Ala MUNTEAN: Simfonia toamnei

Simfonia toamnei

 

Își încinge vântul soаptele în zbor,
Pe fața ierbii albă cade bruma,
Vioara-și prinde-n creasta unui nor,
Pe strune-arcusu-și leagănă acuma.

Se pierde-o lume-n frunza de aramă
Când cerului-i se tulbură privirea…
Pictez un soare și mi-l pun în ramă,
Nicicând să nu-mi lipsească fericirea!

În dor se zbucium’ păsări călătoare,
C-un țipăt jalnic se pornesc la drum
Și urmăresc pân’ punctul lor dispare
Și zarea- ntreagă se scufundă- n fum.

Vioara de pe creasta-acelui nor
Își îneacă dorul ‘n noua simfonie
Suspină-adânc al toamnei dirijor
Și cade moartă frunza arămie…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

20 septembrie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Nelinişti în nelinişti

Se plimbă iar neliniştea în linişti
Mă refrământ într-un aluat de tină,
Pe corbi de vânt, pe florile din inişti
Alerg tardiv tot căutând lumină.

Murit-au zori pe geana mea hapsână
Prin răsărituri oarbe umblă noaptea,
Deşi plutesc, prin soarta mea nebună
În schiopătat şi-n cârje umblă moartea.

Nu ştiu de ce se-nseninează cerul
Când încă mai privesc adânc în mine
El recunoaşte că-am aflat misterul
Păcatelor ce mi s-au scurs prin sine.

Mi-ascult durerea cum se umflă-n crize
Cum bântuie prin noapte dezinvoltă,
Din umbre se adună zeci de vize
Pe paşaport de trecere spre boltă.

Cât de curând voi locui pe norii
Ce mi-au săpat cu-atâta zel morminte ,
Voi fi în fulgerul ce-aprinde zorii
Şi voi tuna prin ploaia din cuvinte.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Septembrie 2019

Alina CRISTIAN: Lacrimi de argint…

Lacrimi de argint…

M-am furișat de-atâtea ori, prin gândurile tale
Dar ce folos?! Tu n-ai știut,
cum eu pășeam agale;
Salcâmii, chiar au lăcrimat când m-au recunoscut,
Plimbându-mă prin parcul unde, mi-ai dat primul sărut…

Dar ce păcat! Tu nu vei ști, cum doare și ce nor,
Mi-ai desenat în inimă, scriind cu lacrimi, dor…
Și ori de câte ori voi trece, pe-aleile pustii,
M-or însoți sărutul tău, și-atâtea nostalgii…

Și anii vor trece prin noi, mereu mult prea grăbiți,
Vom înțelege prea târziu, când vom fi istoviți…
Și-atunci, degeaba o să strigi, un nume de alint;
În ochii mei, vei recunoaște, doar lacrimi de argint…

——————————–

Alina CRISTIAN

Anatol COVALI: Tridilete

Iubita mea

– Tridilet –

 

Iubita mea. Ţi-i părul de argint,
dar eu cu ochii dragostei te-alint

şi sufletul îţi cântă pe-o vioară
ce-a fost necontenit inima mea,
o pătimaşă doină care vrea
să te descrie ca pe o comoară .

Iubita mea. Cum aş putea măcar
un strop să-ţi dau din ce-mi dai tu în dar

cu-atâta drag şi-atâta bucurie,
când visurile tandre le alini
şi scoţi zâmbind ai îndoielii spini
din trupul care vrea altar să-ţi fie.

Iubita mea. Ce binecuvântat
am fost când Creatorul mi te-a dat.

19 septembrie 2019

 

 

Inimi pereche

– Tridilet –

 

Inimi pereche,colindăm şi-acum
mână de mână pe acelaşi drum

cu trupurile pline de-o iubire
ce-a fost întotdeauna curcubeu
în care niciodată tu şi eu
nu ne-am ţesut în nicio rătăcire.

