Florin-Cezar CĂLIN: Dincolo de mâine e speranța…

Dincolo de mâine e speranța…

 

– O femeie te condamnă să-i trăiești vis de iubire!,

… în schimb privilegiul tău e să bântui nostalgia.

(lacomă și aparentă … devorează fericire),

… iar privirile-i vorace, prelungește agonia.

 

Buzele devin fierbinți … și adesea carnivore,

(patologice pot spune) … în dorințe, insistențe.

… când se supără, se-ntind și devin chiar incolore,

dacă-n dragostea avută simte că sunt influențe.

… ține-n mâini ea Paradisul, dar în gheare tot Infernul,

(având parcă stângăcie … de femeie evadată!).

… în nevolnicia sorții … chiar a exilat blestemul,

dintr-o lume de mistere, insistent configurată.

 

– Ea mai poate tempera … tragediile umane!,

… sau să vindece o rană, ce se pare că e veche.

însă-i este foarte teamă de iubiri toxicomane,

(ce ar transforma chiar Eden … într-o lume nepereche).

 

Dragostea-i pământ fertil … iar iluziile tale,

… sunt semințele din care, trebuie să încolțească.

(vise ce-ai avut cândva … chiar ecouri maternale),

și fără să îți dai seama, vor începe să rodească.

Dincolo de-al nostru mâine este visul sau speranța,

(legăturile de viață, din neant prestabilite).

lumea ta în a mea lume simt că îmi dă siguranța,

dorurilor mutilate … niciodată potolite.

 

Lacomă și aparentă, devorându-ți fericirea!,

… și privirile-i vorace, prelundu-ți agonia.

ea, femeia te condamnă să-i trăiești vis de iubire,

chiar când privilegiul tău e să bântui nostalgia.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

11 iunie 2019

 

Constantin GEORGESCU: Portret de ascultător la Radio ProDiaspora

Născut in satul Laura, comuna Vicov de Sus, în anul 1951, iulie, ziua 22, este nevoit împreună cu părinții și cei trei frați ai, săi să se mute în orașul Rădăuți, județul Suceava, unde tata acestuia lucra ca subinginer la o fabrica de industrie locală. Aici face Școala Generală, urmând studiile la Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi. Încă din tinerețe, cochetează cu literatura fiind un fervent cititor de literatură, la început tot ce îi pica în mână, apoi selectându-și cărțile citite. Studiază Istoria Literaturii Române si Istoria Literaturii Universale, înțelegând rolul  literaturii în țară și în lume.

Trăiește o perioada de incercări în pictură, muzică și poezie. optând în final pentru poezie .De abia în 2009 publică prima carte de versuri „Libertatea de a fi trist” care se bucură de un mare succes la publicul cititor. În anul următor , publică un nou volum de versur intitulat „Flaut în iarbă” Între timp publică poezie la diferite reviste literare cum ar fi: Luceafărul, Plumb, Obcina Literară, Convorbiri Literare.

ÎN anii următori publicĂ „Foșnetul cuvintelor” și „Ochiul de rezerva”. Publică poezie la revista „Parnas 21” și „Moldova literară”. Este membru fondator la revista Obcina literară. În 2013 devine membru la Societatea  Scriitorilor Bucovineni cu titulatura de poet. În anul următor devine membru al  Societătii  Pentru  Cultură si  Literatură în Bucovina. În același an, este fondatorul cenaclului literar și artistic „Minion” din municipiul Rădăuți. După o periodă mai nefastă pentru poet, acesta publică volumul de versuri „Așteptănd inorogul” cu un mare succes la publicul cititor. În 2014 scoate volumul „Secerișul de ninsori”. Publică la revista ProLitera având în proiect alte Continue reading „Constantin GEORGESCU: Portret de ascultător la Radio ProDiaspora”

Confesiunea chirurgului cardiolog Dr. Dwight Lundell

„Noi, medicii, datorită pregătirii noastre, cunoştinţelor şi autorităţii pe care o reprezentăm, dobândim în cele mai multe dintre cazuri un ego destul de mare, care tinde să ne împiedice să recunoaştem atunci când greşim.

Aşa că, iată! Recunosc deschis că am greşit. Chirurg cardiolog fiind, cu peste 25 de ani de experienţă, perioadă în care am efectuat peste 5.000 de intervenţii chirurgicale pe cord deschis, astăzi este ziua în care voi încerca să îndrept răul făcut cu ajutorul unor dovezi medicale şi ştiinţifice.

M-am pregătit timp de mai mulţi ani de zile alături de mulţi alţi medici proeminenţi, medici etichetaţi ca fiind „formatori de opinie”. Sufocaţi de literatura de specialitate, noi formatorii de opinie, am insistat asupra faptului că afecţiunile cardiovasculare sunt rezultatul nivelurilor mari de colesterol din sânge.

Singura terapie acceptată era reprezentată de prescrierea de medicamente pentru scăderea colesterolului şi de recomandarea unei diete care restricţiona sever aportul de grăsimi. În cazul celei din urmă, desigur, am insistat asupra scopului său de a duce la scăderea colesterolului şi la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. Abaterile de la aceste recomandări erau considerate a fi de natură eretică şi puteau duce, eventual, la deschiderea unor cazuri de malpraxis.

Nu funcţionează!

Aceste recomandări nu mai pot fi apărate din punct de vedere moral şi ştiinţific. Descoperirile care au avut loc în urmă cu câţiva ani, descoperiri potrivit cărora inflamaţia peretelui arterelor este cauza reală a afecțiunilor cardiovasculare, ne conduce încet către o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte modul în care va fi abordată tratarea afecţiunilor cardiovasculare şi a altor afecţiuni cronice.

Continue reading „Confesiunea chirurgului cardiolog Dr. Dwight Lundell”

Simon JACK: Foșnete lirice

Beatificare

 

din tăcerea lemnului a mai rămas
molifta iertăciunii unui amnar
închipuit de sprijinit trotuare
învelite-n saci de canonizare,
iezuiți negrii
fac botezul iordanelor din ploi
matinale,

 

s-a început licitația tablourilor
cu templieri din muzeul
criptelor,
deasupra lor graaluri fumegă din
narghileaua unui diavol din rumeguș,
o sută de fluturi selenari
se fac călugări
și-n naose de coaste plânge pruncul
dezvelirii,

Beatificare,
încep sirenele să sune-n toace
pe la vămi de mortăciuni,
e pace-n stele
îngeri ne vor fi străbuni.

 

Domingo

 

joc selenar
și ploaia ce-mi umblă barbar
prin cuvinte, un dangăt fereastră
sună batrician prin colbul
din arcă,
domingo
foșnet neînsuflețit de abac numărat
cu anii în breaslă,
Continue reading „Simon JACK: Foșnete lirice”

Cristinel CRISTEA: Fructe amare

Fructe amare

 

Marile dureri sunt mute,

Se consumă în tăcere,

Pe altarul ființei triste,

Când îți iei ,,La revedere”

 

Uneori, în viață pierdem,

Ființele ce le-am iubit

Locul lor simțim că este

Loc de neînlocuit.

 

Când povestea, fără veste,

A iubirilor din noi,

E-ntreruptă și când timpul

Nu mai vine înapoi

 

Parcă vrem să n-avem suflet,

Prea ne doare când privim

Drumuri spre Eternitate.

Oare noi de ce iubim?

 

Totul trece, știm de tineri,

Timpul ia-n a lui vâltoare

Tot ce ne e scump, noi, însă,

Tot iubim și tot ne doare.

 

N-a găsit vreu mare doctor,

Leac tristeții sufletești,

Știm atât , că totul trece,

Rămâi doar să-ți amintești.

 

Ființe dragi ce pleacă-n Ceruri,

Dragostele noastre toate,

Le purtăm cu noi în suflet

Și rămân Eternitate.

———————————-

Cristinel CRISTEA

10 iunie 2019

Rodica DANU: Un deceniu de existență, un deceniu de frumusețe și sensibilitate

Poate că uneori îți înfloresc în suflet iubiri ce nu dorești să se sfârșească niciodată,   poate că pe parcursul unei vieți alegi mereu cu ce sau cu cine să te însoțești, dar sensibilitățile sunt cele care acceptă sau nu hotărârea minții. Când între cele două: minte și suflet se statornicește o armonie, se naște clipa bucuriei, fericirea! Ea nu vine întotdeauna din lucruri mari, ci mai degrabă din trăiri simple, armonioase care-ți bucură clipa, ceasul.

De vreo patru ani am intrat într-o lume ce-mi era străină, dar mă pasiona, o simțeam ca un suflu înnoitor în viața mea care dăduse în pârg de ceva vreme. Noua mea pasiune purta un nume cu rezonanță, se numea Radio Prodiaspora. Uneori nu aveam timpul necesar, dar dorința de a mă întoarce în lumea aceea mă stăpânea tot mai tare. Emisiunile erau minunate, dar oricâtă voință aveam nu-mi puteam împărți timpul, așa că m-am statornicit la una-două emisiuni, unde îi întâlneam pe toți.

