Florin-Cezar CĂLIN: Galaxie pe-un vârf de ac…

Galaxie pe-un vârf de ac…

 

Poartă Luna-n galaxie o cometă-n loc de păr,
Are grijă să despartă visele de adevăr!.
Ți-aș încarcera pe veci dragostea-ntr-un vârf de ac,
… și grăi … în graiu-ți mut, vorbe ce te satisfac.

Pe atunci eram un hoț, de inime, -ascunse-n astru,
Care foarte dezinvolt ți-a furat cerul albastru.
… și-a răpit frânturi de stele … ca să ți le pui deoparte,
Iar senin ți-a aranjat, parc-ar fi un semn de carte.

Ți-aș fura ceva din casă … steaua ta … ca o cometă,
… să vezi și tu cum ar fi viața pe-o altă planetă.
Știu că nu ți-e reticent, sufletul ce-ai pus la colț,
împușcat în partea stângă cu-al iubirii tale glonț.

Eu cred că ți-am rătăcit raza clar-a unei stele,
Dar și dragostea curată ce-a fost șansa vieții mele.
Venerez iubirea ta … ca pe sfânta liturghie,
… o stea, ce în viața mea … va-nsemna a ta solie.

Tu ești cerul meu senin … chiar când semnele furtunii,
… sunt rămase-n el demult ca o urm-a rugăciunii.
Pentru-a câta oară plânge sufletul … eternitatea?,
Dacă-n mozaic de stele freamătă mortalitatea.

Cred că peticul de cer este chiar din al tău suflet,
Galaxie-n vârf de ac care te-nsemnat ca tunet.
… și nu ți-a trădat secretul … dar condamă răzbunarea,
care-n stele, mi se pare, că își va afla iertarea.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Dorel SCHOR: Arie Lamdan – picturile fanteziei

   
Vorbim uneori de paleta inovativă a unui pictor în căutarea unor subiecte noi, în încercarea de a-şi modifica mijloacele de expresie, de a cultiva idei şi imagini care să-l să-l reprezinte, care să-i dea posibilitatea de a aplica libertatea nelimitată a imaginaţiei. Se înţelege că cel mai mult găsim aceste încercări la pictorii suprarealişti la care dimensiunile experimentului nu au frontiere.
   Pictorul Arie Lamdan a încercat şi  stilul realist figurativ, şi pe cel abstract, a pictat personaje satirico- groteşti, dar şi altele pe care le-a înconjurat cu multă simpatie. El ştie să fie aspru şi candid, naiv şi sofisticat, urmărind aspectele umane, spirituale sau artistice. Dar subiectul fanteziei în pictură îl preocupă de mulţi ani. El pare să dea totală „libertate de expresie” pensulei şi culorilor, lăsând fantezia să lucreze până ce pictura se prezintă singură, iar pictorul este numai cel ce execută. În felul acesta, mărturiseşte Arie Lamdan, subiectul se naşte singur din subconştientul său.
   Este probabil una din explicaţiile suprarealismului, care există fără să ştim, în vise, în inconştientul lumii noastre interioare.
Arie Laman rezumă desigur o întreagă filozofie, atunci când spune cu aerul că  glumeşte:
„Am terminat un tablou, dar de fapt el m-a terminat pe mine!”.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 mai 2019

Aurel CONTU: Stresuri

dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe
se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată
se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr
foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe
pierdut în ecourile vulcanilor adormiți
care nu au de ce să se spargă
apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei
și a nucilor de cocos
ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine
de la celălalt capăt al lumii
un fel de Gregor Samsa
așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei
în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie
vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi
la maxim
bagă de seamă că portughezii ți-au pus gând rău
în America cererea de inimi și creiere depășește oferta
Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones
pe Wall Street
ai grijă…

——————————–

Aurel CONTU

21 mai 2019

Gia STANCULET: Cât de-amari sunt ochii lor!

Cât de-amari sunt ochii lor!

 

Lupi flămânzi ne încolțesc, sclavi de cruci pe la icoane
Strâng în lanțuri care mint și ard aripi de egretă,
Neavând nimic ce-i sfânt doar orgolii drept blazoane,
Prăbușind cu aroganță, peste noi, ziduri de cretă.

