De când ţările din Est au căzut sub lovitura comunistă şi suferinţa  a devenit hrana lor silnică, noi, românii, am încercat să purtăm greul luptei noastre pe o problemă comună: combaterea marxismului şi a sovieticilor.

            Intenţionat, am evitat, pe cât ne-a fost posibil, să ne atingem de probleme care au dus la certuri vechi ce preocupau odinioară natiunea noastră în comparaţie cu alte naţiuni limitrofe şi în raport cu ele. S-a considerat că nenorocirile actuale, care ne privesc şi ne implică pe TOŢI de aceeaşi manieră, aveau o asemenea greutate încât devenea făţiş şi inadecvat a reveni şi, mai ales, a insista asupra acestor subiecte.

            Ne-ar fi fost facil să prindem musca într-o clipă şi să considerăm acţiunile unora sau aluziile altora ca fiind provocatoare şi periculoase pentru viitorul naţiunii noastre. Mai ales că motivele nu lipseau deloc! Au existat adesea, în presă şi în publicaţii de specialitate, aluzii şi afirmaţii lezante şi nefondate la adresa României şi a românilor. Si, culmea deriziunii, toate venite din partea vecinilor noştri, ungurii.

            Aceştia, într-un sort de refren jalnic, nu pierdeau nici ca mai mică ocazie pentru a face să se audă, pentru cine voia să îi asculte, nenorocirea pe care o reprezintă pentru “Coroana Sfântului Ştefan” tratatul de la Trianon, existenţa unei Transilvanii româneşti şi pierderea prestigiului unui popor mândru!

            Mult timp, noi românii, ne-am abţinut să replicăm dintr-un soi de falsă indiferenţă, la subiectul pe tema eforturilor revizioniste şi a repunerii în circuitul internaţional a acestei nostalgii agresive faţă de un trecut pe care aceştia îl purtau în inimă.

            Prin natura noastră, suntem foarte răbdători şi nu înnebunim de fiecare dată cînd bubuie trăznetul. Am mai văzut noi şi altele ca acestea în lunga noastră istorie, plasaţi cum suntem de către divinitate “în calea răutăţilor”, cum spune unul din vechii noştri cronicari.

*  *  *

            De data aceasta, însă, lucrurile au luat o turnură care începe să ne înfierbânte, deoarece spusele vecinilor noştri unguri depăşesc admisibilul şi rezonabilul.

            Cu ocazia Conferinţei de la Madrid, unde soarta românilor şi a ungurilor, precum cea a tuturor naţiunilor de dincolo de cortina de fier, oscilează pe coarda întinsă a unei decizii care ne-ar putea fi fatală, cercurile ungureşti nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să preinte aici –ca temă de discuţie- proiectul constituirii unei Transilvanii independente.

            Sub numele, foarte sugestiv de altfel, de “Federaţie Socialistă a Ungurilor din România”, se cere NICI MAI MULT , NICI MAI PUŢIN decât dezmembrarea Statului român şi stabilirea unui soi de “Stat tampon” între Budapesta şi Bucureşti, care se vrea a fi numit “REPUBLICA  SOCIALISTĂ  A  TRANSILVANIEI”. Şi pentru a ajunge să convingă delegaţiile de la Adunarea Madrilenă, autorii acestui “Memorandum” extravagant, au recurs la acuzaţiile clasice aduse în mod cuent împotriva românilor.

            Se pune o întrebare: În ce scop să se creeze o nouă Republică socialistă în cadrul Blucului Socialist, dacă politica revanşardă a ungurilor tinde, teoretic, să refacă “Ungaria Mare”, chiar în detrimentul altor naţiuni limitrofe şi mai ales împotriva adevărului istoric şi etnic?

            Atunci când eşti sigur, convins, de a avea dreprul şi adevărul de partea ta, nu militezi pentru o poziţie îndoielnică şi pentru o realizare factice. Pr, ce ar însemna aceasta DACĂ NU punerea în funcţiune a unei aberaţii politice, INADMISIBILĂ pentru cele patru milioane de români transilvăneni, ai căror strămoşi odihnesc în acest pământ de milenii. Nu există nici un singur român în lume care ar putea să admită o asemenea elucubraţie.

            Însă, în condiţiile actuale, această propunere incongruentă – lansată într-un moment patetic pentru Estul european – arată indubitabil că “inteligentzia” maghiară consideră PRIMORDIALĂ problema revendicărilor sale teritoriale, în pofida tragediei politice şi umane care ne ameninţă pe toţi.

            Ne-am obişnuit să vedem apărând în presă articole şi studii revendicative, pline de ură, de minciuni şi de ameninţări la adresa românilor. Le-am luat drept ceea ce erau, în slăbiciunea lor de argumente şi probe, care nu mai impresionează pe nimeni.

