Irina-Cristina ŢENU: Ce simplu ar fi

 

Ce simplu ar fi

 

Ce simplu ar fi de nu mi-ar fi gândul condei.
De la răsărit la apus, mănunchi de idei.
De n-ar picta cu atâta ardoare iubirea-n floare,
Sentiment și culoare, în sufletul ce moarte nu are.

Ce simplu ar fi de nu s-ar stârni furtuni.
De visele lor n-ar cânta la harpa sufletului
Și-ar stârni dezgolite pasiuni.
Ce simplu ar fi să oprești zborul timpului.

Ce simplu ar fi de cântul din suflet
Nu și-ar face cuib în inima arsă
De-o lacrimă răstignită pe un urlet
De iubire, din privire, ștearsă.

Ce simplu ar fi de n-aș picta
Acea iubire străină.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

27 februarie 2019

 

 

Elena TUDOSA: Poeme de dragoste

Aripi frânte,

 

Clopotnite răsună în urlete macabre,
Lumânările plâng, topindu-se în candelabre,
Câta rastriste Doamne, ușa la rai e-nchisa,
Cât de păgână-i lumea, când credința i-i stinsă.

 

De-atâta -nsingurare, durere, suferință,
Condamnați-n ghearele-ntunericului să se afunde,
Uitați de Dumnezeu, rămași în neputință,
Sunt îngeri decăzuți ce-au aripile frânte.

Cântec de heruvimi, văzduhul îl cuprinde,
Ca un lament , un cântec trist de harpa,
Întregul univers parcă e surd, n-aude,
Cum plâng neputincioși, ce-i abătuti de soartă,
Îngeri ce vor să zboare,dar au aripe frânte.

 

De dorul lui,

 

De dorul lui strânge lacrimile-n (căușul palmei),
De dor nici soarele pe cer nu strălucește,
Ce crudă , tristă este viața mamei
Când departe de puiul său trăiește.

De dorul lui sufletul i se frânge,
La fel ca pasărea care e călătoare,
De dorul lui că nu îl poate-n brațe strânge,
Spre el ar vrea în orice clipă ca să zboare.

De dorul lui purtând multă durere,
Ca un blestem ce e sortit sufletului,
Doar lacrimile îi mai dau putere
Și-o mângâie ușor de dorul lui.

De dorul lui, care rău doare…..
Că l-a lăsat în grija Domnului,
Aprinde câte-o,lumânare,
Rugându-se la cer, la Maica Domnului,

Să -i dea putere și răbdare,
Să nu se stingă-ncet de dorul lui,
Până atunci, în ziua-n care,
Va-mbratisa făptura puiului
Și va sfârși ,de-a suferi de dorul lui.

 

Te chem iubire,

 

Te chem iubire din etern înalt,
Pe-aripi de primăvară să-mi cobori,
Pe zborul obositilor cocori,
Ce se întorc la cuibul lor cu drag,

Te chem iubire ca să-ți aud glasul,
În cântul cristalin de harpa lină,
În cântul pasarelelor ce or să vină,
Din locurile unde au făcut popasul.

Te chem iubire să renaști din nou,
Din muguri ce pe ramuri vor zvâcni,
Din florile gingașe ce vor înflori,
Sub cerul străbătut de-al ploilor curcubeu.

Te chem iubire din nemărginire,
Dintr-a fluturilor lin, gingaș zbor,
Pe razele de soare ce se revarsă-n zori,
Te-aștept nerăbdătoare, ca să revii iubire.

Te chem iubire, de tine-mi este dor,
Să-mi vii din universul cu steluțe mii,
Din firul crud al ierbii, din susur de izvor,
Ce crunt mă doare dorul, iubire ai să vii?

Te chem iubirea mea, cât îmi lipsești nu știi,
A mai trecut o iarnă și iar e primăvară,
Dorul de tine – i foc ce mă arde în pară,
Te chem, însă tu taci, privești din veșnicii!

