Alexandra GĂLUȘCĂ: Dunărea revărsată

Dunărea revărsată

Dunărea în valurile înspumate,
Duce multe doruri zbuciumate,
Furtuna cerne nori negri de ploi,
Umflă apele ce vin în aval puhoi

Malurile le cuprinde in mod alert,
Amintirile le-neacă-n ape, incert,
Se revarsă Dunărea peste țărmuri,
În săruturi cu gust de mâluri

Vise neîmplinite, iubiri sfârşite,
Clipe scurse în zadar şi irosite,
Răni sângerânde, dorințe stinse,
Vor fi praf de stele pe ape-ntinse

Marea va înghiți apele tulburate,
In vârtejuri vor pieri urgiile toate,
Şi mâlurile fecunde vor descoperi
Iubiri noi, curate purtate-n nuferi

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

17 iunie 2019

Foto: Alexandra Găluşcă

Ioana CONDURARU: Te port în suflet

Te port în suflet

Lasă-mă să uit o clipă
Că sunt muritor de rând,
Pentru a-ți cuprinde râsul,
În sufletul trist, flămând,
Iar când înserarea vine,
Lângă lac voi popsi,
Sorbind clipele divine,
Tot la tine m-oi gândi.
Ce magie aprinzi tainic
Într-un gând prea răvășit
Când trimiți atât de darnic,
Versul tandru, miruit
Și aceeași încântare
Simt privind tot infinitul,
Știind cât îți sunt datoare,
De se lasă asfințitul!
Tu Luceafăr arzi continuu
Printre aștrii trecători.
Eu cuprind întreg divinul
Ce mi-l dăruiești în zori,
Rezonând la clipa care,
Își revarsă nemurirea,
Printre gingășe petale,
Unde-ți regăsesc iubirea.

———————————-

Ioana CONDURARU

Iunie 2019

Pictură – Eugenio Cecconi

Anna-Nora ROTARU: Singurătate

SINGURĂTATE

Grea îmi ești Singurătate, din dulap haină de doliu,
Cu miros de naftalină, dar și găuri de la molii…
Te mai port încă pe umeri, îmi atârni ca un lințoliu,
N-am putere să te-azvârl, n-a rămas dram de orgoliu,
Să te-arunc în foc de Iad, unde dănțuiesc diavolii,
Ca să scap de vraja bolii…

E așa de trist în juru-mi, zbiară liniștea-n odaie…
Hărmălaie e pe-afară, dar în mine-i doar tăcere…
Mă apasă tot mai mult și simt trupul cum se-ndoaie,
Șobolanii-mi rod din suflet și din vise-mi las gunoaie,
N-am pe nimeni lângă mine, ajutor să pot a cere,
Să mai pot simți plăcere…

A trecut atâta vreme să-mi mai vină câte-o veste,
Să-nțeleg că cineva, poate-i pasă, se gândește…
Dar oricât m-aș ruga parcă, la puterile celeste,
Să-mi aducă doru-n prag, să scriu filă de poveste,
Tot mai mult Singurătatea stă la colț și mă pândește,
Și cu-amaru-i mă hrănește…

Nu știu cât timp o să am, cât a mai rămas în stamnă,
Dar din neguri vreau să văd, cum speranța înverzește…
Că în lutul meu uscat, pân-acum, ce mă condamnă,
La tăcere și uitare și la toamne tot mă-ndeamnă,
Primăvară să simt azi, flori de mai cum îmi sădește,
Și cum trupul meu rodește…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

19 iunie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Să te iubesc?!

E mare bucuria asta
Să te iubesc, și e greșit?!
Să fie-n mintea noastră casta
Să risipim ce n-am iubit?

Că zile nu sunt de pripas
Nici vieți prea multe n-am găsit;
Doar numai una-i de popas…
E cea de suflet risipit!

E mare bucuria lumii
Din care noi trăim un vis? !
Tristețea-i doar la sânul mumii
În Raiul ăsta neînvins? !

Tăceri amare fără nume
În cerul numelui cu sori
În care scrise în postume
Trăiesc iubirile din zori…

Neîmpăcări fără cuvinte
Nespuse doruri în tăceri,
Sau flori ieșite pe morminte,
Mirosul lor din neplăceri !

Îmbie lumile cu vise
În veșnicii fără dureri,
Prea multe zile sunt promise….
Iar nopțile sunt doar tăceri!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

17 iunie 2019

Anatol COVALI: Mărturisire

Mărturisire

Trecutul este plin de curcubeie,
prezentul este-o primăvară-n pârg,
iar viitorul e Calea Lactee
pe care-o să colinde al meu sârg.

Căci am atât de spus ! Saci de cuvinte
aşteaptă să se zbenguie-n idei,
să le îmbrac în splendide veşminte
şi să le torn în suflete temei.

Sunt ferm convins că-aşa va fi să fie
şi nu mă tem că vremea trece-n zbor.
Stau ca soldatu-n front la datorie
şi-agit cântând al limbii tricolor.

E-aşa frumoasă limba românească
în care s-au născut şi-ai mei străbuni,
care mi-au dat c-o dragoste firească
un grai cu care poţi să faci minuni.

De-aceea cânt si scriu deopotrivă
c-o patimă cum rar s-a mai văzut
în fiecare zi câte-o misivă
pe care-o iscălesc cu un sărut.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 iunie 2019

Aurel CONȚU: Nirvana

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități în stare vegetativă poți trezi

lupii hămesiți ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

——————————–

Aurel CONȚU

19 iunie 2019

Daniel Leonard MORARU: Nu mă-ntreba…

Nu mă-ntreba dacă mai simt iubire
Nu îmi mai cere zâmbet și suspin,
Doar lasă timp să treacă peste mine
Să se mai piardă inima-n destin.

Nu mă-ntreba ce flori mai pun în versuri
Lalele, toporași sau trandafiri,
Doar poartă-mă la tine-n universuri
În inimă să pot simți iubiri.

Să nu mă-ntrebi pe unde-mi umblă gândul,
Nici dacă azi, iubind, mai mor puțin,
Prefă-n lumină noaptea și amurgul,
Îndrăgostit, la viață să revin.

Și nu îmi cere dragoste-n cuvinte
Nu aș putea traduce tot ce simt,
Iubind iubirea dragostei tăcute
Cuvinte-aș folosi doar să te mint.

Doar stai, privește și ascultă gânduri
Ce inima-nțelege-n al său dor,
Și nu citi, nu scrie printre rânduri,
Nu-mi mai vorbi, așteaptă să te-ador…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

17 iunie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Ropot de trăiri

fug gândurile pe foi ce visează

la fierbinți mângâieri de condei

li se luptă pașii pe drumuri necunoscute

ideile intră în coliziune

ziua naște versuri albe

le așază pe-o frunză de suflet

vântul să le bată

să zboare

să se înalțe

s-atingă zări albastre

în delir sunt adierile iubirii

ce nu apune nici când noaptea vine

timpul părăsește clepsidra

în toate e un rost

secunda nu mai e cea fost

nici vara nu mai are glas,

nici steaua nu mai străluce

pe cerul stins de clipa

pierdută de cuvânt

e-o nebuloasă

mâna face cale întoarsă

cuvântul dansează pe foaie

gândul se predă simțirii

se naște o poezie

în ropot de trăiri.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

19 iunie 2019

Simina PĂUN-MOISE: Frunză galbenă

Frunză galbenă

Eu sunt o frunză galbenă, uscată,
Între copac şi pământ.
Copacul mă lasă, mă pierde,
Eu nu mai ştiu cine sunt.
Pământul mă cheamă,
Mă freamătă în dulcele stil,
Eu sunt o frunză uscată
De când eram un copil.

Copilul se joacă, aleargă, visând
Iar frunza uscată valsează, vibrează
Purtată de mine în gând.
Eu sunt o frunză galbenă uscată
Ce cade ușor pe pământ.
Sub freamătul paşilor voștri,
Am învățat mai târziu cine sunt.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

19 iunie 2019

Mariana GRIGORE: Elegie cu inimi (poeme)

Pe străzile sunetului gol al cadenței
îmi aud pașii cuvintelor
alergând printre pietrele gândurilor
în sensul privitului peste umărul umbrei
Încerc să opresc ploaia dintre două silabe
ce tremură sub streașina unui semn uimit de întrebare
De ce cade în cuibul cu vrăbii,
prada sfîșiată de păsări răpitoare ?

Nimic,
este totul când răspunsul
îmi amintește de un fluture cu aripi
ce bâjbâie prin zboruri asimetrice
între lumină și resturi de crisalidă,
sau de un copil ce-și împrumută candoarea,
chipurilor de lut care cioplesc bucuria în piatră și fum
…..
Iar plutesc printre nori de hârtie
care modeleaza albastrul în baloane fără ghidropă!

Cred că mă voi întinde pe drum depărtare,
să prind din întâmplare lungimea infinitului
între arătătorul luminii îndreptat către ,,unde”
și nordul înfipt ca o suliță în indecisul ,,de ce”

Totuși, mai lasă-mă puțin înainte de răsăritul supraaglomerării nuanțelor de gri matur
Vreau să desenez pe asfalt inimi cu formă de suflet!

Prezent în absențe!

Aș spune că prezentul este o incursiune prin cotloanele trecutului
peste care nu s-a așezat încă praful viitorului
Îl ștergem de colb alb pentru zile negre
Îi lustruim clipa pe care uităm să o trăim cu gândul la ora cu 60 de bătăi pe minut
Pantofii de la ușa fugii îi încățăm cu
tălpile pasului cadențat pe loc
Iar sensul înainte îl citim printre rânduri scrise alaltăieri

În ziarul de mâine
ne adunăm giuvaierurile de tinichea
legate de coada câinilor ce latră la luna următoare
Culegem flori din vaza cu imortele
a izului de primăvară rămas în memoria albumului cu fericire colorată
Salutăm cu mâna întinsă în golul strângerii unei alte mâini așezată cordial pe lângă trupul indiferenței
Ne așezăm la masa tacerii ca să ascultăm cuvinte țipate de litere în asurziri sparte
și le poleim virgulele după care urmeaza un punct
și de la capăt

Continue reading „Mariana GRIGORE: Elegie cu inimi (poeme)” →