Creatura
Nu mă-ntreb. Știu răspunsul. Mi- e scârbă
când privesc a delirului sârbă
ce-i jucată de minți imbecile
ațâțate să fie ostile.
Știu perfect că-i un plan plin de ură
pus la cale de o creatură,
care vrea să se lăfăie-n frunte
sprijinit și-ajutat de minți ciunte.
Pentru tot ce e putred în Țară
e de vină-astă groaznică fiară
ce dezbină urând , uneltește
și distrugerea Țării dorește !
1990
————————————–
Anatol COVALI
București
Dacă să ne referim la semnificația familiei tradiționale în contextul actual al existenței umane, atunci acest subiect, cu siguranță, ar induce la formarea mai multor teme de discuție care, la rândul lor, ar putea provoca atât neînțelegeri, cât și consens în abordarea problemei în cauză. În istoria omenirii este foarte bine cunoscut faptul că familia, ca formă socială, este nucleul esențial în componentul de existență și continuitate a vieții umane, indiferent de faptul dacă la baza acesteia este relația conjugală bazată pe căsătoria legală (conform actului civil) sau concubinaj (fără acte civile/ căsătorie nelegitimă). Însă, în tratarea acestui subiect vom atrage mai mult atenția la aspectele ce țin de rolul și contribuția familiei tradiționale în formarea unei societăți sănătoase, favorabilă omului în dezvoltare.
Familia a fost și va fi mereu o necesitate supremă în existența omului. Fiind formată/ unită din două persoane de sex opus, familia tradițională își are originile sale, caracterul și conținutul său. Conținutul oficial al acesteia, stabilit prin lege, reprezintă starea prin care cuplul conjugal este obligat să se respecte în tot ceea ce se numește conviețuire în parteneriatul matrimonial propriu soților. Însă, dacă să luăm în considerație adevărul existent al familiei tradiționale din Estul Europei/ sud-Estul Europei și nu numai, atunci acesta se contrazice pe sine însuși în foarte multe acțiuni și anume: în respectarea actului civil semnat în fața organelor de resort, dar și în fața instituției creștinismului-biserica unde se fac promisiuni prin jurământ divin. Realitatea este că în familia tradițională a existat și a dominat mereu disproporția, puterea (cu regret, în mod special puterea fizică și cea de ambiție paternală), fiind mai mult de partea bărbatului, acesta considerându-se capul familiei, cu toate că femeia a fost și este acea care întreprinde, în majoritatea cazurilor, acțiunile necesare de rigoare pentru existența familiei și, nemijlocit, realizarea obiectivelor prioritare în menținerea cuplului conjugal. Dar, necătând la poziția destul de importantă și, în același timp, supusă a femeii (ca să nu generalizăm), oricum bărbatul este acel care deține autoritatea în coabitare, astfel deseori dominând în mod nelimitat femeia și copiii. Acest lucru se menține prin tradiție și anume: depinde din ce familie provine bărbatul. Știm cu toții și este o realitate dură că în familia tradițională bărbatul aplică frecvent puterea fizică împotriva soției, în mod aparte, dar și împotriva copiilor, acțiune care provoacă mari dificultăți în educația copiilor și, respectiv, în formarea unei personalități adecvate pentru o societate civilizată. Nu este exclus faptul că în familia tradițională bătaia împotriva copiilor o aplică și mama, adică soția bărbatului. Ținând cont de faptul că mai mult de jumătate din familiile tradiționale, spre exemplu cele din societatea basarabeană, își educă copiii prin bătaie, atunci ne convingem ferm că și societatea civilă în dezvoltare este afectată nespus de grav de factori mai mult negativi, decât pozitivi. Cu atât mai mult, conflictele permanente ce există între soț și soție (la baza acestora fiind conflictele cu accent pe infidelitate, neajunsuri materiale, etc) se răsfrâng destul de negativ asupra copiilor în dezvoltare. Acest lucru, ulterior, atestă faptul că copiii crescuți în condiții nesănătoase de educație pe parcurs devin traumați psihologic și întâmpină greutăți în formarea unui comportament uman adecvat, iar personalitatea acestora este supusă unor riscuri ce se corelează nesatisfăcător în relațiile cu societatea civilă. Astfel, prin menținerea unei asemenea familii de stil tradiționalist se contribuie la formarea unui mediu social nesănătos și, nemijlocit, la formarea unei personalități traumate în procesul de dezvoltare. Dar necătând la toate acestea și pe lângă faptul că între cuplul conjugal nu mai există respect, armonie și credință adevărată în dragoste, oricum o asemenea familie continuă să conviețuiască împreună pentru a demonstra societății/ vecinilor/ prietenilor prezența unei familii de stil tradiționalist ce are la bază actul legal oficializat prin căsătorie. Anume sub acest document numit Act de Căsătorie sute/ mii/ milioane de parteneri conjugali, doar de ochii lumii, mențin familia tradițională, însă nu au curajul moral de a desface această relație care nu mai funcționează în condiții normale și nu mai este benefică nici pentru un membru al familiei, cu atât mai mult pentru o existență decentă și o dezvoltare normală a copiilor în creștere. Atunci ne vom întreba: este cazul să pledăm pentru menținerea unei asemenea familii de stil tradiționalist sau să pledăm pentru una de stil modernist care are la bază conviețuirea între parteneri doar atâta timp cât există respect și devotament autentic în dragoste/ sentimente? De menționat pentru claritate, nimeni nu exclude faptul că familia tradițională nu este bună, dincontra ea este foarte bună doar în condițiile când este fondată și funcționează pe criterii de venerație și atitudine omenească între partenerii conjugali, dar nu să existe pe criterii de falsitate/ ipocrizie/ infidelitate. Concomitent, pentru a face o diferențiere sau pentru a constata faptul care dintre aceste două categorii de familii este mai bună în fondarea unui mediu social sănătos, atunci vom relata argumente și despre familia modernă. Însă, în tratarea acestui subiect vom atrage mai mult atenția la aspectele ce țin de rolul și contribuția familiei în formarea unei societăți favorabile omului în dezvoltare, indiferent dacă aceasta este tradițională sau modernă.
Familia modernă, în majoritatea cazurilor, are la bază relația civilizată dintre doi parteneri de sex opus și se întemeiază pe două aspecte: concubinaj și relație oficializată prin acte civile (ca și în cazul familiei tradiționale, numai că în anumite situații cu orientări diferite). Concubinajul, fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie, este o metodă de conviețuire dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie) foarte răspândită în lumea contemporană din Westul Europei și nu numai, dar mai puțin aplicabilă în Estul Europei, mai ales în sud-Estul Europei (spre exemplu, în societatea moldovenească unde nu este recunoscut în mod legal concubinajul). În cazul dat nu ne vom referi la partenerii cu orientare sexuală din categoria homo, dar ne vom referi la categoria hetero – concubinaj dintre două persoane de sex opus (bărbat și femeie) care conviețuiesc împreună fără acte legale. Aceasta reprezintă în mare parte familia contemporană din Occident care, la rândul ei, oferă continuitate vieții umane (concubinaj: Islanda-66,9%, Franța-59,1%, etc. https://ro.wikipedia.org/wiki/Concubinaj). Iar conținutul oficial (cu acte civile) sau neoficial (fără acte – concubinaj) al familiei moderne este o componentă mai puțin importantă în viața cuplului, respectiv, o componentă care nu scoate în evidență o stare anormală a lucrurilor, deoarece acel document oficial (actul civil de căsătorie) sau acea filă de hârtie nu decide și nu garantează soarta unei relații bune dintre parteneri – totul depinde de atitudinea și cultura reciprocă a fiecărui membru în coabitare, mai ales în relația de fidelitate. În acest caz ar fi normal de tratat subiectul din alt unghi al existenței și anume: din cel al respectului dintre două persoane care conviețuiesc împreună. Astfel, familia prin relația de concubinaj (considerată familie modernă) poate exista o viață întreagă, dacă aceasta se bazează pe respect, adevăr și sentiment autentic în toate. Firește, în cazul când partenerii sunt siguri de relația lor civilizată și benefică pentru ambii, atunci foarte mulți dintre ei oficializează această relație prin actul legal de căsătorie. Iar în cazul când relația dintre parteneri nu mai merge în mod favorabil și începe să se contrazică în multe lucruri, dar mai ales în viața sentimentală, atunci acest cuplu se separă, iar copiii din această familie sunt educați cu multă răspundere de ambii părinți, chiar și dacă sunt separați. Astfel, copiii din asemenea familii nu cresc într-un mediu de conflicte și stresuri permanente dintre părinți, iar educația și personalitatea acestora este cu mult mai prielnică în formare în raport cu a copiilor din familiile tradiționale unde în orice moment persistă conflictele și bătăile dintre părinți. Totodată, în familiile de stil modernist relațiile dintre părinți și copii sunt diverse față de cele din familiile tradiționale. Având la bază autonomia fiecărui membru al familiei, în familiile moderne autoritatea între părinți/ parteneri conjugali nu există, de fapt ea există, însă în mod egal. Cu certitudine, nu în toate familiile moderne există unitate și armonie, dar, în același timp, în familiile din Occident nu există acea degradare sau decădere comportamentală între partenerii conjugali așa cum este văzută realitatea brutală din unele familii tradiționale din Estul Europei/ sud-Estul Europei, spre exemplu – societatea basarabeană. De menționat, familia modernă nelegalizată, adică fără acte civile de căsătorie, s-a format în baza unor necesități și cerințe ale epocii contemporane și anume: pentru a evita formalitățile legale de divorț în cazul când relația dintre parteneri nu mai funcționează bine.
