Irina Lucia MIHALCA: Prin geometria lumii (poeme)

Dincolo de cuvânt suntem noi

 

Sub razele lunii,

macii vor continua să înflorească,

chiar dacă pentru toţi răsare şi apune soarele,

de la cer la pământ regăseşti doar o palmă de iluzii.

Clipă de clipă simţi viaţa şi picăturile ei,

şi totuşi, cu arma durerii omul dărâmă.

Doar sufletul se răceşte

chiar de-l depui pe o petală.

 

În clipa întâlnirii, a celor ce-au atins-o

şi-au crezut în ea, este sublimul,

după acel moment vor căuta din nou.

Viaţa-i o căutare!

 

O boabă de rouă prelinsă

pe un boboc de floare îi potoleşte setea,

timpul se sfarmă ca valurile dinaintea ţărmului neştiut,

visele sunt cele care ne aduc noi revelaţii.

În clipa dată, găsim răspunsul în noi,

în şoapta sufletului, spre adevărul Luminii.

 

Ca-ntr-o fântână de aur, ne cufundăm în prezent,

trecând prin viaţă, fără a întâlni pe nimeni,

în căutarea unui sens care vine doar când

destinul ni s-a revelat,

în noi a încolţit viaţa,

palpând respiraţii şi seve noi.

Iubirea e tot ce rămâne, doar omul crede

că a trecut departe, tot mai departe…

 

Mereu o va regăsi chiar dacă a-ngropat-o,

acolo, la rădăcina pomului său.

Va trebui să revină pe drumul iubirii,

pe drumul recunoaşterii.

 

Nu ne vom pierde niciodată,

trăim unul în celălalt, prin tot ce-am simţit,

într-o bună zi, fiecare vom părăsi totul,

plecând spre noi înşine.

Tu eşti un întreg univers, vei deveni ceea ce eşti,

vei fi cu mult mai mult decât tu însuţi!

Pentru că ai crezut în ea

îţi va fi dat să-i vezi şi să-i afli frumuseţea.

 

Dincolo de cuvânt suntem noi,

tu, eu o clipă unică în eternitatea universului!

 

Niciodată un singur răspuns

 

 Frumuseţea este în noi,

chiar dacă nu vedem asta.

Oamenii vând doar iluzii,

noi şi noi iluzii, îndatorându-se,

nu realizează esenţa vieţii,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Prin geometria lumii (poeme)”

Cristian Gabriel VULPOIU: O candelă

O CANDELĂ

 

O candelă de soare,
Am în căușul mâinii pentru tine
Am transformat-o-n floare
Să șadă-n părul tău și dorul să-ți aline.

 

O candelă de rouă,
Din lacrimi grele-n nopți senine
Cu lună clară și nouă
Icoană ești iubito, pentru mine.

 

O candelă în noapte,
Luna se joacă-n ea cu o rază
Îți culeg stele coapte
Tu-n veșnicii destinu-mi luminează.

 

O candelă de lună,
Să-ți lumineze mugurii iubirii
Din ei să-ți fac cunună
Spre mine să te conducă trandafirii.

 

O candelă de rai,
Ești însăși tu, nimfă a lui Zeus
Când valul sărutai
Cerul cânta din zori, pân` la apus.

––––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

4 iulie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Pe apele timpului (versuri)

PORȚI DESCHISE

Se zbat crengile pe geam a pustietate…
Aud plânsul frunzelor căzute-n restriște…
Nu râcâie la ușă, nici măcar vreo vietate,
Să mă trezească, din clipele demult uitate,
Pe minutarul orologiului, fără să se miște !

 

Și nici nu știu de-i zi sau noapte afară…
Ceru-i vinețiu, molatec se scurge la poale…
Mă cuprinde ghiara de melancolie, glaciară,
M-apasă pe vestejitu-mi suflet, să mă doară,
C-apoi să îl destrame, ca fumu-n rotocoale !

 

Sătulă-s s-aud geamătul, cum se răsfrânge,
Venit din cele patru colțuri pe albul spumei…
Păduri și pajiști, prin mine, cenușiu încep a plânge,
Fiecare strop de ploaie, sunt picături de sânge,
Din toamne și apusuri pe chipul negru-al humei !

 

Vânturile mi-aduc în poartă, de pe câmp ciulini…
Se-ascunde luna după nori… și ea cernită…
Mă strâng în mine, să mă păzesc de spini
Și-un loc aș vrea, al meu, pe unde să te-nchini,
Când ochiul mi se zbate și inima-i mocnită !

 

Porțile sufletului le-oi smulge din țâțână
Și-oi scormoni lumina, din hău s-o prind de-aripă…
Din piatra timpului voi făuri o cârjă, că-s bătrână
Și de-oi ajunge să m-adăp, la apa vie din fântână,
Voi rupe ceața lumii, în lumină trăind fiece clipă !

 

ÎN COLŢUL LUMII

Ce să-ţi dăruiesc în lumea asta mică ?
Trupul mi-e străin şi parcă fără vlagă…
Doar mâinile spre cer în rugă se ridică,
Cerând un strop de milă, poate pică,
La sufletu-ţi rănit să-i pun pe plagă…
Făptură dragă…

 

În colţul ăst-al lumii, straniu şi de smoală,
Unde să-ţi sădesc seminţe de culoare,
De sunete să-ţi umplu odaia ta cea goală,
Mângâindu-ţi fruntea aşezată-n poală ?
Să-ţi şterg din minte vreau orice te doare…
Vis ce moare…

 

În viaţa asta, cam searbădă şi tristă,
Cum s-alung umbre ce te-nfricosează ?
Cât mai pot s-adun lacrima-n batistă,
Spunându-ţi că întuneric nu există ?
Doar că, lumina e firavă, dormitează…
Pe-a cerului spetează…

 

Pe deşertul ăsta unde ne-am născut,
În care colţ să pot să-ţi fac un Paradis ?
Pe dune de nisip, ca zid de neîntrecut,
Cum să-ti făuresc palat din apă şi din lut ?
Adânc, în trupul meu am să te-ascund, abis…
Liman de vis…

 

PE APELE TIMPULUI

Pe fluviul vieții mele navighez,
De sunt sau nu-s, nu cunosc parcă…
Zile-ntregi și nopți la rând veghez,
În șubreda de ani, pe valuri, barcă..

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pe apele timpului (versuri)”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Pace…

Pace…

 

Dunăre…Dunăre,
De n-ai fi atât de tulbure
Te-aș pune peste a mea rană…
Dunăre, mândră icoană!

 

În tine mă văd fecioară
În dimineți cu roua rară,
Și maică mă văd în noapte
Când curgi cu line șoapte…

 

Îmi văd apusul visurilor toate
Și răsăritul în amintirile furate,
În pietrele spălate de tine
Zac doinirile inimii haine…

 

Dunăre, îmi dai pace!
Dă-mi o amintire ce-mi place!
Să nu-mi dai suspinul pietrelor din mal…
Pacea în care te privesc la mal…
Offf… Dunăre… Dunăre…

––––––––––––

Dan-Obogeanu Gheorghe

4 iulie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Ştiu sigur

Ştiu sigur

 

Te vei întoarce, ştiu sigur.
Te vei întoarce, ştiu, negreşit.
Aleanul din suflet ți-l vei înfrânge,
Te vei întoarce, din zbor obosit.

 

Şi ştiu că paşii încet se vor scurge,
Pe urme-n cărări, de cai tropăind.
Cuvintele în cioburi vor fi împărțite,
Iar ochii-n cărare-ți vor sta, căutând.

 

Te vei împiedica atunci de mine,
Pământul voi fi de la început.
Voi trage puternic de glezna-ți subțire,
Ca talpa să-ți fie amprentă pe lut.

 

Îti vei desprinde din trup, doar piciorul,
Să poți să îți zbori visul cernut.
O floare de soare va creşte din mine,
Cu frunzele arse, petale prea alungite,
Din doruri de tine, crescut.

–––––––––––––

Simina PĂUN-MOISE

4 iulie, 2018

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Emanuela

Emanuela

(Dedicată scriitoarei Emanuela Burcea)

 

Emanuela sta pe gânduri
Ca o statuie greaca
La marginea infinitului,
Iar împlinitului gând.
E ca zarea cerului fără sfârșit .

 

Neînțelesul
I se va citi pe față ,
Pe buze cuvincioase
Are graiul dulce
În poezia dăruită.

––––––––––-

Alexandru-Eusebiu CIOBANU

3 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Cânt doina din adâncuri (poeme)

ULTIMUL SĂ STINGĂ LUMINA !!!

Țara mea

 

Plai străbun din colț de Rai
Țarină plecată-n vânturi
Te-ai vândut şi te mai dai
Pe un bocet dintre cânturi.

 

Plânge naiul dor prelung
Dor trecut prin veşnicii
Închid ochii doar să plâng
Cum ai fost, n-ai să mai fii.

 

Marea plânge prin meduze
Ce le pierde zi de zi
Toți poeții tăi prin muze
Ce le au, pentru-a mai fi.

 

Vreau sa mă îngrop în tine
Cum o fac și prin cuvânt
Versuri scrise din ruine
Îngropate în pământ.

 

Țarină ce-ai fost odată
Dezmierdată-n simfonii
Brazda locului furată
De pe dealul dintre vii.

 

Cerul tău cu Luna plină
Peste apa de izvoare
Strâng Lumina din Lumină
Pe biserica ce doare.

 

Pleacă oamenii din tine
Peste-a timpului tăcere
Doar o lacrimă mă ține
Pe clipita de durere.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Cânt doina din adâncuri (poeme)”

Simona ȘERBAN: Lan de maci mi-aduc aminte

Lan de maci mi-aduc aminte

 

Largul mării iar mă cheamă,
Line valuri să mă-mbrace.
Flăcări parcă se destramă,
Pânza vieții cute face.

 

Flori de aur briza-aduce,
Prinse-n scoicile sonore.
Vraja apei mă seduce,
Florile sunt inodore.

 

Salbă de mărgele-albastre
Marea, plânsă, împletește.
Trendul valurilor noastre
Ca nisipul risipește.

 

Brațul, tandru, mă cuprinde,
Trupu’-n cactuși stând, cuminte.
Ceața zărilor se-ntinde,
Lan de maci mi-aduc aminte.

–––––––––––

Simona ȘERBAN

Eforie Nord

3 iulie, 2018

Doina ANDRONIC: Poeme pentru fiul meu plecat…(1)

BATE VÂNTUL SALCIA

 

Bate vântul salcia

Peste drum de casa mea.

Ramurile i se frâng,

O privesc prin geam şi plâng

Nu de jalea sălcilor,

Mi-e gândul l-al meu fecior

Şi mă usc şi ard de dor

Că nu-l mai am în ocol.

De-l caut, îl deranjează,

Dacă-l plâng, se întristează.

Dacă-l strig, nu mă aude,

Dacă-l sun, nu îmi răspunde.

Nu-mi găsesc niciunde loc,

Dorul lui e ca un foc.

Tot aştept noapte şi zi

Să sune de unde-o fi,

Să-i aud glasul curat

Sa am sufletu-mpăcat.

 

 

SE-NDOAIE SALCIA DIN POARTĂ

 

Se-ndoaie salcia din poartă

Cum se-ndoaie a mea soartă

Şi frunzele ei mă-ntreabă

Unde merg aşa degrabă.

Anii mi-or trecut pe rând

N-am ştiut nici cum, nici când

Eu îi rog în loc să şadă,

Ei se duc în zbor grămadă.

 

Ai o viaţă pe pământ

Ca  frunza sălcii-n vânt:

Ori eşti trist, ori ne-mplinit,

Ori devreme-mbătrânit.

 

Ascult salcia pletoasă

Şi de soartă nu-mi mai pasă

Doar durerea mă apasă

Că nu-mi vin copiii-acasă.

 

 

ÎNTREBARE

 

Când s-au scurs atâţia ani?!

Tu eşti dus departe-n lume

Am rămas aici, sărmani,

Să te tot strigăm pe nume.

 

Continue reading „Doina ANDRONIC: Poeme pentru fiul meu plecat…(1)”

Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism

Am salutat mutarea ambasadei americane la Ierusalim (vezi A. Marga, Ierusalimul – test de integritate) având în vedere multe date, inclusiv dintr-o experiență profesională în capitala Israelului. Fapt este că de la Abraham Lincoln, la Donald Trump, Statele Unite au promovat normalizarea situației evreilor conform echității istorice. Iar declarația primului ministru Benjamin Netanyahu că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare deschide perspective noi acesteia.

Din toate rațiunile, așadar, decizia actualei guvernări din România de a muta, de asemenea, ambasada la Ierusalim este temeinică și salutară. Țara noastră nu este prima care face pasul, iar amânarea nu ar aduce nimic. Politica practică este, cum se știe, altceva decât aplicarea cunoștințelor istorice și teoretice. Dar, în mod normal,  nu este ceva rupt de acestea, de clarviziune și inițiative responsabile, iar dacă este rupt, cum se observă din nou astăzi, atunci costă. Nu vedem, oare, în însăși experiența acestor ani a României unde duce divorțul politicii externe de cunoștințe și de inițiative în materie?

Chestiunea Ierusalimului are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim plan. Dar sub nici unul, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii luate de Casa Albă și urmată de multe țări, între care și România, nu au dreptate. Un „sfătuitor” spune că mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar încălca dreptul internațional. În fapt, nu există vreo reglementare de drept internațional, la propriu, care să împiedice mutarea unei ambasade în capitala unui stat suveran. Este însă încălcare a dreptului internațional să cauți să împiedici un stat suveran să-și stabilească capitala unde hotărăște! Unii aduc în discuție hotărârile Consiliului de Securitate și ale Comisiei Europene. Există, se știe, rezoluții adoptate în contexte variate, dar ele nu și-au propus nicidecum să blocheze mersul istoriei. Organisme cu importanța celor amintite și-au asumat de la început că nimeni pe lume nu poate monopoliza creativitatea istorică. Opiniile oricui sunt expuse reexaminării într-o lume în schimbare care solicită inteligența, cultura și responsabilitatea.

Sunt și vorbitori care trimit mutarea ambasadei în capitala statului Israel într-un viitor indefinit – „atunci când se va negocia pacea”. Aceasta, pacea, este, firește, scopul, dar cei care argumentează astfel ignoră cu bună știință împrejurarea că nu a ieșit destulă pace din strategia aplicată în Orientul Mijlociu în ultimele decenii. Și din acest punct de vedere, un pas nou este mai mult decât necesar –  dacă se poate spune așa. Poate că sunt necesari mai mulți pași noi, dar cineva trebuie să aibă curajul și clarviziunea de a-i face, iar acum este ocazia unui astfel de pas.

„Să stăm și să vedem ce fac ceilalți” – ne spun unii cu pretenția de superlativă înțelepciune! Pentru că iau dreptatea istorică drept o chestiune relativă la cine și ce spune, „argumentul” este eronat, încât nu merită comentat. El ține de un oportunism politic ce îndepărtează aliați și, până la urmă, izolează, chiar dacă, în prima clipă, pare altfel. Verticalitatea în numele propriilor interese legitime este totdeauna o politică mai bună decât plierea la opinii trecătoare.

Sunt și dintre cei care avertizează că România ar renunța la statutul dobândit în ultimii șaizeci de ani. Acesta ar fi unul de „broker”. „Broker”? Lucrurile stau altfel. Când a contat, România nu a fost doar „broker” în Orientul Mijlociu, ci o voce clară, proprie, care a cucerit respectul. De aceea, analogia este nefericită, căci pierzi dacă ești doar „broker”, în vreme ce alții sunt actori! În fapt, România nu ar fi în linia reușitei din 1967 dacă ar fi doar „broker” și nu ar avea o politică răspicată. Politica externă și diplomația ce duc la țintă nu sunt pachete de combinații ieftine, mai curând șmecherești, căci presupun viziuni și calcule de consecințe durabile.

Continue reading „Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism”