Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Ave, ție, Femeie!

AVE ȚIE, FEMEIE!

 

Cine ești tu, Femeie?
Pașii tăi trec ca o adiere peste anotimpuri
acoperind cu miresme întreg Universul ,
te-nvestmânți în roua cerului în zori
din astre îți faci diamantin colier
ce străluce fermecat în nopți de veghe
aninat la gâtul tău -umbră de lebădă
despicând apele-zările adânci îmblânzite
din mările și oceanele necuprinse,
întinderi palpitând pe tipsia arzândă
a sufletului tău, în care încolțește firul fraged
al Vieții…
Ave ție, Femeie, Zeiță de-apururi !

                                                              Dunia Palangeanu/Giurgiu

 

 

MEDIEVALĂ

 

Când zorile aprind în jur lumina ,
Tu te ridici din pat sa le primești,
Învesmântată în matasea-ți fină,
Peste contur de forme îngerești.

E în tine o lucire ce erupe
Rivalizând lumina de pe Cer,
Ce-ți unduie pe blânde crupe
O înserare plină de mister.

În ochii prinzi irizații de himeră,
Pe pleoape duci un somn medieval,
Eu te răpesc din amintita Eră ,
Purtându-te pe trup în chip de cal.

                                           Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

10 martie 2019

 

Ioan Nicolae MUȘAT: Motivația lansării revistei „Orizonturile BUCURIEI”

Puțini știu că am o relație specială cu Sfântul Mare Mucenic SAVA, căruia printr-un context istoric nelămurit deplin i se spune „Sava Gotul” de pe vremea când ținutului Buzăului și împrejurimilor sale li se spunea Goția… Această relație specială nu mi se datorează și pot spune că am contribuit nesemnificativ la sudarea ei, dar Sfântul Mare Mucenic SAVA a considerat că trebuie să spun și eu câte ceva, deși nu sunt vrednic. Așa am scris cartea de teologie politică „Catedra Sf. M. Mc. Sava”, pe care puțini au procurat-o și, pot spune că doar câțiva au citit-o, carte prin care încerc, cu slabele-mi puteri și cunoștințe să arăt importanța crucială pe care a dat-o Dumnezeu jertfei acestui mare sfânt, astfel încât, prin această jertfă Hristos Domnul a arătat nu numai cele ce sunt Azi și Acum pe pământ, ci și cele ce vor urma și cum se vor petrece negreșit din Voia și în Planul Domnului. Nu se cunoaște nici în România, nici măcar în Muntenia, nici măcar în țara Buzăului cinstea cu care Bunul Dumnezeu a cinstit pe aceste Mare Mucenic întocmai cu Apostolii, asemenea Sfinților Nicolae, Gheorghe, Vasile cel Mare….
Într-o seară, pe când cugetam eu la viața ortodocșilor, mi-a strigat în suflet sfântul Sava dacă Azi și Acum are unde și cum să strige ortodoxia ca mirean. Am cugetat că nu are lesne a-și spune păsul ca mirean, căci sunt reviste de teologie foarte respectabile cu toată învățătura pentru mireni dar nu ale mirenilor, nu ale laicilor, iar strigarea credincioșilor în revistele laicilor nu poate fi ușor acceptată. Astfel, tot cugetând la ce se poate face în acest sens mi-am adus aminte de minunatele noastre Preotese, femei cu totul speciale, care duc o viață duhovnicească plină de sacrificii datorită soțului pe care și l-au ales, Preotul, ce are o crucială și foarte grea misiune cerească de împlinit pe pământ. Dar taina preoției o primește preotul după ce este căsătorit, adică taina preoției o primește preotul dar, în același timp, în mod minunat și femeia lui devine Preoteasă, adică primește tainic o slujire diaconească alături de soțul ei, o slujire diaconească ce o va avea și o va duce până la moarte. Apoi m-am gândit la mamele preoților, monahilor și monahiilor, la mamele ierarhilor, aceste femei speciale care-au fost binecuvântate de Dumnezeu să-i nască, să-i educe, să-i crească pe conducătorii Bisericii! Câtă învățătură trebuie să luăm de la aceste minunate femei pentru surorile, soțiile și fiicele noastre, ale credincioșilor ortodocși, ca să lupte și ele la rândul lor pentru a avea această minunată cinste pe pământ! M-am gândit la dascăli, la credincioșii din consiliile și comitetele parohiale și la credincioșii – cărturari sau nu – care au de împărtășit experiențe, întâmplări, necazuri, lupte, căderi și biruințe din parohie, din episcopie, experiențe triste sau îmbucurătoare, ce trebuie să rămână în analele Bisericii, nu numai pentru monografii, ci și pentru câștigarea experienței istorice a Bisericii Una, pentru învierea zi de zi a lucrării în Domnul, puțin câte puțin, pas cu pas într-o continuă luptă.

Mulți nu știu ce înseamnă a fi mirean și cred că-i suficient a merge din când în când la câte o biserică, oricare, să aprindă o lumânare și să asculte Sfânta Liturghie, cred că-i suficient să se spovedească din când în când, peste șapte munți și șapte ape, și să achite contribuția anuală la biserica lor, așa, ca pe-o pensie alimentară… Este ca și când, ca părinte de familie fiind, ai da anual cât cere nevasta pentru cheltuielile casei și ți-ai mai vedea copiii la anul, când plătești iar… Acestea întrucât oamenii nu înțeleg, nu știu sau nu vor să știe că întreg poporul României, (prin acei 70-80% care s-au declarat ortodocși), este popor al lui Dumnezeu în, prin, întru Biserica Sa, că de două milenii acest popor a luptat pentru a-și apăra ființa națională, nu oricum, ci în, prin, întru Biserica Ortodoxă și, dacă suntem acum aici, se datorează deplin și exclusiv faptului că am fost și suntem ortodocși, că dacă mai vorbim încă limba dodeca-milenară a moșilor și strămoșilor noștri se datorează exclusiv faptului că suntem creștin ortodocși și Dumnezeu ne-a apărat ființa națională, având un Plan cu noi pe care nimeni, nicicând nu-l poate schimba…
Căci mulți cetățeni nu știu, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că PreaFericitul Daniel, Patriarhul României, este și al tuturor românilor, dar este și al României, și al poporului, dar și al statului român, că arhiereii sunt atât ai poporului din ținutul încredințat, cât și ai ținutului, cu tot ce are pe el, bun și rău, buni și răi, și de aceea nu înțeleg că toată viața socială și culturală a poporului român se desfășoară în fapt în mijlocul parohiilor, episcopiilor și mitropoliilor Bisericii Ortodoxe Una. Nu contează ce crezi tu, ca cetățean, în ce realitate te scalzi tu, ca cetățean botezat, când este vorba despre responsabilitățile pe care le ai față de moși și strămoși, față de Biserică și Sfinții ei, față de copiii și nepoții tăi, căci, indiferent cum le realizezi și percepi tu, aceste responsabilități le ai și tu răspunzi pentru cum ți le-ai îndeplinit în viață. Transformarea celor ce-și zic „cetățeni” în „mireni” este o luptă grea și de durată, luptă care a început în urmă cu două milenii și de Azi și Acum, intră într-o altă formă de organizare.

De două sute și ceva de ani, de la Comuna din Paris, „epoca de moarte a omenirii”, cetățenii își fac de cap și împreună cu ei conducătorii lor, căci au ajuns popoarele lumii a fi datoare pentru mai multe generații câtorva sute de familii…, iar toate acestea pentru că cetățenii au vrut să-și facă de cap, iar conducătorii lor le-au dat această posibilitate pentru a umple vistieriile stăpânilor murdari și lacomi ai acestei lumi a morții. Consecințele libertinajului incredibil al păcatului și morții se văd la tot pasul, de la lipsa locurilor de muncă, de la insecuritatea alimentară, medicală, profesională, educațională până la insecuritatea vieții fiecăruia dintre noi, dar și insecuritatea națională și mondială.
Avem Stâlpul Luminii lângă noi, Altarul Domnului lângă noi și nu-l folosim pentru salvarea și mântuirea noastră! Aici este toată problema, aici, la Parohie, aici, la Sfântul Altar se rezolvă toate, dar chiar toate problemele noastre și ale lumii, aici, nu în altă parte. De aici, da, de la Sfântul Altar și nicidecum din altă parte, prin Hristos Domnul, în Duhul Sfânt, în duhul Sfinților Părinți, în, prin, întru Biserica Ortodoxă Una, aflăm și izbăvirea de toate necazurile, dar și mântuirea! De aceea, slujitori ai Parohiei sunt Însuși Hristos Domnul, cu Maica Domnului, cu toate cetele îngerilor și sfinților, cu Patriarhul și cetele arhiereilor și preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor, căci asta este lucrarea pentru om și sufletul lui, iar aceasta se petrece numai și numai în Ortodoxia creștină și sub nicio formă în altă parte, căci, aici, la Parohia ortodoxă, Preotul este chip și asemănare al slujirii Mântuitorului, iar Preoteasa este chip și asemănare a slujirii Sfintei Măicuțe Născătoare de Dumnezeu, așa cum toți din parohie preînchipuie lucrarea casnicilor lui Hristos Domnul, căci nimeni nu-i lăsat de sarcină ca nimeni să nu fie lăsat de răsplată!

Aici este toată problema, aici la Parohie, și nimeni să nu creadă că poate altfel să refacă puterea, tăria, identitatea, legarea poporului și a țării altfel, căci și patriarhia, și mitropolia, și episcopia toate stau pe puterea, adâncimea, tăria, legarea în Domnul a adunării parohiale. Iată că dintre cetățenii din parohie 10-20% sunt credincioși, iar doar 5-10-13% (procentele reale diferă de la o parohie la alta, de la o episcopie la alta), sunt mireni, adică acei credincioși legați de parohie care-și aduc contribuţia, așa cum pot, în parohia unde sunt arondați. Ce vom face cu ceilalți 80 poate chiar 90% dintre cetățenii botezați care nu vin la Biserică, ba chiar nici cotizația anuală n-o plătesc, apoi, când au evenimente în familie îl caută pe părintele și se minunează că are datorii de plată? Acestea sunt oile rătăcite ale noastre, ale tuturor, nu numai oile rătăcite ale Patriarhului, Episcopului, Preotului, ci ale noastre, ale tuturor celor ce suntem botezați, căci toți avem sarcina lucrării Dragostei lui Dumnezeu în viața noastră, în societate, oriunde suntem. Aici, la parohie, se face unirea dintre mireni, cinul monahal și cler și de aici, de la parohie, sub puterea Arhierească se dezvoltă celelalte puteri, cea Academică și cea Regală, căci întregul popor stă pe această celulă de ridicare a sa în Duhul, parohia. De aceea, este un Apostolat al cinului monahal și al clerului completat de un Apostolat al Mirenilor care se lucrează nu pentru și printre arhierei, nu printre preoți sau monahi, ci pentru și printre mireni, acea Diaconie Mireană care ajută Preotul și Arhiereul în lucrarea lor, acea diaconie care lucrează în familiile tradiționale pentru ca acestea să nască și să crească viitorii preoți, monahi, arhierei, învățători, profesori, cercetători, conducători, primari, prefecți, voievozi și regi…. în duhovnicie! Noi pierdem 80-90% din oile Domnului, iar Hristos Domnul, în pildă, le-a lăsat pe cele 99 care erau pe calea dreaptă pentru a alerga după una, cea rătăcită… iată cât de departe suntem de realizarea Planului și Voii Domnului, ce mare este ogorul unde trebuie să lucrăm, mai ales Azi și Acum, la plinirea vremii…

Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: Motivația lansării revistei „Orizonturile BUCURIEI””

Cristian Gabriel VULPOIU: Muguri de iubire

MUGURI DE IUBIRE

 

Femeie, în zori ești dulcea primăvară,
Ce ne pândea demult din echinocții
Iar când luna îmbracă rochia de seară
Clopote îngână în rugăciune sacerdoții.

Femeie, templul tău sacru vreau să-l venerez,
În zori când soarele șăgalnic doarme
Muguri de iubire sunt ochii tăi, univers
Marginile de timp, tu le prefaci în karme.

Femeie, ce cauți în icoana pictată de Orfeu,
Și pastelată într-un rogvaiv divin ?
Aduci în stare de delir freamătul meu
Când te doresc și beau pahrul cu pelin.

Femeie, lasă te rog zorii să doarmă,
Să știi că încă nu este vremea de soroc
Sărutul tău divin mă taie ca o lama
Mă pierd în iubirea-ți dulce ce mă doare.

Femeie, tu însăți ești o sărbătoare,
Ești lumină și radiezi iubire
Glasul tău, un poem la răsărit de soare
O rază către ascunsa nemărginire.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

8 martie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Blazon de chiromantă

Blazon de chiromantă

 

O știau toți papugii, domnii o știau și ei
Chiromantă cu păr negru, sâni obraznici și nebuni ,
Îi ducea cu cărți și vorbe și ți-i arunca pe-un stei,
Ochii mari, adânci, viclenii…le erau abis, genuni !

Cântării din ochi țiganca…și mă-nfiorai de-un gând…
Ea mi se uită sub gene către ghetele cu glanț ,
Îmi căzu din umăr mâna și-o-ntisei fetei în rând …
Asta nu-i orice codană, chiromantă de un sfanț !

Ce atâta spaimă oare și de ce așa genune?
Că mi se uită în dreptu-mi cu o gură de căpșună ,
Ochii mari nu aveau umbre, întrebări păreau să sune…
O văzui în voaluri dalbe și mireasă cu cunună !

Vino tu, curată fată, ce ești diavol pentru toți ,
Ți-au cusut nătâng destinul și ți l-au jurat la sorți…
Vino azi în altă viață, vino „să-mi fii mie floare”,
Nu lăsa dorul să-mi doară precum inima mă doare !

——————————

Irina ALEXANDRESCU

11 martie 2019

Florentina SAVU: Două umbre

DOUĂ UMBRE

Două umbre-am mai rămas
Pe copacul de iubire
Dintr-o vară de pripas,
Dintr-o dulce amintire,

Două umbre-mbrățișate
Sub un soare blând și drag,
Prin ierburi vii, aromate,
Prin păduri de brad și fag,

Două umbre lucitoare,
În inimi cu foc nestins,
Însă una, subit moare
Și te trezești în abis,

Rătăcești prin codrul verde
Umbrele să le găsești
Și, dacă-n sfârșit le-oi vede,
Să le săruți, te gândești,

Să îmbrățișezi trecutul
În lumina unui gând,
Să împrăștii tot urâtul
Ce-n cale-ți stă fumegând!

Două umbre-n miez de timp
Stau încă îmbrățișate
Anotimp dup’-anotimp,
Chiar și dincolo de moarte!

———————————–

Florentina SAVU

10 Martie 2019

Foto sursă Internet

Mariana POPAN: Mama, chipul credinței pentru copilul ei

Mama, chipul credinței pentru copilul ei

 

Din fiecare clipă am luat un strop de fericire,
Să-l amestec cu fiecare ingredient cu mulțumire,
Din suflețelul fiecărui fericit copilaș,
Urmându-și drumul cu fiecare pas, alături de-al său îngeraș.

Cum Dumnezeu, pe fiul său l-a îndrumat mereu,
La fel mereu, o mama, mereu să-ndrume pe copilul său!
Cum fiecare clipă din viața Sfintei Marii, pentru copilul sfânt
A fost ominiscientă și omniprezentă pretutindeni, pe acest pământ,

La fel, o mama să-i fie copilului scut și vrednic ghid,
Scut cu veșnică iubire și voință nesfârșitî de granit!
În fața nimănui, sufletul veșnic pur să nu-i cedeze,
Ea, pentru copilul ei, fie ființa pe care el, mereu s-o venereze!

Mereu, oriunde, pășind pe drumurile-i, mmentan străine,
Să știe c-a sa mamă, merși pretutindeni ,ea îi vrea doar bine.
Povața ei rămână a lui rugă, ca pentru ea, cum ruga-n Dumnezeu
I-a fost cărarea vieții, la ușor sau rău, la bine și la greu.

Cum fiecare clipă de la răscrucea dintre sorți
I-a fost a sa credință, ca Dumnezeul viu, călcând printer cei morți.
Sî-și amintească veșnic că Însuși, Dumnezeu,
Pe fiul Său l-a dat femeii, atuncea, fiind copilul său.

La fel, prin necredință, femeia-ar fi veșnic păcat,
Tot astfel, prin credință, ar fi un veșnic OM CURAT:
Din tot și chiar din toate, căte mai sunt pe lume,
O MAMĂ e-al CREDINȚEI chip, nemuritor prin al său nume.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Martie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Rugăciunea primei stele

Rugăciunea primei stele

 

Ma iartă, Doamne, fără nori
Să strălucesc, pe Cer, în seară,
Și când mă prinde somnu-n zori
S-apuc să-ți cer iertare iară!

Sunt prima dintre mii de stele
Ce m-am rugat în seara asta,
Să fie dulci vorbele mele,
Și nu-mi închide, Tu, fereastra….

Să intre pân ‘ la tine-n Casă
Lumina ce mi-ai pus-o Vie ,
Să luminez pe a ta Masă
Prescurea și Viţa-de-Vie

Din care Tainele Iubirii
Se-mpart, în Cruci, peste morminte,
Și-n toată vremea Devenirii
Să nemurim printre Cuvinte….

Sunt prima Stea din prima seară,
Primește-mi Jertfa-n Rug de ceară!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

10 martie 2019

Alina CRISTIAN: Dacă nu eu, atunci cine?

Dacă n-aș fi existat, știu, m-ai fi creat din șoapte,
Pe o pagină de carte răsfoită-n miez de noapte…
Și mi-ai fi știut surâsul, l-ai fi creionat pe buze,
Într-un anotimp cu zâne, ce le-ai transformat în muze…

Dacă nu m-ai fi aflat, timpul scurs printr-o clepsidră,
Ar fi obosit să curgă, te-ai fi transformat în hidră…
Suflet trist și-nsingurat, cu gustul de vin-pelin,
Ai fi transformat iubirea, din nectaruri în venin…

Dacă nu eu, atunci cine, să te-nveţe fericirea?
Să îţi deseneze-n palmă, curcubeul și magia…
Prin a verdelui ochean când mi-am oglindit privirea,
Dacă nu aș fi trecut, cum ar fi-ncolţit iubirea?

Aș fi existat pierdută, exilată în vreo carte,
Rătăcind prin anotimpuri și cuvinte-ntortocheate…
Așteptând să treacă timpul și să-nmugurească visul,
În a irisului verde, când ne-o-mbrăţișa abisul…

Tu, la fel ai fi umblat, prin a timpului povară,
Așteptând un început, cu zâmbet de primăvară…
Când renaște tot ce doarme, și în graiul lor firesc,
Păsările par să cânte, pe dulci triluri că iubesc.

Însă, m-ai aflat mai vie, decât aș fi fost vreodată,
Tupilată-adânc în mine, într-un gângurit de fată…
Încercând să las destinul, să mă regăsească iar,
Într-un suflet de copil ce-aleargă pe-un vis hoinar…

——————————–

Alina CRISTIAN

Ioana CONDURARU: Să nu mă uiți

Să nu mă uiți
chiar dacă,
o primăvară-ți va zămbi
şi dulce cânt
pe înserat īți va şopti.
Alt răsărit
īți v-a părea mai voalat,
raza lucitoare te-a atrage.
Tu să nu uiți că toamna,
lujeri albi a semănat
şi noaptea nu mai este lucitoare.
Plecări de-o clipă,
trecătorul dor,
mărăcinul nu-i crin înfloritor
să īl culegi.
Din pocalul vieții
nu am gustat doar mir.
Pocalul tinereții,
aduse și venin,
dar am durat în vreme
o sfântă ,, Manăstire”
scriind pe cer catrene,
din veşnica iubire.
Acum se-nalță-amurgul
peste a vieții soartă,
nu spera un mâine,
a ce n-a fost odată.
Să nu mă uiți pe cale,
cuprinde-mă de mână
şi vei simți cum doare,
zvâcnirea din secundă.

———————————-

Ioana CONDURARU

11 martie 2019

Anatol COVALI: Fericirea semănătorului

Fericirea semănătorului

 

Cã anii parcã-s clipe nu mã mir,
dar stau uimit la porţile iubirii
prin care n-a trecut nici un delir,
ci numai solii dalbi ai împlinirii.

Noi am rãmas la fel ca la-nceput,
chiar dacã-n jur a fost mereu furtunã
şi tot ce-o viaţã-ntreagã am pierdut
acum cu frenezie se adunã.

Dorinţa întregirii-a fost fior,
într-o statornicie nepereche,
credinţa cã speranţele nu mor,
cã mereu nouã e iubirea veche.

Doar pentru noi timpul a stat în loc,
mirat şi el de sfânta bucurie
ce-a încãput în magicul noroc
a lui n-a fost ce-n veci va fi sã fie.

Şi-atunci când ne vom pierde-n infinit,
în urma noastrã toţi vor înţelege
de ce semãnãtoru-i fericit,
când de o viaţă rod bogat culege.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 martie 2019