Pe terasele inferioare de pe cursul mijlociu al râului Prut, din partea de est a României, în dreptul localităţii Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, s-a făcut în anul 1998 o descoperire care avea să schimbe din temelii istoria străveche a României. A fost descoperită trusa unui şaman preistoric, cu o vechime de peste 7200 de ani, trusă intactă ce conţinea un inventar ocult, magic, cu rol esoteric ce depăşeşte cu mult imaginaţia noastră de astăzi. Artefactele descoperite prezintă o afinitate intrisecă a Numărului de Aur (proporţia divină), cu geometrie sacră (steatopigia divină), scrierea pictografică incipientă pe statuete şi tronurile zeiţelor, cu elemente cosmogonice ce obiectivau Realitatea Divină dintr-o perspectivă transcendentă.[1]
Scurt istoric
Încă de copil eram atras de tot ceea ce era misterios. Am descoperit cărţile care mi-au oferit unele răspunsuri. Văzând că nu-mi astâmpăr setea de cunoaştere, am început să cutreier dealurile dimprejurul satului natal Isaiia, să caut „flacăra” comorilor, să caut şi să studiez vulcanii noroioşi din zonă, să verific legendele atribuite cetăţii getice de la Moşna din apropiere, a vestigiilor înaintașilor de la Buneşti etc. Aşa mi s-a născut pasiunea pentru arheologie, dar și pentru astronomie.
Situl arheologic de la Isaiia l-am descoperit prin 1991, în urma unei periegheze, pe vremea când eram student în anul I la Facultatea de Istorie-Geografie din Suceava. Nevoia de cadre didactice universitare la proaspăta facultate, reînfiinţată după 1990, a fost un noroc pentru mine de a avea majoritatea profesorilor de la Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi. Printre ei se afla şi unul dintre cei mai buni neoliticieni din Moldova, prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. I-am dus acestuia un coş de fragmente ceramice descoperite, pe care le-a încadrat arheologic ca aparţinând civilizaţiei Precucuteni III. Am făcut practica arheologică pe şantierele domniei sale, am învăţat alfabetul profesiei de arheolog încă de atunci. Știam ce vreau! După terminarea studiilor, fiind angajat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Huşi, m-am aventurat în a deschide un sit arheologic. Fiind la început de drum, aveam nevoie de girul unui specialist. Aşa a început colaborarea noastră.
În 1996, am efectuat primele săpături arheologice la Isaiia, punctul “Balta Popii”[2] Era locul unde, în copilărie mă duceam cu bunicul la pescuit. Probabil şi vechile triburi pescuiau cam prin aceeaşi zonă. Am fost norocos de la primul sondaj; am decopertat o zonă sacră a unui sanctuar de 7000 de ani, în care am găsit fragmente din lut ars de la măsuţe de altar, statuete antropomorfe feminine, vase de ritual de tip askkos, râşniţe, topoare din piatră de tip „calapod” perforate, vase ceramice, unele reîntregibile, așchii şi lame de silex ş.a.
Printre acestea a apărut şi o tăbliţă din lut ars cu scriere pictografică, mai veche decât cele din Sumer (considerate de cercetători cele mai vechi din lume), fiind aproximativ contemporană cu celebrele tablete-teracotă de la Tărtăria, jud. Cluj. Dacă nu găseam ceva de valoare, sondajul rămânea la acel stadiu, însă cele descoperite ne-au dat speranţe.
În 1997, din lipsă de fonduri, săpăturile au fost sistate, abia în octombrie 1998, printr-o mică sponsorizare am putut plăti hrana şi transportul unor elevi voluntari din Huşi, pasionaţi de istoria veche, cazându-i la părinţii mei în satul Isaiia. Având planul de săpătură iniţial, am trasat următorul sondaj în dreptul locuinţei sacre, pe care nu reuşisem s-o decopertez integral. Aşa am dat peste marele tezaur statuar, descoperit intact într-un vas din lut ars, alături de alte elemente esoterice care-l întregeau, precum şi o altă plăcuţă din lut ars cu simboluri scriptice arhaice. [3] Descoperirea tezaurului este o altă poveste. La început, vasul cu zeiţe a fost dus în depozitul Muzeului din Huşi, iar după un an l-am dus la Seminarul de Arheologie al Universităţii ieşene spre restaurare şi conservare. Fiind umplut cu pământ la suprafaţă, nu am bănuit că în interior ar fi un astfel de tezaur.[4]
Tezaurul era compus din 21 de zeităţi, ce erau de fapt 21 de ipostaze divine ale Marii Zeiţe Mamă, zeiţa fecundităţii şi fertilităţii. Alături de acestea se găseau 21 de falusuri miniaturale din lut ars, reprezentări ale contrapărţii masculine. Numerologia exactă a pieselor din recipientul descoperit nu era întâmplătoare, era vorba de o numerologie sacră. 13 dintre statuete dispuneau de tronuri (numărul 13 în tarot este asociat cu iniţierea). Aşadar, cele 13 „zeităţi” oferau iniţierea profanilor prin intermediul şamanului comunităţii, în marile mistere ale Macrocosmosului. În recipient erau şi 42 de cariopse din lut ars (simboluri ale fertilităţii, ale yoni-ului feminin).[5]
„Statuetele feminine, în număr de 21, au particularităţi care dovedesc că acum 7.000 de ani, populaţiile eneolitice din această zonă au recurs la primele abstractizări. Nu sunt două statuete identice, nici ca stilizare, nici ca dimensiune. Cea mai mare are aproape 9 centimetri”.
După cum a botezat-o profesorul Ursulescu, „Copilaşul”, cea mai mică zeitate feminină din Panteonul de 21 de reprezentări feminine, ar fi începutul şi totodată încheierea unui ciclu al vieţii… Micuţa zeitate nu depăşete 2 centimetri în înălţime”.[6] Doar „Soborul zeiţelor” descoperit la Poduri, din Bacău, şi statuetele de la Sabatinovka, din Ucraina, pot rivaliza cu frumusețea obiectelor de cult de la Isaiia.
La început, „Zeiţele de la Isaiia” au fost expuse în Sala Mare a Seminarului de Arheologie, iar astăzi sunt în cadrul colecţiilor Cucuteni, din cadrul Muzeului Univ. Al. I. Cuza, Iaşi. Tezaurul statuar a făcut obiectul unor expoziţii itinerante, prin prezentarea lor în cadrul marilor muzee din România, precum și expoziţiile de la Vatican, Lisabona, Londra, New York ş.a.
Descoperirile de la Isaiia revelează o pagină importantă a preistoriei României, parte integrantă din tezaurul inestimabil al Omenirii de acum peste 7000 de ani în urmă. Ele reprezintă o dovadă vie a faptului că acei strămoşi nu erau chiar aşa sălbatici cum am crede noi, ba dimpotivă, un segment al acelora, în speţă şamanii, aveau un contact tangibil cu Realitatea Divină, la care noi, astăzi, ne raportăm indirect sau deloc, pierzând astfel şansa Unităţii cu Primordialitatea Imanentă a Îndumnezeirii.
––––––––––-
[1] Vicu Merlan, Misterul Zeiţelor de la Isaiia, Editura Lumen, Iaşi, 2006; Vicu Merlan, Contribuţii monografice asupra Văii Bohotinului şi Văii Moşnei, Editura Lumen, Iaşi, 2006.
[2] N. Ursulescu, Vicu Merlan, Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi în Cronica Cercetărilor Arheologice (campania 1996), Bucureşti, 12-15 iunie 1997, p.32.
[3] Vicu Merlan, Simbolismul esoteric al Zeiţelor de la Isaiia, în rev. Lohanul, nr. 4, 2008, 1-2.
[4] Vicu Merlan, Sanctuarul sacru de la Isaiia în Revista Misterelor, nr. 28, 2000, p .24.
[5] Vicu Merlan, Irina Bulai, Marieta Matei, Monografia comunei Răducăneni, jud. Iași, Ed.Stef, Iași, 2016.
[6] N. Ursulescu, Vicu Merlan Adrian Felix Fencariu Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, punctul „Balta Popii“ în Cronica Cercetărilor Arheologice din România (campania 2000), Suceava 23-27 mai 2001.
––––––––––
Prof. dr. Vicu MERLAN
Huşi, iunie 2019