Dacă m-ai fi luat sub aripa gândului tău
aș fi înflorit sămânța cuvântului în nuanțe de embrion celular
de cântec și vers pe piscuri alpine
castele de zâmbet presărate pe văi și câmpii întinse în diurne
promisiuni pentru zile de apoi
și
ca noi
puține vise ar fi putut
să zboare libere
pe unde astrale vibrând printre neantul stelar
în nesfârșitul decor al existenței cuantice
Pe creste de val cornean ne-am fi așezat
privirile întoarse în noi
și amândoi am fi rămas
unde de radio emise de un quasar
în spectacolul lumii celeste
văzut doar de cei ce cred în puterea seminței
purtată de vântul solar în amiezi
Tu
fată primordială
te-am văzut la cules de stele în univers
cum sub aripa gândului tău
purtai buchete de vise în plete
și o nanosecundă am crezut
că nu ești poveste
de vers uniform
ci particula
căutată de visători în abis
——————————
ZAMFIR ANGHEL DAN