În arșița lumii
foșnește pădurea în ceață
cad frunze uscate pe aleile vieții
te caut în turnul de veghe
străbat încăperile goale, spălate de ploi
nu în temple, nu în altare
te caut în lacrima crudă
în vuietul mării ce urlă în suflet
rătăcit în fântâni de lumină
căutând să prind rădăcini în lutul primar
foșnește tăcerea în ceață
curg ape din negre dureri
cuvântul e tăcut, tăcerea e udă
picurând peste mine în arderi fierbinți
am așezat suspinul pe aripi zburând
ridicând bolți peste cruci
îmi sunt rădăcinile înfipte în țărână
mi-e dor de frunze căzute,
de clipocitul stropilor de ploaie în ape de suflet
de anii ce curg în adâncuri
mă caut și mă pierd între gânduri
sunt veșmânt de așteptare în arșița lumii
căutând mâinile Tale pe buze
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța