Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Idilă’’ – Pamflet

Trei mătuşi cu nas de paie

Şi cu lăna ca de oaie

Umblă ziua prin popor

Cu trei sape şi-un topor.

Caută sa treacă drumul

La Tanase cel nebunul.

Ca să îl popească-n zori

Pân’ la sfinte sărbători!

Cică e sobor în sat

Că râmâne ne-nsurat.

Şi averea lui se duce

La ăl care-i face cruce!

Se cruciră cele babe,

Toate şubrede şi slabe,

Cum să-i împartă averea

Care să-i fie muierea…..

Una vrea boii din şură,

Alta vrea aur în gură.

Cea mai rea şi guralivă

Vrea să-i puna de colivă!

Şi grăbite merg la vale…

Popa le ieşi în cale

Cu tămâi şi un bici gros

Şi le cam luă la rost:

Spuse acatiste-n grabă.

Babele nu aveau treabă,

Când aprinse şi tămâia

Dracu’ îi fură… lămâia!

Şi rămase popa-n drum

Ca un tăciune cu scrum,

,,Fetele’’ cele nervoase

Îl cam jucară pe oase!

Fugi Tănase, fugi la dracu’

Că te ia baba cu sacu’

Şi te pune la iubit….

Sau dracul la raspopit!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

24 septembrie  2019

Gavril Iosif SINAI: timp trecut

timp trecut

 

timpul împietrit în obiecte
un râs prădător
pe un raft
pe o masă
într-o cutie de carton
în oasele mele
ticăie
o materie banală
sfâșie din uitare clipe mucegăite
dureri de articulații
stau coloane înșiruite
istoria să nu moară
în forme abstracte
în arhitectura funerară
un epitaf lacrimogen
împrăștie manifestanții
trecuți la cele
pe cale de ignorat
noi uităm nu gândim

rostuiri în cerneală
apoftegmele părinților din pustie au fost
ca niciodată o umbră să nu poată muri
cât soarele sigilează timpul pe cer
firescul dintre sacru și profan

am închis cursul xeroxat
și am trecut strada la o cafea
un local străjuit de doi cerșetori
am dat un leu la fiecare
le-am comandat un ceai
apoi m-am așezat la masă
și am cerșit
trecutului
un mărunțiș
de-ar vrea

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

24 septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Versuri

Când se revarsă pacea

Mă înorc din nou la trăirea interioară,
îmi simt sufletul ușurat
și mă înalț prin mine ca un copac.
Tu mă rogi să găzduiesc păsările,
le las să-și facă cuiburile pe ramuri
și le protejez cu frunzișul bogat
până puii își iau zborul.

Sunt mai liniștit când se revarsă pacea
pe un teritoriu străin,
conștiința mea se încarcă cu vinovăție
care-mi macină gândurile,
mă pot prevala de nepăsare,
dar cum aș mai privi viitorul?

Cuvintele-mi alunecă-n poeme
și nimic nu mă mulțumește
când legile nu se respectă.

 

cruce și pâine

cred în același Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
și-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
și în genunchi mă rog pentru viață

în trupul meu înflorești și tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
și pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Versuri”

Vasile LUNGEANU: grafit

grafit

 

coasta muntelui
este brăzdată de vergeturi
un fel de numărătoare
precum inelele obosite
aflate-n măruntaiele copacilor seculari
din pădurile alungate

satele prin care trec
sunt sprijinite în nori de tristețe
casele par crochiuri tulburi
iar apăsarea îmi pulsează în tâmple
sfâșii cu degetele și împrăștii cenușiul
și consoanele ce văluresc primprejur
pe aici localnicii aruncă cu tăceri în soare
iar amurgul ține câte o zi întreagă
o bătrâna așteaptă la o trecere
pe chip poartă o mască de lacrimi
semn că i-a bătut corbul
cu aripa-n fereastră

ca să văd drept
deschid torpedoul să scot
ochelarii cu lentile contorsionate
de sub două agrafe îmi sare în ochi
pubisul unei dive latino
de pe coperta unui magazin
deprimant

—————————-

Vasile LUNGEANU

Septembrie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Andante, andante

Andante, andante

 

Cocorii se-nşiră pe cerul tomnatic
Pornind înspre vara din alte poeme,
Eu omul cu pana, un ultim romantic
Mă prind de rafale cu aripi boeme.

Un diavol din ceruri stârneşte furtuna,
Copacii se îndoaie ca nişte trândavi,
Corabia nopţii tuşeşte întruna
Eu prind voci de ploaie dinspre norii jilavi.

Artişti, pescăruşii, ca nişte planoare
Plutesc peste digul ce-abia mai respiră,
Se prind în vârtejuri pe pale uşoare
Şi curg înspre valuri pe bucle de spiră.

Furtuna devoră secunde fragile
Îşi vântură frigul pe plaja pustie,
Eu merg printre doruri cu nopţi şi cu zile
Iar cântecul mării la mal mă îmbie.

Şi cerul aleargă pe zarea confuză
Şi toamna se plimbă prin gânduri pedante,
Aştept pe faleză privirea-i de muză
Să-mi cânte din unde andante, andante

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Septembrie 2019

Imagine: facebook

Dorel SCHOR: Greșeala iertată (ziceri)

* Un aliment bun pentru orice dietă nu e bun pentru nici o dietă.

* Ce ai primit pe gratis dă şi altora… De pildă guturaiul.

* Cutare a rupt tăcerea. Acum avem două tăceri.

* Unii reuşesc să-şi dea singuri şuturi în fund.

* Nefericiţii nu au prieteni (Daniel Defoe).

* Trebuie să ai vederea bună ca să pui puncte pe toate i-urile.

* E suficient să nu-ţi mai dai cu părerea şi toţi vor crede că te pricepi.

* Greşeala mărturisită e pe jumătate iertată. Foloasele vin din cealaltă jumătate.

* Când nu ştii încotro s-o iei, rămâi pe loc!

Continue reading „Dorel SCHOR: Greșeala iertată (ziceri)”

George ANCA: Wendy

            (Scenariu, film)

      Anahoretul scriind rostirea în ce piesă, conăcari? Noiane, noi Nae. Rolul în Williamsburg.   Principal harpist. Asistent de producţie.  Speakeriană la BBC.

 

Indicativ: Numitul vizitează un element lucrat de indicativul nostru. Nu veţi da curs scrisorii la destinaţie. Să fie perfecţionate/percheziţionate amănunţit.  Obiectivul a fost căsătorit până în 1953 cu cetăţeana engleză Muston Wendi. Pe parcursul meditaţiilor, este posibil să-l întrebe pe agent ce interes are să înveţe limba engleză şi de ce tocmai la el a venit să facă meditaţiile, întrucât există şi alţi profesori în oraşul Câmpulung. Scontăm că agentul odată contactat cu suspectul sub pretextul mai sus documentat, vom realiza infiltrarea lui şi în cazul că Noica Constantin face spionaj, va apela la serviciile agentului şi astfel vom reuşi să aflăm ce date îl interesează, canalul ilegal, prin care ar transmite datele vreunui serviciu de spionaj, prin ce mijloace realizează el acest lucru.

Cu Noica  pe el, orice vapor devine Titanic. Wallace, diabetul. Pază, nu piesă.  Să fi fost mai interzis ca Noica, din cauza lui (toţi cei ce l-au întâlnit că ar scoate un manuscris din ţară, Geistes).   Esenian, noicar.   Primul an după zdup. Răni în clocot. Vezi, să se înţeleagă, ca la estradă, altfel cine mai citeşte. Drace, şi Wallace, şi Noica, şi taică-meu, câte două soţii, le ştiu, sunt fiul celei dintâi, călugăr de mic.

Celălalt Noica, păr. Rafail, tuns în monahism, la Essex, de păr. Sofronie. Sf. Siluan Athonitul. Frământaţi un pic de Doamne, atunci gândirea începe să vă devină rugăciune. Cu mine mântuirea este total cu neputinţă, cu Dumnezeu a se pierde este total cu neputinţă. În Dumnezeu nu este şi nu poate fi tragedie, oricât de tragică ar fi viaţa noastră. Când ne-am născut pe lumea asta şi am murit pentru lumea din pântecele maicii. Porunca lui Dumnezeu este pentru noi devenire întru fiinţă, calea spre a deveni ca el.

