Titina Nica ŢENE: Cu fiecare zi murim cîte puţin…

Cu fiecare zi murim cîte puţin…

 

Cu fiecare zi murim cîte puţin
dar noi de asta nu avem habar
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
şi nici o frunză legănată-n vânt
uitând că viaţa aceasta-i trecătoare
şi sântem doar o umbră pe pământ.

Si trece timpul, aşa, pe nesimţite
cum trece ploaia-n zilele de vară
şi ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viaţa noastră ni se face seară.

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

Lasă un răspuns