Emma POENARIU SERAFIN: Manifest!

Manifest !

 

Frații mei de neam și țară, iubitori de rezolute
Vi s-a ‘ntunecat privirea, așteptând într-o candoare
Năzuința de mai bine ce-a urcat prin griji pierdute,
Soarele luminii voastre, dintre nori nu mai răsare.

Așteptând ca gândul vostru se v-a preschimba în faptă,
Lacrima durerii curse… nu v-a cerne prin cuvânt
Somnul mântuirii noastre, cineva-l preschimbă-n luptă
Și minciuna ori trădarea se îmbracă-n legământ.

Ți-au șters fața ta umană și te-au șters de la ființe,
Numele l-au dat uitării…că e vechi și demodat
Te-au ținut cu mâna-ntinsă, într-o amplă umilință,
Iar pe spate, anatema, că ești hoț neimplicat…

Acum când învârtim hora, strângem gândul gânditor
Din silabe-mpraștiate, hai să strângem un cuvânt.
Jurământ peste vecie și spre Domnul curgător,
Trădătorii țării mele să-i așternem în mormânt !

Trădător de neam și țară azi dormi cățărat pe soclu
Ai uitat de jurământul dat pe BIBLIE spre țară
Regele e pus la index, demagogic, ești un cioclu,
Iar istoria te-o scrie… pe o filă…MAI MURDARĂ !!!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

23 noiembrie, 2018

Florentina SAVU: Reproș

REPROȘ

 

Tu Doamne, uneori ești crud,
Nu-mi auzi ruga ce-ți înalț,
De ce la doru-mi devii surd
Și cu tristețe mă încalți?

Durerea-mi strălucește-amar
Și tot răsună de-atât plâns,
De ce îmi faci dintr-însa far
Și beznă-mi pui peste surâs?

Cu ce te-am supărat eu oare?
Și ce n-am făcut pentru Tine?
Chiar nu-ți închipui cât mă doare
Ceva ce nu mi se cuvine?

O, Doamne, vede-mi lacrima,
Auzi-mi ruga cea umilă,
Destul cu toată patima
Și-arată-ți pentru mine milă!

Tu poți orice, numai să vrei,
Schimbă-mi această stare rea,
Adu-mi copilu-n tihna casei,
Este o cerere-așa grea?

Dor mult îi duc, sunt mama sa,
De ce-ai îngăduit să-l pierd?
Copilul e averea mea,
Cum oare-n Tine să mai cred?

Mi-e gândul agățat de el
Și grija mea îl urmărește,
Îmi este-al vieții unic țel,
E sufletul care-mi lipsește,

Iubirea mea e nesfârșită,
Nu are limite, hotare,
De ce să fiu cea urgisită
Și să mă înnec în uitare?

Ce-o face copilașul meu?
Nu i-o fi dor de mama sa?
Dacă ești Bunul Dumnezeu
Te rog a-mi șterge lacrima!

Ce poate fi mai trist pe lume
Decât o mamă, rod să-și piardă?
Când l-a născut i-a dat un nume
Și pentru el, mereu ea arde!

Ți-oi fi fidelă slujitoare,
Întreaga viață ți-o voi da,
Redă-mi te rog a mea suflare,
Copilu-mi vreau, nu altceva!

Sunt nimeni astăzi fără el
Și viața îmi este pustie,
Sunt un mort viu și singurel
Iar de nu-l am, mor pe vecie!

———————————–

Florentina SAVU

29 noiembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Povestea iei

POVESTEA IEI

                             (Poeme de Centenar)

 

Poveștile de demult ale satului
spicul sfânt de pe glie
cicoarea albastră din câmpuri
șoaptele răcoroase ale izvorului
fântâna cu apă vie,
sunt cusute toate cu dor și stele
în nopți lungi de veghe
pe frumoasa mea ie-
murmur de câmpie…
Și-n pridvorul cu flori de rouă
o mândră din poveste
privește spre glie,
se-oglindește -n căni de lut
în zorii picurați cu senin
chip de Românie!

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

29 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Dar sufletul e-n frunte

Dar sufletul e-n frunte

 

Cu ger, cu nea, cu gheaţă,
iarna îmi stă-nainte
şi îmi aduce-aminte
că voi pleca din viaţă,

de care se agaţă
penultimele-mi ţinte,
elanul din cuvinte
ce să trăiască-nvaţă.

Stau clipele la pândă
uitându-se speriate
cum ritmul morţii bate
în ornic de osândă,

sperând într-o dobândă
de generozitate
de la eternitate,
spre-a ţese o izbândă.

În iureş de frământuri
privesc cu jind spre piscuri
şi urc chiar de sunt riscuri
şi suflă aspre vânturi.

Prefac geamătu-n cânturi
când ucigaşe pliscuri
îmi sfarmă obeliscuri
nălţate în avânturi.

Mai sunt cărări spinoase
de străbătut pe munte.
Din când în când o punte
arunc peste crevase.

Potecile rămase
încearcă să mă-nfrunte,
dar sufletul e-n frunte
şi nu o să mă lase.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Se zvârcolesc eroii

SE ZVÂRCOLESC EROII…

 

Trăim astăzi, precum se zice, în liniște și pace,
Crezând că totul vine de la sine, atâta de firesc…
Adevărat ne este oare, sau ne găsim în carapace,
Cu amorțite mințile, cu vrerea lâncedă, ce zace,
Indiferenți la ce ne înconjoară, la cei ce pângăresc,
La miriadele, ce-n taină, amarnic soarta își jelesc ?

O soartă cu-neajunsuri, cârpită pe-aici și pe colea,
În care-o ciurdă de hiene, c-un ghiont ne azvârliră…
Indiferenți, nu ne-ntrebam, cum norocul ne-ocolea,
Boala, foametea și setea, de ce nu se mai potolea ?
În loc să le-alungăm, pe-acele-acvile, ce o zămisliră
Noi i-am lăsat în voie și ei mai mult ne jumuliră,

De parcă nu ne pasă, de-neînchegat sânge vărsat,
De cei ce se-odihnesc, cu mii, sub lespede, EROI…
Că n-au murit geaba luptând, ei, idealuri au visat,
Un viitor demn unui OM și nu pe-al câinelui dresat,
Ce se gudură pentru un os, pe picioarele de înapoi,
La fiecare venetic și la tot soiul tembelilor, slugoi…

Urechea s-o lipim de-al străbunului și sfânt pământ,
S-auzim cum gem EROII, sub șenilele de tanc striviți…
Căci liniștea, mulți n-o găsesc, nici aicea în mormânt,
Părinți și soațe nu-i găsiră, să le puie giulgi-veșmânt
Și, alții-s cu scheletele sub soare, de humă dezveliți,
Înscrișii pe funerare plăci, pierduți, necunoscuți slăviți…

Acum, complici și noi, cu mintea șubredă, sărmani,
Uităm că în țărână, colcăie sub talpă lacul sângeriu…
Predăm de bună-voie neamul, istoria, țara la dușmani,
Ca vânduți, la preț redus, pentru un pumn de gologani…
De cinstire, ca a înaintașilor, ce s-au jertfit de timpuriu,
Parte n-om avea, puși între patru scânduri de sicriu…

Români, să ne deșteptăm ! EROII să nu-i mai pângărim,
Lăsându-ne duși de nas și conduși de orice căpățână !
Să înălțăm stindardul dacic, uniți, să nu mai slugărim,
Străinele interese, ca iarăși să putem să ne mândrim,
Că-n urmă ceva lăsa-vom, că ne va fi pe veci stăpână,
Pe glia ei străbună, România Mare, cu nația-i română !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

29 noiembrie, 2018

Maria HOTEA: În prag de Centenar

În prag de Centenar

 

În prag de Centenar cu toții ne-adunăm,
Cinstire să le dăm acelor bravi români
Ce au plătit cu viața dragostea de neam,
Au făurit o țară… Unită peste ani !

La Alba în cetate în horă se-înfrățiră,
Sub steagul Tricolor cu toți vroind Unire
Ei din strămoși păstrau iubirea pentru țară,
Români fiind cu toții în România Mare!

Din cele patru zări pornesc și-acum românii ,
Simțind în piept cu toții dragostea pentru glie
Un imn măreț îl cânta în pragul aniversării,
La marea sărbătoare… De ziua României!

Din pieptu-mi de româncă aduc și eu urare,
Iar cu credință-n suflet și dragostea de țară
Spun:- Să-mi trăiești mulți ani tu Românie Mare
Să îmi prosperi mereu în orice primăvară!

