înseamnă a nu avea credință în Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu tolerează răutatea. Înseamnă a nu respecta conducătorii care se dăruiesc oamenilor în momentele grele ale vieții, a nu respecta legea morală care determină voința în judecata rațiunii. A fi rău înseamnă a nu acorda sprijin celor investiți pentru a face ordine în momentele de derută și a-i împiedica să acționeze prin vorbe ca acestea: „să-i trimitem la casa de nebuni” și multe alte ofense și răutăți, înseamnă a fi arogant, a dori să te răcorești prin a scoate o parte din veninul sufletului tău. Cui folosește? De folosit, nu folosește, dar întunecă mințile unora care acceptă cu ușurință ideile răului.

   De ce trebuie să fim uniți, să manifestăm înțelegere, bunătate, în astfel de momente critice ca acestea, datorate Pandemiei instalate pe întreg globul?

   Din Efeseni capitolul 5 rezum câteva îndrumări: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.” (…) „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi” (…) „Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (…) „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (…) „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.” (…) „De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” (…) „Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.” (…) „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.”

Măsurile drastice luate de guvernele țărilor ar trebui să ne unească, ci nu să dezbine. Să arătăm bunăvoință și considerație față de sentimentele celorlalți și să manifestăm căldură sufletească față de cei aflați la putere în aceste momente, fiindcă și ei sunt oameni ca noi, și ei au sentimente, rațiune și voința de a face bine.

   Putem judeca și înțelege, pentru a ști ce avem de făcut pentru a ne salva? Comunitatea internațională nu e în fața primului său război antiviruși. Doar că acum „inamicul” e mai înfricoșător, așa spun experții virusologi.

   Într-un final Dumnezeu va lumina mințile unor cercetători și se va putea stopa această boală, acest adevărat măcel împotriva omenirii, dar cu cât nu vom respecta măsurile luate, legile preconizate, cu cât vom blama și vom urî pe cei care conduc destinul nostru în aceste momente și le vom pune piedici în loc să contribuim cu sfaturi blânde și înțelepte, cu atât vom avea mai multe pierderi omenești, cu atât speranța nu ne va putea hrăni sufletele.

   Ar trebui să manifestăm bunătatea, înțelegerea, să fim uniți în fața pericolului, să-i încurajăm în acest moment pe conducătorii care și-au asumat lupta contra răului, protejarea celor îmbolnăviți dar și a celor expuși îmbolnăvirii, iar noi facem exact ce nu trebuie, manifestându-ne neîncrederea, răutatea, dezbinarea. Unde vrem să ajungem? În loc să fim pe întreg globul buni, îngăduitori, iertători, am devenit, o parte dintre noi – răi, cinici, orgolioși, egoiști, mincinoși, trădători ai binelui, răzbunători și ucigători, răsturnând mersul cuvenit al istoriei.

   Să ne ferească Dumnezeu să ajungem acolo unde credea Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX – că se poate ajunge: „Oamenii vor strânge așa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă soluție decât sfârșitul ei”. Asta am ajuns să ne dorim?

   Transcriu un Psalm al lui David, cel cu numărul 140 (Către mai-marele cântăreților): Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi!/ Păzește-mă de oamenii asupritori,/ care cugetă lucruri rele în inima lor/ și sunt totdeauna gata să ațâțe războiul!/ Ei își ascut limba ca un șarpe,/ au pe buze o otravă de năpârcă./ Păzește-mă, Doamne, de mâinile celui rău!”.

 

————————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

21 martie 2020

Dumitru Puiu POPESCU: Vine primãvara şi la Toronto

Să o primim cu căldurã în suflete şi să nu lăsăm alarma virusului să întunece acest minunat anotimp…
Vremurile pe care le-am trăit nu au fost deloc uşoare pentru mulţi dintre noi. Vom trece şi peste această cumpănă a existenţei noastre .

De câteva zile temperatura a crescut şi în această parte de lume..
E începutul timid al primăverii care sperăm să aducă în inimi si în suflete mai multă lumina călăuzitoare a gândurilor şi paşilor noştri.

Avem nevoie de primăvară spre a ne dezmorţi, spre a ne da un imbold, a ne îndemna să luăm atitudine şi să trecem la acţiune ! Pentru cei care aveau nevoie de un stimulent, acesta este un moment oportun de a-şi lua vieţile în propriile mâini şi a porni corabia proprie.

Primăvara, pe care o aşteptăm cu aşa nerăbdare, este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri, este reînvierea naturii şi dezmorţirea pământului.
Ea ne face să visăm mai mult şi să fim mai fericiţi! Este anotimpul iubirii, al dăruirii şi al frumuseţii.