Plăsmuiri de ignoranți, cad pe frunți ce mai gândesc,
Făurindu-ne din drame, vieți ce-s scoase la negoț
Și ne dau cu mâna dreaptă, dar cu stânga ne lovesc,
Riduri se-adâncesc pe buze, din promisiuni de hoț.

Ne vând traista de pe băt, în minciuni de visuri nude,
Cu iluzii prinse-n salbe, hoți de cai ce hohotesc,
Prin pădurile străbune, tropotind pe frunze ude,
Plânsu-n patru zări se-aude, inocenți când pângăresc.

Ochi de diavoli și de beznă doar cu vorbe ne-amăgesc…
N-or putea nicicând să fiarbă, puritatea din tristeți.
Muguri în lumina oarbă ce-n morminte se tocmesc,
Orologii adormite, se trezesc de injusteți!

Neputința încă naște răzvrătiți ce-n voluptate,
Pulsul lor mai tare bate, stricând tihna zeilor,
Dezrobindu-se de soartă, doar nebunii cer dreptate…
Peste colțul alb de cer, cât de-amari sunt ochii lor!

—————————-

Gia STANCULET

20 mai 2019

Simon JACK: Versuri

Libertate

 

Lumina inteligentă se plimbă goală
la nudiști pe plaja fără mare,
pescăruși legați la cioc
zbiară-n scoici în renovare,
umbre se întorc înot printre blocuri
paralele,
cerul se înfundă-n zori de mașini
încolonate, sus răsare-un soare dom
ce trimite raze de beton
macaralelor însingurate,
bate vânt de libertate dinspre cimitire
arondate la spitale ce nu dorm,
prin chilii de pace surdă
umblă Iuda spânzurat, bate clopotul
în toate și fantomele se-ntorc,
neputința din pancarde strigă matinal
din noapte,
ne adunăm în intersecții tot cu
buzunarul gol,
nu ne auzim poeții si ne vindem
la străini, bărăganul dintre visuri
ne oferă mărăcini, bate-o grindină
cât vina celor ce ne vând discret,
primăveri vor fi colante peste ziduri
sabotate de uitare si năduf,
vom mânca cireșe coapte de la
Schengen-ul pierdut,
o cireașă-ntreagă costă cât chenzina
unui paznic la tractoare
fără plug,
se mai văd în libertate găuri incitante-n
steaguri ce se flutură plângând,
cei ce au murit nu știu
c-au rămas fără pământ,
totuși este libertate e un fapt decis
curând, de strigoi umblând în haine
de la firme ce se-ntind între luxuri
orbitoare si un vot închis în mapa
unui jude prea flămând,
libertate-n anarhie, nepotisme,
non valoare, preacurvie si mizerii
intre lumi alambicate cu războaie
așteptând pe la colțuri fără nume
cu pistoale tremurând peste foamea
de mărire unei libertăți bolnave,
unde ne vom crește pruncii intre
clipe de fantasme si mesaje
ro.alert !…

 

Cu vârful în jos

 

mai singur ca cel singur
e însinguratul,
îndoitura peste planul liniștii
un gen de echimoză
albă, în movul de-a dreptul unui drum
ce stă neavenit cu piatra
dezbrăcată pe o daltă,
mai tăcut ca o tăcere e un rug
care arde în noi cu fumul
în jos,
fumul acela are un vârf
de unde poți privi meschin
cum îți ard picioarele în jarul unui
pământ cu brazda neîntoarsă.

 

Ce n-ai înțeles încă tu…

 

Ce n-ai înțeles încă tu
e că îți număr de la marginea nopții până
la nordul rostirii din zi
pasul și nu e puțin lucru căci
gleznele noastre împreunate în aceeași
umbră fac anotimpurile
și anotimpurile, ceasul!

