PIETRARUL
El scrie cu inima
Pe praful metafizic
Tăcerea și rănile iluziilor
Leagă apoi cu o bentiță roșie gândurile în frac
Noi punem peste pietre nisip analgezic
El scrie cu degetele reumatice
Tardiva doruri în costume de gală
Așteptându- și rândul la ruleta rusească
Iar în inima lui înflorește cerul.
SEMNUL UITĂRII
Ascultați tăcerea aceea lichidă
Ne-a spus păstrătorul fericirii însingurate
Lacrima e neagră
În ochii cu sărbători impudice
Dragostea și moartea
Conviețuiesc
Într-o cununie a înfrângerii
Tu ești semnul acela
Uitat pe un cer în suferință
UITUCUL
Mi-am uitat inima sângerândă
și câteva tristeți nefardate
pe o bancă într-un parc
într-o țară îndepărtată,imaginară
acolo unde ne aruncăm trupurile goale și uscate
într-o râșniță care ne macină mereu sentimentele
și cuvintele se apropie cu sfială
ca două aripi de sfinți într-o supradoză de fericire
iar eu mă gândesc că într-o lume confuză
umbrele noastre vor sta
departe una de alta ca două câmpii nesfârșite
deschise să intre emoțiile de primăvară
cu- alaiul lor de flori,de fluturi și de teamă
și vor vrea să se culce într- o liniște algebrică
având în inimi o carte de rugăciune –
fericirile umbrei purtate ca talisman .
Dragostea noastră – un cântec sublim
Arzând ca o cruce în țintirim.
–––––––––
Ioniță LUCIAN
Adâncata, Suceava
11 decembrie, 2017