Motto:
„E rimarrai
La cosa piu bella
Tra tutte la cose belle
A cui non ha saputo
Dare spiegazione.’’
(Gianluca Purgatorio)
„Si vei rămâne
Cel mai frumos lucru
Între toate lucrurile frumoase
Care nu au ştiut
Să dea explicaţii.’’
(Traducere din limba italiană de Mihaela Anca Dimciu)
UNEORI, URMELE
Mă iau după urmele tale, ştiind că ai
Trecut cândva prin faţa visului avut,
Şi nu ajung nicăieri: numai smârcuri,
Corbi, pomi desfrunziţi-un peisaj funest.
Caut continuarea lor, în cele patru puncte,
Fire nevăzute mă ţin în loc, înaintând
În mocirlă, cu greu, încercând să prind
De gheare una din păsările ce zboară
Deasupra, ce strigă numele tău.
Multe aripi, în vârtej, ridicat, şi norii storc apă
Pe faţa mea, numele tau rămâne scris şi
Rostit de nu ştiu cine, până ce urmele
Îşi lasă ploaia: nu mai înţeleg visul
Şi mocirla, şi numele.
COREGRAFIE
Aduni, alergi şi risipeşti petale de înţelepciune,
Precum păpădia, cântecul rămâne
Abur pe cer în trecerea avioanelor
La foarte mare înălţime.
Ce armonie-te întrebi şi te miri
Când faci piruiete între pământ şi cer,
Adâncind lutul, înălţând zmeu gândul.
Ai vrea să cuprinzi, din înalt, ceea ce n-ai
Înţeles, să topeşti nectarul în miere, să
Ungi ferestrele sufletelor, să strigi, fără
Să fii auzit doar de tine, cine ştie cine…
Ce scurt e dansul într-o coregrafie învăţată de la
Naştere-chiar de mai-nainte, cu vârste:
Jumătate e viaţă, restul e domol de moarte,
În ocean, o Atlantidă de iubire.
VINERI-SEPTEMBRIE
N-ai mai completat cuvinte în căsuţele goale
Pustiite de păsări; ai privit de pe dealuri
Rugina pădurii şi copiii ce alergau
Printre copacii pregătiţi să-nceapă, treptat,
O nouă toamnă spre iarnă, cu răbufniri
Printre frunzele lăsate de părinţii tăi.
Viile nu s-au cules, în arealul păstorit de tine,
Te simţi legat de mustul ce-ncepe să
Sară ca un ied în boabe, aşteptând
Zurgălăii tinereţii bahice ai anilor, acum
Scuturaţi în bănuţi de salcâm.
Norii sunt tot acolo, aşa cum îi ştiai,
Când printre florile de mărăcini, ca un domn,
Scriai versuri ce alunecau în râuri
Printre vârste şi aripi ridicate în văzduh.
Cine e acolo unde tu nu mai cauţi,
Nu vrei să ştii de sărutul trecător al
Dimineţilor albastre din jocuri
Un tangaj ce ameţeşte, pe rând,
Râuri, pomi, vârste şi părinţi.
BĂTAIA ÎN UŞĂ A UNUI PESCĂRUŞ
Talazurile mării spre ghiocei romantic urcă:
În lotuşi, menire de a cânta urcuşul iubirii,
Pedeapsă de cine inventată?
În fiecare zi, bătaia aceea în uşă sau în inimă,
Îndulceşte speranţa unui mers târât-
Apoi decolezi în tine.
Un tărâm aşa cum îl ştiai, de atunci când
Zăpada ţi se părea că e grămadă de fulgi,
Dintr-un loc unde cineva jumuleşte
Păsări, să-ţi arate o cale de a zbura, fără
Să te ridici de la pământ.
Acum ai urmărit câtiva paşi spre umbrele
Ce ţipă în jurul tău, iar tu, credul, nu înţelegi
Că e un scenariu, cu un bun regizor,
Cum în apus un joc de nimeni inventat,
Descifrând durerea într-un plăcut sărut,
De jumătate alb şi jumătate negru.
Te las într-un vals, cu o barcă şi-un pescăruş
Crescut de mine.
ALFABETUL RIDICĂRII
Un copil vede un balon înălţat şi ar dori
Să fie acolo, ca o treaptă spre şi mai sus.
Lângă el, tatăl îi spune că odată a fost
Cu dorinţa în flăcări de înălţimi,
În lanul mării de maci ai vârstei.
Nu te poţi târî, ostaş al tranşeelor pustii, cuib
Cu zgomote conservate în canalele de știri.
Nu poţi zbura, Dedal şi Icar au plutit
La naşterea ta, orizont al privirii de lapte.
Dacă te ridici, rostogolirea dispare în valuri,
Picioarele de ied nou-născut te susţin
Pentru a ajunge la pofta primordială.
Înveţi, mai întâi, alfabetul ridicării şi prăbuşirii,
Asemeni unui avion care decolează şi aterizează
Succesiv, căutându-şi speranţa în golul lăsat
De strămoşii pădurilor şi ai păsărilor.
ZĂPADĂ ȘI MACI
Printre stelele cerului, în mersul opac,
Privirea ordonează cele șapte trepte.
Mielul aleargă, în clopotul serii,
Bucurându-se de răcoare și de laptele-albastru.
Din ovalul pământului
Mâna mângâie copacii
Și frunzele cad.
Ninsoarea alene, peste acoperișuri,
Copiii zburdă prin puful îngerilor,
Iar la intervale nebănuite,
Pornesc spre orizont artificii de maci.
Din zapadă si maci,
Mana lui Dumnezeu
Mangaie veșnic.
PĂSĂRILE NU S-AU OPRIT LA IZVOR
Râurile curg din cer, din pământ şi, uneori, câte un izvor,
Din rădăcina copacilor. Deşertul visează la ele
Şi se scaldă, în vis, în tulburea mare.
Ciobanii, în munţi, cu turmele şi câinii lor,
Visează pădurea inundată de lumină,
În clipocit de lac.
Tu ai plecat, de mult, într-o zi de toamnă, iar de atunci,
Ai văzut doar păsări care tot taie cerul şi nu
Mai ajung acolo unde ştiai că nisipul nu
Înseamnă altceva decât o plajă a intrării
În alt univers.
Nu te întreabă nimeni acum; nu ştii ce să alegi
Dintre atâtea porniri de ape, suflete,
Prins de aripile albe ale păsărilor
Ce nu s-au oprit niciodată.
CRUCE DE DRUMURI
Ai crezut că e bine să urmezi cărarea prin desişul pădurii
Ce duce, şi te-a dus, la multele drumuri întretăiate,
Loc de dat cu banul, de ales spre cele patru puncte.
Ai ales-eu al meu-fără a accepta ploaia ce te-a cuprins
În lanul cu flăcări şi ochi albaştri.
Te-am urmat, siamez de suflet, pe alte creste,
Cu prăpăstii şi lupi, ca nişte gărzi
Plimbate de la un nor la altul.
Aşa am ajuns la o altă răscruce de drumuri,
N-am mai avut banul, să aleg între ele,
N-am mai ştiut, plângere dulce de frunze,
Unde şi de ce trebuie să pornesc.
M-au ajuns oare croncănitul şi cerbul? Cine ştie
Ce vrea să mai spună de acolo…
URMĂRIND ALTĂ FANTOMĂ
Aşa am făcut: am aruncat creionul între mărăcini.
Nu după mult timp, l-am căutat printre spini.
Fusese ceva, de a lăsa o vale de aşteptare,
În trecerea păsărilor pe un portativ
Ținut adânc ascuns în nu-ştiu-unde.
Zgâriat, plin de sânge, ca un animal hăituit
De prpopriul său vis, neadormit
Între generaţii, l-am găsit înflorit.
Durerea şi bucuria, într-o nesperată tulpină
M-au lansat obiect cu multe lumini
Deasupra inimii, ocol superb dat minţii
Şi literelor pierdute-seminţe uscate,
Fără păstor.
A fost un capitol. Mâine, urmele degetelor
Vor fi mai intense, în umbra aşteptării,
Urmând altă fantomă.
NIAGARA CUVINTELOR
Voi pleca în jurul casei, pe-o mărgică de sticlă,
Șlefuită în apele Niagarei de viață.
Voi visa, atunci când aleanul mă va copleși,
La ceva interzis, aprins, în viață, fără să
Divulg conturul și curgerea, succesiune.
În poema mea, mă bucur de cea mai
Frumoasă primire din partea cuvintelor;
De aceea, nicio cascadă sau vis nu va
Ajunge să rănească pitorescul de sensuri.
–––––––––––-
* Poeziile din prezentul grupaj au fost scrise în vara anului 2016, la Mina Altîn-Tepe, judeţul Tulcea, mirificul loc al copilăriei poetului situat între Dunăre şi Marea Neagră.
–––––––––––-
PĂCURARU Mihai, poet, născut la 29 septembrie 1948, în comuna Istria, judeţul Constanţa. După terminarea studiilor (Facultatea de Filologie din Constanta şi apoi gradele didactice la Universitatea Bucureşti) a funcționat în comuna Stejaru, judetul Tulcea (unde locuia cu familia), ca profesor și director de şcoala, în perioada 1973-2013, după care s-a pensionat. În prezent locuieşte în Bucureşti. Debut timpuriu în literatură, la varsta de 15 ani, în ziarul „Dobrogea nouă” și mai apoi publicarea poeziilor sale în revistele: „Contemporanul”, „România literară”, „Tomis”, „Amfiteatru”, „Flacăra” şi ziarul „Delta” din Tulcea. A fost prezent în peste zece culegeri editate de centrele de îndrumare a creaţiei din Constanţa şi Tulcea. Invitat la mai multe emisiuni ale Radiodifuziunii şi Televiziunii Române. Primește un premiu la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” de la Suceava. A avut o intensa activitate desfăşurată ca redactor-şef al revistei studenţeşti „Ex Ponto” și ca membru al cenaclurilor literare „Panait Cerna” şi „Nicolae Dunareanu” fapt care îl confirmă pe Mihai Păcuraru ca pe un adevarat poet. A colaborat cu eseuri didactice și alte materiale de profil la revista „Tribuna învaţământului”. A publicat în 1980 placheta de versuri „Baladă pentru jertfele ninsorii”, cuprinzând o parte din poezile sale. (George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia, 15 august 2018)
Poeziile -din prezentul volum -au fost scrise, în vara anului 2016, la Mina Altîn-Tepe, judeţul Tulcea, mirificul loc al copilăriei poetului, dintre Dunăre şi Marea Neagră.