            Astăzi, vecinii noştri,ungurii, fac prosteşte jocul sovieticilor şi se arată mai naivi decât s-ar cuveni.

            Prin intervenţia lor intempestivă, ei au zdruncinat unitatea de acţiune şi de protestare a naţiunilor aservite, uitînd că situaţia noastră (români, unguri, polonezi, cehi, croaţi etc.) este ASEMĂNĂTOARE. Ne aflăm toţi angajaţi într-o luptă cu moartea, pe care avem datoria să n-o slăbim prin probleme excentrice care nu privesc aspectul comun şi urgent al chestiunii.

            Suntem TOŢI sub influenţa comunistă.

            Suportăm TOŢI aceleaşi consecinţe atroce.

            Avem TOŢI, într-un fel oarecare, ACELAŞI DESTIN.

            Pentru noi, ca locuitori ai acelor ţinuturi, nu există SALVARE IZOLATĂ pentru a scăpa de cnutul sovietic.

            Vom trăi din nou sau vom înceta să existăm împreună!

*  *  *

            Iată pentru ce conduita ungurilor ne apare odioasă şi neinteligentă. Ea pune în postură minoră orice coaliţie de voinţe şi de acţiuni concertate.

            In plus, ceea ce propun ei actualmente depăşeşte cu mult pretenţiile magalomane ale unui popor mic care vrea (cel puţin în visele sale) să redevină stăpânul altora. In acţiunea prezentă ei nu mai cer o simplă “autonomie” locală a minorităţii maghiare şi nu ating nici măcar în treacăt problema “Ungariei milenare”. Ei sugerează bine de tot MODIFICAREA  TERITORIALĂ  A  STATULUI  ROMÂN, împărţirea sa în bucăţi mici, începând cu detaşarea Transilvaniei  de ansamblul naţiunii române, pentru a constitui un Stat aparte…

            Rar se poate găsi mai multă perfidie faţă de poporul român şi indiferenţă faţă de lupta  pe care o duc naţiunile din această parte a Europei pentru a supravieţui şi a ieşi din capcana mortală pe care le-au întins-o inconştienţa şi egoismul unora. Se torpilează atâtea eforturi şi se aruncă îndoială, dacă nu suspiciune, în rândurile tuturor organizaţiilor anticomuniste catr se zbat pentru a contracara presiunea sovietică. Căci nu sunt numai românii cei pe care ipocrizia ungurească îi vizează şi îi atinge direct!

            Această atitudine singulară arată două lucruri:

            Viclenia lor cusută totuşi cu fir roşu, pune în faţa unei dileme dezagreabile poziţia oficială română la Conferinţa de la Madrid. Dar în acelaşi timp. Ea pune în defensivă organizaţiile patriotice ale românilor din exil. Şi aceasta este o nedreptate.

            Pentru aceşti domni revizionişti, puţin importă lupta comună, eforturile pe care ei le sabotează. Ceea ce vor ei este să detaşeze Transilvania de trunchiul românesc. Restul NU ARE IMPORTANŢĂ! Probabil, ei speră să se poată înţelege cu sovieticii – dacă nu cumva sunt deja de acord cu aceştia – pentru a slăbi insula de latinitate orientală…

            Spunînd aceasta, noi facem abstracţie totală de regimul comunist care domneşte la Bucureşti. Nu avem nici o intenţie de a-l sprijini.DAR PROBLEMA PRIVEŞTE TOATĂ NAŢIUNEA ROMÂNĂ şi ne atinge pe toţi, ca români, oriunde ne-am afla.

            Mai mult, această propunere cu un caracter atât de insolit, făcută cu ocazia unei Conferinţe internaţionale, unde se joacă soarta omului în sine şi din toată Europa de Est, demonstrează o inconştienţă lamentabilă din partea unui popor care îşi spune “partiot” şi se crede”lucid” şi “politic”. A face o asemenea propunere revelează o indiferenţă totală faţă de ungurii din Transilvania care, în acest caz, nu vor reveni deloc la Ungaria, ci vor face parte dintr-un alt Stat, mereu în calitate de MINORITARI alăruti de mai mult de patru milioane de români care locuiesc acolo.

            Cred, oare, gânditorii unui asemenea proiect că  cei 1.500.000 de unguri şi secui din această regiune  vor avea forţa să domine şi să facă să basculeze în orbita Budapestei autohtonii români care se află aici. Slabă judecată!… Să fi uitat ei patriotismul valahilor care, timp de secole, au rezistat tentativelor de deznaţionalizare ucigaşe ale strămoşilor celor ce azi propun asemenea insanităţi?

*  *  *

            Continue reading „Faust BRĂDESCU: Ei sunt aceia care vor fi voit-o !” →