Gestra (revistă, editură). Am de scris piesa Noica. Rolul lui Hegel (cam tot două neveste). James Mason. Ben Beranke. Clipuri acţioniste la picioarele crucii constantine. De unde acţiune sub interdicţie? Iar suferirea acţiunii claustrale să nu apară fatalitate. Să-i zic Filosoful. Expresia “absolutul” provine din religiile păgâne. “Fiul Tatălui” depersonalizează pe Dumnezeu, creează confuzie. Suntem urmaşii unor maimuţe modificate genetic de extratereştri. În palimsest-seco, Hegel ia locul lui Nae? Fried Naegel. Cu dumneata mă întâlnesc în paradis (în Jilava? aşa m-a citit?)

Noica: De luni de zile sunt pierdut în Hegel. Din Hegel în recluziune. După: “Sunt desprins de toate”. A spune lucrurilor pe nume şi, simultan, a camufla ceea ce spune. “Nu mai poţi fi doar alexandrin după aceste evenimente”. Concluziile de învinuire. Vrea cineva să-i majească una?

Teatrul, dacă nu înţeleg stilul şi cuvintele e la revedere. Cască lumea. Les images sont les images. Ce-aş bea o bere. Îi zicem noi bere. Dacă-i zicea pere, hai să bea pere.  Noi, ca Wallace. Specatacol-cupeu, nu mai e o piesă, şapte scheciuri, Faca-Millo. Ce faci, Găbiţă, bine-merci, săru’mâna. Dacă n-o iau razna, totul e-n regie.

Titlul piesei e Wendy. Faci aşa. Ghimbaţi. Din tren vine Wendy. Începe scena. Şi să nu uiţi de Noica. Nu e realitate ca joc, ce-a făcut în viaţă, altfel, la bibliotecă. A vorbit-n-a vorbit, vorbeşte-nu vorbeşte, foarte bine, a vorbit dar n-a vorbit, cam aşa. Te iubesc da’ nu te iubesc. Undeva să spun, s-o dau pe ceva clar, lămuritor şi clasic. Nu a vorbit pentru că era ascultat. Cameră de microfoane transformabilă. Mă întorc la muzică, salvarea mea. Acordurile disonante. Beethoven de la coadă la cap. Cum e cu Wendy. Să bem un pahar. Afară ninge, o splendoare fantastică. A dat jos bluza. Gică (personajul) a fost uimit, şi-a scos cămaşa şi a uract fără să urce. Lumea, a, ce face ăsta, când tu ai trecut la alta.

Spaţiu, timp, acţiune, mai e una, îţi spun pe e-mail. Spaţiu Boemia, loc aici. Nu sunt atât de mare cât aş fi putut să fiu dacă eram băgat într-un scandal. Amarillo. Gemelare. Îl băgară pe Wallace în maimuţă. Felicia, înainte de toate, Răzvan şi Melissa. În ce mă priveşte, prost filmat, vorbesc cu spatele, din profil. Au micşorat din rol, au scos secvenţa finală, faţa tristă, bolnav de cancer, mă făceam mic, au vrut să se refilmeze dar îmi tăiasem mustaţa. Filmul ieşea mult mai bine dacă ne dădea libertate, tot cum vrea el, conversaţiile în olandeză nu se traduc, nu vrea băiatul. Locaţia (locul), juma de oră în taxi, nimic de pe stradă, iar adorm.

Sunt singurul profesor universitar care cântă muzică uşoară. Franc Sinatra nu cânta, şi făcea şi film? Sunt Vrăjitorul, rolul principal, am succes mai mare decât Aladin. Nu puteau să facă ce le ceream eu. Textul, nu fraze întoarse, că îl înnebuneşti pe actor. Altfel, de citit, nu de jucat. Fetele sunt studente, poate rămân tâmpite de ce le spui.

