Ionuț ȚENE: Retrocedarea Ardealului de nord nu a fost cadoul lui Stalin! Organizația secretă ”Ardealul”!

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când România la presiunea Germaniei și Italiei, a predat Ardealul de nord către Ungaria lui Horthy, pe plan intern și international s-a pus problema recuperării urgente a acestui teritoriu etno-demografic românesc. După introducerea autorităților horthyste cu ciclul arhicunoscut de crime de la Ip, Treznea sau de lângă Turda, românii din acest teritoriu ocupat s-au mobilizat urgent. Pe structurile fostelor organizații PNȚ din teritoriu, sub coordonarea direct a lui Iuliu Maniu și Al. Vaida Voevod, s-a înființat organizația secretă de luptă armată pentru redobândirea acestui teritoriu românesc. Această organizație a fost diferită de cea a lui Raoul Șorban care a salvat mii de evrei trecând clandestin prin pădurea Făget de la marginea cartierului Mănăștur Cluj. Până astăzi se știu foarte puține lucruri despre această organizație. Recent istoricul clujean Onufrie Vințeler a publicat cartea ”Ecouri despre Ardeal și ardeleni” (Ed. Ecou Transilvan, 2019, Cluj-Napoca), care aduce lumină în complicatul dosar istoriografic din perioada dictatului. Onufrie Vințeler a studiat temeinic arhivele de la Moscova și a descoperit documente care atestă implicarea sovietică în contextual international și geopolitic al Europei de est și centrale. Românii din organizția clandestină ”Ardealul” au creat o rețea informativă și paramilitară pentru înlăturarea regimului horthyst și încetarea ocupației străine. Membrii colaborau cu forțele patriotice și partidele democratice din București. În acest sens, au întocmit numeroase memorii către Hitler, Mussolini și Stalin în care cereau retrocedarea Ardealului de nord la România. Semnatarii considerau regimul lui Ion Antonescu în contradicție cu voința țării, românii nu doreau alianța cu puterile Axei. Chiar îl amenințau în scris pe Hitler cu furia românilor care se vor revolta în Transilvania de nord și vor răsturna militar regimul lui Horthy. Din stilul scrisorilor se observă o simpatie funciară pro-engleză. În scrisoarea către premierul Marii Britanii, Winston Churchill, conducerea ”Ardealului” solicită ajutorul britanicilor în lupta împotriva Axei pe teritoriul Ardealului de nord și nerecunoașterea dictatului din 30 august 1940, care nu a fost voința poporului român. Stilul scrisorilor au ceva din viziunea politică a lui Iuliu Maniu, care se pare că a influențat major politicile societății ”Ardealul”. Paradoxal forțele democratice din România nu erau încurajate neapărat de Londra pentru recuperarea teritoriului pierdut, ci de către Moscova. Încă din decembrie 1941, când ministru de externe britanic Anthony Eden a vizitat capitala URSS, acesta a fost confuz în problema Transilvaniei de nord în timp ce Stalin a fost ferm pe poziția retrocedării teritoriului românesc. Stilul manifestelor organizației ”Ardealul”, ușor encomiastic, seduce: „Cu toate că sărbătorile, organizate aici de cei care v-au rupt pe voi, fraților, de noi, gândul nostru a fost tot timpul alături de voi. Inimile noastre nu au încetat niciun minut să bată pentru voi”. Maniu, I. Mihalache și Gh. Brătianu au încercat să înființeze legal Asociația ”Pro Transilvania”, dar generalul I. Antonescu a interzis-o pe 16 noiembrie 1940. Se pare că societatea secretă ”Ardealul” este o continuare a organizației interzise de Antonescu și care a funcționat sub influența lui Iuliu Maniu care devenise un anglofil.

Agenția TASS a primit scrisorile societății dar nu le-a divulgat ca depeșe de presă pentru a nu face indirect jocul Angliei. În scrisoarea către Churchill se spune clar: ”Când adevărata Românie va putea să vorbească și să acționeze, se va vedea cât de legată este România de Anglia.” Deși Eden a ignorat problema transilvană, IV Stalin încă din decembrie 1941, când trupele germane erau la 30 de kilometri de Moscova a susținut că după răboi Transilvania trebuie redată României, deoarece dictatul a fost un pact hitlerist între agresori. Sigur, Stalin nu din simpatie dorea ca Ardealul de nord să revină la România, ci din punct de vedere al interesului geopolitic, pentru că Basarabia, furată prin ultimatumul lui Molotov din iunie 1940, nu dorea să o cedeze. De asemenea, Stalin dorea să cucerească și gurile Dunării. Datorită relațiilor excelente ale lui Iuliu Maniu cu englezii, agenții secreți maghiari nu au putut lua legătura cu guvernul de la Londra ca să negocieze o pace separate și menținerea Ardealului de nord la Ungaria. Londra încă din martie 1941 i-a propus lui Molotov să țină contactul cu Iuliu Maniu ca reprezentant al opoziției române. A. Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, îl propune Aliaților pe Maniu ca unicul reprezentant al opoziției române. Conducera URSS aprobă și astfel s-a blocat la Moscova orice influență serioasă a opoziției democrate de la Budapesta ca să pună problema Ardealului de nord ca parte a Ungariei. În 1943, emisarii maghiari au fost respinși de la negocieri, atât de Moscova, cât și de Londra. Se pare că Maniu ca șeful organziației clandestine ”Ardealul”, care acționa în secret sub formă de ”agent” britanic, pentru că altfel nu putea ține legătura cu Londra (era război), a reușit să impună Aliaților ideea retrocedării Transilvaniei de nord la România după război. Disperată opoziția maghiară redactează la conferința de la Teheran două planuri de ieșire din război ale Ungariei și lupta împotriva Germaniei, cu menținera Transilvaniei de nord sub stăpânirea Budapestei. Nici acest plan nu a reușit datorită ingeniozității lui Continue reading „Ionuț ȚENE: Retrocedarea Ardealului de nord nu a fost cadoul lui Stalin! Organizația secretă ”Ardealul”!”

Ileana VLĂDUȘEL: Cea mai frumoasă femeie din lume

Cea mai frumoasă femeie din lume

 

Cea mai frumoasă femeie din lume-i plecată

până în dealul raiului să-mi aducă mie apă.

A coborât devale în poiana înverzită

și s-a întins pe iarbă că e obosită.

 

Cea mai frumoasă femeie a plecat și eu n-am mai apucat

să-i spun că am pregătit vitele pentru iernat,

să stea liniștită că i-am cumpărat

celui mic cămașă așa cum a visat.

 

Patul e neîncăpător, iar  perna mă obosește,

cea mai frumoasă femeie din lume îmi lipsește!

De când ea se odihnește în pagina unui album,

caut cu memoria sângelui, un rest de parfum.

 

Cea mai frumoasă femeie din lume rămâne

mama ce mi-a pus miere în glas și m-a pregătit pentru lume.

Cea care cu glasul  doinit mi-a mărturisit

că sunt copilul ei cel mai iubit

 

și care trecând peste obstacole și teama de înălțime

a luat panerul din nuiele și a plecat să adune

toate florile raiului, înmiresmate

și acum stă și mă așteaptă să mi le dea mie pe  toate.

 

Anotimpurile vin și pleacă, doar eu rămân

cu acest gol din piept, nu mai am de unde  să mai adun

mângâierile și vorbele dulci, să umplu cămara din piept.

Tot ce pot să mai fac e să stau și să aștept

 

ceasul nopții în speranța că cea mai frumoasă femeie din lume

o să coboare scara raiului pentru o clipă cu mine.

Preț de un vis speranța renaște și crește

că ne vom reîntâlni pentru o nouă poveste,

 

că o să-mi aduci lipie frământată din grâul din rai

și coaptă pe plită la lumina  luceafărului și că iar o să  stai

să mă privești cum mănânc înfometată

de lipsa ta și că o să mă mângâi cu mâna ta caldă pe față.

