„Mea maxima culpa”, Doamne!
Hălăduind bezmetici
vreme îndelungată
prin cenușiul înțelegerii superficiale
a liberului arbitru,
am ajuns la o răspântie,
nu departe de o capitulare,
greu revocabilă
în fața unui dușman invizibil.
Subjugați de o dominație străină
care își construiește nestingherită
sălaș în interiorul nostru,
jucăm un adevărat teatru de război
într-un câmp minat și într-o luptă inegală,
noi, arcași iscusiți împlântăm
cu precizie nestingherită săgețile
în propriul nostru trup și suflet.
Astfel, dincolo de orice tropar lăsat uitării
fără nicio remușcare
ne-am condamnat la izolare
și stând închiși, ne temem să nu mergem
spre o dezintegrare ireparabilă.
Mea maxima culpa, Doamne
pentru întunericul minții
și împietrirea inimii!
Ajută-ne să ne îndreptăm
spre acel sens giratoriu
în care să putem descoperi
acea cărare îngustă și anevoioasă
spre interiorul Cuvântului Tău,
pentru a renaște în iubire divină,
întru slava, Ta!
—————————
Vasilica GRIGORAȘ
2 aprilie 2020