Reînvii conversaţii, de unde matriarhatul – pe istorie, pe şcoală? Îl chiar văd, maică vorbitoare, persoană conversantă, meditator, la surpriză, vorbindu-şi sieşi, verificându-se, dozându-se. Pentru actul I am rezolvat povestiri dintr-un manuscris indian, pe principiul – discipolul spune poveşti maestrului, eu lui Dinu, Dinu lui Nae. Lui Ganesh să-i caut şoarecele, ucigaşul lui Noica, în versiunea peronajelor secundare din real. În rolul lui Noica: Vasile Menzel, Nae/Hegel: Dragoş Pâslaru/Dan Puric, Madi: Irina Velcescu. La harpă, Iwy Wallace. Regia: Puşi Dinulescu (în timp ce scrie la Manolescu sub aripa diavolului).

Are pact, are dosar, scrie Lăbescu, să nu zgândări. Lăbescu e ca Vitner, da’ ăla a condus licenţa lui Vasile Văduva despre Gib Mihăiescu, aşa că în stilul dosargiului nu dau pe Vitner pe zece Lăbeşti. În catacombă am fost fericit că n-ai denigrat şi acum vii cu ăsta care scrie cu p mic Pământuri, de-aia a murit Preda. Iar Noica-Hegel a făcut puşcărie din cauza manuscrisului trimis-pierdut la Paris. Şi când am plecat în India, prorectorul cadrist al lui Răutu mi-a spus că s-a primit o anonimă la CC al PCR că vreau să scot un manuscris din ţară – protestez vehement – nu, că aţi fost urmărit, ştim că nu vei scoate – ba scot, doctoratul meu e manuscris. Probabil, care plecau, manuscris scoteau, tot după Hegel. Iată manuscris indian i-am trimis lui Noica, nu l-a primit, Eliade da. C-ai vrut să mă ajuţi, că poate nu ştiai că l-a făcut Lăbescu comunist pe Noica. Sunt avansat. Greu l-aţi urni pe Ganesh (căprioara s-a vaporizat). Mă duc la supraveghetori. Ţi-am dat rolul suspectului.

Vespasian i-a pictat peştera cu bizoni, d-na Kogălniceanu a scris o carte despre Noica. D.D. Roşca traducea în foileton Fenomenologia, mai şi Maxim. L-am cunoscut pe taică-tău, cânta, n-am ştiut, şi eu cu doinele din satul meu, era mai înalt ca tine, paladin într-o fabulă, trimit prin poştă. Sunt obligat să mă salvez. Lechea că are o sută de scrisori de la Noica, paralizat, sub teroarea custodei, şi Carandino. Ortodoxia e singura noastră şansă de a rezista la globalizare, nu şi la a treia Romă, noi pe când a patra. Enclave de români ortodocşi în latinitate, vin şi localnicii la liturghiile lor. În tinereţe ne-am fi vrut într-o lume mai dinamică. Vezi că dacă-l face Boia pe Mihai mit, fă-l şi tu pe Wilhelm mit. Nu există numai rădăcina de mapamondizare umbrind necunoacute absolute. În piesă se întâlnesc trei limbaje: Hegel/teză, Noica/antiteză, dodii/sinteză.

Se joacă Noica, vol I. Pictorul s-a înecat în Dunăre. Noica show. Astă-seară se joacă Noica. Un accident fellinian, cu lume la etaje şi în subteran, o curgere atotbanală. A fost răpit de muză-securitate. În câte caiete şi piesa coborâtoare-urcătoare-smeie. Tot nu mă opresc în biografie, în gândire, în supraveghere. Nu e una, sunt toate filosofiile şi represiunile, de câte ori e minge şi zid, că la un meci cu capul lui, cum şi l-ar fi aruncat minge de arbitru. Misiune în munte, pelerinar, toţi pe arest, pe reţinere, pe sine. Spovedanii de unul şi de toţi, în dosare. Ce mi se întâmplă mie cu piesa, nu încă nici în roluri, nici în stal. Ne simbolizăm decomplexarea, dedemitizarea, nu mai râdem de filosof, al nostru e, el suntem.