 

Cea mai frumoasă femeie din lume s-a dus

să cutreiere nemărginirea ca să afle răspuns

pentru leacul de dor și de neuitare

și-a lăsat lumea goală și fără culoare…

 

A mai rămas din ea doar parfumul acela duios și vechi,

o basma înflorată și o pereche scorojită de pantofi…

Urmele lor încă se mai văd pe ulița gândului iar pe pernă

miroase a ea și atunci știu că cea mai frumoasă  femeie rămâne eternă!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

13 septembrie 2019

Anna-Nora ROTARU: Adieri de toamnă

MĂ-MBIE VÂNTUL…

 

Adie un vântișor plăcut printre perdele,
Ascult cum îmi șoptește dulce la fereastră…
Îmi zice noroc bun, zâmbind printre zăbrele,
Purtând pe coama lui parfum de livănțele,
Înfiorând și florile de pe pervaz în glastră,
Stânjeneii cu petal-albastră…

Îl simt, îl văd, cum îmi pătrunde în odaie,
Aducându-mi înmiresmate vești din luncă…
De reavăn pământ, de fân cosit și ploaie,
De must, gutui, din livezi ce se-nconvoaie
Și-nfoiat, mantia de pe umeri și-o aruncă,
Zicându-mi cu poruncă,

Să ies afară, s-alerg prin miriștea cu rouă,
În mine să topesc toată lumina de la soare…
Din lacrima cerului, să mă adăp când plouă,
Să-mi zâmbească stelele și luna când e nouă,
Ca lui Hermes, să-mi crească aripi la picioare,
Simțind a dimineții boare…

Să nu-mi las visele să mi se piardă-n ceți,
Nici gândurile stătute, ca-nchise-ntr-o cutie…
Simțămintelor, pe veci să nu le pun peceți,
Că viața-i dulce aici și nu c-aceea de asceți,
Că nu-i-ndeajuns să scrii cuvinte pe hârtie,
De care nimeni n-o să știe…

Că timpu-i-n față, șirag de-aprinse lumânări,
Cu fiecare zi trecută, câte una-mi se va stinge…
Nu iartă, nu se-ntoarce, nu știe de-amânări,
Oricât să fac mătănii, pe la icoane închinări,
El tot mai mult, spre neființă mă va-mpinge,
Și flăcăruia vieții mi-o va stinge…

 

 

GÂNDURI DE TOAMNĂ

 

E toamnă-n cer şi pe pământ,
Pânza vremii se destramă
Şi ne pierdem în cuvânt,
Cu el plătind ultima vamă…

Tristeţea-i dulce împrejur,
Mă cufund în ape line,
Pictând vieţii-un larg contur,
Să-mi mai pun zile senine…

Să mai fur rază de soare,
Din răsărit şi din apus
Şi stelei călăuzitoare,
Să-i pot spune ce n-am spus…

Să mai văd strop de frumos
Să mă bucur de culori,
Că pe timp vijelios,
N-o să mai găsesc comori…

Şi de-o fi, fă-mi somnul lin,
Ca frunza ce-o poartă valul…
Da-mi să zbor harul divin,
Unde gându-atinge malul…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

Septembrie 2019

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Adieri de toamnă”

Ioana CONDURARU: S-au stins macii

S-au stins macii

 

Pe lanuri s-au stins macii în tăcere,
Noi ne-am stins încet printre cuvinte,
Așteptând cuminți înc-o Înviere,
Acolo undeva printre morminte.

Și toamna calcă peste frunze triste,
Și noi pășim tăcuți peste adevăr,
Uitând să dăruim din lucruri sfinte,
Un ultim psalm când ne rugăm la cer.

S-au stins macii și plânge universul,
Că-n loc mai sângerează amintirea
Rămasă-n lut că s-a topit frumosul,
Din frunza care dăruia atunci iubirea.

Și noi încet ne-om stinge printre vise,
Strângând în cufăr tot ce am trăit,
Lăsând în urmă fericiri promise,
Pe care am uitat că le-am iubit.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 septembrie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Îmi este toamnă (stihuri)

Mi-e toamnă Doamne, mi-e atât de toamnă
Încât vopsesc cu galben cerul tot,
Te caut în flori de-albastru miozot
Dorind să știu iubirea ce înseamnă.

 

Aprinse ruguri carnea mi-o devoră,
Aș vrea să știu ce nu mi-e dat să știu,
Născut devreme într-un timp târziu
Am dorul frate și durerea soră.

 

Mi-e toamnă Doamne, și mi-e frunza moartă,
Întind spre tine crengi uscate, reci,
Îți caut zadarnic urma pe poteci

Și jalbe scriu cerând o altă soartă…
De-o fi cumva prin curtea mea să treci
Îmi lasă cheia raiului în poartă.

 

 

Ce să-ți cumpăr mamă…

 

Ce să-ți cumpăr din piață mamă,
Ce să-ți dărui să rămâi pe veci?
Nu există o mai mare dramă
Decât faptul că domol te treci.