——————————-

Maria HOTEA

29 noiembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Jalbă pentru țară

Jalbă pentru țară

 

Această țară s-a născut din dorul
De libertate, dragostea de glie,
Această țar-a fost și-o să mai fie
Mereu înveștmântată-n tricolorul

Sub care au căzut viteji, străbunii
Pictând cu roșu sânge-al ei stindard…
Această țară, rai fără de gard
Pe care-au vrut-o turcii, slavii, hunii,

Această țară-n galben îmbrăcată
Secătuită de-aur si de grâne,
Rănit-a fost de hoardele păgâne
Dar nu a fost nicicând îngenunchiată.

Această țară murmurându-și ruga
Purtând albastrul cerului pe frunte,
Având coline, șesuri, mare, munte,
A fost de-a lungul vremii buturuga

Ce răsturnat-a carele de aur
A nesătuilor porniți pe pradă,
Fecioară blândă din a cărei ladă
De zestre, hoții au furat tezaur…

Iubesc această țară ce cu sânge
și-a apărat neatârnată vatra,
În Apuseni ascult cum cântă piatra,
Pe Dunăre ascult cum valul plânge

Cu vița cea de vie sânger greu
Pe dealurile Dobrogei bătrâne,
Cu grâul din câmpiile române,
Și combinate date pe un leu

Și simt durerea fiecărei palme
Din trupul țării, pe dolari vândută
Și fac din poezie o redută
Iar pixul meu înșiruie sudalme…

În muzici de parade militare
Voi plânge… voi veți aplauda obraznici
În spatele jandarmilor slugarnici…
Jos gheara de pe România Mare!

Această țară iarăși va renaște,
Acest popor se va uni ca unul,
Vom întrona între Carpați Crăciunul
Și fiecare zi va fi un paște…

De nu…aceste rânduri fie jalba
Ce, Doamne, ți-o trimit cu Tricolorul
Pentru o țară ce-și mai poartă dorul
De libertate… Fă minuni la Alba!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

29 noiembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Națiunea

NAȚIUNEA

 

M-aș sufoca de n-aș mai fi român,
Chiar inima ar refuza să bată
De i-aș impune-un ritm străin
În care n-a pulsat vreodată.

Și m-aș topi puțin câte puțin
Ros permanent de disperare
De-ar fi lipsit al meu destin
De-a țării binecuvântare.

Datini, tradiții, obiceiuri,
Tot ce-am văzut și tot ce știu
Venind de la străbuni prin vremuri
Asigură un neam unit și viu.

Ne-asigură identitate,
Mersul firesc spre înainte,
Ieșiri din situații complicate,
Vigoare pentru trup și minte.

Desigur sunt și rătăciți
În stare chiar să și ucidă
Pentru o mână de arginți
Dar națiunea, în ansamblu, e solidă.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

29 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Poeme

TOAMNĂ RĂZVRĂTITĂ

 

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
lângă soba caldă, cu motanu-poală,
gândul îţi aduce amintiri fierbinţi.

Şi privind tăcută flacăra-mbrăcată
cu un snop de lemne puse pe tăciuni,
parcă-n hornul sobei tu auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.

Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt ?…
Am plecat de-acasă, să ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.

Ah, ce vijelie !…casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu…

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

 

LA CEASUL UITĂRII

 

E toamnă târzie – aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață pe loc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

———————————————–

Corneliu NEAGU

29 noiembrie, 2018

Continue reading „Corneliu NEAGU: Poeme”

Olguța TRIFAN: Rondelul plângerii

Rondelul plângerii

 

Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Îi simt durerea-acută, îmi rupe inima…
El rabdă-așa cum șerbii-au răbdat fără să vrea
Bici ce-adâncea o cută, iar suflet lăcrima…

Îl pasc în tihnă cerbii, de-i vreme bună-ori rea,
Copitele își mută, încet, parcă-ar mima.
Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Și-i simt durerea-acută, îmi rupe inima…

Doar oamenii, acerbii, calcă-apăsat și prea
Ușor întreținută-i voia de-a suprima,
În iarbă ne-ncepută, urma de-a-și imprima.
Pe pajiște, imberbii gândesc cum i-ar durea

Când plânge firul ierbii, strivit sub talpa grea.

—————————–

Olguța TRIFAN

28 noiembrie, 2018