În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).
Justificarea utilizării ”floricelelor” am regăsit-o în romanul lui Al. Florin Țene și, fără a nega utilitatea lor, asemenea ”bucle de istorie tulburată” aparțin informațiilor controversate ale culturii naționale. Vom comenta cea referitoare la Eminescu. Povestea ”scandalului mare cu bietul poet” – relatează Radu Gyr, personajul principal, auzită de la tata – a început de la ”francmasonul și junimistul P. P. Carp” și de la ”francmasonul și parlamentarul Titu Maiorescu”. Din interese politice, determinate de un acord secret al lui Carp cu Tripla Alianță, mai multe ziare ”care susțin lupta pentru Ardeal” sunt desființate, iar ”patronii lor își trădează confrații”: ”Toți acești nemernici, ar fi spus Radu Gyr, se vor implica plini de zel în acțiunea de internare forțată a lui Eminescu” (p. 65), publicist devenit indezirabil. De ce era incomod Eminescu? Pentru că citise la Iași poezia Doina (la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare), pentru că luptă pentru ”drepturile românilor din Ardeal”, pentru că ziarul ”Timpul” devine ”cotidian național”, publicând articole opozante politicii de stat. Pentru a preveni o dezvăluire a secretelor ”masonilor”, Titu Maiorescu pregătise ”internarea lui Eminescu”, sub pretextul că era nebun.
Mai apoi, Al. Florin Țene continuă povestea ”bietului Eminescu”, punându-și personajul să vorbească despre moartea lui Eminescu în urma loviturii la cap cu o piatră. Cică doctorul auspiciului examinează superficial creierul lui Eminescu, apoi îl aruncă la gunoi, sub pretextul stării de putrefacție, lansând ideea cauzei morții: sifilis.
A venit timpul să privim Bunavestire și altfel decât în estetica devenită oarecum clișeu „mama cu copilul”. Acum e criză, e gripă, pe undeva departe parcă își scoate capul și moartea… Deci ce moment mai bun să reevaluam viața decât o criză a vieții?
Oare am fost noi doi sufletul unei povești încă nescrisă? Cu siguranță că da dar, asta nu înseamnă că a fost o poveste de dragoste ieșită din comun. Nu, a fost ceva… ce a început din două singurătăți rătăcite în eter și s-au ciocnit orbește. Scântei au sărit când am deschis ochii privind în adâncul genunilor de singurătate ale fiecăruia dintre noi.
Rafturile doldora de cărți –mai din toate secolele și în numeroase limbi, au ascuns o comoară gastronomică. Am putea spune ,,secretul bucatelor evreiești comune așkenazimilor și sfaradimilor. În lunga perioadă de pribegie a poporului evreu prin întreaga lume, unitate s-a menționat și prin hrana comună, patente proprii ale acestui popor. Uneori evreii au fost obligați să părăsească un loc, pentru a se stabili tocmai în celălalt colț al globului pământesc. Pe lângă boccelele cu rufe și îmbrăcăminte au luat cu ei, Bucătăria–preparatele simple, dar gustoase, tradiționale ale familiei evreiești.
APA CU ŞERPII EI