Silvia URLIH: Audiență vieții

AUDIENȚĂ VIEȚII

 

I-am cerut o audinență…vieții
mi-a acordat doar
două secunde…
ce să-i spun eu vieții mele
în două secunde ?
ce să-i cer ?
sau,
ce să-i ofer?

I-am cerut o pauză,
nu mi-a dat,
m-a refuzat,
i-am cerut un răgaz de câteva clipe,
m-a refuzat politicos.

Nu i-am mai cerut nimic
și atunci
mi-a spus răspicat:
Trăiește-ți viața !

Am vrut să-i ofer ceva în dar,
m-a refuzat
politicos…
nu vrea să-mi dea
nu vrea să-mi ia.

Am înțeles,
trebuie să-mi trăiesc viața,
cu bunele și relele ei.

Mulțumesc, viață, pentru audiență!

—————————

Silvia URLIH

25 noiembrie, 2018

Doina PANĂ: Iubesc iarna

IUBESC IARNA!

 

Iubesc iarna
Cu albul ei imaculat şi pur
Cu lumina sa rece.
În adierea vântului
Fulgii dănţuie obraznic.
Frigul devine dens
Iarna e stăpână
Pe tot cuprinsul.
Mi-e dor să mă plimb
Prin pădurea îmbrăcată
În mantia ei nouă
Să ascult şoaptele ei
Şi şoapta ta de iubire,
Vise şi speranţe.
Iubesc iarna
Pentru că-i înţeleg
Poezia, visele, vorbele
Chiar şi suspinele
Iubesc iarna…

———————————
Doina PANĂ

25 noiembrie, 2018

Florin-Cezar CĂLIN: Rătăcirea orgoliilor noastre…

Rătăcirea orgoliilor noastre…

 

Te-am pierdut pentru o clipă, în al norilor decor,
… pe un cer brăzdat de zile, ce mi-a persiflat căință.
vine vremea amintirii … de al nopților amor!,
… ruga noastră cunoscută, într-a clipei biruință.

Nuferi albi pe luciul apei leagănă parfumul tău,
… deghizând singurătatea … în al ochilor contur.
buzele înfierbântate, de amoru-ți … mătcălău,
m-au oprit din a mea cale, dânselor să mă alătur.

– Mi te lasă amețită … de al vieții mele scrum!,
(ce a amorțit în tine, zecile de mii de doruri).
… noaptea asta nu-i a noastră, ci a tainicului drum,
care își rostește-n gând, ruga viselor … spre ceruri.

Am păzit mult timp trecutul de năpasta unui dor,
(crezând că însingurarea este ultimul remediu).
… de a alunga iubirea … în pustiul clipelor,
obligând, astfel pe-aceasta, să își ia zilnic concediu.

Te văd îmbrăcată-n negru, nu cred că mă porți ca doliu,
… și că nu-s simplă himeră în al norilor decor.
vreau să cred că rătăcirea e de fapt doar un orgoliu,
… care simt c-a expirat … la apusul zilelor.

Te-am pierdut pentru o clipă, în al norilor decor,
(pe un cer brăzdat de zile, ce mi-a persiflat căință).
vine vremea amintirii … de al nopților amor!,
… ruga noastră cunoscută, într-a clipei biruință.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

25 noiembrie, 2018

 

Anatol COVALI: Origine

Origine

 

M-am născut în ţara
sfântă România
ce îşi avea glia
în fireşti hotare,

n-o muşcase fiara-n
care lăcomia,
ura, duşmănia
erau seculare.

Dar pe buletinul
de identitate,
pe certificate,
nu a scris vecinul

că-mi încep destinul
în străinătate,
ci românul frate,
slugărind străinul.

Patria-i latină,
limba de asemeni,
însă ai mei semeni
spun că-am rădăcină

în ţară străină,
când ei sunt fraţi gemeni
cu cei lor asemeni,
ce-ntre hoţi suspină.

Inima din mine
bate româneşte,
mintea mea gândeşte-n
armonii latine,

sângele din vine
nu cântă, doineşte,
sufletu-ndrăgeşte
plaiuri carpatine.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 noiembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: ,,România Mare, Dumnezeu a făcut-o”!

Modul în care s-a făcut România Mare a fost explicat magistral, de către politicianul bănățean Sever Bocu, în cuvintele, ”România Mare, Dumnezeu a făcut-o”!

