Simon JACK: Balena albastră

Balena albastră

 

…și iar într-un virtual nesfârșit
iti voi lăsa plutirea ochiului meu
peste pleoapele mâinilor tale
fericind geana
atingerilor oarbe,

sub podul catafalcului de ape
oceanul trupului
se rastignește pe lemnul refluxurilor
când valuri te udă cu botezul
toporului unui potop
nebun după tine,

atunci voi trece eu…
Balenă Albastră
prin lacrima ce-ți va adormi pe obraz
ancoră în eternitate
intre două minuni!…

————————–

Simon JACK

Israel

30 august 2019

Al. Florin ŢENE: Lumină din cuvinte pentru jurnaliști – Al doilea decalog

 1. Iresponsabilitatea de a face afirmații bazate pe un singur caz se reduce, dacă diferența pleacă de la un context relevant și cu informații de fond satisfăcătoare.

2. Ludwig Wittgenstein în 1953 scria: dacă relația dintre a avea un trup și o minte, în cazul omului, presupune atâta contigență câtă constata Descartes, atunci ar trebui să fie la fel de ușor ( …) să spui despre o masa că simte durere, ca și despre o altă persoană, însă, desigur, nu e deloc așa. 

3. Problema cu mintea și cu conștiința este că sunt atât de diferite de tot ceea ce putem concepe, încât nu este delor ușor să ne dăm seama care informații de fond sunt cele relevante.

4. “Poate cel mai simplu și mai important lucru care se poate spune despre etică este unul pur logic, și anume imposibilitatea de a deriva reguli morale netautologice pornind de la fapte. “ scria Karl Popper în anul 1948. Prăpastia de netrecut dintre fapte și valori pare să pună sub semnul îndoielii nici mai mult, nici mai puțin decât situația enunțurilor etice și, prin urmare, stă în centrul dezbaterilor filosofiei morale. De aici desprindem idea de bază: existența prăpastiei dintre este și trebuie.

5. Alfred North Whintehead scria în 1941: “Ce este moralitatea într-un anumit timp sau loc? Este ceea ce majorității de atunci și de acolo se întâmplă săi placă, iar imoralitatea este ceea ce îi displace.“  În acest caz, nu pare să existe un bine moral care să poată fi luat în sens absolut- el este, mai degrabă, relative la tradiția și cultura fiecărui grup social.

6. Cunoașterea în perspectivă sugerează că ne putem apropia de adevăr prin colaborare, comunicare și schimb reciproc de idei și de perspective: o moștenire pozitivă a relativismului.

7. Dilema lui Euthyphron se referă la teoria poruncii divine.”Nu există moralitate întemeiată pe autoritate, nici măcar când autoritatea e divină. “, scria Aj.Ayer în anul 1968.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumină din cuvinte pentru jurnaliști – Al doilea decalog”

Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poeme

Zăpadă de primăvară

 

Cuminte-mi zbat în tâmpla mării

Zăpada ta de primăvară,

Din glezne îmi zburdă căpriorii

Crește aripa-mi de fecioară.

 

Ai strâns un plâns de cer de noapte

Și mute îți sunt gemete reci,

Râde viața cu gene coapte

Când prea plin de mine te petreci.

 

Hrănit îți e dorul din coastă

Amor rămâne din amândoi

Vor plânge cruci în lumea vastă

Și vor răsări stele cu flori.

 

Cuminte stau, cu tâmpla arsă

Și ceara îmi picură șuvoi,

Las din zăpada ta să-mi crească

Aripi de tine cu iz de noi.

 

 

Adorm

 

Naște-mi pui de primăvară

Din subrațul meu cuminte

În trei nopți a doua oară

Să știu luna că nu minte.

 

Mi-ai venit la ora păcii

Cu picior de promoroacă

Să îmi legi aripa sorții

Cea beteagă și săracă.

 

Îți adorm în ochiuri sfinte

De dantele ruginite

Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poeme”

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (64)

Unirea Basarabiei cu România

Am văzut (vezi supra) că Blocul moldovenesc solicitase ajutorul guvernului român, în seara de 5 ianuarie. După deliberări serioase, la 6/19  ianuarie, guvernul român Brătianu (generalul Iancovescu fiind ministrul de război) a decis să trimită urgent un detaşament de 1000 de oameni (era de fapt un batalion de legionari ardeleni, de numai 850 oameni), cu arme şi mitraliere. Plecat din Kiev cu un tren, el avea ordin să se oprească la Chişinău şi să se pună la dispoziţia guvernului basarabean. În seara aceleiaşi zile, la lăsarea nopţii, ajunşi la destinaţie, în gara Chişinău, trenul este atacat cu mitraliere de trupe bolşevice, iar ardelenii, surprinşi, sunt siliţi să depună armele şi să se predea. Soldaţii ardeleni sunt dezarmaţi de bolşevici, bătuţi, apoi cu uniformele sfâşiate sunt duşi pe străzile oraşului, batjocoriţi şi scuipaţi, o parte a lor au fost eliberaţi ulterior de trupe moldoveneşti.

În urma noului apel, guvernul român a decis să trimită o adevărată armată în Basarabia, alcătuită din două divizii de infanterie şi două de cavalerie, care la 10/23 ianuarie 1918, au trecut Prutul. În Manifestul generalului Prezan, din 12 ianuarie (st.v.) se arăta: ,,Sfatul Ţării Moldoveneşti ne-a cerut…să trecem Prutul, ca să aducem rânduială şi linişte în satele şi târgurile voastre, punând la adăpost viaţa şi avutul întregului popor…Venirea soldaţilor români în Basarabia a supărat mult pe răufăcători (bolşevici)…şi aceşti duşmani…vă spun că românii vin să stăpânească ţara voastră, că ei vin să pună mâna pe pământurile voastre…, să vă răpească drepturile naţionale şi politice câştigate prin revoluţie. Departe de noi gândul acesta! Nu daţi nicio crezare acestor vorbe viclene! Cum v-aţi putea închipui că soldatul român…, tocmai el, să vie astăzi în ţara fraţilor săi ca să-i împiedice de a-şi înfăptui dreptul lor! …Oastea română nu doreşte altceva decât rânduiala şi liniştea ce aduce, (ca) să vă dea putinţa să vă statorniciţi…slobozeniile voastre…Oastea română nu va obijdui niciun locuitor…, aveţi toată încrederea şi primiţi pe ostaşi cu dragostea frăţească cu care ei vin la voi!”.

După ce în ajun, la 12/25 ianuarie, erau stabilite primele contacte cu autorităţile moldoveneşti, I. Inculeţ, P. Erhan şi Gh. Pântea, şi s-a dat ultimatum trupelor bolşevice să se retragă peste Nistru (până la 26 ianuarie, ora 12), în seara de 13/26 ianuarie 1918, unităţile Diviziei 11 române (brigăzile 21 şi 22) au intrat în Chişinău, cu muzica în frunte şi cu steagurile tricolore desfăşurate. A doua zi, la 14/27 ianuarie, generalul Broşteanu, comandantul Diviziei 11 şi statul său major şi-au făcut intrarea oficială în Chişinău, iar în seara de 15/28 ianuarie, el a fost invitat la şedinţa solemnă a Sfatului Ţării. Luând cuvântul, preşedintele I. Inculeţ declara: ,,D-lor deputaţi, ştiţi prin ce împrejurări grele am trecut şi că altele şi mai grele ne aşteaptă din cauza tulburărilor…D-stră ştiţi că s-au dat explicaţii cu ce scop au venit trupele române, să păzească drumul de fier şi pâinea, alt scop politic nu au, nici n-au avut. Ei (românii) ne-au garantat, împreună cu Franţa, că nu urmăresc niciun scop politic. D-l Broşteanu mi-a spus, când i-am ieşit în întâmpinare la Străşeni, că ne garantează toate libertăţile. Pe fraţii noştri (românii), care au venit cu acest scop, îi primim cu braţele deschise şi le zicem din toată inima: bine aţi venit”.  

 Primit cu căldură, cu aplauze şi ovaţii, generalul Broşteanu a declarat: ,,…Mulţi cetăţeni ai republicii sunt cuprinşi de bănuieli şi frică pentru libertăţile lor…Trebuie să vă declar că…scopul intrării armatei române nu era decât: asigurarea pazei depozitelor, transporturilor şi a drumurilor de fier. Iată scopul pentru care s-a trimis aici armată, subliniez, singurul scop. Dar, odată cu aceasta…, în toate punctele prin care am trecut…, populaţia ne mulţumea că poate trăi liniştită…Guvernul român pune la dispoziţia d-voastră aceste trupe, care sunt aici pentru a veni în ajutor…Hotărâţi-vă viaţa d-voastră cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”. P. Erhan, prim director, declara la rândul lui: ,,Guvernul republicei moldoveneşti, cu inima deschisă şi cu bucurie, întâlneşte pe fraţii români, veniţi aici ca să ajute…în luptă cu anarhia. Guvernul republicei…va face totul ca populaţia să înţeleagă pentru ce aţi venit, ca să ne aduceţi linişte şi ordine. Mulţumim fraţilor noştri români pentru serviciul ce ni l-au adus…Trăiască poporul român. Trăiască România”.