——————————-

Elena TUDOSA

27 februarie 2019

Continue reading „Elena TUDOSA: Poeme de dragoste”

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (V)

Creştinismul daco-roman în secolul al IV-lea

Unul din cele mai interesante momente din istoria spaţiului mediteranean este considerat secolul al IV-lea, căruia îi este propriu un adevărat „dualism religios”. Un interval de graniţă, revendicat de două lumi: păgână şi creştină, veche şi nouă, un tărâm al convieţuirilor tolerante şi al ostilităţilor deschise, al continuităţii şi rupturii, al tradiţiei şi înnoirii. Acest secol încheie un „ciclu istoric” început încă din secolul al II-lea- „Antichitatea târzie”– definit de antropologia istorică, când s-au pus fundamentele civilizaţiei creştine. Viaţa religioasă a secolului al IV-lea denotă caracterul intermediar al perioadei: el debutează sub semnul păgânismului intransigent şi sfârşeşte sub zodia creştinismului intolerant, „totalitar” (Culianu). Între aceste limite, se succed ani de toleranţă, de conflicte şi reconcilieri, de reacţii violente şi reveniri spectaculoase-legislaţia imperială, prevederile sinoadelor Bisericii, scrierile epocii reflectă starea de incertitudine specifică secolului.

Păgâni şi creştini în Scythia Minor. Tabloul religios al ţinutului dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră, în vremea Principatului, se prezenta plin de „complexitate şi varietate” (D. M. Pippidi), „vitalitatea” vechilor credinţe împletindu-se cu aspiraţii şi tendinţe noi, orientate către „monoteism şi universalitate”. În Scythia, lupta dintre vechea şi noua religiozitate, în secolul al IV-lea, nu este prezentă în inscripţii, dar alte mărturii fac referire la această luptă inevitabilă. La începutul Dominatului (după 284), în Scythia, acest tablou nu se schimbă, păgânismul se dovedeşte încă puternic, fiind încurajat de includerea sa printre teritoriile controlate de Licinius (308-324), care, între 320-324, a sprijinit cultele tradiţionale (păgâne). Inscripţiile dezvăluie ataşamentul pe care simpli credincioşi şi comunităţi întregi îl aveau faţă de zeităţi. Dintr-un act mitraic aflăm despre serbarea Saturnaliilor, în Scythia, la începutul secolului al IV-lea, iar trupele romane, la 322-323, îl cinsteau pe Deus Sanctus Sol, zeu mitraic. Actele funerare din Scythia erau prezente şi ele, expresie a forţei păgânismului, teme, idei, credinţe, cutume. În primul sfert al secolului al IV-lea, lumea preponderent păgână domină în Scythia, în vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârşitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului al IV-lea, templele păgâne erau deschise şi se desfăşurau ceremonii, sub Constantius (337-361). Cercetarea arheologică din Dobrogea ne oferă imaginea supravieţuirii păgânismului şi a convieţuirii acestuia cu creştinismul în ofensivă- la Dinogetia (Garvăn-jud. Tulcea), este atestată continuitatea cultului familiei, zeii locali şi credinţa în zeii tradiţionali ; la Histria, un grup îl înfăţişează pe Hercule. Sf. Augustin spune într-o scrisoare: deşi templele erau distruse, slujitorii au rămas păgâni. Ca în multe părţi ale lumii mediteraneene, viaţa religioasă a populaţiei rurale din Scythia Minor era tributară fondului vechi de credinţe ancestrale – cultul străvechi al vetrei descoperit la Teliţa (Jud. Tulcea), ataşamentul faţă de Hercule, ceea ce denotă conservatismul mediilor rustice, cauza genezei creştinismului popular între români.

Aşadar, în secolul al IV-lea, în Scythia Minor, păgânismul este o realitate, dar vechea religie era pe cale de stingere în faţa creştinismului oficializat, apoi atotputernic. Existau în Moesia Inferior-Scythia Minor, încă înainte de Constantin, creştini izolaţi şi nuclee creştine. Din actul de martiraj al Sf. Epictet şi Astion de la Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea), se cunoaşte numele primului preot creştin de pe pământul românesc, Bonosus, şi faptul că în jurul lui 300, Scythia avea o episcopie – se cunoaşte numele episcopului de Tomis, Evangelicus, care apăra dreapta credinţă. Persecuţiile tetrarhilor, la începutul secolului al IV-lea, n-au oprit ascensiunea creştinismului, noua religie îşi continuă evoluţia, dar numărul creştinilor, ca şi în restul Imperiului, era insignifiant în comparaţie cu masa păgânilor. Creştinii erau orăşeni, proprietari, militari. Episcopia tomitană şi-a continuat existenţa.

După 324, anul morţii lui Licinius, când s-a instalat pacea Bisericii în Orient, asistăm la dezvoltarea vieţii creştine în Dobrogea (Scythia) – în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinţei niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoţi, dioceze (eparhii), conduse de episcopi şi provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliţi. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenţei canonice a unei părţi a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) faţă de centrul bisericesc al Constantinopolului şi consolidarea raporturilor dintre episcopia Tomisului şi nucleele creştine din nordul Dunării. Din secolul al IV-lea, suntem martori la rapida ascensiune a creştinismului în Scythia Minor, înmulţirea numărului de credincioşi, sporirea complexităţii actelor de cult, formarea, extinderea structurilor administrativ-juridice ale Bisericii, ceea ce se reflectă şi în construcţia de bazilici creştine. Cele mai multe biserici erau construite în oraşe, semn al dezvoltării comunităţilor creştine-de pildă, la Tomis, în a doua jumătate a secolului al IV-lea, erau trei biserici, dar cea dintâi biserică creştină din provincia Scythia s-a ridicat la Beroe (Piatra Frecăţei-jud. Tulcea). Alte biserici creştine s-au construit la Histria, Argamum, Dinogetia, Callatis. Creştinismul era preponderent citadin, dar, în secolul al IV-lea, el începe să pătrundă şi în lumea păgână rurală. Începutul convertirii satelor dobrogene se oglindeşte şi în construcţia unei biserici în localitatea Teliţa-Amza, jud. Tulcea şi biserica martirică de la Niculiţel, jud. Tulcea. Păgânismul era mult mai tenace în mediul rural.

În practicile funerare creştine, în Scythia se observă preluarea unor obiceiuri funerare păgâne-de pildă, într-o necropolă creştină de la Tomis s-a aflat o cameră funebră destinată prânzului funerar, cutumă de certă origine păgână. Creştinismul oficial a respins banchetele funebre, practica aducerii de ofrande şi săvârşirea libaţiilor la morminte, dar creştinismul popular a conservat integral obiceiurile păgâne. Aceasta o arată sursele bisericeşti, inscripţiile, descoperirile arheologice, pictura murală, cina funerară fiind o dovadă a întâlnirii între pietatea păgână şi cea creştină. În concluzie, în secolul IV, în Scythia (Dobrogea), creştinismul progresează mult, iar păgânismul este în defensivă.

——————————-

Ioan POPOIU,

istoric/teolog

27 februarie 2019

Mariana GRIGORE: Urc treptele din doi, în golul scării

mă țin de balustrada fricii
jonglând pe sârma unei guri de prăpastie

mi-e teamă de albul prin care pătrunde un păianjen cu pânza aruncată năvod

îl văd
așteaptă să-i ocolesc foamea de noapte
când râde pe umărul meu hipnotizat de frig

încă o treaptă
să ajung în nicăieri de niciunde

încă una fără mine

mă opresc la mijlocul sensului unic,
strâng la piept mâinile blagoslovite cu colțuri…

iar mă înțep în degetele mele
avide de cerc!

Cum să mai urc?
sunt un imens pătrat ce închide între laturi paralele
nonsensuri de coloană infinită

Și ce frumoasă eram vis!

—————————–

Mariana GRIGORE

27 februarie 2019

Vavila POPOVICI: Succesul unei românce

  „Cel care mută un munte începe întotdeauna prin a îndepărta pietrele mai mici.”- Confucius

   Succesul este o stare sufletească dobândită prin muncă. El este simțit în interiorul celui care l-a dobândit, precum și în lumea din afară, cu o arie mai mică sau mai mare, după importanța dobândirii lui. Succesul este direct proporțional cu munca depusă și pasiunea pentru atingerea lui. Succesul depinde în primul rând de calitatea celui care luptă să-l dobândească. Pentru succes trebuie să fii dotat intelectual, să muncești intens, cu concentrarea asupra obiectivului urmărit. Succesul are treptele lui de urcat până la atingere. Depinde de pașii pe care îi faci, hotărârea și încrederea în tine, cu care pășești. Iar încrederea este necesar să se sprijine pe calculul rațional și pe focul pasiunii cu care ai pornit la muncă până la atingerea lui, precum și în continuare, pe drumul materializării acestui succes.

   Să nu ne gândim la dușmani, ci să ne concentrăm asupra țelului propus. Succesul nu e rezultatul unei arderi spontane, nu este norocul venit peste noapte, ci este rezultatul unei munci intense, corecte – curajoasă, sinceră și având drept scop Binele. Succesul nu vine din altă parte, persoana respectivă trebuie să-și aprindă acest foc în suflet.

   După zile întregi de așteptări, timp în care țineam pumnii strânși pentru România, justiție și statul de drept, Laura Codruța Kӧvesi a fost audiată la Brussel, pentru postul de procuror-șef al UE.

    Marţi seară, 26 febr. 2019 Laura Codruţa Kӧvesi a fost audiată de comisiile reunite CONT și LIBE, ce țin de Parlamentul European. Prestația doamnei Laura Codruța Kӧvesi a fost excepțională, conform pregătirii și profesării în acest domeniu al justiției. Ulterior, a fost votată pentru funcția de procuror-șef european de către Comisia de control bugetar (CONT) cu 12 voturi,  în timp ce procurorul francez Bohnert a primit 11, iar candidatul germanul a primit un singur vot.

Laura Codruța Kovesi a obținut primul loc și la votul din Comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), ceea ce o face candidat al Parlamentului European pentru postul de procuror-șef european. Urmează votul țărilor membre în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Laura Codruța Kӧvesi a fost votată cu 26 voturi, în timp ce candidatul francez a primit 22 voturi, iar cel german un vot. Este o victorie individuală, este succesul unei românce!

   Am avut sentimentul rușinii văzând cum guvernanții români au respins-o, cu câtă ură și invidie au putut vorbi europarlamentarii români, un exemplu revoltător fiind cel al Mariei Grapini.
Laura Codruța Kӧvesi, simbolul anti-corupției, a revenit în România după votul din Comisia CONT și LIBE pentru funcția de procuror șef european. Fosta șefă a DNA a susținut o scurtă declarație de presă pe Aeroportul Otopeni:

„M-am înscris în cursa pentru EPPO ca profesionist. Nu am avut suportul guvernului de la București, nici nu l-am cerut și nici nu mă așteptam să îl primesc. Ceea ce a depins de mine am făcut. Este o mare onoare că am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene și că am avut ocazia să îmi susțin candidatura în Parlamentul European, alături de alți doi profesioniști. Competiția pentru desemnarea EPPO a fost organizată într-un mod desăvârșit, sunt bune practici din care toate țările au ceva de învățat, și, mai ales noi, în România, avem de învățat.

Cred ca acest vot din Parlamentul European nu a fost doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român, dar și pentru toți cetățenii români care au susținut în ultimul timp lupta anticorupție și statul de drept. Cred că acest vot a fost pentru toți procurorii și judecătorii din Europa care sunt supuși presiunilor în activitatea lor.

În aceste zile magistrații români se opun cu îndârjire preluării sub control politic a Justiției, în urma unei ordonanțe de urgență ce încalcă normele europene, încalcă recomandările explicite ale Comisiei Europene, ale Greco și ale Comisiei de la Veneția.

Sunt magistrat român și sunt alături de colegii mei. Situația la care s-a ajuns este chiar gravă, un protest al magistraților este ceva ieșit din comun.”

   Da, avem nevoie de un sistem judiciar puternic, procurori curajoși care să-și facă în continuare meseria. Oamenii sunt alături de magistrați care nu cedează. Bravo lor!

————————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

27 februarie, 2019

Dorel SCHOR: Idei grozave

* Un condiment în exces poate face de nemâncat cel mai grozav aliment.
* Umorul îndeamnă la reflecție, dar nu toți sesizează îndemnul.
* Dacă furtul era fără riscuri, ce-ai fi vrut să-ți aduc?
* Nu contează ce știi, ci pe cine știi…
* Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie și prieteni în afara de orice nevoie (Pam Brown).
* Banii nu aduc fericirea, dacă sunt puțini..!
* I-am spus ca nu-i frumos să dorească moartea caprei vecinului. Mi-a răspuns ca n-are nimic cu capra, poate să moară vecinul.
* Primim prea multe informații… De acea nu mai înțeleg nimic.
* Mulți amici, puțini prieteni…
* Oamenii se schimbă, dar uită să spună asta celorlalți (Lilian Hellman).
* Chiar și atunci când tace, deșteptul exprima mai mult decât prostul care vorbește.
* Oamenii accepta mai ușor o minciuna, decât adevărul.
* Nu vorbi de plete în casa cheliosului.
* Cititul dăunează grav prostiei (anonim).
* Cine e prea mândru de funcția lui dezvăluie faptul că n-o merită (Marie Leszcynska).
* Dumnezeu nu-i coruptibil, degeaba încercați să-l mituiți.
* Dacă numai acum ai aflat tu, nu înseamnă ca știrile sunt recente.
* Nu tot ce-i negru e negresa.
* Puțini oameni știu să fie bătrâni (Francois de la Rochefoucaud).
* Uneori am idee grozava și nu știu dacă vine de la mine, sau pleacă de la mine.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

27 februarie 2019

Anatol COVALI: Ne-am întâlnit târziu

Ne-am întâlnit târziu

 

Ne-am întâlnit târziu, dar ne-am găsit.
Era menit să mergem împreună
într-un destin frumos, ce ne-a unit
vibrând în noi a împlinirii strună.

Tu mi-ai fost sprijin, eu te-am ocrotit
când se-abătea vuind câte-o furtună
şi mână-n mână-am mers necontenit
fără ca nimeni să ni se opună.

Şi viaţa fără margini ne-a iubit
şi-a fost cu noi întotdeauna bună…
Ne-am întâlnit târziu, dar ne-am găsit.
Era menit să mergem împreună,

Într-o iubire care-a reuşit
prin pasiunea ei să se impună.
Şi nicio vrajbă n-a mai îndrăznit
să ne despartă sau să ne răpună.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 februarie 2019

Elena NEAGU: De dor de tine

De dor de tine

 

A-ncremenit și firea, sub zăpezi și așteptări ,
iar eu, mi-aștern uimirea pe masa de tăcut…
Doar viscolul , rânjește hâd peste cărări
și o tristețe, pe toamna mea s-a așternut…
Eu, eu deger la porți prăbușite; te strig !
Apusul, ne moare singur
și azi, ca și ieri …
Și eu și macii din tablou, ne-acoperim
cu frig…
… visând să ne trezim în veri.
Te-aud durere, rugă sângerând
la porțile cetății încuiate.
Ți-ar fi de-ajuns doar un cuvânt
cu care-ai desfereca, o mie de lăcate ,
să treci zăgazuri, să le sfarmi și să mă știi:
c-un maldăr de păcate și-o mână
cu iubire,
tu m-ai muta din toamnă -n…nemurire…
A-ncremenit și firea sub zăpadă,dar
de dor de tine,
simt vara răsărind a dor, în mine…

————————-

Elena NEAGU

26 februarie 2019

Silvia URLIH: Dacă mă ascund…

DACĂ MĂ ASCUND

 

Dacă îmi ascund tăcerea,
e pentru că
nu vreau să-i auziți urletul,
dacă îmi ascund lacrima,
e pentru că
nu vreau să-i vedeți miezul izvorârii,
dacă îmi ascund zâmbetul,
e pentru că
nu vreau să știți ce e în spatele lui,
dacă îmi ascund bucuria,
e pentru că
vreau să o las să fiarbă doar în mine.

Dacă îmi ascund tristețea,
e pentru că
vreau să o tai de la rădăcină,
dacă îmi ascund visul,
e pentru că
vreau să plutesc doar eu în el,
dacă îmi ascund aripile,
e pentru că
nu vreau să mai las pe nimeni să mi le taie,
dacă mă ascund cochilia unui melc,
e pentru că
nu reușesc să sparg oglinda.

Dacă mă ascund în mine,
e pentru că
nu mai vreau să vă las
să-mi frângeți zborul.
Peste orice încercare,
am trecut singură.
De ce să vă mai las
să-mi vedeți
sufletul ?
Și cu toate astea, te iubesc, lume !

—————————

Silvia URLIH

27 februarie 2019

Maria HOTEA: Iubirea mea

Iubirea mea este o caldă melodie
Ce au cântat – o vechii trubaduri,
În ea găsești a nopților magie
Și-n versuri o aștern în rânduri .

Din dor și drag adun melancolie,
Ce o păstrez în gânduri ce nasc vise
Iar nopțile cu lună simt cum mă îmbie,
Să ajung pe culmi ce nu pot fi atinse.

E -o caldă melodie ce- o ascult vrăjită ,
Ea vine din adâncul sufletului meu
Acolo te păstrez ca o comoară sfântă,
Pe care o ating cu dragoste mereu .

Ca-n timpuri vechi când trubaduri ,
Iubirea o cântau pe sub ferestre
Simt doar în piept adesea suspinuri ,
Când așteptându-te privesc la astre.

Iubirea mea este o dulce poezie,
Ce simți că-ți umple sufletul cu dor
Ea îți sădește-n inimă iar nostalgie
Și-ai vrea să fii o pasăre în zbor.

Iubirea mea este o adiere blândă,
A unui vânt răzleț în luna lui cuptor
Când arșița o simți cum te inundă
Și-o potolești bând apa rece din izvor !

——————————-

Maria HOTEA

26 februarie 2019