Florentina SAVU: De dorul tău, măicuță

DE DORUL TĂU, MĂICUȚĂ

 

De dorul tău, măicuță,
Plâng florile în zori,
Și zarea cea pestriță,
Și plâng ades și nori,

De dorul tău plâng stele
Ascunse-n ochii mei,
Mi-s lacrimile grele
Când pică pe alei…

Te-ai dus în depărtare
Cu inima-mpietrită,
Cu-atâta supărare
Prin sufletu-ți zidită!

De zâmbetu-ți mi-e dor
Și de căldura ta,
De glasul blând, ușor,
De toată dragostea…

Orfană m-ai lăsat
Pe câmpul cu necazuri,
La Domnul ai plecat,
Schimbând din mers macazuri!

Eu am rămas în gara
Pustie, fără tine,
Scrutând cu of-uri zarea,
Doar te-oi zări pe bune…

Să se refacă-aștept,
Același drum de fier
Și-apoi să mă îndrept
Spre lumea-ți de mister,

Să ne-ntâlnim în gara
Din Raiul cel Albastru,
Să ard la fel ca para,
Să fiu și eu un astru!

De ziua ta oftez
Și inima mă doare,
Și-n gânduri îți pictez
Flori multe și mult soare,

De-aici ți le trimit
Pe-o aripă de dor
Spre cerul infinit,
Ca să le ai izvor

De lumină și pace
De-odihnă liniștită,
Și poate-un semn mi-oi face
Să știu: ești fericită?

———————————–

Florentina SAVU

8 Martie 2019

 

Alexandra GĂLUȘCĂ: Femeia

Femeia

 

Tu femeie eşti un vis, o poveste,
Frumusețe, gingăşie, dragoste,
Eşti sufletul ce-alină suferința,
Mama ce le dă copiilor credința

Eşti fir verde de iarbă-n primăvară
Tril de ciocârlie, floare rară-n vară
Eşti toamnă roditoare şi-împlinire,
Căldura dăruită în a iernii troienire

Femeie dai tot la cei care-i iubeşti,
Iar sufletul întristat tu-l inveseleşti
Creezi viața şi o faci să-nflorească,
Reuşeşti visele să se-mplinească

Eşti soție, mamă, gospodină-n casă
Pe toți aştepți cu-n zâmbet, voioasă
Ai vorbă bună pentru cei ce te iubesc,
De aceea toți în martie te sărbătoresc

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

8 Martie 2019

Imagine Internet

Anatol COVALI: Triptic II

Triptic  II

 

Ci vino, dulce Anã! Aş vrea ca-n al meu zid,
ce veşnic se dãrâmã, drept jertfã sã te-nchid
ca el sã nu mai crape,
iar tu sã fii aproape
mereu de dorul care te-a tot dorit avid.

Ofrandă-i totdeauna în tot ce nãzuim
ca-n mãreţia lumii ceva sã-nfãptuim,
iar jertfa prin iubire
nu are-asemuire,
când poartă-n ea scânteia mãreţului sublim.

Am pus în mânãstirea pe care o zidesc
tot ce-am avut în mine firesc şi nefiresc,
dar ea stând într-o rânã
întruna se dãrâmã
şi zidurile-i parcã sub temelii tot cresc.

Un înger, astã noapte, mi-a spus cã mi-e sortit
sã zac rãnit de moarte sub tot ce-am nãruit
dacã aceea care
îmi e lunã şi soare
nu-şi va zidi în mine al ei suflet iubit.

Dar pot sã cer ca zorii în negurã sã stea
chiar dacã din prea multã iubire ei ar vrea?
Cine-mi dã dreptul mie
sã pun ca temelie
eternitatea care te-a zămislit din ea ?

Şi totuşi stau de veghe şi-aştept nerãbdãtor
s-aud foşnind pe-aproape mirificul tãu zbor
şi plânsul tãu de milã,
cã àripi de şindrilã
voi îmbrãca la urmã spre-a deveni izvor.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 martie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: 8 Martie, atât!

8 Martie, atât!

 

E ziua ta, femeie,
Minune a minunii,
O binecuvântare
Cântată de poeți,
În versuri cu sonete!
Tu ești nemuritoare
Și mamă și soție,
Și prietenă, iubită,
Ce binecuvântare!
De vrei o floare albă
Ca inima-ți curată,
Primește-o în pocalul
Iubirii ce dă viață.
Și zilele să-ți fie
Ca Luna ce răsare,
Rămâi minunea lumii,
Femeie, dar și mamă!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

8 Martie 2019

Elena VOLCINSCHI: Sunt femeie

SUNT FEMEIE

 

În minte-mi spun adesea; sunt femeie!
Cât pot mai nasc iubiri dogoritoare…
Focul aprind văpăi ș-apoi țâșnesc scânteie,
Și ard pân’ zorii aruncă săgețile de soare.

Iar ziua când amiaza căldura o învinge,
Fior-viril renasc și tind spre adorare…
Instinctul buzelor carminul de-și încinge
Vindec orișice rană arsă de dor sub soare!

În nopți când mă alint sub blânda lună
Știu vorbe de alint să-ndulcesc, după plac.
Fără opintiri țâșnesc… lavă nebună,
De-n vise rătăcesc, mă iert și mă împac!
………………………………………………………………….
În minte imi voi spune adesea; sunt femeie!
Îmi cresc puterea dragostei cât pot și-n zbor.
Pe ramuri muguri-i desfac ca să scânteie
Înfloririi și rodiri din miraj-jăruitor.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din vol. Iubită doamnă, 2016)

Anișoara Laura MUSTEȚIU: Poeme pentru mama

IUBIRE DE MAMĂ

 

Privesc de multe ori în depărtare,
Te strig cu dor, iar tu din zare,
Alungi din suflet orice ger,
Maicuță, ce frumos zâmbeşti din cer.

În zorii zilei când îmi sting setea,
Din roua florilor de vară,
Când amintirile nu sunt o povară,
Se leagănă pe unde line-al unui vânt,
Ți-aud glasul suav de-odinioară,
Venind de undeva, dintr-un loc sfânt.

Şi uneori îți regăsesc privirea,
Pe flori albastre, ca o fotogramă,
Tu-alungi din mine orice teamă,
Cu iubirea ta eternă,
Cu iubirea ta de mamă.

Trecând încet prin anotimpuri,
Îți văd paşii prin nori albi, pufoşi,
Şi-mi amintesc cum îmi spunea-i odată,
Şoptind cu glasul tău duios:
„Copil drag sa nu uiti niciodată,
Viața e un basm frumos!”

 

 

VIAȚA E O POEZIE

 

Stingându-şi setea pe la vreun izvor,
Zburând în înalţimi şi printre nori,
Păşind pierdut în gânduri, prin abis,
Sufletul știe, viața este doar un vis.

Călătorind pe stele singuratice,
Păşind grăbit spre-un ideal suprem,
Şi uneori şoptind cuvinte enigmatice,
Sufletul ştie că viața este un poem.

Construind castele efemere,
Rațiunea crede în putere,
Dar totul are-n esență o altă fire,
Sufletul ştie, viața e numai iubire.

Atâta bogație şi autoritate,
Atâta râvnă, atâta confuzie,
Dar sufletul rămâne-n pietate,
El ştie, viața este o iluzie.

Jonglând prin înalţimi şi coborâşuri,
Şi amuzându-se citind vreun vers,
Sufletul zâmbeşte, căci el ştie,
Că va trăii odată, undeva în univers.

––––––––––––-

Anisoara Laura MUSTEȚIU
Sydney, Australia

8 Martie 2019

Ada SEGAL-SHEFER: Taina scrisului (90) – M-am născut cu pana-n mână

Născută în București în anul 1951, absolventă a liceului Matei Basarab, trăiesc în Israel din anul 1970, fiind cunoscută ca poetă de limba română și ebraică, publicistă și textieră. Fac parte din asociația „Acum” și „Asociația ziariștilor și a oamenilor de cultură de limbă română din Israel”. „Trăiesc” POEZIE practic, de când mă țin minte.

La început, mulți în jurul meu se amuzau de „copila ciudată” care vorbea în versuri. Nu înțelegeam singură cum găseam rime la tot ce îmi ieșea pe gură, de la cele mai copilărești banalități până la discuții cu părinții și copiii de vârsta mea. Totul era un interminabil „joc al rimelor și al metaforelor”.

Pe la șapte ani, când alți copii descopereau taina alfabetului, am început să aștern pe hârtie mici poezioare, la început simple, le-aș putea denumi azi catrene, apoi au devenit mai „bogate” în concept, s-au transformat în poeme, paginile caietului meu cu „lucrări” se umpleau zilnic, fără că multă lume în jurul meu să le bage în seamă, important pentru ai mei fiind faptul că aveam în sfârșit o ocupație care reducea vizibil „trăsnăile” ce se țineau lanț când nu scriam.

Scriam despre tot ce îmi trecea prin minte: anotimpuri, natură, familie, nimeni și nimic nu scăpa fără a primi un „portret” liric. Mai scriam și poeme care nu aveau nicio legătură cu vârsta mea: războaie trecute pe care eu nu le trăisem, țări pe care nu le vizitasem niciodată și despre care scriam poeme uitându-mă la ilustrații și chiar poeme de dragoste, mult prea mature pentru vârsta mea de atunci.

Când nu scriam, citeam… Eminescu!

Mă lăsam transportată către o lume ce mă vrăjea de fiecare dată din nou, visam cu ochii deschiși printre paginile citite și recitite, la infinit… Și azi, ca și atunci, mi se pare că nimeni și nimic nu-l va putea egala vreodată! Poate totul ar fi continuat așa dacă nu ar fi intervenit  persoana care mi-a marcat definitiv drumul meu în viață. Ţin să menționez că singurul entuziasmat de „lucrările” mele era tatăl meu, căruia îi citeam din când în când câte ceva.

La vârsta de opt ani, printr-o conjunctură a vieții, datorită tatălui meu am avut deosebitul privilegiu să o cunosc pe marea doamnă a poeziei românești, Nina Cassian. (Cu timpul am aflat că tata fusese deportat împreună cu ea, și se cunoscuseră în gettou, Nina fiind de etnie evreiască ca și noi).

De la Nina am auzit pentru prima oară expresia că „M-am născut cu pana în mână” fiind o „Saltimbancă a metaforelor”.  Dânsa a fost cea care a devenit mentorul meu. Sub îndrumările ei am început să pătrund tainele scrisului. Ne „ciocneam” deseori din cauza afinității mele pentru poezia clasică, „Eminesciană” și curentul „Avangardist” pe care ea dorea să mi-l transmită.

În fața mea s-a deschis o lume nouă, eram îmbătată de „elixirul magic” al poeziei, părea că cei ce scriu poezie aparțin altei lumi și au venit pe această lume cu o misiune: de a fi POEȚI! Nina mi-a deschis o ușă spre lumea bogată a poeziei în mod special și a literaturii în general. Am descoperit minunați poeți și scriitori precum Stănescu, Blaga, Coșbuc, Alecsandri, Rebreanu, Sadoveanu și mulți alții, deasupra cărora trona fără „drept de apel”…EMINESCU! Odată cu ei s-a născut în mine un imbold nestăpânit ce mă însoţeşte până azi, de a scrie, ca un testament primit în dar de la „EI”!

Debutul a fost la un program de televiziune pentru copii, ce se difuza duminică dimineață, unde am trimis prin poștă un poem numit „Primăvară”, poem care după ce a fost recitat de crainica Daniela Anencov a atras atenția și altora, care au contactat părinții și mi-au oferit din când în când câte un mic spațiu pentru a publica. Cu timpul, ca și mine, poezia s-a maturizat, stilul liric, eminescian îşi lăsa tot mai vizibil amprenta printre strofele poemelor, la asta contribuind și despărțirea de Nina, care a decis că nu mai avea ce să mă înveţe și m-a eliberat pe drumul meu, la vârsta de paisprezece ani, deși a continuat să fie prezentă în viața mea de câte ori aveam nevoie de un sfat. Am publicat la „Luceafărul”, „Flacăra”, „Gazeta tineretului”, și altele, părea că lumea era deschisă pentru mine, dar emigrarea în Israel a pus capăt visului…

Am emigrat în Israel, fără prea mult entuziasm, lăsam în urmă o carieră literară promițătoare și părea că totul se va risipi în lumea cea nouă spre care ne îndreptăm, azi știu că temerile de atunci nu și-au avut rostul…cine s-a născut poet va rămâne poet, indiferent în ce colț al lumi va trăi. În Israel am continuat să scriu sub îndrumarea altui mare scriitor, regretatul Shaul Carmel și să public la „Revista familiei”, una din publicațiile în limba Română, între timp învățând limba ebraică și continuându-mi studiile la facultatea de filologie.

Am făcut cunoștință cu scrierile poeților și scriitorilor de limbă ebraică de la Bialik, Rahel, Lea până la Cernihovski, Altherman, Amihai, fiecare din ei lăsând o mică sau mai mare amprentă… După aproximativ patru ani, am debutat și în poezia de limba ebraică, astăzi duc o activitate literară destul de echilibrată între ambele. Debutul în Israel a fost cu volumul „Ada – Viața în versuri”, urmat după trei ani de volumul „În vârf de pană”, ambele în limba română. În  limba ebraică, în Israel au apărut poeme într-o antologie ce apare la fiecare doi ani „Psifas Iotzrim” (Mozaic poetic) la care colaborez cu alți poeți. Anul acesta a apărut a noua ediţie – și volumul „Hanitzhit” editat la editura „Saga”,  iar în limba română au apărut volumele „Eterna” – editat la editura „Inspirescu” din Satu Mare, „Valsul muzelor” și „Întâlniri la Agora” – editate la editura „Saga”. Pot spune că am fost privilegiată de aprecieri din partea criticilor și a cititorilor, volumele publicate au avut și au succes atât în Israel cât și în România, unde am revenit cu diferite ocazii și m-am simțit ca acasă, fapt ce mi-a demonstrat din nou ce am știut mereu: că aparțin ambelor lumi.

Cu puțini ani în urmă am pătruns în lumea minunată a muzicii, devenind textieră, o ramură a poeziei ce îşi are particularitățile ei, un poem scris într-o carte diferă radical de un text ce urmează a deveni o melodie.

Taina scrisului!?

Nimeni nu va putea spune vreodată în ce constă, pentru mine e însăși „POEZIA”, nu cred că îmi va ajunge o viață întreagă să o pătrund până la capăt. E o lume infintă, un tablou ce poate fi colorat în mii de culori, o simfonie cu mii de acorduri, un univers cu mii de galaxii…

Taina scrisului!? Poate pentru mine e, poate, „punctual magic” unde poezia se întâlnește cu o altă mare artă: muzica! Când un poem scris se transformă în melodie… Taina scrisului!? E undeva între vis și realitate… Pentru că un poet va fi mereu un visător! Și dacă îmi este permis, deși este vorba de un eseu voi încheia cu o strofă din poemul meu „Viață de poetă”: Muzele dansează valsul/ Eu, baiadera feeriei/ Le-aștern pe o filă dansul/ Pe veci, roaba poeziei//

––––––––––

Ada SEGAL SHEFER

poet, scriitor, textier,  publicist

Gan Yavne (Israel)

8 Martie 2019

Claudia BOTA: Mai sunt cuvinte…

Mai sunt cuvinte…

 

Mai sunt cuvinte

Nu le-am epuizat,

Visele nu sunt frânte,

Căci în iubire te-ai arătat.

 

Mai sunt cuvinte

Deși mă privești,

Vocale stau înaripate,

În muzica ce o înveselești.

 

Mai sunt cuvinte

Tu ai inima deschisă!

Perle nedescoperite,

Într-o flacără neatinsă.

 

Mai sunt cuvinte

Pe care le aștept,

Fraze vii, șoptite,

Pe care să le accept.

 

Mai sunt cuvinte,

Spuse în zorii dimineții,

Menite să fie gravate,

Și să înfrunte valurile vieții.

———————————

Claudia BOTA

8 Martie 2019

Dan MORARU: Mama

Mama…

Bună, sunt eu… fetița ta,
Aș vrea să-ți dau o sărutare
Și inima în piept mă doare
Când văd pe chipu-ți întristare…

Ia mâna mea în palma ta
Să simți cât te iubesc de tare,
Eu știu mereu că pot avea,
Căldură, dragoste-ndrumare.

Și dacă uneori greșesc,
Te supăr, eu îmi cer iertare
Dar știu că-n inimă mă porți
Și lacrimile-mi ștergi…te doare.

Tu ești minunea, idealul,
Exemplul ce va fi urmat,
Ești ocrotire pentru suflet
Iubire sub un cer curat.

E ziua-n care… ești frumoasă
Și-aș vrea doar să te văd zâmbind, ,
E timpul când primești ofrandă
Iubirea ce ți-o port în gând.

Tu ești încredere, speranță,
Credința unui suflet blând,
Ești pentru mine… o icoană
Ce-mi poartă pașii pe pământ…

—————————

Dan MORARU

8 Martie 2019

Elena TUDOSA: Femeie

Femeie

 

Au scris poeții atâtea despre tine,
Cine ești tu, ce dar ești tu femeie,
Tu, dulce și gingașă minune,
În viață nestinsă, nelipsita scânteie.

Femeie Ana ce ai fost zidită,
Și plamădită dintr-o coastă,
Tu cea care ești amantă, iubită,
Soție, mamă și ființă casta,

Ce ești, de unde ai atâta forță,
Să arzi mereu precum o torță,
Să lupți într-una cu multă putere,
Azi ești venin, mâine ești miere,

Precum un tot bine-nchegat,
Ești dar prea binecuvântat,
Din tine ramuri nasc și Infloresc,
Ești mirul cel dumnezeiesc,

Ce ești tu femeie sub soare,
Izvorul cel de viață dătătoare,
Ești mângâiere, dulce-alin,
Cheie, miracol, dar divin,
Ești totul ce unește un destin,

Ființă de viață născătoare,
Locul tău e acolo-n calendare,
De sfântă între toți cei sfinți,
Pentru menirea cu care viața -nfrunți,

Femeie, cinstea ta i-acolo într-o ramă,
Tu sufletului nostru ești icoană,
Legenda veșnică, femeie ești,
La mulți ani fericiți să ne trăiești!

——————————-

Elena TUDOSA

8 Martie 2019