Alexandru NEMOIANU: Răul care ne bântuie

Este suficient să ne uităm în jurul nostru și să vedem că suntem bântuiți de un rău și fizic dar mai ales sub forma unei stări de spirit. Un rău pe care Ștefan Augustin Doinaș îl numea, “un rău de porți deschise și de ferestre sparte”. Este un rău care este al capitulării, al sentimentului că nu mai este nimica de făcut. Iar dacă vom privi încă mai atent vom băgă de seama că această stare de spirit capitulardă a fost inoculată, de cel puțin două decenii, prin surse veninoase care urăsc și Neamul Românesc, și obiceiurile lui, și mai ales Credință lui. Sunt veninoasele “apeluri” vehiculate prin Organizațiile Ne-Guvernamentale, aceste tribune ale neadevărului și ale otrăvilor spirituale și morale. Dramatic aceste apeluri veninoase au fost acceptate de către prea mulți și mai ales de prea mulți oameni tineri. Acestor apeluri veninoase le este datorată starea de pesimism care domină, de negativitate și îndărătnicie în neadevăr. Căci pesimismul și negativitatea nu provin din prea mult rău, provin din plictiseală și lâncezeala morală. Iar acest proces de otrăvire a început mai demult. A început din momentul în care țărănimea românească a fost marginalizată, și supusă unor încercări enorme de a fi distrusă. Cei care vor răul Românilor au știut și știu că vlagă românească și singură lor nădejde de mai bine sălășuiește în țărănime, în tot ce reprezintă ea, în ‘satul” românesc.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Răul care ne bântuie”

Vasilica GRIGORAȘ: Fulg de nea

 

Fulg de nea

                               (Cu drag, pentru Eva)

 

Astă noapte, când dormean

Mi-a bătut un fulg în geam,

Slab, stingher şi abătut

Abia de l-am auzit.

 

Am deschis într-o clipită

Fereastra mult aburită

Şi-am întins degrabă mâna

să-i încălzesc inima.

 

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Fulg de nea”

Iacob Cazacu-ISTRATI: În memoria lui Ovidiu…

Fără picătura de nebunie, geniul rămâne în scutecele talentului.” (Vasile Ghica)

        Când am primit mesajul de la Luminița, fiica  mai mică a prietenului meu Ovidiu Creangă, originar din Vărzărești, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău am rămas trăsnit de prima frază: ” Azi noapte s-a stins din viață tata. S-a bucurat de viață așa cum a fost, restransă într-o mică colivie, pană în penultima zi. Era pregătit de trecerea aceasta de mult și un singur lucru nu dorea: să sufere. I s-a îndeplinit dorința, a fost în spital  numai o seară și a bolit numai o zi.

Nascut la 14 februarie 1921, decedat la 4 decembrie, 2017. (97 de ani, aproape)

 Am înțeles, că acel, care a fost Ovidiu Creangă nu mai este.

      Pentru mine a fost tată și bunel ultimii 10 ani cât, am fost aproape nedespărțiți, în afară de timpul aflării în Basarabia, care se limita la o lună, cel mult 2 luni pe an.

L-am cunoscut în toamna lui 2007 în Toronto, Canada, la şedinţa cenaclului literar „Nică Petre”, care pe atunci se numea „Observatorul” şi care e condus şi astăzi de redactorul revistei, Dumitru Puiu Popescu.

Am rămas încântat de atmosfera ce domnea acolo – plină de voie bună şi prietenie, de dragoste faţă de valorile noastre naţionale. Pentru moment, uitasem că sunt oaspete. Mă vedeam acasă, în sânul familiei sau la o serată literară, între colegii mei, profesorii şcolii medii din Căzăneşti, jud. Orhei.

Şedinţa cenaclului era închinată sărbătorii de 1 decembrie – Ziua Naţională a României. A luat cuvântul şi eroul meu. Cu atâta dragoste a vorbit despre mândria de a fi român, încât nici nu găsesc cuvintele care să-mi descrie farmecul cu care l-am ascultat. După şedinţă, s-a apropiat de mine (fusesem prezentat de către dl Dumitru P. Popescu ca profesor de istorie, român basarabean, şi am citit din versurile mele noi), de parcă am fi fost cunoscuţi de când lumea: „Hm… Eu sunt tot basarabean, dragul meu, din Vărzăreşti, judeţul Lăpuşna”. A rostit aceste cuvinte cu o asemenea intonaţie şi cu atâta pasiune, încât pe dată am înţeles ce a dorit să accentueze – că rădăcinile şi dragostea lui faţă de Basarabia sunt cele mai puternice din lume. Continue reading „Iacob Cazacu-ISTRATI: În memoria lui Ovidiu…”

Nicolae Vălăreanu SÂRBU: Poeme

Învredniceşte-mă-n credinţă

Străpunge-mi iubirea
Cu paloşul de foc
Şi împarte tăceri
Îngerilor prin cuvinte,
Îndumnezeind prezentul nemilos.

Coboară-mi în gânduri, liniştea,
Peste frământate încrâncenări,
Cu tandreţea amintirii
Ce-şi învăluie trăirea,
În adâncuri de lumină.

Continue reading „Nicolae Vălăreanu SÂRBU: Poeme”

Emil Nedelea CĂRĂMIZARU: Stihuri pentru Dumnezeu (1)

DUMNEZEU ESTE IUBIRE

 

Dumnezeu este iubire,

Drumul spre desăvârşire

Este viaţa-nemurire,

Dragostea făr’ de-asfinţire…

Dumnezeu este iubire,

Credinţa întru slujire,

Nădejdea făr’ de-amăgire,

Sufletul în izbăvire…

Dumnezeu este iubire,

Calea în neprihănire,

Slava întru mântuire

Şi mintea făr’ de orbire…

Dumnezeu este iubire,

Cuvânt în Buna Vestire,

Continue reading „Emil Nedelea CĂRĂMIZARU: Stihuri pentru Dumnezeu (1)”

Vavila POPOVICI: Stephen Hough – Recital de pian

„Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

 

   Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances –

organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.

   În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Stephen Hough – Recital de pian”

Traian IENCE: Învățământul românesc sălăjean în ,,Epoca școlilor naționale” (1848-1868)

Învățământul românesc sălăjean în ,,Epoca școlilor naționale” (1848-1868)

-partea I-

 

      Evenimentele din anii 1848-49 au avut ca rezultat, printre altele, desființarea iobăgiei,  lucru ce a făcut  posibilă trecerea la o nouă etapă în istoria școlilor românești. Învățământul din această perioadă fiind un învățământ confesional trebuie privit din perspectiva celor două mari confesiuni care cuprindeau populația românească de pe aceste meleaguri: confesiunea greco-catolică și confesiunea ortodoxă. Datorită hotărârii Sinodului de la Alba Iulia din 7 oct. 1698 ce a decis unirea românilor  ardeleni cu Biserica Romei, în anii care au urmat tot mai multe comunități fac acest pas. În Sălaj majoritatea au trecut la unire dar au existat și localități care au rămas tot timpul ortodoxe precum și unele care au ocilat între cele două religii în diferite perioade de timp.

Învățământul confesional greco-catolic

        Pentru organizarea învățământului poporal românesc în Sălaj, vicarul Silvaniei între 1835-1850, Alexandru Sterca-Șuluțiu (între 1850-1867 a fost mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș), a convocat la Șimleul Silvaniei un sinod mixt pentru data de 10 ianuarie 1850. Continue reading „Traian IENCE: Învățământul românesc sălăjean în ,,Epoca școlilor naționale” (1848-1868)”