Această idee, a neamestecului în treburile Basarabiei, era subliniată şi de primul ministru Brătianu în telegrama sa, din 11/24 ianuarie 1918, trimisă din Iaşi generalului Coandă, la Kiev, în care arăta că aceste măsuri de securitate (intrarea trupelor române) ,,nu înţeleg să împiedice cu nimic autoritatea politică a guvernului Republicii Moldoveneşti” şi că ,,trupele noastre vor fi la dispoziţia sa şi (apoi) se vor retrage…”. În acelaşi timp, pe lângă asigurările date de generalul Broşteanu în Sfatul Ţării, Consiliul Directorilor solicita acordarea unei ,,garanţii scrise” din partea miniştrilor (ambasadorilor) Puterilor Aliate, care declarau că ,,suntem autorizaţi să vă declarăm oficial că intrarea trupelor române în Basarabia este o măsură pur militară, având ca obiectiv funcţionarea normală a spatelui frontului…(iar) intrarea lor nu va avea nicio influenţă, nici asupra situaţiei politice actuale în Basarabia, nici asupra soartei viitoare a acestei ţări” (cf. Nota ministrului Franţei la Iaşi, Saint-Aulaire, către consulul francez la Chişinău, Sarret).

După ocuparea Chişinăului, acţiune desfăşurată fără incidente, trupele române s-au îndreptat spre sud-estul Basarabiei, spre Tighina (Bender), ocupată de bolşevici, transformată într-o fortificaţie întărită, apărată de trupe numeroase, cu artilerie puternică. La 28 ianuarie, încep primele lupte în preajma oraşului şi, la 4 februarie 1918, Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (64)”

Dorel SCHOR: Zi de vară

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:

– De ce nu stingeţi lumina?

– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.

Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:

– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?

– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii…

Pe Barbălată îl duru inima pentru risipa de electricitate, dar în sinea lui îi dădu dreptate femeii. Aşa că îl căută pe portar:

– Pe coridorul nostru ard opt becuri la ora asta şi e păcat, îi spuse. Du-te şi stinge-le!

– Cine eşti dumneata să-mi dai mie dispoziţii? se miră uşor ofensat portarul. Conform instrucţiunilor, eu sunt subordonat numai societăţii de pază şi domnului responzabil cu securitatea antiteroristă. N-au decât să ardă şi o sută de becuri, nu-mi pasă. Important e să fie pace!

Continue reading „Dorel SCHOR: Zi de vară”

Gheorghe PÂRLEA: Se duce, vai, și vara asta!

SE DUCE, VAI, ȘI VARA ASTA!

 

Se duce, vai, și vara asta!

Degeaba-ncerc să protestez,

E roata timpului, și basta,

Eu, doar un jalnic titirez.

Dar oare câte veri mai vin

Să-mi strângă razele-n buchet,

Să-mi scalde cerul în senin,

Să-mi lase-o floare amanet?

Vor fi măcar vreo două-trei?…

Am să mă-mbăt c-or fi vreo zece

Și-n aste veri, cei ani ai mei

În duh senin se vor petrece.

Voi, tineri ce visați în zori,

Nu-nchideți verii nicio pleoapă,

Petreceți vara-n sărbători –

Doar vara poate să le-ncapă.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

29 august 2019

Imagine internet

Florentina SAVU: Alerg cu fericirea-n brațe

ALERG CU FERICIREA-N BRAȚE

Alerg cu fericirea-n brațe
Ca să mai prind un răsărit,
Sunt tânără și cu speranțe,
Și-un vis frumos am de-mplinit,

Mi-e marea, briză de iubire
Și pajiștea mi-e vieții umbră,
Zâmbesc și râd, și mi-este bine,
Prin gând doar bucuria-mi umblă!

Cu brațele larg desfăcute
Alerg spre dragostea din vis,
Mi-s toate zilele plăcute,
Felii de tort din Paradis!

Stă cerul pe deasupra mea
Privindu-mă ca pe-o minune,
Să zbor spre-azur și el ar vrea
Dar zbor spre dragostea ce vine,

Mă-ntâmpină ca pe-o mireasă
Cu florile iubirii sale
Și cu-n inel…Ce zi frumoasă!
Ne-om prinde între două zale,

Pe veci ne vom lega de Rai,
De fericire, vom dansa,
Al nostru va fi-ntregul plai,
Aceasta este dragostea!

———————————–

Florentina SAVU

29 august 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: privirea de sub piele

privirea de sub piele

nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

August  2019

Elena TUDOSA: La ceas aniversar

Încă un an frumos a mai trecut,
Buchetul vieții mele e mai mare,
Un nou trandafiraș a înflorit,
Iar tâmplele-s mai albe de ninsoare.

 

Și iată și-acest an ce a trecut,
Cu lacrime și zâmbete pe față,
Prin el ca luptătoarea am dorit,
Ca să câștig puțin în a mea viață.

 

Deși lupta cu viața uneori e grea,
Răzbati cum poți ca să învingi mereu,
Însă doar bunul Dumnezeu îți poate da,
Ceea ce îți dorește nespus sufletul tău.

M-am mulțumit și cu câte puțin,
Mi-am dorit ca să am atât.. Doar sănătate,
Căci celelalte pe rând se trec și vin,
Nu poți avea în viață chiar de toate parte.

Încă un an am adunat lângă ceilalți,
Chiar dacă sufletul mi-e sfâșiat de dor,
Avându-vă pe voi, prieteni minunați,
Printr-insul am trecut mult mai ușor.

A mai trecut încă un an… S – a dus,
Vouă prietenilor dragi vă mulțumesc,
Și chiar dacă poate nu este de ajuns,
Versul ce-l scriu, cu drag vi-l dăruiesc,

Să vă mângâie – n serile târzii,
Când dorul și tristețea vă mistuie cu-amar,
O dulce alinare în suflet spre-a vă fi,
Ca un balsam ce astăzi, eu vi-l ofer în dar.

A mai trecut un an, dar cin’ poate să știe,
Până la anul care vine ce-o mai fi,
Îmbrățișarea mea v-o scriu și dărui pe hârtie,
În versul meu în care pururi veți dăinui!

——————————-

Elena TUDOSA

30 august 2019

Ierod. IUSTIN T.: O epifanie a Frumosului. Tinerii de la Iaşi

Oare are Frumosul scop teologic? Oare ne poate duce la pocăinţă, oare ne poate, cumva, vindeca…?

Să facem un exerciţiu. Să vedem dacă-i aşa.

Iată o epifanie a Frumosului. Acea ocazie când Frumosul coboară în lume, din lumea lui dintotdeauna. Când, de pildă, ca-ntr-o fereastră, îi vezi pe tinerii de la ASCOR şi ATOR Iaşi în cântec, în mers, în comunicare. Câţiva îngeri cu voci bărbăteşti şi câţiva cu voci femeieşti s-au ascuns în trupurile lor, şi se cheamă unii pe alţii… Unii grav, alţii suav. Şi parcă ţi se înfige în minte o imagine plastică a Veşniciei, în care notele grave ale Creaţiei îşi cheamă în iubire notele suave, să vină pentru a fi Una. Când puterile Creaţiei îşi cheamă graţiile lor, ca să împletească o coloană infinită. Şi parcă tot ce se întâmplă e despre altceva, e conţinutul a Altceva…

 

Atunci te încearcă sentimentul că Frumosul îţi vorbeşte ţie. Te cheamă pe nume şi te ştie. Că totul, tot ce se întâmplă e făcut anume pentru tine.

Şi deodată te trezeşti ca dintr-un somn adânc. Un somn al urâţeniei, al necredinţei şi al uitării de tine. Îţi aduci aminte că odată ai avut credinţă. Că odată ai crezut că ai un Tată…

Şi acum, Tatăl tău S-a întors la tine. Cu Iubirea Lui care le explică, din nou, pe toate. Acum inima ta îşi aduce aminte de toate înţelesurile pe care Tata le-a pus în ea, demult, demult. Şi pe care n-a putut să le şteargă nimeni. Îţi aduce aminte de credinţele tale, care au fost acoperite de urât, de singurătate şi de uitare. Ai descurajat, te-ai întristat, ai păcătuit. Ai păcătuit ca să poţi continua… Ca să nu-ţi pierzi viaţa.

Dar acum Tatăl a venit la tine. Şi Frumosul este cu El. Şi-ţi redă viaţa, ţi-o face din nou a ta. Îţi vindecă inima de nevoia de a păcătui. Îţi umple golul nesfârşit dintre zile. Îţi umple minutele pe care le-ai lepădat de la tine, de dimineaţa până seara. Redă farmecul nopţilor. Şi pune o noutate în fiecare zi.

 

 

            Frumosul este Duhul cel Bun al zilelor care sunt. Şi al zilelor care încă nu au venit.

Ce poţi să zici Frumosului, decât:
– Îmi pare rău pentru urâţeniile mele. Ia-mă din nou şi fă-mă să cred. Căci eu sunt mort. Şi tu eşti viu. Tu eşti minunat bărbătesc, şi tu eşti minunat femeiesc. Tu eşti Natura umană însăşi şi Frumuseţea cea dintâi. Tu eşti Frumuseţea mea cea dintotdeauna!

Şi aşa, Frumosul are rost teologic. El ne duce la pocăinţă. Şi pocăinţa curăţă Urâtul. Şi cu urâtul curăţat, redevenim frumoşi. Mai frumoşi ca ultima dată când eram frumoşi…

Zile frumoase, vindecătoare şi vizionare plăcută!

 

 

–––––––––

Ierod. Iustin T., 28 august 2019