Ioan MICLĂU GEPIANUL: Duhul lui Eminescu

DUHUL LUI MIHAI EMINESCU

 

Dintre neguri argintoase o făptură se desprinde,

Ca fantoma peste codrii și ca aburul se-ntinde,

De se plec codrii Moldovei; este umbra lui Ștefan!

Dar, de luna și izvorul îngân șoapte de alean,

Atunci veșnicia-aduce, tors din basm de Ispirescu,

Peste codrii de aramă geniul lui Eminescu!”

Căci din dorul multor vise ce-au trecut înspre morminte,

Reînvie Duhul geniu cu chip candid și cuminte!

Auziți foșnete-n codru, genii melodii eterne?

Este Codrul ce în taină un altar duios așterne!

Auziți clopotul dulce al izvoarelor ce murmur

Pe când raza lunei blonde vălurelele le tulbur?

Oh, acum ascultați șoapta cea de noapte ca un șuier,

Pare-a fi cornul lui Țepeș sau a Iancului viu fluier!

Fâlfâit de aripi multe bat in aer născând duh;

Da! priviți cum pe o rază se coboară din văzduh,

Blândul și etern Luceafăr în izvor să se privească!

Pare trist cuprins în neguri, însă ochii-i sunt de foc,

Iar pe buze ca marmora versul își săpase loc!

Codrul cetinii îi pleacă frunza până la pământ,

Doar știa bătrânul Codru al lui Eminescu Cânt”.

 

 

(Duhul luând chipul lui Eminescu, zise)

„…Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?”

 

 

(Codrul răspunde)

„De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea crește,

Și frunzișul mi-l rărește!

Bate vântul frunza-n dungă,

Cântăreții mi-i alungă;

Bate vântul dintr-o parte,

Iarna-i ici, vara-i departe!”  

 

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Duhul lui Eminescu”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Neînţeleasa ploaie

 

Prin picuri de ploaie,

amurgul scutură petalele florilor de prun,

pe ramuri, copacul suspinului

îşi poartă uşor florile.

 

Neînţeleasa ploaie, prin argintul nopţii,

despică umbrele iubiriiculori,

vârtej de imagini,

silabe, spaţii, cuvinte.

Frânturi de umbre se preling

prin zborul sufletelor regăsite într-un sărut,

lacrima lui o aude în sufletul ei.

Frunzele de pelin

împrăştie aroma tristeţii.

Cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,

azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.

 

Margini pierdute prin vis, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Eleonora SCHIPOR: Ziua ușilor deschise la CIE Cupca

Este o tradiție stabilită de ani de zile la școala din Cupca ca profesorii ce trec atestația la diferite categorii să susțină lecții sau măsuri extrașcolare.

            Astfel, prima lecție a fost susținută în clasa a III-a, fiind o lecție de citire, iar tema Primăverii a fost bine primită în acest anotimp al renașterii. Metodele clasice, dar și cele moderne au fost îmbinate cu succes de harnica lor învățătoare, doamna Rodica Țugui. La lecție elevii au citit, au declamat, au completat fișe, au scris în caiete și la tablă, au răspuns la întrebări, au avut la dispoziție și ecranul multimedia cu imagini ale primăverii, mărțișoarelor, ghioceii, cu versuri și expresii pe tema dată.

            A doua lecție a fost o lecție de literatura ucraineană în clasa a V-a. Tema ei fiind de asemenea foarte actuală – natura în poeziile lui Taras Șevcenko. Profesoara Mariana Alerguș a folosit cele mai felurite metode clasice și moderne. Pe ecranul multimedia au fost prezentate și desene animate și versuri, care au fost comentate de elevi. Clasa a fost frumos împodobită cu portretele, cărțile, aplicațiile dedicate Cobzarului ucrainean.

            Cea de-a treia lecție a fost o lecție de algebră în clasa a IX-a  A, la care elevii au rezolvat probleme, exerciții, în scris și oral, la tablă și în caiete. Profesoara de matematică Lidia Olar a folosit de asemenea atât mijloace tehnice moderne, cât și clasice. Pe ecranul multimedia au fost prezentate imagini nu numai din domeniul matematicii, dar s-a făcut o legătură cu alte obiecte, dându-i acestu-i obiect o nuanță literară, artistică, romantică.

            Toate cele trei profesoare au folosit această legătură a obiectului dat cu alte obiecte, cu actualitatea, cu ziua de azi.

            O șezătoare dedicată vieții și operei sfătosului bunic din Humulești, Ion Creangă, au prezentat elevii cleasei a III-a sub conducerea învățătoarei lor Rodica Țugui. Sala de festivități a fost transformată într-o casă mare împodobită cu scorțare, perne brodate, cusături. Iar de pe peretele frumos împodobit ne privea pe toți Ion Creangă dintr-o fotografie frumoasă.  Elevii l-au prezentat pe Nică, pe lelea Smaranda, pe eroii personajelor din Amintiri, pe câțiva dintre eroii poveștilor lui Creangă. Un mare ajutor la pregătirea acestei șezători au acordat părinții, bunicile, care au copt și gogoși pentru toți cei prezenți în sală.

