Figurina
n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri
strivit de pereți
mai priveam pe geam, uneori
a visare
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte seculară în noi
încă plângeam al meu neam
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
eu încă visam prin șiroaie de ani
ploua în spitale
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereți
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colț
lumina uitase să cadă, se izbea ireal de un geam
nu’i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, așteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici și nu mai veneam
renunțasem la tot
obosit într-un spital pentru toți
eram mai bătrân decât data trecută
treceam și plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut, mai eram
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
8 ianuarie, 2019