Aici mi-am găsit prieteni, aici mi-am împărtășit gândurile prin poeziile pe care le scriam și le scriu, prin comentarii, aici am ascultat glasul inconfundabil al doamnei Ecaterina Cîmpean, directoarea acestui post de radio, recintâdu-mi poeziile! Familia mea era nelipsită de la aceste emisiuni pline de o frumusețe și o căldură sufletească fără egal! Am plâns și uneori m-am bucurat alături de acești oameni care mi-au devenit asemenea unei familii. Rar am întâlnit atâta implicare, atâta dăruire la un om pentru a uni suflete și a le dărui clipe de bucurie.

Continue reading „Rodica DANU: Un deceniu de existență, un deceniu de frumusețe și sensibilitate”

Aurel CONȚU: Versuri

Pesimism

 

ce aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

aș zice că am mai murit încă puțin

că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită

din  ram

că pământul mi-a ajuns la genunchi

prostii  la timpul trecut

elucubrații

nu poți fragmenta după astfel de criterii

timpul

acest perpetuum mobile pulsând dinlăuntru-i

spre un punct fix

noi am inventat calendarele

ceasurile

clopotelele

am pus stavile în calea apelor

inutil

ne-am revendicat zborul

încercând să surclasăm timpul

ne-am întors acasă din spațiu mai tineri

decât cei lăsați pe Pământ

ce-aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

nimic

lumina întrece în linie dreaptă timpul

dar când se întoarce este strivită de timp…

 

Cântec de flaut

 

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

și ne îngroapă în giulgiuri

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

 

Delimitări

.

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

ca altădată

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate spune

o tibie

de care atârnă un colier

de aur

sub formă de șarpe

un genunchi rotund

ca un măr golden auriu

o linie grațioasă a coapsei

pecetea ascunsă a osului sacru

descrisă amănunţit în Upanişade

doar să le întrebi într-o limbă abstractă

Continue reading „Aurel CONȚU: Versuri”

Adrian SCRIMINȚ: O poveste adevărată…

Mi-am început cariera în 1992 la Teatrul Muzical din Brașov. Mi-am părăsit facultatea de jurnalistică în 1995 pentru a onora un contract cu cel mai modern teatru al fostei Yugoslavii: Teatrul Național Sârb din Novi Sad. În 1998 am reprezentat acest teatru la concursul internațional de balet Oleg Danovsky. Am luat mențiune (locul 4) și am fost înaintat în funcție.

În 1999 au început bombardamentele NATO asupra Yugoslaviei. Am rămas singurul străin pe teritoriile lor. Am fost acuzat de poliția militară sârbească de fapte care nu trebuiesc spuse: după un control mi-au găsit mai multe dicționare în diverse limbi străine, o agendă cu foarte multe companii din străinătate, cu o săptămână înainte de război fusesem la o audiție în Germania și cerusem o adeverință că fusesem acolo, mi-au mai găsit o hartă făcută de mână cu localitățile sârbești care le erau bombardate, căci nu le știam geografia și mi le însemnam singur, ca să am ce povesti acasă, războiul fiindu-mi aventura vieții.

Mi s-a confiscat pașaportul, cei de la tribunal m-au sfătuit să nu apelez la traducător, căci le știam bine limba, trebuia să primesc 15 zile închisoare. Cei de la ambasadă mi-au zis: „Îți recomandăm un avocat foarte bun din Belgrad, cam scumpuț, dar foarte bun – în contextul în care pentru Teatrul Național Sârb din Novi Sad făceam voluntariat pe atunci (îmi era mai frică de România decât de bombardamentele lor). M-am salvat cu ajutorul mass mediei – Radio Europa Liberă și Vocea Americii în limba sârbă- care i-au forțat cu sesizări. La ultima întrevedere cu conducerea teatrului directorul însoțit de doi avocați ai instituției mi-au spus: ce v-a trebuit vouă NATO?! Nu am fi putut rămâne prieteni, noi sârbii și cu voi românii? Mă dusesem să le cer datoriile pe un an de zile. Din cauza inflației banii întârziați mai valorau câteva tricouri. „Nu mai merită să te reîntorci la ei nici măcar ca să îi înjuri”! mă sfătuia tatăl meu, după deportare. Mi-am lăsat însă cu ei ușile prieteniei deschise…

În 1999-2000 am lucrat pentru Teatrul Național Pecs Ungaria. În 2000-2002 în Teatrul Național Split. Mi-am adus soția în Teatrul Național Rijeka (pe atunci iubită) la 400 kilometri depărtare. În 2002 Iunie am plecat să lucrez în Nordharzer Stadtebung Theather din Halberstadt Germania. Am rezistat doar patru luni. Am fost lucrătorul care și-a dat cel mai rapid demisia din acel teatru. M-am întors în Croația, în Rijeka, și am cerut-o pe Alexandra de logodnică. În acel teatru, cu ocazia unui spectacol de Crăciun, președintele Croației, Stepan Mesici, a avut o dorință, să facă pentru prima dată o fotografie cu o balerină. Aceea a fost soția mea.