            Membri comisiei de atestare, dar și toți cei ce au asistat, au dat o înaltă apreciere bunei pregătiri a lecțiilor, cât și a șezătorii prezentate. Le mulțumim profesorilor, elevilor, părinților, tuturor celor ce au participat și au susținut atât lecțiile, dar și șezătoarea. Le dorim succese mari tuturor.

————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 martie 2018

George ANCA: Întâlniri în Paradis

Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare  cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor italieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon,  pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – şi drumurile mele la Noica).

Prima oară l-am căutat la Institutul de Logică, pentru a-i comunica solicitarea lui George Alexe de a scrie la revista “Credinţa”, în Detroit (îl cunoscusem pe teolog de la cumnatul său, arheologul Petre Diaconu, partener de şah). Nu mi-a răspuns, dar mi-a dat întâlnire la restaurantul “Izvorul Rece”, a doua zi din luna următoare, unde am băut bere şi am vorbit, cred, numai despre mine. Am făcut poate caz de cei doi ani, ultimii, de curs, Eminescu, apoi Creangă, al lui Călinescu, pe care l-am audiat, la înghesuială, de vizite la părintele Stăniloae, pe care reuşisem pentru prima oară, ca ziarist de radio, să-l “dau” pe post şi să  recenzez Filocalia – aici, el a numit emfatic pe Pere Migne, cu 120 volume -, probabil şi de lucrarea mea de licenţă (“de stat”), sigur caz de ce scriam, de poezie. Interogaţiile sale, mai degrabă aspre, mă entuziasmau deja, încât curând aproape i-am reproşat, cum de nu mă pune, ca pe alţii, discipoli ai săi, să învăţ greacă şi germană, pentru a-mi auzi, oarecum jenat că se întâlneşte cu mine în paradis (ce să fac, am pus pe seama poeziei exceptarea, am şi cântărit relaţia lui cu lirica, văzând într-un târziu în “campania” manuscriselor şi hermeneutica “omului deplin” Eminescu un paralel cu Holderlin-Heidegger).

Limbile filosofice îmi fuseseră cumva refuzate, ca o libertate sau licenţă poetică, jurnalistică. Am găsit, bucuros, la Biblioteca de Stat, şi din cărţile sale vechi, Mathesis, De caelo, Schiţă de istorie a  lui Cum e cu putinţă ceva nou… Le-am citit dinadins cu ochi de literat (nici nu-mi permiteam altul), necucerit de “istoria” filosofiei (ca domeniu şi prestanţă a magistrului – care tocmai îmi refuza, mi se părea, profesoratul acesta upanişadic cu alţii -, cât că mai târziu avea să-mi povestească de preferarea lui  Al. Posescu de către P.P. Negulescu la catedra de istoria filosofiei, cum totdeauna a trecut pe lângă predare/-nie).

Normal, mi se părea autorul cel mai aşteptat – după diminuarea interdicţiei din cauza lui Hegel – în librării, la concurenţă, subterană, cu scriitorii dominanţi ai momentului. Întâlnirile au curs în fiecare 2 şi 16 ale lunii, ani de zile, când numai el oferea mai ales cafea – în ultimul timp, la Nestor. Intrasem în atmosfera cărţilor noi, aveam impresia că începusem să fiu martor la zidirea unor construcţii ideatice, de la rostire la întru, via Eminescu. Chiar şi presocraticii sau Corydaleu îmi erau familiari prin auz şi citit, măcar şi din lămuriri la curiozităţi ca din întâmplare. Am fost flatat când mi-a dat o copiei a scrisorii sale către Ştefan Milcu, solicitând Academiei să intervină pentru a readuce Închisoarea şi Mănăstirea Văcăreşti la funcţia originară, de Academie (Domnească). S-ar fi inclus, astfel, subânţelegeam, şi învăţătura martirilor terorii comuniste. L-am întrebat dacă n-ar vrea să discute aceasta cu ministrul Paul Niculescu-Mizil. Răspunsul a fost că dacă acela l-ar plăcea, el şi-ar pierde din timp, dacă nu l-ar plăcea…

Continue reading „George ANCA: Întâlniri în Paradis”

Camelia CRISTEA: Dragostea

Dragostea

 

Dragostea toate le știe și pe toate le înțelege,
Cu ea pleci în veșnicie este scris în Sfânta Lege!
Dragostea toate le rabdă și pe toate le îndură,
Frumusețea unei clipe, ea o dă nicicum nu fură!

 

Dragostea trece prin ziduri și vibrează unde ești
(Eu vă spun doar adevărul, nu din cartea de povești.)
Te cuprinde ca o vrajă și deschide porți și lumi,
Peste fruntea încărunțită îți pune mereu cununi!

 

Duce-n spate munți de dor și poteci de regăsire
Este – o carte ce se scrie, doar cu slove de iubire.
Vede soare când nu este, inima ți-o încălzește,
Risipește nori de fum, nu te lasă trist în drum!

 

Nu se laudă, nu ceartă, nu te critică, ci iartă!
Te înaltă în lumină, și nu îți găsește vină.
Înflorește prin livezi, ochii ei în cer îi vezi.
Dragostea toate le duce, nu te lasă la răscruce!