Dar nu numai natura îmbracă o haină nouã primăvara, ci şi omul.
Casa în care acesta locuieşte trebuie să aibă parte şi ea de modificări pentru ca “cele rele să se spele, iar cele bune să se adune”. Să îndrăznim, mai mult, să dăm sens vieţii noastre!

Cât de grăbit păşim adeseori pe stradă, fără să observăm măcar puţin din ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Alergăm, gândindu-ne că timpul e neiertător, iar milioane de şanse zboară pe lângă noi, fără să fi ştiut că le-am avut vreodată.
Vreme să ne uităm cu ochi mari şi senini la cei din jur. E fascinantă aceastã lume a diversităţii.
O vedem pe stradă, o întâlnim în mijloacele de transport, în locuri publice.
Prilej să ne imaginăm câte o poveste pe care o ţesem din expresiile pe care le surprindem pe feţele trecătorilor sau din frânturile de conversaţii interesante care-ţi ajung la ureche.
Participăm la un spectacol magnific şi gratuit care e, de fapt, al tuturor.
Nimeni nu opreşte pe nimeni să ia parte la el.
La fel cum un poet îşi gãseste inspiraţia în naturã sau în iubire, noi putem sã o găsim în oameni, pentru că fiinţa umană este infinită.

Ce poate fi mai mai minunat ca să vezi şi să te bucuri, de această exuberanţă a tinereţii, de frumuseţe şi optimism.
La care putem fi, indirect, şi noi parte, părinţii sau bunicii.

Primăvara TREBUIE să înseamne bucurie, entuziasm, mulţumire de sine, visare şi contemplare.

Să o primim cu căldurã în suflete şi cu speranţa unei lumi mai curate şi mai înţelepte în care să trãim cu toţii !

Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Vine primãvara şi la Toronto”

Dorel SCHOR: O ştire bună

*   O știre bună e când se infirmă un zvon rău.
*   Cine mai crede azi în minuni? Toată lumea!!
*   Ce-am gândit și ce-a ieșit…
*   Dacă tot trebuie să spălăm mâinile, spălăm și vasele.
*   Cutare s-a dovedit cel mai iresponzabil dintre toți responzabilii.
*   Și bătrânii îmbătrânesc.
*   E posibil să nu fiți înțeleși, să înțelegeți greșit sau să nu fiți de acord cu ce se înțelege.
*   E trist când te mănâncă limba, dar nu are cine să te scarpene.
*   Cele mai folosite cuvinte erau până de curând Made in China. Acum este Corona! E acelaș lucru.
*   Pilat din Pont a fost printre primii care s-a spălat pe mâini.
*   Viitorul depinde de visele tale. Nu pierde timpul, du-te și te culcă (transmisă de G. Goldhamer)
*   Un politician vocal…
*   A împrumutat niște bani definitiv.
*   La nevoie disprețul se deghizează în respect.
*   Tăcerea e ca mierea. Rimează, dar e și adevărat.
*   Un moment poate dura cât o eternitate.
*   Haz de necaz, numai că unul trece și celălalt rămâne.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Laura OPARIUC: Timpul bătând la ureche

TIMPUL BĂTÂND LA URECHE

 

Mi-am pus timpul pe-o ureche,
o clepsidră și-o pendulă,
timpul nu are pereche,
zbor firav de libelulă,
dans de sticlă peste simțuri,
pulsul ticăie-n auz
și se scurge-apoi în gânduri,
inima e-n ritm confuz…
Unghiul drept e-acum rotund,
însuși timpul e o sferă..
Ritmul inimii, la rând,
curge-n altă emisferă …
Ca-n magazin de suvenire,
tresar la fiece culoare,
ocean sticlos în primenire
răsărit din noul soare…
Nu există timp, mi-am spus,
cu mine însămi în război,
nu e jos, nu e nici sus,
nu înainte, nici înapoi…
E doar clipa de-acum,
sferă fără pereche,
privesc pieziș către drum,
cu timpul bătând la ureche…

—————————-

Laura OPARIUC

( din volumul ,, Versuri din sticlă „, 2019)

Flori GOMBOȘ: Cuvântul – piatră de jertfă

CUVÂNTUL-PIATRĂ DE JERTFĂ

M-am dus
să sparg
poarta ferecată…
mâinile-mi sunt
înţepenite,
trupul îmi e ca
un trist peisaj
arheologic,
prăbuşit între
pereţii mucegăiţi…
Ignoraţi-mi
existenţa vătămată
de vremuri grele;
vreau
să mă eliberez din
pântecul timpului şi
să mă privesc
în nespaţiu,
vieţuind acolo,
în el,
multiplicată
de dimensiuni,
ca la începuturi.
De mâna mea
e legat CUVÂNTUL,
ca o piatră de jertfă.

—————————–

Flori GOMBOȘ

21 martie 2020