Inimi pereche,suflete la fel
am mers neşovăind spre-acelaşi ţel

şi l-am atins după o viaţă-ntreagă
în care-am fost alături ne-ntrerupt,
când de la tine-am învăţat să lupt
având a ta iubire-n chip de vlagă.

Inimi pereche ce-au vibrat din plin
în sufletul aceluiaşi destin.

18 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Tridilete”

Camelia CRISTEA: Decor de Toamnă

Decor de Toamnă

 

Frunzele vorbesc în șoaptă că podgoria e coaptă
S-au umplut paharele, via-și strânge straiele
Sus pe deal doarme și fânul trece vântul ca nebunul,
Crengile își pleacă fruntea ca să vadă ușor puntea.

Mere, pere, nuci și prune spun că vremurile-s bune,
Toamna-i darnică și lasă mult belșug la noi în casă.
Lămpile sunt pregătite pentru zilele cernite,
La fereastră o gutuie lumineaz-o cărăruie.

Crizantemele înroșite în grădină stau pitite
Și privesc sfioase-n zare, până soarele răsare!
Un bostan își drege glasul, în orchestră el e basul,
La ținută e atent că-i făcută cu patent.

Pe un deal mioarele își zoresc piciorele
Să ajungă-n strunga lor de care le-a fost și dor.
Un cioban din fluier cântă Vara ce-a rămas pe luncă,
E în amintirea lui când umbla pe câmp haihui…

Stelele se plimbă-n car pe a cerului hotar,
Luna galbenă și rece pași-n vis pare că-i trece
Peste-un ceas… trăsura pleacă că e vremea măsurată,
Toamna-și flutură batista, în decor este artista!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”

        Zilele trecut am primit de la scriitoarea Mariana Popa din Brașov, pe care o întâlnesc în fiecare an  la sărbătorirea “Zilei Limbii Române” organizată de revista internațională STARPRESS și Liga Scriitorilor Români, cartea “Ferestre spre lume-Un altfel de jurnal “, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, însoțită cu o notiță: “Domnului președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Țene , Cu deosebit respect și prețuire vă trimit cartea mea FERESTRE SPRE LUME, editată în 2019 cu speranța aprecierii ei, Cu înaltă considerație,ss Mariana Popa, Brașov, 15.09. 2019.

         Autoare a 17 volume de poezie, haiku, proză scurtă  și reportaj, Mariana Popa, în volumul de care facem vorbire își etalează talentul într-un original jurnal de călătorie, practic, fiind reportaje sentimentale însoțite de poeme scrise cu ocazia vizitării unor obiective turistice încărcate de istorie de pe majoritatea meridianelor lumii.

            Volumul editat în condiții grafice deosebite, având o grafică stilizată, semnată de Marcela Rădulescu și Irinel Merlușcă se încheie cu imagini color din diferite colțuri ale lumii vizitate de autoare. Remarc traducerea poemelor în engleză făcută de Delia Cojocaru și Mircea Doreanu (Petra, Etna).

            Cartea se deschide cu o Prefață semnată de Doru Munteanu, urmată cu câteva rânduri scrise de autoare, în care face mărturisirea: “Uneori amintirile îmi creează o stare de ieșire din timp.“Cele 30 de reportaje ce sunt tot atâtea oglinzi a unor obiective turistice însoțite de un poem tradus în engleză inspirat de “Fiordurile Nordului “care “m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape… “, despre care poeta spune: “Izvorăsc din stâncă/ repezi izvoare, a lor naștere/ ascunsă-i în ani/ precum comoara corăbiilor/ vikinge “(În fiorduri scandinave).

     Deschizând cartea mi-am adus aminte de zicerea lui Robert Louis Stevenson  care spunea:Călatoresc pentru a ajunge undeva, ci numai de dragul calatoriei. Cea mai mare placere a vieții este să călătorești.”

      Despre propria-i carte Mariana Popa scrie: “
Uneori, amintirile îmi creeaza o stare de ieșire din timp. Aducerile aminte încolțesc la vederea unor obiecte, la auzul unui sunet sau la revederea unei culori de floare. Cel mai puternic stimulent al trăirilor departe de casă îl reprezinta fotografiile. In timp ce revăd albume, cuvintele încep să curgă, imaginile fiind adevărate secvențe ale developării amintirii. Foșnetul răsfoirii unui caiet îmi evocă biroul de lucru, cu caietele de poeme scrise ordonat de Pablo Neruda. Mi se parea ireal să pot atinge caligrafia unui laureat Nobel pentru poezie. Acea zi a fost foarte emoționantă pentru mine. Retrăiesc povești, legende. Revăd figuri umane. Se apropie și-mi trezesc anumite cuvinte cheie, adevărat cifru pe care-l deschid, pentru ca apoi să pot să vă ofer trăiri pe meridianele globului pământesc.  “

            În capitolul “De la Atlantic la Pacific “ autoarea face o incursiune în America de Sud, unde descoperă o Fluidă lume scăldată de cele două oceane. Și aici eul poetei vibrează la cascada Iguazu care are 275 de căderi de apă, dedicându-i un poem. În Chile vizitează casa poetului Pablo Neruda care a primit premiul Nobel. Născut la 12 iulie în Parral în Chile. Pablo Neruda care a decedat în . 23 septembrie 1973 a fost mai întai pseudonimul și, mai apoi, numele legal al poetului și politicianului Neftali Ricardo Reyes Basoalto. Și-a ales acest nume după poetul ceh Jan Neruda.
A scris într-o varietate de stiluri, de la poeme pline de erotism la poeme suprarealiste, istorii si manifeste politice.Pablo Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece pentru el această culoare era simbolul speranței. Poeta îi dedică un poem în urma căruia: “Un drum a rămas în mine, / în suflet:/ primăvăraticul imperiu al poeziei.”(Acasă la Pablo Neruda). Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul.În această oglindă sufletească desfășurată între cele două oceane, Mariana Popa își deschide sufletul ce vibrează în câteva poeme pline de matefore despre trăirile pe care le-a avut la Montevideo când “Vântul strigă și îngână/ glasul nălucilor “( Montevideo).

            Scriitoarea trăiește în memoria trecutului pe când vizitează Londra, emoționată că se află pe pământul lui Shakespeare și privește lumea prin”Ochiul Londrei. “Aici poeta scrie trei poeme inspirate de istoria locurilor vizitate, și al Druzilor. Aceștia alcătuiesc astăzi o comunitate de aproximativ 500000 de persoane, răspândite între Liban, Siria și Israel. Doctrină religioasă și inițiatică, druzismul își păstrează secretul doctrinei de aproape o mie de ani.

La începutul anilor 1840, poetul Gérard de Nerval începe o lungă călătorie care îl duce până în Orientul Apropiat. Pe parcursul acestui periplu, el intră în contact cu membrii unei comunități religioase secrete, druzii.Europeanul ne relatează ideile cunoscute în epocă: „Druzii au fost comparați succesiv cu pitagoricienii, esenienii, gnosticii și cred că templierii, rozecrucienii și francma­sonii moderni au împrumutat multe din ideile lor.”El adaugă că „religia druzilor nu este decât un sincretism din toate religiile și toate filozofiile anterioare”. Ar fi destul de dificil să ne putem face o idee asupra druzismului dacă Nerval nu ar preciza că „religia lor se diferențiază de altele prin faptul că susține că este cea din urmă revelație a lumii”. Printre prozeliții druzi se remarcă, în afară de Darazi, iranianul Hamza, căruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevărat tată al doctrinei druzilor, pre­dicator fără odihnă, el îi aduna pe toți partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanație a divinității, mani­festarea Unicului.În această perspectivă, Hamza se proclamă imam, călăuzitor și purtător de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclică, ea prac­ticând manifestări și ocultări ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.Profeții Noe, Abraham, Moise, Iisus și bineînțeles Mahomed i-au răspândit cuvântul până la o nouă încar­nare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Mișcarea druzistă cunoaște o dezvoltare importantă până în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbări prin Cairo, al-Hakim dispare în mod mis­terios.Atunci Hamza anunță retragerea califului, dar și faptul că va reveni: începe o nouă fază de ocultație. Se pare că din acesta epocă datează scăderea influenței druze în Egipt. Totuși, mișcarea, prin intermediul misionarilor, se răspândise până în Siria.