Există între oameni sentimente care nu pot fi explicate prin și cuprinsese în cuvinte. Nu putem spune “de ce” iubim casa părintească, mai înainte de a putea vorbi; ”de ce” iubim satul strămoșesc, mai înainte de a scrie, ”de ce” ne iubim copii, chiar și când nu știm scrie sau citi. Între aceste iubiri, care nu se pot exprima complet în vorbe, este și dragostea de Neam și Țară.

În aceste sentimente se află tărâmul în care ființăm, în care ne mișcăm, în care merită să trăim și merită să murim.

Iar asta este datorat faptului că mai înainte de a putea explica rațiunea dragostei de aceste lucruri, pentru aceste lucruri avem loialitate, atașament și capacitate de jertfire. Sunt unii care au explicat, mai mult sau mai puțin complet, aceste sentimente, dar sunt incomparabil mai mulți cei care le-au trăit și trăiesc și care pentru ele, fără emfază, au făcut jertfa supremă. Iar aici trebuie să observăm un lucru foarte interesant.

Oamenii, între altele, se despart în “pesimiști” și în “optimiști”. De foarte multe ori a fost interpretat acest lucru ca însemnând că unii cred că totul este în negru și alții că totul este în alb. De fapt nu este chiar asa.

Pesimistul crede că totul este rău, mai puțin el, care este bun și are dreptate. Iar optimistul crede că totul ar putea fi bun, mai puțin pesimistul și părerile sale. În această înțelegere vom vedea că pesimistul va fi întotdeauna un anti-patriot. În mod “cuminte” el va explica nu numai că toate lucrurile sunt rele, dar că ele nici nu pot fi altcum decât rele. Un “optimist” dimpotrivă, deoarece crede că lucrurile pot fi bune, va și încerca să le facă bune. Un pesimist este un distrugător static prin excelență, iar dintre “optimiști” se aleg cei care mișcă lucrurile înainte și fac viitorul posibil. Probabil că niciodată nu s-a văzut acest lucru mai clar, în Istoria Românilor, ca în anii 1914-1918.

Din punct de vedere faptic situația generală nu putea fi mai nefavorabilă decât era pentru Romani.
Romanii se aflau strânși între două Imperii foarte puternice și care aveau pentru Români strict sentimente potrivnice. În 1914, din punct de vedere “real”, nimeni nu putea crede că vreunul dintre aceste Imperii va acomoda interesele României. Situația a devenit, în anii imediat următori, încă mai dramatică. Tara a intrat curajos în război, în 1916, dar trupele Române au fost zdrobite. Iar, după ce Rusia bolșevică va încheia pacea cu Germania, în Martie 1918, pur și simplu eliminarea României de pe hartă devenise, nu o posibilitate, o foarte apropiată probabilitate. Dar iată că doar câteva luni mai târziu Românii din tot locul, din Vechiul Regat, din Ardeal și Banat, din Bucovina și Basarabia, se vor găsi uniți într-o Românie Mare pe care doar poeții și idealiștii o mai contemplau ca posibilă. Fără îndoială că atunci și-au adus aportul oameni providențiali, și citez câțiva: Ioan I.C. Brătianu, Tache Ionescu, Barbu Delavrance, Dr.Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Iancu Cavaler de Flondor, Pantelimon Halipa. Dar acei oameni împlineau un vis care vreme de sute de ani fusese stropit cu lacrimi și cu sânge de atâtea și atâtea generații românești. În mod miraculos în 1918 visul devenea realitate. Poate nimeni nu a spus adevărul mai concis și mai răspicat ca un politician bănățean, Sever Bocu: ”România Mare, Dumnezeu a făcut-o”. Acesta este adevărul, rugăciunea strămoșilor și jertfa lor a făcut cu putință unirea cea mare din 1918.

Sunt acuma o sută de ani de atunci. Țara este pradă unor agitații care, în cea mai mare măsură, sunt provocate de oameni răi din afară și prin nătărăi din interior. Aceste vremi grele vor trece. Sunt încredințat că Dumnezeu va păzi ca generațiile viitoare de copii din Borloveni să continue să se scalde în “Balta Neagră” și că în continuare pivele vor “pușca” în avlia Bisericii din Borloveni vestind Învierea Mântuitorului și a noastră.

Este cu totul semnificativ, simbolic și înălțător ca centenarul României Mari este întâmpinat cu o jertfă de mulțumire către Dumnezeu care a făcut-o cu putință.

Prin înțelepciunea Bisericii ortodoxe și truda credincioșilor Marea Unire este salutată prin inaugurarea grandioasei Catedrale a Mântuirii Neamului. Momentul este copleșitor și atâta de emoționant încât nu poate fi cuprins în cuvinte poate fiind doar contemplate. Românii din tot locul mulțumesc lui Dumnezeu și îi aduc jertfă în credință tare ca niciodată mila Lui nu îi va lăsa. Iar astăzi este zi de bucurie, de mulțumire și laudă.

Nimeni să nu plângă, nimeni să nu se îndoiască: Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa!”

TRĂIASCĂ ORTODOXIA, NEAMUL ROMÂNESC ȘI ROMÂNIA MARE!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

25 noiembrie, 2018

Vasile COMAN: Atât de singuri…

Atât de singuri…

 

Privește, copile, la poza păstrată
Cum plouă cu lacrimi o mamă și un tată,
Și întreabă-i discret ce dor îi desparte
De ai săi copii aflați prea departe…

Numărați anii plecați de acasă
Și-ntreabă -ți părinții să vezi că le pasă,
Icoane tăcute vă poartă în gânduri,
Pocindu-și vederea de lacrimi, tot singuri.

Ascultă, copile, ce grea le este povara,
Degeaba…în zadar se roagă și seara,
Se rup de durere trăind în prezent
Și tac… păstrându-și un calm aparent.

Vreo cincișpe ani trecut-au… și-o vară
De când ați plecat departe de țară,
Dar azi…ne rugăm Domnului Bun
Să fim împreună de Sfântul Crăciun.

Știm că aici este greu -n-avem bine,
Dar ești copile acasă la tine,
Departe ne sunteți într-o lume uitată,
Vino copile… cât mai ai… mamă și tată…

11 decembrie 2016 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

 

 

Florentina SAVU: Rugă și speranță

RUGĂ ȘI SPERANȚĂ

 

Mai ieri iarna a sosit,
Ninge-ntruna ca-n povești,
Mult m-am încotoșmănit,
Gerul mi-a scris pe ferești:

– Ieși fetițo la zăpadă
Și te joacă fericită,
Fă om de nea prin ogradă,
Rogu-te, nu mai fi tristă!

– Gerule, tu îmi vorbești?
Nu știi că vine Crăciunul?
Stai pe geam și te hlizești,
Eu, sunt singură cu bunul,

Mama, tata, sunt departe,
Nici în acest an nu vin,
Doar în vis îi am aproape,
Realul îmi e un chin!

Uite, am ieșit afară
Însă doar ca să mă rog,
Pentru-a nu știu câta oară
Doru-n piept îmi e milog.

Dumnezeu nu mă aude,
Moșul iarăși m-o uita,
Dorințele mele-s surde…
Până când voi suporta?

– Mamă, fiica ta e tristă,
Dorul o înnebunește,
Strânge lacrimi în batistă
Și oftaturi la ferestre!

– Tată, zidul dintre noi
Parcă zi de zi se-ngroașă.
La masa de Crăciun voi
Moșul să ne reunească!

Stau cu bunul la fereastră
Și privim în depărtare:
Unde-i bucuria noastră?
Cin’ ne-a furat sărbătoare?

Mulți copii sunt triști ca mine,
Mulți părinți lipsesc de-acasă,
Goale sunt multe cămine,
N-au nici brad, nici pusă masă.

– Moșule, te rog din suflet,
Adu-mi părinții aproape,
În sufletul meu e urlet,
Cine vrea să ne îngroape?

Dă-le răilor tu minte,
Dă-le milă, bunătate
C-au uitat de cele sfinte
Și-s prea plini de răutate,

Ei mi-au luat dragii părinți
Și mi i-au gonit prin lume,
Moșule, trimite sfinți
Pe părinți să ni-i adune!

– Gerule, te văd plângând,
Îți este milă de mine?
Te zăresc pe geam curgând
În șiroaie cristaline,

O fi semn că vin ai mei?
Că mi i-o aduce Moșul?
Că s-or îndupleca zei
Să îmi umple din piept, coșul?

———————————–

Florentina SAVU

25 noiembrie, 2018

Imagine internet

Nicu GAVRILOVICI: Radiografia clipei

Ultima rugă

 

Dacă tot vrei să-mi dăruiești ceva,
nu îți cer, Doamne
șir lung precum marfarele cu brazi, de toamne…
S-or termina cândva.
Nici sănătate nu îți cer plângând,
îmi este, crede-mă, perfect egal
de voi muri bolnav ori sănătos,
acasă ori într-un infect spital;
ce ar mai fi? Frumos
n-am fost nicicând,
aș fi nebun
cărunt, admiratoare să adun…
Comori nu vreau, mi-ajunge-un colț de pâine,
nu sunt fițos, răbdare ai, Stăpâne!
Nevastă am… copii așijderi…(zece!)
Te rog, până oferta Ta nu trece,
cu stăruință, Doamne, ca Ilie,
eu, păcătos, risipitorul fiu,
dă-mi harul ca orice cuvânt ori scriu
instant, să se prefacă-n poezie!

 

Radiografia clipei

 

Se nasc peste noapte imperii de zgură,
Bat clopote triste, se minte, se fură,
Se cântă Osana, curg râuri de ceară,
E moarte-n cetate, Hristos e afară…

Odăjdii-aurite și inimi murdare
Ard jertfe betege pe-ncinse altare,
Speranțe deșarte în albe-oseminte,
Râd dracii în barbă sub măștile ,,sfinte”.

Trăim o beție… e vremea din urmă…
Păstori cu simbrie se-nfruptă din turmă,
Mai marii-n calești își vântură nudul…
Se leapădă Nordul de teamă, iar Sudul

Se vinde pe-o ciorbă de linte, roșcată,
Nimic nu mai este cum fost-a odată…
Tâlharii fac legea si sceptrul îl poartă,
Păcatu-nflorește la rangul de artă,

Triumfă cel tare, dreptatea-i în lanțuri,
Bețivii planetei duc lipsă de șanțuri;
Imperii de zgură se nasc, anarhiste…
Planeta-i ruină… bat clopote triste…

Se cântă Osana, curg râuri de ceară,
E boală în suflet… Hristos e afară…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

26 noiembrie, 2018

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Radiografia clipei”

Anca-Maria DAVID: Se clatină timpul

Se clatină timpul

 

Se clatină timpul și moare,
Se clatină pământul din temelii,
Se clatină viața fără bucurii,
E tristețe în lume și doare.

Sunt multe dezastre în lume,
Multe guri de hrănit,
Omul așteaptă o minune,
Un ecou răstignit.

L-am pierdut pe Dumnezeu în mulțime,
Credința se clatină în neștire,
Omul s-a îndepărtat de mântuire,
Nu mai crede în iubire.

———————————-

Anca-Maria DAVID

25 noiembrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Unde eşti, singurătate?

Unde eşti, singurătate?

 

Cândva,
am întâlnit singurătatea
la o răscruce de drumuri,
călare pe cai deshămaţi
şi coama despletită,
înspumaţi până peste poate,
în galop la drum lung.

Sleite de puteri,
şi ea şi eu,
ne-am înţeles din priviri
că se cuvine
să stăm un pic de vorbă.
Eu, curioasă să-i aflu veleităţile,
ea, să-mi cunoască păsurile.
Îşi împreunează mâinile,
mă priveşte fix în ochi,
poate,
cu gândul să mă intimideze.
Tăcerea mea
o scoate din tăcere.

Începându-şi pledoaria,
observ cum tristeţea
îi sluţeşte chipul,
ura îi întunecă ochii,
patima îi schilodeşte trupul,
cuvântu-i dur loveşte
în dreapta şi-n stânga.
Primesc o lovitură de maestru
direct în plexul solar,
fac ochii mari
pentru că nu înţeleg
despre ce este vorba.
Încep să mă agit, mă întristez,
dau drumul lacrimilor
fără să vreau,
mă uit la ea cu pizmă
şi mai, mai s-o lovesc.
Inspir un aer viciat
care îmi umple pieptul,
simt cum mă transform în ea,
că eu sunt oglinda ei,
iar ea este oglinda mea.

Continuăm să ne privim
una în alta,
timp în care mă întreb,
ce-i de făcut?
Invoc pe Dumnezeu,
îi pun mâna-ncet pe umăr,
trimit spre ea surâsul meu senin,
ca o boare de lumină,
îmbrăţişând-o.

Câteva clipe, dar lungi
îmbrăcate între gri şi roz,
mă apucă transpiraţia,
respir controlat
şi vorbesc doar în gând,
cu mine şi cu ea.

Simt cum se face mai mică,
mai fragilă,
prind curaj
şi-i propun un timp de gândire
în care să găsim,
de comun acord
trucuri de înfrumuseţare,
momente de respiro,
destinaţii de călătorie,
clipe de bună convieţuire…

Ideea s-a dovedit
a fi un pariu câştigat
de ambele părţi,
fapt pentru care
îi dedic acest poem,
promiţându-ne una, alteia
să scriem multe altele.

Singurătate, unde eşti?

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

25 noiembrie, 2018