—————————-

Camelia CRISTEA

București, 15 martie 2018

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei (2)

Democrația de tip Westminster e specifică protestanților. Catolicii cultivă democrația creștină. Africanii și asiaticii adaptă instituții occidentale la specificul lor, avem astfel democrație hindusă, musulmană, confucianistă, budistă, idolatră și forme etnice legitime, dacă respecta standardele de civilizație, drepturile omului, creația lui Dumnezeu, nu voința unui Dictator, care se crede, sau se vrea Zeu.

Ortodocșii au renunțat la Războiul Rece și preiau acum legile, limbajul și instituțiile democratice occidentale, ca țările coloniale în trecut. Totuși alternanța la putere în est se deosebește încă de cea din vest. La Moscova și București, în a treia și a patra Romă, avem stilul cezaro-papal al Împăratului ca monarh absolut și Viceregent al lui Dumnezeu. Roma îl vede pe Papa ca Vicar a lui Iisus și pe Împărat în Biserică. Lumi complet diferite, diamentral opuse!

La greco-ortodocși Sfântul Duh purcede de la Tata, pe când la latini, catolici de la Tatăl și Fiul. O reprezentare grafică a sistemului ortodox este cercul, în centrul căruia Împăratul și Vicarul lui Iisus sunt una, pe când la catolici este elipsa cu două focare, Papa și Împăratul. Numai în occident există o societate civilă, un echilibru al instituțiilor create în ultimul mileniu. Ridicolul societății civile la ortodocși e trecut cu vederea pentru că-i numai un moft la modă în tranziție.

Eforturile ortodocșilor de a se transforma în occidentali sunt Forme fără fond, iar entuziasmul lor capitalist e neverosimil pentru pragmaticii occidentali. Nicolai Berdiaev vede în înclinația prooccidentală a ortodocșilor o componentă mistică orientală, pe când apusenii văd efuziunea procapitalistă a ortodocșilor ca o lipsa de realism. De fapt și unii și alții sunt sinceri și vor refacerea unitatea creștină.

Orientalii sunt utopici și occidentalii pragmatici. Vechea ardoarea procomunistă, ca si cea procapitalistă de azi, e de sorgintă mistică, ritual cultural-religios străin, suspect apusenilor. Sub influența Revoluției Franceze s-a răspândit în apus o imagine a creștinilor de la Moscova și București, plin de lux și mizerie, senzualitate și cruzime, paternalism și corupție, iar sub influența romantismului german, atât rușii cât și romanii au descoperit ca sunt ceva cu totul deosebit, dar pot comunica cu vestul pe canale culturale, științifice, laice, masonice, neutre. Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei (2)”

Vasilica GRIGORAȘ: De-a v-aţi ascunselea

De-a v-aţi ascunselea

 

Unde Doamne să mă duc?
Să m-ascund într-un papuc?
Cum îl văd, e tare mic
Pentru mine un voinic.

 

Uite colo un porumbel,
Sprinten foc şi frumuşel.
Mi-a venit iute un gând
După el să mă ascund,
Dar când m-am apropiat
De îndată a zburat.

 

Văd un crin îmbobocit
Ce mă face fericit,
Dar nici el nu mă piteşte
Şi oricine mă găseşte.

 

Mă rotesc şi mă gândesc,
În ce loc să poposesc?
Îmi vine o idee genială
Să m-ascund la mama-n poală.
Chiar de m-or descoperi
Mama mă va ocroti.

———————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

15 martie 2018

Proiect literar:,,Un sentiment numit România” dedicat Centenarului Unirii

Agenţia Literară SINGUR
Grup Media SINGUR – ALIANŢA ARTELOR
Editura SINGUR
SOCIETATEA CULTURAL-ARTISTICĂ “DUNARIS” Mehedinţi

*

REGULAMENT
proiect literar
“UN SENTIMENT NUMIT ROMÂNIA”
– 100 ani – 100 de poeme pentru România –
Dedicat
CENTENARULUI ROMÂNIEI – MAREA UNIRE
01 DECEMBRIE 1918 – 01 DECEMBRIE 2018

Proiectul se adresează autorilor români sau neromâni, din ţară sau din diaspora sau alte zone geografice, poeţi, indiferent de calitatea de membru sau nemembru al vreunei sau ale vreunor uniuni de creaţie, dar cu statut de persoană majoră, şi cu cel puţin o carte publicată.

Proiectul urmăreşte editarea unui volum colectiv, cu texte exclusiv de poezie contemporană dedicate României şi spaţiului său istoric, de civilizaţie şi de spiritualitate, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, 01 Decembrie 1918.

În volumul dedicat evenimentului, poeţii vor fi publicaţi în ordinea înscrierilor, fiecare cu atâtea poeme cât să cuprindă maxim 3 pagini, format A5, cu rimă sau în vers alb, creaţii originale, preferabil nepublicate, plagiaturile sau alte forme de fraudă ducând la excludere din proiect şi la sancţionare conform legilor în vigoare.

Continue reading „Proiect literar:,,Un sentiment numit România” dedicat Centenarului Unirii”