Azi toamna de cărări s-a dezbracat
Și fuge dezbrăcată în aer risipind,
Covor de frunze roșii, galbene amestecat,
În adieri de vânt în grabă așternand.
Din cerul plumburiu de soare-abandonat,
Își varsă stropi de ploaie greoi, repezi și reci,
Și într-un dans nebun de iele înfocat,
Scutură fără milă frunzele de pe crengi.
Geloasă pe-ale verii frumoase culori vii,
În val vârtej coboară cu friguri, vânt și ploi,
În stoluri alungând păsări spre alte zări,
Așterne trist tăcerea în crâng și în zăvoi.
Ca o nebun-aleargă, goală și despuiata,
Se scutură de toate ce răspândesc miros,
Pe unde trece ea, natura toată – i moartă,
Sub vălul brumei reci, strălucitor, geros.
În urma sa rămâne pustiul și tristețea,
Însă – i necruțătoare, nu are remușcări,
Că mai alung-un an și tristă bătrânețea,
Ne-o apăsa pe umeri și-n gânduri cu poveri.
Ne-afundă crunt în ,,grota eternelor tăceri „.
——————————-
Elena TUDOSA
16 septembrie 2019