Nu mi-aţi spus că vă vedeaţi cu Noica, frica. Nici d-stră că sunteţi din Clisura, cu Marcu Beza, aromân de-al lui Noica. N-aveţi concurenţă la jurnal, a, Noica lăuda jurnalul lui Peyps, codificat să nu-l prindă nevasta cu altele – codul lui, pe N’alte subiecte. Uitasem, tot spăimos, l-am scris invers, Acion, în India, în memorii la mijlocul vieţii: ţii jurnal? Aţi ţinut d-stră şi pentru mine. Arhiva primeşte manuscrise, biblioteca le pierde, copiii nici atât. Actul I, cerc – Sita/căprioara, Ravana/tigrul. II, triunghi (?), III, pătrat (cub? Atunci şi primele: sferă, con). Noica, pe scaun (fotoliu) în centrul scenei, cu faţa spre public. Al doilea personaj, cu faţa la el. În spatele lui Noica, al treilea personaj/peisaj, variabil, replicator şi pantomim, gesticulant în replică-Noica spre interlocutorul-comun-public.

Taică-său a fost mare torţionar. Ăsta e nivelul când eşti criminal. M-ai lăsat cu gura mută. Face urâtă o miss, o fi şi ăsta un criteriu, e dreptul lui democratic. Nu-i încap gradele pe umăr. În pod, în puşcărie, în Cuba. Bucătărie de carribi-canibali. La fiecare ascultare un meniu new, niet. Şerpii-eroii, Achileea, scanează, ce o stâncă, Pietricică la Continue reading „George ANCA: Wendy”

Elena NEAGU: Și atunci, să știi c-am încolțit la tine-n gând

Și atunci, să știi c- am încolțit la tine-n gând

Am să te caut în toate viețile mele
și-am să te iubesc în fiecare.” Free Lif Style

 

Și dacă vara ne-a plecat cu maci
și vise
și ninge peste dor cu frunze arămii,
mă voi muta-n poemele nescrise,
o vară toată, iar să-mi fii.
Și dacă plânsul toamnei
m-o biciui cu nostalgii,
mă voi ascunde pe cerul tău albastru
de sub pleoape,
să fiu și să-mi rămâi cât mai aproape…
Și dacă iarna va urla sub geam
ca fiara,
mai vifor, mai câinoasă ca oricând,
m-oi cuibări sămânță
sub soarele-ți din gând..
mi-oi aminti cum e
să mă aștepți în gară…
Și dacă peste toate ,
s-or așeza uitări
și-o viscoli cu fluturi grei de nea,
tu să mă cauți pe băncile din gări,
în zborul frânt ca o cădere
dintr-un stins de stea…
și dacă nicăieri eu n-am să fiu
și-o să te dor, de dor plângând,
atunci să știi
c -am încolțit la tine-n gând…

——————————–

Elena NEAGU

Septembrie 2019

Claudia BOTA: Trupurile iubirii noastre

TRUPURILE IUBIRII NOASTRE

 
Într-un asfințit purpuriu neîmblânzit,
Trupurile iubirii noastre sunt de rouă,
Când respirația tantrică ne-a încălzit,
Doar visul tainic îl împărțim în două.
Să ascult inima ta și apoi să ți-o dezleg,
În ticăitul ceasului fără de minut să o leg,
De număr orele târzii și în lumină ne iubim,
Cu veșnicia într-o oglindă noi ne asemuim.
La auzul șoaptei neîntinate porni desculț,
Tresar la auzul unui murmur de vioară,
În vălul alb al nopții luminoase mă-nalț,
Pe sânu-mi de Madonă căldura te înfioară.

———————————

Claudia BOTA

Septembrie 2019

 

Emilia-Paula ZAGAVEI: Mai lasă-mi

MAI LASĂ-MI

Mai lasă-mi viață misterul zilelor ce vin
Mi-s încă anii cruzi și fructele amare
Iar sufletul mi-e tânăr, e încărcat de spin,
De vis nemărginit și de caldă culoare.

Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern
Flori de cireși sălbatici în sufletu-mi nătâng,
Liniști adânci și clipe pudrate de etern,
Ce-mi risipesc din frici atunci când plâng.

Mai lasă-mi curcubee în inima rănită
Să-mi vindece de vrăji al ei poem bizar,
Alungă-mi norii negri din soarta mea ciobită
Și lasă-mă să mai întârzii un pic doar…

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

26 septembrie 2019