Continue reading „Galina MARTEA: Familia tradițională prin conceptul contemporaneității”
Motto:
„E rimarrai
La cosa piu bella
Tra tutte la cose belle
A cui non ha saputo
Dare spiegazione.’’
(Gianluca Purgatorio)
„Si vei rămâne
Cel mai frumos lucru
Între toate lucrurile frumoase
Care nu au ştiut
Să dea explicaţii.’’
(Traducere din limba italiană de Mihaela Anca Dimciu)
UNEORI, URMELE
Mă iau după urmele tale, ştiind că ai
Trecut cândva prin faţa visului avut,
Şi nu ajung nicăieri: numai smârcuri,
Corbi, pomi desfrunziţi-un peisaj funest.
Caut continuarea lor, în cele patru puncte,
Fire nevăzute mă ţin în loc, înaintând
În mocirlă, cu greu, încercând să prind
De gheare una din păsările ce zboară
Deasupra, ce strigă numele tău.
Multe aripi, în vârtej, ridicat, şi norii storc apă
Pe faţa mea, numele tau rămâne scris şi
Rostit de nu ştiu cine, până ce urmele
Îşi lasă ploaia: nu mai înţeleg visul
Şi mocirla, şi numele.
COREGRAFIE
Aduni, alergi şi risipeşti petale de înţelepciune,
Precum păpădia, cântecul rămâne
Abur pe cer în trecerea avioanelor
La foarte mare înălţime.
Ce armonie-te întrebi şi te miri
Când faci piruiete între pământ şi cer,
Adâncind lutul, înălţând zmeu gândul.
Ai vrea să cuprinzi, din înalt, ceea ce n-ai
Înţeles, să topeşti nectarul în miere, să
Ungi ferestrele sufletelor, să strigi, fără
Să fii auzit doar de tine, cine ştie cine…
Ce scurt e dansul într-o coregrafie învăţată de la
Naştere-chiar de mai-nainte, cu vârste:
Jumătate e viaţă, restul e domol de moarte,
În ocean, o Atlantidă de iubire.
VINERI-SEPTEMBRIE
N-ai mai completat cuvinte în căsuţele goale
Pustiite de păsări; ai privit de pe dealuri
Rugina pădurii şi copiii ce alergau
Printre copacii pregătiţi să-nceapă, treptat,
O nouă toamnă spre iarnă, cu răbufniri
Printre frunzele lăsate de părinţii tăi.
Viile nu s-au cules, în arealul păstorit de tine,
Te simţi legat de mustul ce-ncepe să
Sară ca un ied în boabe, aşteptând
Zurgălăii tinereţii bahice ai anilor, acum
Scuturaţi în bănuţi de salcâm.
Norii sunt tot acolo, aşa cum îi ştiai,
Când printre florile de mărăcini, ca un domn,
Scriai versuri ce alunecau în râuri
Printre vârste şi aripi ridicate în văzduh.
Cine e acolo unde tu nu mai cauţi,
Nu vrei să ştii de sărutul trecător al
Dimineţilor albastre din jocuri
Un tangaj ce ameţeşte, pe rând,
Râuri, pomi, vârste şi părinţi.
BĂTAIA ÎN UŞĂ A UNUI PESCĂRUŞ
Talazurile mării spre ghiocei romantic urcă:
În lotuşi, menire de a cânta urcuşul iubirii,
Pedeapsă de cine inventată?
În fiecare zi, bătaia aceea în uşă sau în inimă,
Îndulceşte speranţa unui mers târât-
Apoi decolezi în tine.
Un tărâm aşa cum îl ştiai, de atunci când
Zăpada ţi se părea că e grămadă de fulgi,
Dintr-un loc unde cineva jumuleşte
Păsări, să-ţi arate o cale de a zbura, fără
Să te ridici de la pământ.
Acum ai urmărit câtiva paşi spre umbrele
Ce ţipă în jurul tău, iar tu, credul, nu înţelegi
Că e un scenariu, cu un bun regizor,
Cum în apus un joc de nimeni inventat,
Descifrând durerea într-un plăcut sărut,
De jumătate alb şi jumătate negru.
Te las într-un vals, cu o barcă şi-un pescăruş
Crescut de mine.
ALFABETUL RIDICĂRII
Un copil vede un balon înălţat şi ar dori
Să fie acolo, ca o treaptă spre şi mai sus.
Lângă el, tatăl îi spune că odată a fost
Cu dorinţa în flăcări de înălţimi,
În lanul mării de maci ai vârstei.
Nu te poţi târî, ostaş al tranşeelor pustii, cuib
Cu zgomote conservate în canalele de știri.