Din Rijeka ni s-a propus să merg ca director al baletului la Teatrul Național Osijek, tot din Croația, Alexandra tot acolo, ca pedagog de balet. Nu au avut fonduri, așa că am fugit din Rijeka prin intermediul unei demisii memoriu și am ajuns în Bosnia, în teatrul Național Sarajevo, unde am lucrat timp de patru ani, pentru un salariu mult mai bun.

Din 2003-2007 am lucrat într-un teatru plin de istorie, Teatrul Național Sarajevo. Am făcut și programe artistice pentru taberele de menținere a păcii de la Butmir Sarajevo SFOR, și am avut ample relații cordiale cu delegația Ambasadei României din Sarajevo. În TN Sarajevo am avut cele mai frumoase și mai reușite roluri.

Întoarcerea în România a fost dezastroasă. Nu doresc încă să desecretizez cauzele revenirii. În orice caz, datorită statutului înalt pe care mi l-am realizat într-un timp relativ scurt în Sarajevo, acest lucru nu a mai convenit unei anumite părți a administrației teatrului de acolo, o parte mai minusculă, ce-i drept, dar mai puternică. Am fost rugat să întocmesc demisia în acordul ambelor părți, ca să las loc de bună ziua, fără să fac memorii la ambasade. Patru ani mi-au trebuit să îmi revin.

În România, în Brașov, am înflorit pe partea culturală mondenă, extrateatrală, prin intermediul câtorva mii de spectacole și evenimente. Am fost recompensat cu două premii pe cultură însemnate, una din partea Uniunii Naționale a Patronatului Român, la gala respectivă călcând pe aceeași scenă cu Marian Râlea, Tudorel Stoica, Raed Arafat; și un altul din partea ascociației culturale Art Respect, alături de toată spuma cultural mondenă, afaceristică, jurnalistică, sportivă a orașului Brașov. În 2016 am fost catalogat pe locul 41 într-un top 50 al personalităților brașovene, un sondaj întocmit de Agenția Metropolitană Brașov (Primăria Brașov) și revista FVDBV; peste mine fiind Jan Paler, lista culminând cu Ion Țiriac, Horia Brenciu, Dumitru Prunariu… Invitat să candidez ca și consilier local și ulterior pentru camera deputaților de către anumite formațiuni politice. Am acceptat provocările. Sunt membru, or membru onorific a mai multor asociații care funcționează pe bază de voluntariat: Uniunea Națională a Patronatului Român de la Brașov, Clubul Rotary Kronstadt, Asociația Noul Spital de la Brașov- președinte Dumitru Prunariu, director executiv al asociației culturale Vibe Music Production, și alte organizații…

Referitor la Radio pro Diaspora, emisiunea mea se numește Pro Contra, și expune un paralelism între lucrurile frumoase, sublime, și cele grele. Mi-aș dori să se concretizeze sub forma unui Talk-Show. Am ales să emit pentru acest post de radio pentru că nu refuz provocările, întotdeauna descoperi și te alegi cu ceva din ele.

Radio ProDiaspora reprezintă, poate, una dintre oportunitățile cu care pot să jonglez, punându-mi-o în propriul avantaj. Încă nu pot constata dacă viața mi se schimbă sau nu de când emit. Sunt totuși în faza incipientă și am foarte multe alte îndeletniciri. Mi se pare totuși flatant că oamenii îți dau importanță și pe această latură. Totuși de când emit – am peste 10 emisiuni – mi s-au concretizat noi perspective, noi posibilități de înfiripări ale unor noi proiecte, persoane pozitive cu care am venit în contact, și multe alte premize desemnate unor schimbări în sereotipicul demers al propriei vieți cotidiene…

––––––––

Adrian SCRIMINȚ

Brașov, mai 2019

Realizator al emisiunii:

„Pro-Contra”

Radio ProDiaspora

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 398 (16 –31 Mai)

Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

     Ziua Eroilor.  Câteva cuvinte despre Ziua Eroilor am dori să rostim în rândurile următoare. Pentru nenumăraţii eroi ai neamului, ştiuţi şi neştiuţi, pe care numai Dumnezeu îi are în evidenţele Lui, acolo, sus, în  Cartea veşniciei.

Din cele câteva sute de zile ale unui an, una v-am dedicat-o vouă, Eroi ai neamului românesc! E puţin, e prea puţin, ca să vă putem pomeni după cuviinţă. Câteva manifestări omagiale, câteva discursuri, dintre care unele de circumstanţă, câteva articole în presă înghesuite lângă altele cu conţinut sportiv, politic sau economic, câteva imagini de arhivă la televizor şi gata, socotim că ne-am împlinit datoria faţă de voi. În ultimii ani se comandă oficial slujbe în biserici, parastase şi pomeniri, se bat clopotele etc.

   Şi, totuşi, de fiecare dată  mi-a rămas gustul amar al neîmplinirii după astfel de zile. Prea puţini sunt cei care observă trecerea unei astfel de zile, prea puţini cei care participă efectiv la împodobirea ei, la comemorarea voastră. Nimeni nu v-a numărat vreodată. Nici nu ar putea să vă numere pe voi, puzderie de boabe semănate sub brazdele ţării de-a lungul a mii şi mii de ani. Voi, eroii neamului meu, sunteţi ca frunzele şi ca iarba, sunteţi cântec şi lacrimă, sunteţi binecuvântare şi blestem.

     Numai Dumnezeu va citi din Cartea Veşniciei numele vostru, al tuturor celor ce v-aţi poticnit loviţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi-n închisori pentru apărarea ţării,  pentru apărarea credinţei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

       În această zi, voi, eroi ai neamului meu, ştiuţi şi neştiuţi, strămoşi, părinţi şi fraţi, veniţi din zările nevăzute ale tărâmului de dincolo şi vă aliniaţi, în coloane nesfârşite, aşteptând să primiţi omagiul şi recunoştinţa noastră sinceră şi curată. Poate noi cei vârstnici avem sufletele pângărite de păcate, de griji meschine şi efemere, dar adevărata mângâiere v-o aduc pruncii aceştia nevinovaţi. Ei cântă imnuri de slavă şi de aducere aminte, ei spun poezii înflăcărate, ei aşează cu mânuţele lor delicate florile pe mormintele şi la monumentele voastre. Poate numai pentru sufletul lor sincer şi curat ar trebui să vă simţiţi răsplătiţi pentru tot şi pentru toate. Poate că zâmbetul lor 1 – aţi visat prin ceaţa vremii, când moartea şi-a pus zăbranicul peste ochiul vostru.

     Mă închin memoriei voastre, scumpi Eroi ai neamului, ştiuţi şi neştiuţi, care n-aţi pregetat să plătiţi cu viaţa, cu sănătatea, cu libertatea, cu gândul şi cu slova voastră speranţa de mai bine. În lupta voastră aţi apărat pământul acesta, ce ni 1-a dăruit Părintele Luminilor şi al Veşniciilor, ca să nu fie strivit de cizmele uriaşilor vrăjmaşi. Aţi apărat cu piepturile, cu braţul şi cu mintea voastră pământurile, altarele şi fecioarele, aţi apărat mormintele şi sfintele locuri de aducere aminte.

       V-aţi rezemat de Carpaţi şi aţi secerat liftele păgâne şi lacome, lăcustele, şi zmeii, şi lupii, şi ciuma , şi holera. Aţi fost prometei înlănţuiţi, sisifi ai unei zodii greu de purtat prin veacuri. V-au încoronat cu spini adesea, v-au umilit şi v-au îngenuncheat, v-au răstignit de nenumărate ori pe crucea istoriei, dar nu v-au înfrânt. Nu v-au înfrânt nici oamenii, dar nici vremurile.

       Voi aţi supravieţuit prin veacuri în fiecare vorbă românească, în fiecare închinăciune creştinească, în fiecare piatră de hotar, în fiecare slovă dăltuită pe hârtie, în metale sau în piatră, în fiecare suflet românesc. Prigonitorii s-au dus ca vântul şi ca apa, voi aţi rămas ca pietrele de granit şi supravieţuiţi prin fiecare fibră a fiinţei noastre de români, prin fiecare speranţă, prin fiecare vis de mai bine, prin tot ceea ce suntem şi prin tot ceea ce am vrea să fim.

     Vă sărut memoria şi mă rog la Dumnezeu să vă aşeze acolo, în locurile drepţilor, ale apărătorilor binelui şi dreptăţii, Amin.

*

Imnul eroilor. Redăm o poezie superbă închinată de poetul Iuliu Roșca Dormidont eroilor  neamului și pusă pe muzică de Ionel Brătianu. Este recitită cu diferite ocazii, este cântată de soliști și coruri în momente de mare vibrație patriotică.  Iat-o:

 

,,Presărați pe-a lor morminte
Ale laurilor foi,
Spre a fi mai dulce somnul
Fericiților eroi.

Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.

Pe copii la sânul vostru
Alinați-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală
Al eroilor avânt.

Dezveliți tot adevărul
Și le spuneți tuturor
Cum muriră frații noștri
Pentru neam și țara lor.

 

Și pe sacrele morminte
Puneți lacrime și flori,
Spre a fi mai dulce somnul
Miilor de luptători.

Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.”

 

*

            File de jurnal- 29 iun. 1982. ,,La căminul Patriarhiei l-am întâlnit pe Părintele Caliopie Georgescu, starețul Mânăstirii Lainici. Mi s-a plâns că tot mai mulți dintre cei care vizitează Mânăstirea Lainici nu au nici un dram de fond religios. Vin din curiozitate unii, din snobism alții. Mulți vin doar pentru a plăti acatiste cu cele mai deșucheate blesteme și rugăciuni, ca și când mânăstirea ar fi ajuns pe post de vraci. Părintelui Caliopie nu-i este frică de atei, pentru că, așa cum spunea dumnealui, ,,cu ateul te poți înțelege, în timp ce cu indiferentul ți-e imposibil”.

            În tren am avut parteneri de drum din Dobrogea și Bârlad. Erau două femei de țară. Mi-au spus că pe la ei s-au aplicat amenzi de câte 2.500 lei celor care n-au ieșit la muncă. Recoltele pe la ei, ca și-n Bărăgan și în Oltenia, sunt frumoase. Se seceră în plin la orz.

             La București un copil s-a repezit și a luat două căpșune din coșul unui țăran. Acesta i-a dat în cap cu greutatea cântarului, pe care o avea, întâmplător, în mână. Lovitura a fost mortală.

             Ieri am fost la Severin. Coada la stația de benzină de la ieșirea spre Craiova se întinde pe bulevardul Tudor Vladimirescu, cotește pe strada Topolniței, coboară pe la autogară până la poarta CPL-ului, apoi o ia în sus pe strada Traian. În patru ore nu se poate ajunge la stație. Eu am avut o rezervă de 100 litri. Acum mai am doar 20-30 litri, așa că mai pot să supraviețuiesc puțin. De poimâine se vor scumpi produsele petroliere și curentul electric.”

*

             In memoriam: Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu.  Luni, 27 mai,  a plecat spre veșnicii  prietenul meu din copilărie, Preotul Nicu Achimescu.

             În vara anului 1968 am intrat în casa lui de la Șiroca și l-am cunoscut pe el, pe frații lui Gheorghe și Romică, pe tată lui Dumitru, ,,Dumitru de la Fag”, cum îi spunea lumea în sat și pe mama Romica. O familie de oameni primitori, omenoși, gata să te ajute, bucuroși de prietenie.  Eram de aceeași vârstă cu fiul cel mare al familiei, cu Gheorghe și aflasem că și el vrea să dea examen la seminar, ba mai mult, chiar fusese la Craiova și aflase toate detaliile privind actele necesare, probele de examen etc. M-am împrietenit  mai ales cu Gheorghe, iar la vremea potrivită ne-am  dus la examen. Eu am reușit, el a picat, dar în nul următor a încercat din nou și a intrat și el. A mai trecut un an și a venit la seminar și ,,prâslea” familiei, Nicu, băiatul cel mic. Între cei doi frați era mare deosebire. Gheorghe era fire deschisă, comunicativă,  în timp ce Nicu era mereu tăcut, îngândurat, preocupat, cu cartea subsioară. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Nicu jucând fotbal sau alt joc. Dacă-l întrebai de vorbă răspundea scurt, la obiect, apoi se scuza și se retrăgea. Gheorghe era mai apropiat de mine decât de frate-său Nicu. După seminar(1970-1975) a urmat studenția la Teologie în București(1976-1980), apoi doctoratul (1980-1982) tot la București. Același om, aceleași griji, aceleași preocupări. Mare surpriză a fost, când am aflat că a obținut o bursă la Universitatea din Tübingen(Germania), una dintre cele mai renumite universități europene, ca să-și continue studiile doctorale(1983-1984 și 1991-1992). Ce mândră era tanti Romica! Spunea tuturor  cunoscuților  unde a ajuns copilul ei!

                  Aceste studii au fost încununate cu teza de doctorat Die Vollendung des Menschen in Buddhismus. Bewertung aus orthodoxer Sicht (Desăvârșirea omului în budism. Evaluare din perspectivă ortodoxă), elaborată sub îndrumarea a doi mari teologi, prof. dr. P. Beyerhaus și prof. dr. J. Moltmann și titlul de doctor în teologie.

            Am fost la nunta lui, la Șiroca, împreună cu mulți colegi de-ai lui de seminar și de facultate. Mireasa, tânăra Ana Cornelia era studentă la Medicină în Iași. Ce bucurie, ce frumos a fost!

            Între anii 1986-1991 a fost profesor în cadrul Seminarului Teologic din Caransebeș, pentru disciplinele: Istoria religiilor, Teologie Dogmatică, Îndrumări Misionare și Limba franceză, apoi, din 1993, lector la  Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. În anul 1998 a promovat Conferențiar titular, iar în anul 2000, Profesor universitar. Din anul 2002 a devenit Conducător de doctorat la disciplina căreia i-a consacrat întreaga sa activitate: Istoria și filosofia religiilor. Consiliul Profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași l-a ales Decan pentru perioada 1993-1994 și 2000-2004.  Între anii 2005-2010, a fost Directorul Școlii doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza”. Vreme de opt ani: 2004-2012, a fost membru în Colegiul de Onoare al Universității „Al. I. Cuza” din Iași. A funcționat în anii 2004-2005 și ca profesor la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Catedra de Literatură comparată și estetică. Începând din 2008 s-a mutat la București, fiind solicitat să preia catedra de Istoria Religiilor la Facultatea de Teologie ,,Justinian Patriarhul”, unde a și devenit titular în 2012 și director al Școlii doctorale a facultății.

             A ocupat diferite funcții și demnități, precum: membru al Academiei Germano-Române(2008), director al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural din cadrul Universității din București(din 2014), președinte al Comisiei de Teologie în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educației și Cercetării(din 2011), membru în Consiliul Național General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul aceluiași Minister(din 2011), Membru în Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD), Universitatea din București(din anul 2012), expert evaluator în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS), membru fondator al Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Știință și Filosofie, Universitatea București(din 2010), membru în Colegiul de redacție al periodicului ,,Ortodoxia”, revista Patriarhiei Române, membru în Colegiul editorial al Revistei Române de Bioetică(din 2000).

              Opera sa, bogată, valoroasă și actuală, numără mai multe manuale universitare, volume (personale sau coordonate), zeci de studii științifice și sute de articole. Cităm câteva cărți ale sale: Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos(Iași, Editura Polirom, 1996); Istoria și filosofia religiei la popoarele antice(Iași, Editura Junimea, 1998), Budism și creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului(Iași, Editura Junimea, 1999); India. Religie și filozofie(Iași, Editura Tehnopress, 2001); Noile mișcări religioase(Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002); Religii în dialog(Iași, Editura Trinitas, 2005); Universul religios în care trăim (București, Editura Trinitas,  2013); Religie, Modernitate și Postmodernitate(București, Editura Trinitas,  2013); Istoria și filosofia religiilor. Religii ale lumii antice(București, Editura Basilica, 2015) și altele. A coordonat, de asemenea, numeroase volume colective în limba română și alte limbi. Momentul final l-a găsit lucrând asiduu la finisarea unui Dicţionar enciclopedic al religiilor!

               Nu a fost scutit de necazuri. I-au murit părinții de timpuriu, sperând că într-o bună zi feciorul lor se va întoarce acasă. Până aproape de a pleca dincolo, o dată pe săptămână, la o anumită oră, mama Romica se urca în vârful unui deal – uneori chiar într-un pom acolo – și vorbea la telefon cu Nicu, fiindcă era singurul loc unde avea semnal. I-a murit fratele Gheorghe, preot la Șiroca. În 2012 a fost profund marcat de decesul soției sale, răpusă de o boală fără leac. El însuși se lupta cu o boală  perfidă, care l-a și învins. Au rămas în urma lui fiica Iuliana și cei doi nepoței, Ștefan și Mihai.

               La înmormântarea lui a slujit însuși patriarhul Bisericii  Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care a și rostit un emoționant cuvânt de despărțire. Reținem un fragment din acest cuvânt: ,,Firea harnică şi ordonată a Părintelui Prof. Dr. Nicolae Achimescu, cultura credinței, a muncii corecte și a dreptății, cultură primită în familie, studiile teologice temeinice, experiența academică germană armonios altoită pe moștenirea românească, l-au impus în ochii tuturor ca pe un profesor universitar de vocație, lăsând astăzi posterității imaginea celui mai prestigios profesor și specialist român al momentului, în domeniul Filosofiei și Istoriei Religiilor. Strălucit și pasionat cercetător, Părintele Nicolae Achimescu a rămas mereu un om al credinței!”

               Locul său de veci este în cimitirul Mânăstirii Cernica de lângă București.

               Dacă mi-ar cere cineva să indic o minune săvârșită de Dumnezeu în zilele noastre, n-aș ezita să-l menționez pe Nicolae Achimescu, copilul sărac plecat de la oi și ajuns pe culmile culturii și învățământului românesc. Când vrea Dumnezeu….!

               Dumnezeu să te ierte, frate Nicule, și să te primească în împărăția Sa!

*

             Ciudat! Am găsit un text pe internet plin de semnificații privind chipul omului de azi. Iată-l și sper să ne dea de gândit tuturor: ,, ● Ciudat, cum 10 lei par așa de mulți dacă îi dai la biserică, dar par așa de puțini dacă mergi la cumpărături…● Ciudat, ce lung pare să îi slujești lui Dumnezeu o oră, dar ce repede trec 90 de minute la fotbal…● Ciudat, ce lungi sunt câteva ore în biserică, dar ce scurte sunt orele când vezi un film…● Ciudat, cum noi de multe ori nu știm ce să ne rugăm, dar la prietena noastră/prietenul nostru întotdeauna avem ce să îi povestim…● Ce interesant este când se lungește un meci de fotbal, dar cum ne pierdem răbdarea și cât ne tot uităm la ceas când durează programul de biserică mai mult decât de obicei…● Ciudat, ce greu este să citești un capitol din Biblie, dar ce ușor este să „înghiți” 100 de pagini dintr-un roman… ● Ciudat, cum oamenii la un concert ar vrea cu tot dragul să stea pe primul rând, dar la biserică „se înghesuie” pe ultimul rând…● Ciudat, cum pentru o slujbă în biserică ne trebuie 2, 3 săptămâni ca să anticipăm, dar cum găsim loc pentru alte lucruri și în ultimul moment în calendarul nostru de zi cu Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 398 (16 –31 Mai)”

Ilarion BOCA: La mulți ani Radio ProDiaspora!

Cu doar un an în urmă, cineva mă întreba dacă am vreo relație culturală cu scriitorii din diaspora. I-am răspuns că nu am nici o relație! Persoana respectivă m-a privit în tăcere, dar am simțit în privirea ei un fel de reproș nemărturisit în cuvinte. Apoi, ca printr-o magică întâmplare am cunoscut-o pe doamna Mioara Gram și prin dânsa, marea și frumoasa familie ce slujește cu modestie Radio ProDiaspora.

Am fost impresionat de la început de înalta calitate morală și umană a membrilor acestei familii de artiști. Deschiderea lor spre un nou model de dialog, în care spiritul polemic se bazează pe iubire și înțelegere, pe valorificarea a ceea ce este bun și drept în credința fiecărui om, mi-a revelat condiția umană cea mai aproape de statura noastră morală, ca oameni. Iată, toate aceste date au pus bazele colaborării mele cu Radio ProDiaspora.

Am înțeles încă din copilărie că oamenii sunt diferiți și pentru că am evoluat în medii diferite, dar și pentru că diversitatea slujește unui scop cosmic. Așadar, noi suntem asemenea unei grădini cu miliarde de flori! Fiecare floare aduce parfumul și culoarea sa în acest Univers! Și ceea ce este fascinant, în familia radioului ProDiaspora nimeni nu a trasat o linie a gândirii, cei ce au venit în această familie erau, cu toții, animați de asemenea frumoase și nobile idei. Nimeni nu are pretenția că el este cel mai mare, ci, toți slujesc cu o smerită credință celor din jur, neuitînd că iubirea aproapelui trebuie să fie un crez ce își are izvorul în Lege. Iată cum, parcă printr-o minune, m-am alăturat și eu acestei echipe de gânditori și creatori pentru a trudi și eu, după puterile și priceperea mea, pe Drumul Comun ce duce la desăvârșirea și umanizarea noastră continuă.

Fie ca munca noastră să dăruiască luminii opere și repere frumoase, oameni care slujesc celor din jur după cele mai înalte reguli și principii morale. Pentru mai binele nostru este nevoie de o etică bazată pe educație, dreptate și adevăr, iar cei din familia acestui post de radio și-au făcut un crez din aceste repere.

Continue reading „Ilarion BOCA: La mulți ani Radio ProDiaspora!”