Am salutat mutarea ambasadei americane la Ierusalim (vezi A. Marga, Ierusalimul – test de integritate) având în vedere multe date, inclusiv dintr-o experiență profesională în capitala Israelului. Fapt este că de la Abraham Lincoln, la Donald Trump, Statele Unite au promovat normalizarea situației evreilor conform echității istorice. Iar declarația primului ministru Benjamin Netanyahu că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare deschide perspective noi acesteia.

Din toate rațiunile, așadar, decizia actualei guvernări din România de a muta, de asemenea, ambasada la Ierusalim este temeinică și salutară. Țara noastră nu este prima care face pasul, iar amânarea nu ar aduce nimic. Politica practică este, cum se știe, altceva decât aplicarea cunoștințelor istorice și teoretice. Dar, în mod normal,  nu este ceva rupt de acestea, de clarviziune și inițiative responsabile, iar dacă este rupt, cum se observă din nou astăzi, atunci costă. Nu vedem, oare, în însăși experiența acestor ani a României unde duce divorțul politicii externe de cunoștințe și de inițiative în materie?

Chestiunea Ierusalimului are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim plan. Dar sub nici unul, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii luate de Casa Albă și urmată de multe țări, între care și România, nu au dreptate. Un „sfătuitor” spune că mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar încălca dreptul internațional. În fapt, nu există vreo reglementare de drept internațional, la propriu, care să împiedice mutarea unei ambasade în capitala unui stat suveran. Este însă încălcare a dreptului internațional să cauți să împiedici un stat suveran să-și stabilească capitala unde hotărăște! Unii aduc în discuție hotărârile Consiliului de Securitate și ale Comisiei Europene. Există, se știe, rezoluții adoptate în contexte variate, dar ele nu și-au propus nicidecum să blocheze mersul istoriei. Organisme cu importanța celor amintite și-au asumat de la început că nimeni pe lume nu poate monopoliza creativitatea istorică. Opiniile oricui sunt expuse reexaminării într-o lume în schimbare care solicită inteligența, cultura și responsabilitatea.

Sunt și vorbitori care trimit mutarea ambasadei în capitala statului Israel într-un viitor indefinit – „atunci când se va negocia pacea”. Aceasta, pacea, este, firește, scopul, dar cei care argumentează astfel ignoră cu bună știință împrejurarea că nu a ieșit destulă pace din strategia aplicată în Orientul Mijlociu în ultimele decenii. Și din acest punct de vedere, un pas nou este mai mult decât necesar –  dacă se poate spune așa. Poate că sunt necesari mai mulți pași noi, dar cineva trebuie să aibă curajul și clarviziunea de a-i face, iar acum este ocazia unui astfel de pas.

„Să stăm și să vedem ce fac ceilalți” – ne spun unii cu pretenția de superlativă înțelepciune! Pentru că iau dreptatea istorică drept o chestiune relativă la cine și ce spune, „argumentul” este eronat, încât nu merită comentat. El ține de un oportunism politic ce îndepărtează aliați și, până la urmă, izolează, chiar dacă, în prima clipă, pare altfel. Verticalitatea în numele propriilor interese legitime este totdeauna o politică mai bună decât plierea la opinii trecătoare.

Sunt și dintre cei care avertizează că România ar renunța la statutul dobândit în ultimii șaizeci de ani. Acesta ar fi unul de „broker”. „Broker”? Lucrurile stau altfel. Când a contat, România nu a fost doar „broker” în Orientul Mijlociu, ci o voce clară, proprie, care a cucerit respectul. De aceea, analogia este nefericită, căci pierzi dacă ești doar „broker”, în vreme ce alții sunt actori! În fapt, România nu ar fi în linia reușitei din 1967 dacă ar fi doar „broker” și nu ar avea o politică răspicată. Politica externă și diplomația ce duc la țintă nu sunt pachete de combinații ieftine, mai curând șmecherești, căci presupun viziuni și calcule de consecințe durabile.

Continue reading „Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism” →