Nu poţi zbura, Dedal şi Icar au plutit
Editura Lucas, Brăila 2018
Volumul „Eram studenţii care…”, o Antologie literară aniversară, Promoţia 1963 “George Călinescu” a Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti, semnat de George Apostoiu şi Dumitru Anghel, astăzi doi reputaţi oameni de cultură, este “…un omagiu şi o mărturie a preţuirii pe care o datorăm pleiadei magiştrilor noştri: George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Mihai Pop, Jacques Byck, Edgar Papu, George Ivaşcu, George Macovescu, G. C. Nicolescu, Ion Coteanu, Alexandru Piru, Alexandru Niculescu, Ion Rotaru, Valeria Guţu-Romalo, Mioara Avram, Dumitru Micu, Ştefan Cazimir”, renumiţi dascăli care în generoasa lor dăruire au oferit acestei generaţii “şansa să iasă din condiţiile şi orizonturile culturale în care a trăit după război.” Cele peste patru sute de pagini adăpostesc exprimarea integrală a celor treizeci de autori referitoare la “studiile, producţiile literare, confesiunile…” ce dovedesc “forţa creativă, performanţele individuale, diversitatea de cariere, de atitudini, de opinii, de destine…”, deoarece fiecare dintre aceste nume importante în timp au avut un parcurs remarcabil, funcţie de chemarea interioară, de stările estetice, desăvârşite sub îndrumarea dascălilor menţionaţi şi, în special, a lui George Călinescu, cel care, profesor eminent, scriitor şi om de cultură admirabil, a insuflat studenţilor săi dragostea pentru cuvântul scris, citit şi dăruit cu generozitate şi altora.
Cine sunt autorii acestui volum interesant, cu un nume atât de sugestiv?
Cititorul interesat va afla din interviul ce a avut loc în anul 2010 şi este publicat la pagina 352 sub titlul „Dialog amical” Dumitru Anghel –George Apostoiu referiri despre domnul George Apostoiu, scriitor, publicist şi diplomat, cel care mărturiseşte: „Timp de trei decenii, cu unele întreruperi, m-am ocupat de difuzarea culturii româneşti în lume, prin intermediul cărţii, al artei”, om cu mare preţuire pentru cultura românească, cu aplecări studioase şi admirative asupra operei lui Mihai Eminescu (şi nu numai!).
Profesorul Dumitru Anghel, scriitor, publicist, critic literar şi muzical: „este o prezenţă inconfundabilă în peisajul cultural brăilean, un reper în zona moralităţii culturale, creatoare, ceea ce nu-i de colo, cu peste 1.500 de articole scrise (cronică muzicală, cronică de teatru, recenzii de carte, cronică de film și critică literară), cu care putem distinge un destin, un reper, o măsură a lucrurilor cu o semnătură inconfundabilă.” (Viorel Coman,2009);“…celor ce vor avea curiozitatea să afle ceva despre universul brăilean le va fi de folos să deschidă cărţile lui Dumitru Anghel” (George Apostoiu, 2009).
Şi dacă, după şaizeci de ani de la intrarea în facultate, la iniţiativa meritorie a celor doi autori, care, printr-o strădanie asiduă şi perfect conjugată, i-au convins pe foştii studenţi, astăzi oameni cu o zestre literară bine întocmită, să împletească flori de gând, înseamnă că din răsadurile de frumuseţe plantate atunci a răsărit pe parcursul atâtor ani această evocare, ca o cunună la Nunta de ametist, omagiu şi ofrandă de amintire nepreţuită.
Continue reading „Lucia PĂTRAȘCU: George Apostoiu & Dumitru Anghel – Eram studenții care…”
Mihai Batog-Bujeniţă s-a născut la 25.10.1945; Aldeşti, jud. Galaţi, este absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu, (1967), actualmente Academia Forţelor Aeriene, absolvent al Academia de Înalte Studii Militare (1977), de asemenea este absolventul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Universitatea Apollonia, Iaşi,(2013). A fost Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice, având gradul de comandor de aviaţie.
Este Membru al Uniunii Epigramiştilor din România; 2002, Membru al Uniunii Scriitorilor din România; 2007, Membru al ACSR (Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români), Membru al Societăţii Culturale „Junimea 90”, Membru legitimat al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România, 2015, Preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi (persoană juridică), Preşedintele cenaclului: Academia Liberă „Păstorel” Iaşi, Director al revistei „Booklook”, Iaşi, Redactor coordonator la revista de cultură „Cronica” din Iaşi, Redactor-şef adjunct la revista „Rapsodia” din Sibiu, Redactor -şef adjunct la revista de cultură: Meridian Cultural-Românesc – Vaslui.
Colaborează la revistele de cultură: Tribuna, Cluj-Napoca; Ateneu şi Plumb, Bacău; Oglinda Literară, Focşani; Omniscop, Craiova; Contact Internaţional, 24 de ore, Moldova Literară, Convorbiri literare, Iași; Ecouri Literare, Vaslui; Fereastra, Mizil; Constelaţii Diamantine, Tg.Jiu; Onix, Singur, Porțile Nordului; Baia Mare, etc… precum şi la diferite reviste de umor: Epigrama, Bucureşti; Spinul, Satu-Mare; Acus, Sibiu; Urzica Vieneză, Gura-Humorului; Ag pe Rime, Piteşti; Cugetul, Craiova, dar şi la rubricile cu specific literar ale unor ziare din ţară sau din străinătate: Expres Magazin, Viaţa noastră, Jurnalul săptămânii, Bună dimineaţa Israel, Revista Mea, Maximum, Magazin-Expres, Israel; Gândacul de Colorado, Conexiuni, Acum TV şi Confluenţe Româneşti, S.U.A. Pro Diaspora şi RO-mania, Cipru, Bruxelles – Mision, Bruxelles; Observatorul şi Destine Literare; Canada; Faleze de piatră Anglia; NiramArt, Madrid; Romanian VIP şi Expresia sau Antipozi din Sydney; Agero-Stuttgart şi Vocea Ta, Germania, etc…
Cicluri anuale de conferinţe (unele publicate) la Fundaţia: „Prietenii Iaşului”, la Uniunea Veteranilor de Război şi la Penitenciarul Iaşi, plus unele activităţi culturale la Comunitatea Evreilor din Iaşi (vezi spre exemplificare: revista Viaţa Noastră din 18-19 dec 2008, mai 2012 etc…), sau în cadrul programului Scriitori în liceee, organizat de Biblioteca Gheorghe Asachi, Iaşi, etc…
Până la această dată a publicat: Bine că ai râs ieri; poezie umoristică; 2002 ed. Ars Longa, debut, Să râdem de oameni ca noi; proză scurtă; 2003 ed. Ars Longa, Halimaua; roman; 2004 ed. Timpul, Iaşi, Tusea măgărească; roman; 2005 ed. Ars Longa, Viţelul privit de departe; roman; 2005 Ars Longa, Feriţi linia-trec proşti fără oprire, proză scurtă; 2006 ed. Ars Longa, Alba-neagra; roman; 2007 Ars Longa, Ospăţ cu rădăcini de mit; roman; 2007 Ars Longa, Miracolele de la Glodeni; roman; 2008 Ars Longa, Calendele măgarilor; proză scurtă, Ars Longa 2008, La pas prin mările sudului, roman; ed. Cronica 2009, Ping-pong cu mingea de cârpă; proză scurtă ed. Ars Longa 2010, Cântece de shomerie, poeme ironice; ed. Ars Longa 2011, Triumful indolenţilor; roman; ed. Ars Longa 2011, Diamantele de cretă, proză scurtă; ed Ars Longa 2012, Conspiraţii de apartament proză scurtă ed. Ars Longa 2013, Bântuind prin paradis roman, ed Ars Longa 2013, Căzuţi din cer proză scurtă, science-ficiton umor; ed. Ars Longa 2013, Dantela de urzici ed. Tipomoldova 2013, Imnul cucuvelelor ed. Ars Longa 2014, Clubul caragaţelor ed. Ars Longa 2015, Printre oameni şi cărţi, cronici de carte, articole, studii şi comunicări ştiinţifice, etc… ed. Ars Longa 2015, În vârful acului roman poliţist ed. Ars Longa 2016, Aviatori ieşeni; documentar, împreună cu cdor. Constantin Iordache; Ars Longa 2007, Poeme ironice: ed bilingvă, română-spaniolă, împreună cu Mario Castro Navarette, Exerciţii de goarnă pentru mâna stângă proză scurtă ironic,ed. Ars Longa,2017,Kabuki în mahala- Teatru scurt şi rău- Teatru , ed. PIM 2017, Lehaim Note de călătorie-Israel, ed. PIM 2017, Genuri sărite poeme ironice Ars Longa 2017, Holograme roman poliţist ed. PIM 2017, Povestiri aproape poliţiste proză scurtă ed. PIM 2017, Căzut în mine roman poliţist ed. PIM 2018, Rătăcirile melcului peripatetic proză scurtă ed. PIM 2018.
Volume în lucru: Printre oameni şi cărţi II, Parfum de ambră şi mobilă veche-roman istoric, D-ale lumii proză scurtă, Ghidul inutilului perfect roman.
Dintre Studiile şi comunicările publicate menţionăm: Istoricul titlurilor nobiliare şi a gradelor militare: premiul întâi la simpozionul ştiinţific Vasile Pogor-Iaşi ed. 2011, Comunicarea, formă fundamentală de manifestare a viului, Basmul, doar o poveste de adormit copii?, Cu umor despre umor şi râs, Infrasunetele între legendă şi cercetare împreună cu conf. univ. dr. Cornelia Ursu (Revista de Medicină Militară), Fascinaţia ipotezelor (Legenda lui Grui-Sânger şi picturile rupestre din România). Premiul întâi la simpozionul ştiinţific Vasile Pogor ed 2013, Aspecte narative în studiile lingvistice –basmul, feminin şi masculin în genul literar epigramatic- Premiat la sesiunea de comunicări ştiinţifice din luna mai 2013 a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice Univ. Apollonia Iaşi.
Este prezent în Antologii de proză şi poezie, culegeri şi dicţionare ale scriitorilor români.
A primit 62 de premii literare şi ştiinţifice, inclusiv Premiul U.S.R. Filiala Iaşi (dec 2007, şi oct 2014 ) pentru proză scurtă (volumul:Feriţi linia, trec proşti fără oprire) iar în 2014 pentru romanul:Bântuind prin paradis.
Diploma şi Ordinul „CAVALER AL CETĂŢII” ÎN GRAD DE AMBASADOR (acordată în 2013 de Administraţia Proiectului: Cititor de proză-Republica Artelor-Dublin; Medalia de Onoare şi Diploma de „PRIETEN AL COMUNITĂŢILOR” oferită de preşedintele Comunităţilor Evreieşti din România, Iaşi, 25.09.2015.
A realiza portretul unui prozator de talia lui Mihai Batog-Bujeniţă nu este un lucru uşor, având în vedere complexitatea şi diversitatea operei sale literare, prin abordarea genurilor şi speciilor, prin problematica vastă pe care o propune în scrierile sale, gândul te duce spre vremurile arhaice uşor creionate, dar şi spre realitatea lumii moderne. Romanele Imnul cucuvelelor şi În vârful acului sunt diferite sub raport compoziţional, dar scrise cu o măiestrie deosebită. Prozatorul rupe toate simetriile narative posibile şi imposibile astfel că viaţa personajelor este tumultoasă şi curge în cascade aidoma destinului său de Comandor în Aviaţia Militară Română.
Conceput din punct de vedere compoziţional pe cele şase zile lucrătoare ale săptămânii, de unde se poate observa nuanţa biblică din Geneză sau Facere cu subtitluri narative care oferă alternanţa dintre prezent şi trecut, romanul Imnul cucuvelelor oferă o perspectivă largă asupra personajelor principale, Toader Manea – soţ şi Sabina – soţie, în ipostazele de familişti şi intelectuali. Sunt descrise întâmplările prin care Toader Manea, un cunoscător al misterului feminin, în pragul pensionării îşi descoperă înclinaţiile filologice, are intenţia să scrie o carte (mulţi după pensionare doresc să ajungă scriitori!), frecventând chiar şi un cenaclu literar de cartier. Personajul îşi rememorează copilăria, viaţa de la Internatul liceului, activitatea de pe şantier şi studiile universitare, iar în acest sens am sublinia orgoliul de care dau dovadă atât el cât şi soţia sa.
Un om şi o epocă prezintă prozatorul Mihai Batog-Bujeniţă în romanul Imnul cucuvelelor. Problema intelectualului apare într-un mod diferit faţă de aceea din romanele subiective ale lui Camil Petrescu, iar scenele mesei din familie, a premiului şi atmosferei din casă trimit la romanul Moromeţii de Marin Preda, după cum însuşi autorul mărturiseşte. Prozatorului i se oferă prilejul, teoretic vorbind, de a reactiva teoria lui Malthus, cu cele două progresii diferite: geometrică şi aritmetică, dintre populaţie şi mijloacele de trai.
Mihai Batog-Bujeniţă este o personalitate renascentistă plurivalentă, consideră Magdalena Brătescu din Israel în recenzia Impresii de lectură la Imnul cucuvelelor din Meridianul cultural românesc, Nr. 3(11) din iulie-august-septembrie 2017. Noi credem că proza scrisă de admirabilul prozator, Mihai Batog-Bujeniţă este profund originală, având punctul de plecare în societatea arhaică, ancestrală, oprindu-se prin clasicism, baroc, dar că tinde spre iluminarea avatarurilor prozei moderne.
Titlul romanului nu-i uşor de descifrat, e mai mult sofisticat, cucuveaua fiind o pasăre răpitoare de noapte, negrul asociat cu fenomenul de migredo, dacă ar fi să ne referim doar la unul dintre conceptele alchimice, după Umberto Eco, se presupune că este înţeleaptă, dar şi aducătoare de pieire. De aici, se pot descifra simbolurile cu care prozatorul operează asupra personajelor. Unul din cei mai renumiţi şi avizaţi critici literari de la ora actuală, Ioan Hoban în recenzia Altcineva răsfoieşte cartea vieţii noastre din revista Convorbiri literare, iulie 2018,Nr.7(279), analizând romanul În vârful acului de Mihai Batog-Bujeniţă aduce în discuţie noţiunea de bildungsroman conchizând că romanul amintit este o vastă construcţie narativă, un roman al tranziţiei care pune în valoare psihologia pacientului şi importanţa diagnosticului în realizarea actului medical. Deoarece abordează o astfel de lume, prozatorul a simţit nevoia să-i mulţumească soţiei sale, care este de profesiune medic pentru clarificarea unor noţiuni şi concepte din acest domeniu.
Prezentăm în continuare câteva aprecieri critice asupra operei vaste şi complexe a lui Mihai Batog-Bujeniţă, acest înflăcărat şi pasionat om de cultură.
Bogdan Ulmu în Prefaţa O nouă carte năucitoare subliniază: „Ironia, sarcasmul, situaţia bufă sunt contrabalansate (şi-n actualul său roman, Alba-Neagra) de puseul filozofic (doar eroul cărţii este filozof cu diplomă), ba de fiorul erotic, ba de o tristeţe subterană care te face să râzi în… stop-cadru. Atacul social-politic este scurt, dar ucigător. Mihai Batog-Bujeniţă dă şi fuge. Dă în ticăloşi, în jigodii, în grobieni; apoi fuge-n lumea comicului imprevizibil…
La umor… ca la umor! zice Cornel Udrea în Prefaţa cărţii Calendele Măgarilor:„De la o carte la alta, Bujeniţă a crescut, şi-a impus un respect deosebit faţă de posibilităţile şi gramatica limbii române, lucrările sunt îngrijite, aspectuoase, iar unele–şi nu puţine la număr–pot să figureze în orice antologie cu ştaif, cu pretenţii. Mihai Batog-Bujeniţă deţine secretul zâmbetului, ştie că o proză umoristică nu trebuie să stârnească hohotul gros, anatomic, proza umoristică este un exerciţiu de inteligenţă în care sunt interesaţi atât scriitorul cât şi cititorul.
Mihai Batog-Bujeniţă este un filozof care deschide fereastra de la bloc cu speranţa mereu reactualizată că spectacolul lumii face eforturi pentru a ajunge la dimensiunile unde morala şi fabula devin neputincioase… “. „Rareori mi s-a întâmplat să am o mai frumoasă, mai plăcută şi mai de folos zăbavă decât la cetitul acestei cărţi… Totul stârneşte râsul în cartea lui Mihai Batog-Bujeniţă: moravuri, năravuri, păcate, neîmpliniri, neputinţe, superstiţii, clişee… Din păcate, la final, constaţi că ai râs cu râsul altuia, că hohotele purtau în ele un car de amărăciune…”, afirmă Valeriu Stancu în Râsul amar sau despre goliciunea împăratului; prefaţa cărţii Miracolele de la Glodeni…”
Referindu-se la aceeaşi carte, Zoltan Terner într-o notă de lectură din Jurnalul săptămânii, Tel-Avis, intitulată Trista veselie a glodului spunea:…” …e semnată de un scriitor dotat cu un neverosimil dar al umorului grotesc şi un aiuritor simţ al fabulosului derizoriu: Mihai Batog-Bujeniţă… Scriitorul este un intelectual rafinat, doldora de cultură, şi de termeni din cei mai moderni, dar care se fandoseşte în chip uluitor de măiestru, mascându-se în hăhăitor, imitând perfect limbajul mirosind a balegă şi a trăscău, din Glodenii coborâtori direct din adâncul unei ciudate haznale a istoriei… „Temele alese, toate inedite, stilul de prezentare şi redare a naraţiunii, ne aduc în atenţie un scriitor desăvârşit, profund, fin şi stilat, cu deosebit respect pentru cuvântul scris, pus cu harul şi talentul său incontestabil, în slujba iubitorului de lectură bună…” concluzionează Gavril Moisa, în Însemnări de cititor; Tribuna Afacerilor; Cluj; oct. 2008 despre Ospăţ cu rădăcini de mit”. Iar în revista Viaţa noastră, Israel, vineri 26-27 februarie 2009, Roni Căciularu afirma: „Îmi permit să recomand cartea unui autor mai puţin cunoscut la noi, deocamdată. Este vorba de Mihai Batog-Bujeniţă, condei strălucit, asupra căruia sper să revin, referindu-mă la cartea sa: „Ospăţ cu rădăcini de mit”. Carte bună, merită să stea în orice bibliotecă personală. Vorbim despre un pamflet-roman, plin de sarcasm şi umor, o veritabilă radiografie a societăţii româneşti contemporane…” pentru ca imediat să aducă o altă apreciere în Observatorul, 22.03.2009 Toronto, Canada:”Cartea, nu de mult apărută, a acestui foarte valoros scriitor, „Ospăţ cu rădăcini de mit”, este o ilustrare originală a celor spuse mai sus şi aş caracteriza-o, deşi nu poate fi strânsă în chingi prestabilite, drept un excelent pamflet literar – cel puţin!” „Ironia virulentă, caricaturizarea unor personaje si situaţii, care se constituie în puternice imagini artistice, destinate ridiculizării elementelor destructive din viaţa societăţii româneşti – ilustrează faptul că, prin scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, epigramistul şi romancierul îşi dau mâna cu nonşalanţă. Rezultatul: o carte bună, un regal intelectual, o desfătare pentru cei cu cap…”. urmat de o altă apreciere critică la carte „Triumful indolenţilor” în revista Gândacul de Colorado, USA; feb- 2012, unde conchide:„…Cert este un fapt: Mihai Batog-Bujeniţă este un scriitor contemporan savuros, prezent şi activ în lumea lui, în lumea de pe lume. El aduce, pe scena omenirii, o operă de valoare estetică incontestabilă, dar şi un document de epocă. Eu cred că satira românească are în Mihai Batog-Bujeniţă un nume de reală valoare. Întrebat de un scormonitor reporter, la ce visează, autorul admirabilei cărţi „Triumful indolenţilor” a răspuns: „Simplu şi utopic: La o lume mai bună!”…Este visul nostru, al tuturora!”.
Continue reading „Constantin MÂNUȚĂ: Un posibil portret de prozator”
Lacrima din abisul durerii
Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.
Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,
adânc calci şi-ntuneci lumina.
Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepărtează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,
drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri
priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!
Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,
inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.
O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,
labirintul de ieri,
poarta spre Ochiul Luminii,
nemărginita iubire din inima pierdută.
Din casa-gândului,
fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …
Barierele
Învelit de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Dincolo de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Şi-atunci barierele cine le-a trasat?
Frontiera
a împiedicat dorinţa călătorului.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)”
Fără întrebări
Nu-mi pune întrebări și nu-mi vorbi,
Aprinde-o lumânare în odaie,
Și goi și-npleticiți sa ne iubim,
Sa fie totul ca o întâmplare.
Nu-mi pune întrebări, nu am răspuns,
Nici sentimente și iubiri, eu am doar vise,
Și toate-acestea la tăcere le-am redus,
Nici gânduri astăzi nu ne sunt permise.
Iubite, hai să cenzurăm a noastră viață,
Sa nu ne vadă nimeni dimprejur
Oricum noi doi n-avem nici o speranță,
Mai bine ne iubim pour la retour.
Să nu mai respirăm, căci ne trădează
Și-această respirație în doi.
Inerți să ne privim, dar cu speranță
Că v-a-nvia un sentiment în noi.
……………………
Și chiar de-o să rămânem pe vecie ,
Doi deținuți mizeri și pângăriți,
Să ne iubim, din nou în agonie,
Ca doi nebuni de viață amețiți.
Si-n rest de fapt nimic nu mai conteaza,
Tu vino si imi da iar un sarut
Si-ngenunchiati si-ntunecati de groaza,
S-aprindem lumanari pentr-un trecut.
———————
Maria LEU
16 august, 2018
TREC ANII…
Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.
Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.
Tăcerea ta rămasă peste vreme,
pe umbra unui gând întârziat,
revine-n amintire să mă cheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? – falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor,
cuvinte scrise într-o poezie
cu insomnii cernute peste dor.
—————————-
Corneliu NEAGU
16 august, 2018
Zori desfăcându-se
Ca petale de nufăr se desfac zorile
Inundându-mi retina cu toate culorile.
Curcubeu de speranțe între mine și tine;
peste a zilei de ieri prăfuite ruine,
bălării de uitare crescute trufaș
lângă umbra cuvântului rostit pătimaș…
Între ele, borduri și lanțuri de ură…
Cineva, un străin, fericirea ne fură
și-n oglinda albastră-n care tremură zorii
colindând a furtuni rostogolește norii…
Ia-mă de mână iubito, nu îi vom face jocul,
îmi sunt brațele arcă de-o să vinã potopul,
pieptu-n răni înflorit munte e… Ararat!
Viața iar îmi dă șah însă nu este mat…
Mai rezist înc-o zi, mai aprind o lumină,
biet monarh fără tron te am încă regină,
Don Quijote fugar iau cu-asalt morile
când petale de nufăr, se desfac zorile…
Împărțiri
Ne împărțeam în secunde
rotunde,
în slute minute
si incolore
ore…
Zilele
le încuiaserăm în azilele
vieții, suferinde
de netratate pneumonii.
Făclii,
stele pâlpâinde
se rostogoleau pe trambulina
pleoapelor tale reci
în al uitării beci…
Lumina
rămânea totuși aprinsă
decupându-ne pașii…
Sub întinderea necuprinsă a cerului,
adâncind groapa misterului,
de pe secera argintatei luni,
nebuni
sinucigași, săreau cosașii… Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”
VINE O ZI
Vine o zi când se aşterne melancolia,
când scotoceşti prin sertare amintirea
zilelor senine din nopţile pustii,
vine acea zi când trebuie să plăteşti chiria
frunzelor arămii scuturate în toamna vieţii târzii
şi vei pleca singur, fără familie, fără prieteni, fără lucruri,
vei pleca din lume cu faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti.
———————————-
Anca-Maria DAVID
16 august, 2018