DRUMUL CĂTRE NESFÂRȘIT
Am fost întrebat mereu de când scriu.Sunt medic, de o viață tratez trupul, am vindecat mii de oameni și totuși am simțit că este prea puțin.Am început să scriu, în versurile mele se regăsesc gândurile, suferințele, durerile oamenilor, lacrimile lor.Cine sunt…M-am născut undeva, locuiesc pretutindeni, uneori mă regăsesc nicăieri.
Continue reading „Viorel Birtu-Piraianu: Drumul catre nesfarsit”
ce tristă noapte
PAȘI CĂTRE CER
mă adresez nimănui
cu speranța deșartă
de a mă auzi cineva
am înconjurat zidurile lumii
în flăcările sufletului
am mers înainte
m-am trezit în genunchi
pășind apoi în cruce
pe aleile murdare ale anilor scurși
în puritatea cuvintelor nerostite
mă loveam la fiecare pas
de cioburile timpului
rătăcit în singurătăți atemporale
răstignit între paginile goale
obosit de cicatricile universului
căutând Calea
zi de zi
pășesc către cer
CUVÂNTUL
așteptam încordat așteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce așteptam, nu știam
nici azi nu știu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Poeme”
PRIVESC SPRE CER
o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură țărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, pășim pieziș, prin noroi
privesc în jur, pustiu…
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai țipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer și plâng
——————————–
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
12 aprilie, 2018
POARTA
între pierdute ruine și veacuri uitate
mă opresc la o poartă
pierdusem cheia spre poartă
mă lepăd de gânduri, mă lepăd de păcate
mă lepăd de toate
sunt pasăre ce poartă pe aripi stigmatul durerii
prelung ca și gândul
mă cațăr spre lumină
n’am cale n’am parte
pribeag aici, străin în altă parte
pe țărm, satanice stânci
atât de aspre, de adânci
pe frunte port cununa de spini
valuri se sparg de trupul ăsta
bătrân și beteag
mă înțep în destin
ce viață, ce chin
făptură sau duh
mă zbat într-o soartă
acolo lângă poartă
și strig în ultimul suspin
deschide ușa creștine…
——————————–
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
7 aprilie, 2018
CUVÂNTUL
mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înțeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineților ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu știu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spațiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
așa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu
————————————–
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
31 martie 2018
ULTIMUL ŢIPĂT
îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
şi am ţipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereţii vieţii au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, oraşul era liniştit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul țipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineaţă
o ultimă dimineaţă
în parcul însângerat
m-am aşezat pe o piatră
în jur alte pietre
deasupra pământ
şi am tăcut…
DE CE SĂ VIN
în mine plâng sălbatice dureri
pierdut în lumea asta ireală
de azi, de ieri, de nicăieri
tristețea zace la picioare
un gând atârnă
de un ciot de rană
cana e goală
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: ,,Sunt vioara ce plânge pe țărmuri de mare” (poeme)”
ȚĂRÂNA COTIDIANĂ
mă doare talpa gândului pășind prin țărână
eterna țărână
nu sunt decât un fluture în vânt
unde am ajuns, desigur nicăieri
aripa sufletului s-a frânt demult
am privit lumea în față
nu am știut că nu mă vrea
eram un biet venetic rătăcit printre ei
nu m-au văzut ca om
nici ieri, nici mâine
de ce faci caz
de un lucru fără haz
azi sunt un sărman acrobat
căzut de pe scena unei agonice vieți
în târâna cotidiană
VIOARA
ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite și timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului și lacrimile dorului
se scurg încet în mine
și mai strig așa-așa
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Talpa gândului (versuri)”
LUMINA IUBIRII
din pădurea de fagi
se stingea treptat ultimul gând
sub stropii nebuni de ploaie rebelă
plângea pădurea în gând
stelele se frângeau pe cerul sălbatic
uitasem adăpostul din crâng
pribeag pe pământ
pășeam printre pietre și stele
mirosea a cetină crudă de brad
căprioare alergau iarăși în gând
țipa ploaia în geam
nu înțelegeam lacrimile
ce curgeau pe pereți într-un gând
în prag cânta o femeie
mirosea a parfumuri de flori
eu scriam pe tărâmuri de dor
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Poesis”
UMBRA
am plecat într-o noapte
a chemare,
eram iarăși nebunul din cer
mereu mă întrebam
ce caut
într-o viață ternă și rea
eram visul destinat purității
un zbucium intens și frumos
ce cânta
pe ramuri înverzite de fag
tu urci,
eu cotrobăi pe jos
sparg pahare goale de tâmple
cuvântul atârnă de gânduri
pierdut în retorice întrebări
unde sunt oare acum