Atunci când Hamza dispare la rândul său, druzii intră într-o nouă eră, cea a așteptării întoarcerii lui al-Hakim și a imamului său. Ei alcătuiau acum o comunitate sudată, retrasă în munții Siriei și Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisă.

            Poeta dedică un sensibil poem misterului de la Stonehenge unde enigmaticul ansamblu Stonehenge, considerat drept cel mai valoros monument din Marea Britanie, se află la o distanţă de 130 de kilometri de Londra, comitatul Wiltshire. Construcţia este realizată din piatră, datează din epoca megalitică şi este inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Se crede că ridicarea monumentului a durat peste 2000 de ani, realizându-se in mai multe etape. Arheologii au depistat, tot în acest loc, rămăşiţele unor constructii mult mai vechi. Amplasarea unor piloni relevă funcţionalitatea lor: aceştia susţineau un monument de lemn, cu o vechime estimativă de 8000 de ani. În jurul anului 2600 î.Hr., construcţia din lemn a fost inlocuită cu măreţele construcţii din piatră. Stonehengeul este format din patru cercuri concentrice, construite din 82 de pietre, care sunt plasate în poziţie verticală (denumite menhire) şi orizontală (denumite dolmene). Blocurile de rocă sunt imense, fiecare având înălţimea de aproximativ 6 metri şi greutatea de peste 50 tone. Se presupune că ele au fost aduse pe sănii de lemn, din Câmpia Salisbury, aflată Continue reading „Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume””

Simon JACK: Inserții lirice

Vacuum

 

În derizoriu chiar și gându-i prizonier
el are aripi smulse-n echivocul
unui somn pe Marte,
tresaltă anotimpul sacagiilor uciși
in setea ploilor amfibii,
doi monștri din lut își fac siesta lunii
dinspre-noptarea sicrielor din ceară
ei se câznesc să facă liniștea morților
cu ramă, un dulce must băut în beciuri
arondate la prigoană,
și-atât de nebunesc e golul din catrene
ce fost-au scrise-n pergament
din vânt,
Vacuum pedepsit în lirice exoduri ce-și
duc în veacuri poeți ce au cântat strivirea
in sublim, încarcerând o inimă-n
cuvânt.

 

***

a doua talangă a sunat fals
poate că îngerul a lăsat-o legată pe flamura
ochiului drept,
nu văd departe, văd atât cât inima-mi
soarbe din vânt
miazăziua uitării transplantată din toaca
ochiului stâng, ce stă acum în clopotul
unui apologet desculț de rătăcire,
endemic coralul mărginimilor de ape
inflorește în micimea călcatului
in perle deocheate de Ane fără zid,
surâsul unui clop pe capul
unui Papă,
ademenește tiara unei fiare ascunsă-n
rusticul unei toamne ce face din
talăngi, temple în sunete de moarte.

 

 

Inserții dezavuate

 

dau de mine chiar și-n ora pustnicului
din ape sub moloz,
spăl picioare la satrapi cu plete
strânse-n coifuri de bazalt,
sunt pretutindeni prin colțuri strâmte
de anafură catapultata din ziduri rotunde
in semne criogenate de falange
ce știu a scăpa cruci înclinate
pe rictusul unui clovn romantic,

dau de mine
când mă întorc acasă, în pragul ușii
și nu știu ce cheie s-ar potrivi
ca să trec drept prin mine!…

 

 

Simplu, toamna…

 

Splendoare vie atârnată peste aer
minune postum
in ecouri reîntoarse la pământ,
strigăt plutind în haine ruginii la sindrofii
regale, unde paiațe nemascate reîncarnate
stau paji înamorați în trena
prințeselor din frunze ce se prefac
în vânt,
Continue reading „Simon JACK: Inserții lirice”

Victor COBZAC: Cui nu-i place să trăiască?

CUI NU-I PLACE SĂ TRĂIASCĂ?

 

Crucea mea e din copacul,

Cu cireșe dulci-amare,

Crește chiar din prispa casei,

Tânăr, de trăit mai are.

 

Crucea mea-i din stâlpul casei,

Unde-am tot copilărit,

Geamuri mici, perdele trase,

Dar… mai are de trăit.

 

Crucea mea e un descântec,

O baladă haiducească,

Ce-i transmis, din tată-n fiu,

Cui nu-i place să trăiască?

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Republica Moldova

15 septembrie 2019

 

Eleonora SCHIPOR: Cenaclul literar „Lămâița” și-a început activitatea

     De mulți ani activează în școala noastră cenaclul literar „Lămâița”. Câțiva elevi care au înclinații pentru literatură, le place să scrie, să compună, să improvizeze, își încearcă puterile în domeniul creației.

    Nu toți elevii scriu, alții asistă, alții ascultă, alții recită versurile autorilor clasici sau contemporani. Cei care nu scriu versuri, încearcă să compună mici bucăți de proză, unii scriu pur și simplu informații.

    Pe toți i-am îndemnat întotdeauna să citească mult – literatură artistică, poezii, povestiri, să citească materiale cu caracter informativ din reviste și ziare, să asculte emisiuni literare. Cele acumulate la lecțiile de literatură, cele de la ședințele cenaclului, le sunt de ajutor în viață. Acești elevi scriu mai bine compuneri, se pot exprima corect, posedă un bagaj de cuvinte mai bogat.

 Nu e neapărat să devină scriitori, oameni de creație, dar toate aceste cunoștințe le vor fi de folos în viață.

     Unele încercări în proză sau versuri sunt mai reușite, altele puțin mai naive, dar însăși faptul că elevii vor totuși să scrie, să facă ceva, să participe, este deja lăudabil.

     Le dorim succese în noul an de învățământ și sperăm că el va fi rodnic în primul rând la însușirea cunoștințelor, cât și în domeniul creației literare.

      Noi avem în școală copii care se ocupă adăugător însușind limbile străine,  muzică instrumentală, vocală, dansuri – populare și moderne,  artă decorativă și figurativă, cercuri sportive etc. Toate acestea dezvoltă capacitățile și înclinațiile elevilor noștri în diferite domenii.  Ei participă la măsurile extrașcolare, cu recitaluri poetice, cântece, dansuri, desene, obțin rezultate frumoase în domeniul sportului.

 Succese tuturor și un an de învățământ plin de realizări depline.

Eleonora Schipor,

profesoară superioară, conducătoarea cenaclului literar „Lămâița” de la CIE Cupca

Florin-Cezar CĂLIN: În locul unde inimi se-ntâlnesc…

În locul unde inimi se-ntâlnesc…

 

Curg în cascadă, gânduri, sentimente,

Spre locul unde inimi se-ntâlnesc.

Mi le-aș dori să fie permanente,

(chiar dacă uneori mai și greșesc).

 

Mâinile tale … dans pe trupul meu,

Înveselind cumva a lor sentință.

Cu o sclipire dintr-un vis ateu,

Dar și c-o nedorită suferință.

 

Prin mine trec trăirile călări,

(la pas, galop sau poate în buiestru)

Spre visele ascunse-n patru zări,

Și priponite doar de un căpăstru.

 

Pocalul fercirii chiar îl beau,

(până la fund ca astăzi să renasc).

În locul unde ieri încă erau,

Ghimpii durerii (care lacrimi nasc).

 

Eu sunt acum cumva independent,

(și-n genere nițel cam libertin).

Sau poate uneori mai reticent,

La sentimente care-ți aparțin.

 

Clipa dorită naște fantezii,

(în locul unde inimi se-ntâlnesc).

Și implicit, ascunse bucurii,

În viața ce de-acum și-o rostuiesc.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN