Atât de singuri…
Privește, copile, la poza păstrată
Cum plouă cu lacrimi o mamă și un tată,
Și întreabă-i discret ce dor îi desparte
De ai săi copii aflați prea departe…
Numărați anii plecați de acasă
Și-ntreabă -ți părinții să vezi că le pasă,
Icoane tăcute vă poartă în gânduri,
Pocindu-și vederea de lacrimi, tot singuri.
Ascultă, copile, ce grea le este povara,
Degeaba…în zadar se roagă și seara,
Se rup de durere trăind în prezent
Și tac… păstrându-și un calm aparent.
Vreo cincișpe ani trecut-au… și-o vară
De când ați plecat departe de țară,
Dar azi…ne rugăm Domnului Bun
Să fim împreună de Sfântul Crăciun.
Știm că aici este greu -n-avem bine,
Dar ești copile acasă la tine,
Departe ne sunteți într-o lume uitată,
Vino copile… cât mai ai… mamă și tată…
11 decembrie 2016 Ploiești
——————————–
Vasile COMAN