Ce n-ai înțeles încă tu
e că sărutul luminii pe fruntea ta
la culcare,
a fost doar cu o clipă înainte tâmpla mea
vociferând în așternutul visului tău
ce va să vină la întâlnirea cu ochiul
neînchis din veghea unui christ
pe sânul ce suspină,

și n-ar fi nimic dar tot aștept
de veacuri parcă să te pronunț în mine
deșteptare și să te țin de mâna care doare
în aripă de soare,
în moftul unui înger beduin, în florile raiului
de seară, in nemurire chiar
Semiramidă plutitoare peste efemerul
citadin,

Ce n-ai înțeles încă tu
e că te iubesc nemaiubind nimic din timpul
ce rămâne să-mi fiu eu, născare, agapă
pentru aștrii ce mă știu în foamea
de-nrudire-n Carul Mare, postelnic de iubire
în necuvinte simple, orfeu în deja vu-uri
de pustiu,
ce nu știi tu, e că din toate astea câte-un pic
la ore nechemate,
îți stau pe umeri și în…viu
ne-nduplecata resemnare, pe aripi ce-ți
vor crește ca să știu,
că te-am iubit murind și altădată! …

Continue reading „Simon JACK: Versuri”

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Spre infinit

M-am recules pe piscuri de tăcere
Urcând prin timpul vechilor romanţe,
Prin lumea mea aflată în cădere
S-au micşorat ditanţele-n distanţe.

Pe tălpie-mi tocite de-anotimpuri
Crescut-au ţepi din dansuri la ospeţe,
Şi nu mai pot păşi pe moi nisipuri
Ca marea să m-alinte cu blândeţe.

Furtunile mă caută prin gânduri
Neliniştea mă-ncarcă cu zăpadă,
Pe-artere am zidite nişte poduri
Iar ochii, noi iubiri nu pot să vadă.

În fiarele ce mersul mi-l prezervă
Rugina curge fără încetare,
În braţe port picioare de rezervă,
În suflet mi-arde focul în ninsoare.

Pe ţurţurii ce s-au lipit de gene
Se-adună alte ierni pentru paradă,
Din ochii-mi stinşi, surâsuri fotogene
Au dispărut lăsând dureri să cadă.

În tolbă-mi pun bucăţi de asfinţituri
Ce le-am primit ca daruri la ursire,
Şi mă îndrept spre spre nori, spre infinituri
Cu carul vieţii plin de împlinire.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

18 mai 2019

Al. Florin ŢENE: Poetul Ady Endre simbol al prieteniei dintre poeții români și maghiari (100 de ani de la trecerea în eternitate)

Sălăjan, prin naștere, poetul Ady Endre (născut la 27 noiembrie 1877), într-o famile de nobili scăpătați, din comuna Căuși, a învățat la Mincențiu, iar din 1886, continuând studiile liceeale la Carei, la liceul piarist.În această perioadă se împrietenește cu pictorul român Aurel Popp, prietenie care durează toată viața. Din 1892 învață la Zalău. Încă din liceu începe să scrie, fiind și un pasionat cititor de literatură maghiară, română și universală. În anul 1896 dă bacalaureatul. În același an, mai precis în 22 martie 1896 debutează cu poezie în jurnalul „Szilágy”

            În 1903 o cunoaște pe Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuiește la Paris și este soția unui om bogat. Ady se îndrăgostește de ea, și o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady. Între 1904 și 1911 a petrecut perioade mai lungi la Paris, oraș a cărui atmosferă a exercitat o influență modelatoare asupra creației sale poetice.

            În 1914 se căsătorește cu Boncza Berta, cu care coresponda încă din 1911. Pe Berta o numește în poezii „Csinszka”.Între Ady și Octavian Goga, în acea perioadă, se forma o prietenie sinceră.

            În literatura maghiară este primul poet care introduce un stil nou în poezie. Poezia lui este influențată de BaudelaireVerlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare.Printre temele sale poetice se regăsesc toate domeniile, mai importante ale existenței umane, acestea fiind  dragosteamoarteareligiabaniirăzboiul. Poetul a fost un patriot, un revoluționar și un european exemplar. Volumul “Új versek “reprezintă o adevărată piatră de hotar în literatura maghiară, marcând nașterea poeziei maghiare moderne. Dar adevăratul succes vine odată cu al patrulea volum,”Vér és arany”, care îi va aduce și recunoașterea criticilor.

Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist. Astfel, o mare parte din poeziile și eseurile sale apar începând cu 1908 în primul număr al revistei literare “Nyuga” („Occidentul”), al cărei colaborator va rămâne până la sfârșitul vieții, iar începând cu 1912 va deveni și unul dintre redactorii revistei.

În 1908 este unul dintre fondatorii grupării literare A Holnap („Ziua de mâine”) de la Oradea.

De-alungul vieții sale publică volumele: Versek (Debrețin, iunie 1899) (Poezii), Még egyszer (Oradea, 1903) (Încă o dată), Új versek (februarie 1906) (Poezii noi),Vér és arany (1907) (Sânge și aur),Az Illés szekerén (1908) (Pe căruța lui Illés),Szeretném, ha szeretnének (1909) (Aș vrea să fiu iubit), A Minden-Titkok versei (1910) (Poezia secretelor), A menekülő Élet (1912), (Viața fugitivă) Margita élni akar (1912) (Marghita vrea să trăiască), A Magunk szerelme (1913) (Iubirea noastră), Ki látott engem? (1914) (Cine m-a văzut?), A halottak élén (1918) (În fruntea morților), Az utolsó hajók (1923) (Ultimele vapoare).

            Domeniul pe care se află astăzi fostul conac al poetului, a aparținut avocatului Miklos Boncza din Huedin. La sfârșitul secolului XIX, acesta va ridica un castel aici, la insistențele nepoatei sale, fiica unei surorii a sa. Ulterior nepoata se va mărita cu unchiul Miklos Boncza, din căsnicia lor venind pe lume Berta Boncza, cunoscută și sub numele de Csinszka, cea care ulterior va deveni soția lui Ady Endre. Aceasta își va petrece copilăria pe domeniul de la Ciucea, iar după căsătoria din 1914 cu Ady, domeniul le va deveni reședință în perioada 1915-1917. Ulterior cei doi se vor muta la Budapesta.

            După moartea lui Ady Endre din ianuarie 1919, Berta îi scrie lui Goga, oferindu-i domeniul spre vânzare. Dată fiind prietenia strânsă care existase dintre el și Ady, acesta se va deplasa la Ciucea în vara anului 1919 împreună cu Alexandru Hodoș, redactorul revistei „Țara noastră” Constată că imobilul se află înr-o stare proastă, dar decide totuși să îl cumpere la prețul solicitat de văduva lui Ady, în pofida opoziției Veturiei Goga. Aceasta scria ulterior:

Eu eram în contră să cumpărăm o ruină. Octavian mi-a răspuns: „Nu se pune chestiunea așa. O văduvă nu se refuză și cînd acea văduvă este văduva lui Ady Endre, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi să o fac cadou cuiva.”” Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poetul Ady Endre simbol al prieteniei dintre poeții români și maghiari (100 de ani de la trecerea în eternitate)”

Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar

Despre Radio ProDiaspora aș putea scrie pagini întregi, dar mă voi rezuma doar la povestea mea care este simplă, dar cât se poate de reală.

Anul 2016, avea să fie pentru mine un an nemaipomenit… Mă aflam în Italia de aproape doi ani și nu auzisem încă de Radio ProDiaspora. Nu știam că există, deși funcționa de ani buni cu succes chiar și multă admirație din partea românilor de pretutindeni. Scriam, din nou, de mai bine de un an. La jumătatea lunii martie 2016 aveam să o cunosc virtual pe Mihaela Colin din Florența, Italia, realizatoare la acea vreme a emisiunii „Cafeneaua ProLitera”, la Radio ProDiaspora. Amândouă eram departe de țară, aveam același dor românesc, eram iubitoare de poezie și ne plăcea  să scriem versuri. Ne-am împrietenit imediat. Așa am aflat primele informații despre Radio ProDiaspora. Îmi vorbea despre emisiunea pe care o pregătea la Radio, despre colegii ei, oameni talentați și devotați, care lucrau la fel ca ea, în regim de voluntariat, acolo.

Mă fascina să o ascult vorbind despre Radio ProDiaspora și am început să îi ascult emisiunile. Nu cunoșteam pe nimeni altcineva și nimeni nu mă cunoștea pe mine. Obsevam cu  uimire că ascultătorii  o urmăreau cu drag, la fel cum o făceam și eu. Erau entuziaști, veseli, optimiști. M-a surprins faptul  că se cunoșteau parcă de o viață. Erau prieteni! Cu Mihaela Colin vorbeam înainte și după emisiuni. Mult. Așa am aflat cine conduce acest post de Radio și ce om deosebit este Ecaterina Cîmpean, născută în același an cu mine…dar asta, aveam să aflu mai târziu…

Pe 20 aprilie 2016, Mihaela Colin a recitat în emisiunea ei de la Radio ProDiaspora prima mea poezie!  „Trăiți acum!”, era poezia pe care o terminasem de scris cu câteva minute înainte de intrarea ei în emisiune. O trimisesem târziu, nu știam dacă era potrivită sau nu pentru emisiune, timpul, deja scurt, se scurgea într-un mod alert, emisiunea era aproape de final, iar ea nu reusea nicicum  să vadă că poezia ajunsese la ea… Îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să-mi iasă din piept.  Niciodată nu voi uita acele clipe în care am crezut că leșin de emoție… Nu mi-am revenit nici după emisiune când m-a întrebat cum a fost, dacă am auzit-o recitând, dacă am reușit să fiu pe recepție sau nu… Aveam ochii în lacrimi și niște emoții extraordinare. Nu-mi venea să cred că o necunoscută îmi putea produce atâta emoție, recitând la Radio o poezie care îmi aparținea și pe care o scrisesem și o trimisesem la îndemnul ei. Atunci mi-a venit ideea să îi mulțumesc și să o felicit, public, pentru emisiune și pentru modul în care a reușit să-mi facă inima să bată atât de puternic!  Ulterior, am procedat la fel  pentru toți realizatorii, ori de câte ori versurile mele erau recitate de ei.

Acesta avea să fie începutul poveștii mele… intrasem, fără să mă gândesc, în marea familie Radio ProDiaspora! Nu știam atunci că acest început îmi va schimba complet viața… Zilele care au urmat au trecut încărcate de emoții. Pe data de 22 aprilie 2016, mi-am făcut din nou curaj și am trimis o altă poezie  Ecaterinei Cîmpean, cea despre care aflasem eu că este sufletul acestui post de Radio. „Sperăm” era prima poezie pe care o scrisesem după o pauză de aproape 40 ani… Spun „pauză”, pentru că din copilărie și până pe 13 ianuarie 2015 nu scrisesem nimic, nici măcar un vers… În sufletul meu, impactul cu Ecaterina Cîmpean a fost copleșitor. În interpretarea ei, „Sperăm” s-a auzit minunat pe calea undelor. I-am mulțumit din toată inima, in timp ce ea îmi răspundea cum nu se poate mai frumos: „Nu o recitam, dacă nu îmi plăcea!”. Din ziua aceea am devenit prietene. Nici nu se putea altfel, fiindcă amândouă am fost și am rămas pe aceeași lungime de undă. Cathy, cum îi spunem noi, este o persoană pe care nu ai avea cum să nu o îndrăgești. Radio ProDiaspora este proiectul ei și al lui Robert Landmann din Germania. Împreună, cu implicare, efort și dăruire, au pus bazele acestui post de Radio care s-a dovedit a fi un succes!

Continue reading „Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar”

Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural

Acesta este crezul meu în viaţa, în ceea ce priveşte fenomenul radio”!

În urmă cu 59 de ani, un eveniment cu ulterioare repercusiuni la scară planetară, se petrecea la Bucureşti.Se năştea Dj. PSYCHO… adică eu! Big Ben s-a oprit o clipă, ceasul din Turnul Spasky, din Piaţa Rosie, l-a urmat, Golden Gate a vibrat din toate toroanele… chiar şi Turnul Eiffel s-a întors puţin privind spre Bucureşti, atunci când barza m-a depus în braţele frumoasei Elena, mama mea, zbierând din toţi bojocii! Tatăl meu, Radu, tânăr locotenent de aviaţie, încătărămat, cu diagonală, cizme şi vulturul de argint în piept, a rupt din calendar foaia zilei de 5 martie. Scria acolo: „În acestă zi a murit poetul francez Gabriel Peri”… şi astfel am fost numit… Gabriel. Cel mai modest Dj al tuturor timpurilor! Până pe la un an şi jumătate am suportat stoic viaţa în capitală. Apoi părinţii au înţeles că nu pot împărţi spaţiul vital cu preşedintele, miniştrii, guvernul… şi au decis să ne mutăm la Braşov.

Brasovul a însemnat o schimbare radicală în viaţa mea! Grădiniţa în limba germană… apoi clasele I-XII la Liceul Johannes Honterus din curtea Bisericii Negre, au făcut ca germana să devină a doua mea limba maternă. În grădiniţă eram duşi la schi şi la înot… Am copilărit sub ochii unei mame severe şi drepte, bucovineancă sadea, şi ai unui tată boem dar extrem de ferm, pasionat bibliofil şi filatelist. Dragostea pentru cărţi i-am moştenit-o crescând într-o familie cu o bibliotecă de peste 3000 de volume. Probabil din lectură s-a născut şi pasiunea pentru versuri… pentru scris. La 19 ani deveneam student al Facultăţii Căi de Comunicaţii din Tei… Bucureşti, scoala absolvita în 1984. A urmat o perioadă de muncă în industria nucleară lângă Braşov la Uzina „R„ – Feldioara.

În 1991 am plecat cu CCCF – S.A, la Regensburg, în Germania, ca şef de şantier şi translator iar în 1994 câştig o bursă de studii la University of Los Angeles – California (River Side) unde am studiat timp de 5 ani Human Applied Psichology. Şef de lucrări mi-a fost laureatul premiului Nobel Raymond Moody, o somitate, iar asistent univ. l-am avut pe călugărul tibetan Lay-Tiy. A fost o perioadă fasata în care am lucrat şi am studiat, locuind în San Andreas… 40 mile sud de L.A. Sponsorul meu, Bovis Building Co. m-a inclus în Marketing Management Dpt. şi astfel am putut călători în toată lumea datorită lor.

După terminarea studiilor în America a venit o specializare postuniversutara în Tibet, mai exact într-o mănăstire tibetană din Lhassa, unde am stat un an. Acolo am învăţat tehnici medicale neconvenţionale din Tibet. Acupunctură, presopunctura, iridologie, biotransfer energetic. În anul 2001 revin în Europa, acasă, la Braşov şi încerc să mă ocup de familia mea. A Fost o perioadă scurtă petrecută într-o Românie unde mediul de afaceri era precar…

Continue reading „Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural”

Cornel DURGHEU: 26 Mai 2019 – Referendumul, alegerile și alegătorii

Motto:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti bine ani mulţi pe pământ”

(Porunca Dumnezeiască)

 

O poruncă care ne povățuiește în viaţa noastră de zi cu zi spre fericire, linişte şi bună stare sufletească prin ceea ce e mai întelept, mai bun şi mai drept pentru noi şi semenii noştri; să nu mărturisim strâmb împotriva aproapelui, să nu poftim la bunul aproapelui, să nu fim desfrânaţi, să fim curaţi cu inima şi cu sufletul, însetaţi de dreptate, fericiţi făcători de pace şi plini de harul Sfânt spre întărirea spirituală şi educaţie, pentru bunăstare materială, şamd… Iată un imbold Divin dar şi pământesc care ne obligă să visăm, să nădăjduim spre o ideală stare de spirit, necesară pentru creştinul profund de pe Plaiul mioritic, astăzi şi pentru totdeauna! Dar?!

Dar din păcate, astăzi, creştinul din mine răbufneşte, nemulţumit şi întristat de lumea în care trăim din prostia noastră! Pentru-ca trăim într-o lume de proşti, tâmpiţi şi idioţi – parafrazând o ilustra personalitate a culturii româneşti contemporane – pentru-ca trăim într-o lume paralelă plină de oameni lipsiţi de Dumnezeu, de credinţă şi conştiinţă, fără rasponsabilitate civică, morală şi naţională, fără cale de întoarcere, fără glas în mintea lor, iar vis-à-vis descoperim o lume săracă cu duhul, fără mângâiere, fără blândeţea dorită a romanului, dar flămânzi, sărăciţi, întristaţi, frustraţi şi înfricoşaţi pentru greul traiului zilnic şi viitorul incert, obişnuiţi în neputinţa lor firească, a vorbi pe dealaturea.

Trăim într-o societate bulversată, incluzând pe sărmanii săraci, prea mulţi, care se mulţumesc, din păcate cu foarte puţin – e bine şi aşa mai rău să nu fie – alţii sunt însetaţi de căpătuiala şi avere realizată prin muncă cinstită sau hoţii, unii şi nu puţini la număr, nesătui şi avari după mari averi obţinute prin orice mijloace, iar pe altă parte cei realişti, majoritatea din nefericire cei uitaţi şi ignoraţi, descurajaţi şi deznădăjduiţi de ce se întâmplă în jurul lor, în ţara lor, sceptici şi fără speranţe în viitor, dar vrednici – motiv serios pentru care şi-au luat lumea–n cap, lăsând acasă copii şi părinţi înlăcrimaţi şi suferinzi, în speranţa unui trai şi viitor mai bun, pentru o viaţă mai decenta, mai civilizată în ţară străină lor şi familiilor lor, în largul invidiatei şi generoasei Europe, atât de plăcută şi necesară nouă!

Peregrinări, umblete, întrebându-te adesea, dar nu contrariat, de ce se întâmplă toate astea, bunului şi modestului popor roman, altfel, tradiţional întărit dar şi aşezat într-o credinţă strămoşească de nezdruncinat?! Alergare, alergare, dar, de ce nu prin Țara lor, în România natală, bogată şi frumoasă, după locuri de muncă şi slujbe bine finanţate şi binefăcătoare material, susţinute şi promovate de-o guvernare şi-o economie sănătoasă şi prosperă, de investii care să de-a siguranţa existenţei şi libertăţii romanului? Libertate şi siguranţă obţinută desigur, prin câştiguri decente şi bunăstare generală, asigurată de-o corectă, competenta şi valabilă guvernare.

Răspunsul este simplu! Pentru-ca Revoluţia din 1989 le-a fost furată romanilor, pentru-ca blestematele năluci din structurile bolsevico-comuniste – punctul 8 (opt) de la Timişoara – iertate în anii ‘90, de naivitatea şi bunul simţ al românilor, dar şi de neputinţa lor, a pus talpa pe destinul şi viitorul românilor, pe interesele lor, făcându-şi mendrele prin oamenii lor subordonaţi şi mediocri, dar putenic organizaţi şi mobilizaţi decenii de-a rândul, în drumul nostru spre o Europă unită, civilizată şi prosperă, generând distrugerea economiei româneşti, haosul şi teroarea socială! Totul, în mod bine regizat şi coordonat de stafiile (mafiile) comuniste printr-un fanatism mascat, care au făcut orice pentru a nu pierde puterea – lovitura de stat, mineriade, trădări, crime, manipulări perfide prin intermediul unor indivizi perculoși, organizaţii şi partide trădătoare de neam, infiltraţi perverşi şi devastări de sedii de partide istorice şi democratice, alungarea Regelui, manipularea masei cetăţenilor de bună credinţă, prin intermediul activismului tradiţional şi nou format, din eşaloanele doi şi trei a partidului roşu – nu social-democrat, afirmaţie făcută de mine ca OM cu experienţă şi predispoziţie gravă în lumea politicului – din prostia noastră, dominând şi devalizând țara, sporindu-şi în treizeci de ani de vajnica putere, lor şi acoliţilor lor, bunăstarea materială şi financiară odată cu influenţa nefastă asupra bunei credinţe a poporului român, mai ales a vârstnicilor şi chiar a tineretului naiv şi limitat ca viziune, dar unii interesaţi, necunoscători sau creduli, sperând în reciclarea, necesara a rebuturilor politico-umane din vechiul system, pentru inoirea şi înflorirea milenarei şi nepreţuitei țări a valahilor din jurul lanţului Carpaţi!

Dar dezamăgire mare! Lucru greu de realizat din interior, greu de cuantificat şi împărtăşit mulţimii populare, ceva ce nu s-a petrect şi nici nu s-a vrut, nu a fost cu putinţă şi nici şanse imediate în prezent nu se întrevăd, pentru îndreptarea lucrurilor, văzând ferocitatea cu care vechile structuri îşi apără, cuceririle revoluţionare de după 1989, bazându-se pe mercantilismul sufletului unor români, afişând o nestatornică şi superficială declamaţie naţionalistă! O perioadă de 30 (trei zeci) de ani – fără realizări, fără performanțe evidentiabile, fără nici o remuşcare sau regret – inconştientă, incompetenta sau trădare!? – În văzul blândului popor roman şi a stupefiatei Europe. Oameni profitori, instabili, însămânțați şi însemnaţi politic, lipsiţi de idealuri politice superioare, de interese sociale şi financiare, curate şi reale necesare şi înălţătoare pentru dezvoltarea ţării, pentru educaţie şi sănătate, pentru spitale şi şcoli, pentru investiţii în cultura şi infrastructura, etc.

Continue reading „Cornel DURGHEU: 26 Mai 2019 – Referendumul, alegerile și alegătorii”