Nins cu alb și desfrunzit ți-e părul,
Mamă, ce te tot grăbești spre rai?
Pe noptieră ne-nceput e mărul…
Plâng că nu mai ești precum erai.

Înspre ce privesc mirați prin ceață
Ochii tăi senini de înger mut?
Mamă sfântă care mi-ai dat viață

Ca pe o icoană te sărut
Și te-ntreb cu sufletul durut
Ce să-ți cumpăr mamă din piață?

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Septembrie 2019

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Îmi este toamnă (stihuri)”

Vasile LUNGEANU: apăsător

apăsător

 

memoria lichefiată a aerului
se scurge pe peretele de andezit
pe care îl sprijin cu capul
somnul mă ocolește cu teamă
și împinge înspre mine
imagini cu zâmbetul tău
pe care mereu l-am adorat
mai mult chiar decât
călătoriile mele imaginare
printr-un portal al visurilor
împreună cu geamătul meu
în lumea permafrostului
și-a necuvintelor înghețate
care mă însoțeau taciturne
atunci când vânam mamuți
și sculptam amulete
din fildeșii lor

—————————-

Vasile LUNGEANU

Septembrie 2019

Elena NEAGU: Parc’ aștept catapeteasma cerului ce mi-ai promis

Parc’ aștept catapeteasma
cerului ce mi-ai promis

 

Par mai triști in toamnă zorii ,
frunza ruginie parcă plânge-n noi
și chemați de alte veri,
ne-au plecat țipând cocorii
și-au lăsat însingurarea …
ce ni s-a mutat în ploi.
Parcă au fugit spre alte galaxii și stele,
nostalgii se furișează tot mai des ,
încă-mi ții în palme calde ,
cerul lacrimilor mele ,
crucea ,mi-o mai duci ades…
Tot mai doare depărtarea
în poemul meu nescris ,
cântă-n mine liturghii de frunze reci ,
parc’ aștept catapeteasma
cerului ce mi-ai promis …
Încă-mi vii să-mi mângâi răni ,
parcă-mi vii… și parcă-mi pleci…

——————————–

Elena NEAGU

Septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: într-un târziu

într-un târziu

 

cu multe gânduri răvășite de iluzii
strâng în brațe dragostea rămasă
durerea rătăcirilor de drumurile știute
ce-mi rănesc adâncul inimii

locuiesc în cuvintele care mă mângâie
mă iartă de întuneric și neliniște
și-mi dau pacea rugăciunii

nu vreau să întâlnesc moartea
înainte de iertarea celor dragi
și după căderea din suflet
a pietrelor de moară

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Umbre pustii

Umbre pustii

 

Zăpezi medievale cu gust de amintire
Se cern tăcut pe strada uitată de iubire,
Umbre pustii dansează despletite
În inimi ce se vor mereu iubite.

 

Se-văluie de ceața căzută peste gând
Uitând de-a lor chemare lăcrimând,
Se-mpart în cete alese pe sprânceană
Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

 

Penelul lor mustește în trecut,
Pustiul amarnic le devine scut.
Se joacă-n vise otrăvite de culoare
Privind cu grea trufie către soare.

 

Își scriu tăcerile gălăgioase
Și gândurile ce nu stau acasă,
Se dojenesc mereu cu un sărut
Trăind această viață mai acut.

 

Umbre tăcute, tainice blesteme
Călătorind mereu printre poeme,
Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară
Fantome dragi pierdute-n vară.

 

Fulgi leneși de iubire să se lase
Peste amarul adunat în case,
S-omoare nepăsarea și cu ura
Că ele și-au uitat voit măsura.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

16 septembrie 2019

Flori GOMBOȘ: Nu mă mai vezi

Nu mă mai vezi

 

În lumina
zilei
nu mă mai vezi.
S-au rupt
paşii
înspre tine,
nu mai pot
înainta.
Ziua e grăbită…
Nu, nu pot fi ca ea…
Mai ai speranţă?!
Nu ţi-o acorda…
Rămâi în
singurătate.
Umilinţa-i
foarte grea!
Fiecare secundă
e-o eternitate
fără tine.
Dar…aşa a fost…
să fie…
Poate-ţi vei aminti
cândva.

—————————–

Flori GOMBOȘ

16 septembrie 2019