Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel chemare…

Rondel chemare…

 

e-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templu din fulgi de nea, petale de argint,
Înalţ sub cer cu geana în trezire,
Este speranţa mea, să vii să te alint.

Când zorii iar apar cu limpezire,
Lăsând în urmă-o stea-n culori de hiacint,
Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templul din fulgi de nea, petale de argint.

Lăcaş ţi-oi face-n el pentru iubire,
Iar corpul tău să stea pe albe flori de mirt.
Cuvintele n-or bea din cupa cu absint,
Ci vor goli pocal de împlinire.

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

23 ianuarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

NU MAI SUNT EU, NU MAI EȘTI TU…

 

Nu m-aștepta-n zadar, că n-am să vin…
Timpul mi s-a oprit, încremenit în loc…
Trecut-au ani și-acuma parcă-mi ești străin…
Aceleași ape-n matcă, din păcate nu revin,
Secate-s clipele, s-a stins al vetrei foc,
De-al sorții joc…

Eu nu mai sunt cum fost-am altădată
Și trupul și sufletul mi-au obosit…
De visele de-atunci mă simt prădată,
Oricât oglinda m-ar arăta fardată,
O iluzie sunt, un vis tomnatic irosit,
Un suflet ponosit…

Nu m-aștepta sub ploaie, în cascadă…
Atunci, ca vânt aș fi zburat la locul cunoscut…
Când așteptam o pietricică-n geam să cadă,
Ca să alerg la bancă noastră, sub arcadă,
În brațe să mă prinzi, cu dor să te sărut,
Dar… azi am dispărut…

Nu ne potem întoarce, la ceea ce-am fost ieri…
Destinul ne-a unit cândva și ne-a respins
Rămânând ai vieții noastre prizonieri…
La sentimente răvășite să n-aștepți învieri,
Nu te-ntrista, nu lăcrima, nu arăta surprins,
Că, ce-a fost odată foc aprins… e stins…
Destinul ne-a învins…

 

,,A FI… SAU A NU FI ” …

 

Au înghețat ultimile flori, de Timp uitate-n crâng…
Și-au aplecat cu resemnare corola pe tulpină…
Mi-au degerat și lujerii la trandafirii din grădină…
Se reîntorc oftând în humă, la mama rădăcină,
Acoperiți de neaua grea, de viscol se răsfrâng
Și eu, la geamu-mi stau și plâng…

Mi-a înghețat și inima, o simt ca sloi de gheață
Și șoaptele mi-au înghețat și zâmbetul pe buze…
Chiar gândurile mele mi se preling confuze,
Ca țurțuri îmi atârnă-n piept și mă rănesc ursuze,
Că nu mai știu când m-oi trezi din nou la viață,
Când răsări-voi prin verdeață…

E ceas târziu de anotimp și iarna bate-n clopot,
Pentr-un sfârșit al vieții, când cercul ei se-nchide…
Oare pentru câți din noi vom mai putea conchide,
Sperând, că ușa Primăverii, iar ni se va deschide
Și seva în noi și din pământ va răbufni în clocot,
Izvoarele cântându-ne în șopot ?

Nu știm ce s-așteptăm, avem în sân fir de speranță,
Acolo unde natura-ngenuncheată, în agonie moare…
Și noi și ea, am vrea să ne-ndreptăm fața spre Soare,
Cătând căldura razei lui pe umeri și în tulpini vigoare,
Doar că noi, pierdut-am dreptul de-a trăi în ignoranță,
Orbiți de-acaparări și aroganță…

Și-așa, suntem și noi c-acele frunze purtate în vârtej,
Ce-om deveni lut la rându-ne, sub zăpezi și-n ceață,
Dând sevă-n primăveri la florile din crâng și la fâneață,
Când își vor putea trimite lujerii într-o bună dimineață…
Nouă, mută ne va rămâne șoapta și cântul în gâtlej,
Cerșind pentru înc-o viață vreun prilej…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

23 ianuarie, 2019

 

Anatol COVALI: Sus fruntea!

Sus fruntea!

 

Sus fruntea! Priveşte
în faţã.
Şi ce se zãreşte
e viaţã.

Nu plânge! Fii tare
şi-ndurã
pe rând fiecare
torturã.

Zâmbeşte. Chiar dacã
durerea
aproape cã-ţi seacã
puterea.

Te luptã! Învinge
doar cine
speranţa o-ncinge
în sine.

Viseazã! Sporeşte
puţinul
ce ţi-l dãruieşte
destinul.

Trãieşte esenţa
din clipe,
nu-ţi pierde prezenţa-n
risipe.

————————————–

Anatol COVALI

București

23 ianuarie 2019

Doina PANĂ: Sărutul

SĂRUTUL

 

Sărutul, o pală de vânt
Adusă din ceruri
De îngeri cu aripi de-argint
Sărutul, o ploaie cu vise
Pe umerii mei prea fragili
Sărutul, rază de soare
În dimineţi pustiite de dor
Sărutul, un astru-n mişcare
Pe scara ce duce spre rai
Sărutul, o pată de roşu
Pe obrazul cel tânăr
Al fetei cu părul bălai
Sărutul, un joc
Și-un strigăt mut de iubire

———————————
Doina PANĂ

23 ianuarie 2019

Elena NEAGU: Eu , lângă tâmpla ta…

Eu , lângă tâmpla ta…

 

Eu ,eu lângă tâmpla ta aș vrea să susur ,
să-mi sprijini cerul meu uimit pe umeri
și visele iubind să mi le numeri ;
iar eu , să izvorăsc din dor și să te bucur…
Arcușul tu , și eu vioară mă prefac
să mă compui sonet sub lună nelumesc ,
pe două note să vibrez ; tic …tac…
și-atunci ,ai învăța cât te iubesc …
Sub verde de pădure , mugetul de ciută
aș putea să-ti fiu ,
fântână să te adăp , când ți-as fi
strigăt și iubire ,
să-ti potolești în palme arse dor
și …setea de suspine…
Și numai maci în vara dintre noi
aș vrea să-ti fiu ;
eu , eu lângă coasta ta m-aș răstigni oricând iubirea care doare ,
m-ai desena plângând și m-ai picta… izvoare …
Te-as desena Pământ , amprente
de neliniști ,
pe mine doar un mac , dezmățul
de pe miriști…
Eu , eu lângă tâmpla ta m-aș desena izvor ,
ți-as susura în palme ,
ți-as murmura …a dor…

————————-

Elena NEAGU

(Din vol. ,,File de jurnal”)

Adina POPESCU: Scrisori din Țara de Mătase (2)

Mătase verde, privirea îți mângâie pomii în roade,

Totu-i să înțelegi firul de cer prelins printre coroane demne de regi, câte poteci!

Rouă de stele, tot mai aproape veșnicia, de cer , rodnicia,

Trup de are, e fum,

Dă-i  trup!

Și ninge, ninge, roade prelinse din cer,

Sunete, sunete, doamne, cât mă rog sa nu pier!

De  n-aș uita aripa cu umbră, magie, ție, să-ți fie,

Trup de  piatră, aripă de umbră, cu cerul, cunună!

Între milioane de stele ,magie, mâinilor mele, sclipire de rouă

Între milioane de stele, mie, lumină pe suflet duminică nouă!

———————————-

Adina POPESCU

22 ianuarie 2019

Dorel SCHOR: Radu Anton Mayer dezrădăcinat – înrădăcinat

O expoziţie de pictură cu acest titlu incitant s-a deschis la Munchen în capitala Bavariei la Galeria de artă a Consulatului General al României, în cadrul Zilelor Culturii Române, cu lucrări ale pictorului Radu Anton Mayer.

Radu Anton Mayer s-a născut în România. El este considerat printre cei mai importanţi pictori germano-români la nivel naţional şi internaţional, cunoscut ca un permanent novator  al mijloacelor de expresie în artele plastice. Titlul expoziţiei este de fapt emblematic pentru biografia sa, dar şi a altor intelectuali, care au trecut prin dificilul proces de dezrădăcinare în  perioada când au părăsit România comunistă, plecând în necunoscut şi procesul, poate la fel de dificil dar benefic, când au prins rădăcini ei şi creaţia lor, în noua patrie. Unde Radu Anton  Mayer a putut, fără oprelişti ideologice, să facă dovada talentului său şi a creativităţii sale.

 

 

   Acum, împreună cu soţia sa Svetlana, el a stabilit, prin galeria lor de artă “Raduart”, o punte culturală între Germania şi România. El şi-a propus aprofundarea relaţiilor artistice şi culturale, precum şi descoperirea punctelor de contact între tradiţii şi locuitori. Galeria Raduart, care este binecunoscută la Munchen, este o galerie de artă contemporană profilată pe pictură, grafică şi sculptură. În acelaş timp ea a devenit şi o platformă de afirmare a tinerilor artişti de orice naţie.

———————–

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

22 ianuarie 2019

Victor COBZAC: E mai ușor în doi

E MAI UȘOR ÎN DOI

                                          Motto: ,,… Ne este viața pajiște curată …” (Ana Podaru)

 

ne naștem să trăim
cu tălpile crăpate
și cuie înfipte-n palme
aproape ca Cristos
ne naștem să zburăm
spre miriștea albastră
un drum cât ține viața
să-l rătăcim pe jos
prin colbul până la cer
acolo printre stele
o turmă o cireadă
i-atât de scurtă calea
pe mulți îi iau fiorii
ei sunt de nedescris
când fruntea se răcește
sudoarea îneacă ochii
abia întredeschiși

ne naștem să murim
rar cine știe cum
o artă ce se învață
aproape toată viața
să mori să rămâi viu
mulți spun că-i imposibil
și totuși o speranță
mai bate încet la geam
deschide-i să nu fugă
și stați de-asupra mesei
unul cu pana-n mână
altul cu muza-n brațe
atâtea căi să urci
și drumuri și cărări
dar te-ai deprins cu huma
să-ți sune sub picioare
să-i poți simți căldura
chiar și atunci când doare

un fir de iarbă crudă
se îndoaie pre pământ
la sân cămașa udă
iar tu o scurgi râzând
de ce n-a fi o frunză
ce n-a căzut din ram
de ce n-ai fi tu mărul
de ce n-ai fi tu Eva
să îmbrac și eu odată
cămașa lui Adam
așa cum este largă
și poale calc în ele
ca apa în nisip
fug clipele din urmă
poveri nu sunt mai grele
pe-aceiași umeri goi
de n-am fi egoiști
le-am împărți frățește
și-am merge cot la cot
e mai ușor în doi

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

23 ianuarie 2019

 

George POTIRNICHE: La revedere!

La revedere!

 

Răstignesc tristețea toată și-o las pradă printre veacuri,
dreptul meu s-a revocat, trăind alte anotimpuri,
Timpul ninge pe-nțelesuri, dobitoc în umbra vremii
cu toți ingerii din rai, eclipsand privirea lumii

Mă repet în amănunt și scot sfinții din canoane
dezbracând cămășa sorții, ce mi-a provocat frisoane,
Renegat de timp și tine, de-acum nimic nu mai doare,
din zăluga suferință ….amintiri otrăvitoare.

Mă dezic iar de trecut și te îngrop în calendare,
pulsul se destramă-n vene fără omagii funerare
Prea stingher de tine-acum, crucea las pe un mormânt,
ca să fii iar de găsit… la un nou recensămînt.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

20 ianuarie 2019

 

Mariana Zorița TURDA: Universul iubirii

UNIVERSUL IUBIRII

 

Aș vrea să-ți dãruiesc universul
Pentru un pumn de stele
Din cerul fericirii !
Aș vrea sã nu fiu
O legendã a posibilei iubiri !
Iubește-mă pe frunzele toamnei
Și iarna topește zãpada
Cu focul iubirii !
Fã -mã să-ți simt…
Bratele sufletului încolãcite
În jurul inimii mele
Și -ți voi da universul !
Universul iubirii !

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA