TIMPUL A FĂCUT O GREȘEALĂ

Ciclul: Răspântii

… începusem să-mi dau colțul ierbii afară,
ce bucurie Soarele !
Gerul însuși mă îndrăgea,
Bruma din noapte și Roua de mai apoi, cât drag …
ce vibrând Cerul !
ce murmur printre stele …
dar colțul meu creștea într-o zi cât altora-n șapte
și li s-a pus pata !
m-au astupat cu timp …
m-au trecut prin sete,
m-au lăsat la posmagi, dar cu mâinile legate,
vedeam șoarecii cum se lăfăiau în pofte …
și niciun clonț să-mi lepede un oțâr de apă,
fie ea nevie !
când vremea și-a putrezit, timpul a făcut o greșeală,
și dintre petalele-i îmbătate de trecere,
mi te-ai ivit tu !!
ce luptă cu depărtarea,
cât haos în aștept,
dar tu câtă perseverență peste orice obstinență,
tu !!
trădarea-mi, deși adâncă, s-a fost caducă
și crima s-a frânt !
când gara m-a primit în haine de moarte,
mi te strigam din mine …
unda se îngrozise,
dar sfertul academic mi te descălecă !
eeei,
dar simțeam tremurul sufletului în miezul inimii !
emoția făcea sângele să circule prin mine aiurea …
nu se mai respecta niciun sens !
toate gândurile se porniseră,
-n devălmășie !
spre clipa aceea …
Aceea !!
când privirie mi te-ar fi zărit …
mâinile mi te-ar fi atins …
buzele … ce mi te-ar !
drumul era un șarpe fără de cap, fără de coadă
dar ceva nu funcționase cum trebuie,
târziul pusese călcâiul pe clipă !
dar eu eram Acolo …
cu sau fără țărâna de să calce talpa,
orice s-ar fi fost !
cum tot ce se fusese din Apriliele Aceea,
mi-erai tu !
oriunde, tu !
ne sălășluiam unul în altul de-Atunci,
când începuseră să ne recunoască veșniciile ,
dar acum …
Acum mi te veneai în carne și oase și gând,
să mi te rămâi !!
și colțul de iarbă ieși din nou !
ce beție plumbul din nori,
Soarele-și sorbea cafeaua la repezeală,
se și fripsese la buze – nu-i era timpul,
dar se începuse timpul meu !
gara era încă înecată de întuneric,
dar ochiul meu îți deslușise silueta printre umbre
și câtă bucurie când mi te-am strâns la piept …
COMOARĂ !
știu-știu, e zicerea ta, dar cum altfel să descriu ?!
clipa îngenunchease lumea la picioarele ei,
iar noi ne țineam îmbrățișați fără măcar un respir
să stice sorbul ei …
și cât sărut se lăsa în cald peste ger !
da, timpul nu-mi venise cu aripi de înger,
nimic nu era din Lumina nelumescului,
nici Panteon și nici Scrisoarea,
totul atâta și-atâta firesc,
te stingeam de să-mi iasă sufletul afară …
dar afară era colțul de iarbă !
și Soarele se ieți țanțoș, poleind totul în nectar …
plecam într-un gând ce mustea de har !

POEM ÎN FAȘĂ DE HAZARD

… îmi răsunau în tâmplă iambii psaltici,
frământul de sub limbă-mi solfegia din do,
îngenuncheam sub nor, să-mi cearnă apa vie !
și-așa mă durea un dinte, uff …
și uf !
trebuie să plec iar la cumpărături …
în buza de sus, un sărut se spărgea,
în figuri !
degetele jucau țintar pe-un stor de piele,
din căuș semnele de destin îmi făceau temenele,
îmi venea ursitoarelor să le fac un festin,
dar mi-a ieșit un urcior, să-mi umplă privirea-n venin …
are Mărțișor antidot !, din floare de chin,
văleu, doar ce-mi scăpasem de el și, hop !
un suspin …
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Poeme” →