Victor COBZAC: Român la mine-acasă

ROMÂN  LA  MINE-ACASĂ

Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!

Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!

Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!

––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

27 martie 2018

 

 

*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989.  A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).

A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.

Expoziții:

Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);

De grup – Iași, București, Bacău, Galați;

Republicane – începînd din 1976;

În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.

Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.

Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).

Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.

Surse:

COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.

Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216

COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html

Sursa imaginii: http://www.timpul.md

 

Victor COBZAC: Dorință

DORINȚĂ

Mă vreau copac,
În curtea casei mele,
Un nuc, sau poate-un măr,
Cu albinuțe mici în plete,
Mai bine un cireș amar,
Să-i fugă umbra pe perete,
Cu crengile să intre-n casă,
Tulpina să mi-o dau cu var,
Să guste cine vrea din mine,
Cei mici să urce de pe prispă,
În vârf cei curioși din fire,
Tata îl văd urcat pe scară,
Trage de-o creangă mai subțire,
Mama în poale mă culege,
Cu cea mai mare surioară,
Iar cea mică încă nu-nțelege,
Că un cireș îi este frate,
De sânge, care o iubește,
Mă vâră-n gură cât încape,
Ea râde și se veselește,
Iar eu m-aplec până la Pământ,
Cu crengile de roadă pline,
În loc de mâini, vreau să-i cuprind,
La rândul lor și ei pe mine,
Iar eu, cu frunzele, să plâng,
Bărbații plâng doar când li-i bine.

Mă vreau copac, în curtea casei,
Ici să mă nasc și ici să mor,
Să-i văd pe toți șirag pe prispă,
Atunci când o să-mi fie dor.
Mă vreau cireș amar, pelinul,
Parfumul meu cel preferat,
Să curgă lacrimi printre frunze,
Cireașa să se scalde-n ele,
Pentru a fi la gust… amare,
Numai un pic, la fel ca viața,
Mai dulci ca soarta de bărbat.

—————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

22 martie, 2018

Victor COBZAC: În doi să zbori e mai ușor!?

ÎN DOI SĂ ZBORI E MAI UȘOR!?

Motto: 

            “…Îngăduie-mi Doamne
să sfârtec tăcerea din somnul pietrei…”

(din poemul fără nume, de Mihaela Aionesei)

 

Doamne!!!
Mai lungește-mi
Viața,
Să pun umărul și eu,
Să cioplim aceiași piatră,
Ce-a trimis-o…
Dumnezeu,
Să aprindem focul care,
Încă mai mocnește-n ea,
Ca în vârf de plopi,
Scânteia,
Să aprindă câte-o stea.
Și atunci când ne-o fi sete
De-a albastrului divin,
Să pășim,
Desculț voi merge,
Pentru doi
Să mă închin.
Dacă simt în spate aripi,
Care fâlfâie din greu,
Ca ecoul să răsune,
Iar de sus, parfum de nor,
Se îmbibă în năframa,
Ce te prinde
De minune,
Te invit… sub o aripă,
Care s-a deprins cu visul,
Cine fața să i-o spele,
Din culori de curcubeu.
Să ne-ascundem printre stele,
În doi și zboru-i
Mai ușor!?

————————––––––
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

16 mai, 2018

 

 

Victor COBZAC: Și bărbații mai plâng câte-odată

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Dacă merg desculți pe tăiș,
Suferind ca și orice femeie,
Doar că ei, o fac,
Pe furiș.

Cel mai des,
Se ascund după deget,
Când secunda bezmetică fuge,
Și de-acolo, din întuneric,
O ploiță din streașină
Curge.

Nici o șansă
Să scape de ploaia,
Din a inimii nor răzvrătit,
Cerul căreia, crapă în două,
Nici un suflet de lacrimi
Ferit.

Sunt creați
Ca și orice… ființă,
Din tăceri, la un loc adunate,
Ies din albie, intră-n nisip,
Lac de lacrimi amare,
Secate.

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Picături, nu văzuși mai rebele,
Când și-adună în palme durerea,
Inundată de ploaia
De stele.

——————————-

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 mai, 2018

Victor COBZAC: Cine cui întinde mâna

CINE CUI ÎNTINDE MÂNA

Cine cui întinde mâna,
Și la bine, și la greu,
Dacă-i le simți pe umeri,
Este bunul Dumnezeu.

El e cel care coboară,
Așteptat o viața-întreagă
Să te mângâie, pe față
Și o lacrimă să-ți șteargă.

E și frate… e și Tată,
Plin de farmec și de dor,
Are glasul ca o doină,
Cald ca Pâine din cuptor.

Astăzi ne-a adus ploiță,
Și-o dorea demult țărâna,
Nu e om să nu se-închine,
Unde Domnul pune mâna.

Măine…o să ne ajute,
După cum bătrânii spun
Să croim pe hartă calea,
Spre un viitor mai bun.

––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 mai, 2018

Victor COBZAC: Durere

DURERE

Demult
Nu m-am rugat la Dumnezeu,
N-aș face-o nici acum, dar timpul,
E foarte nemilos cu mine,
La anii mei chiar prea de tot
Și am atâtea de făcut,
Că uneori se-învârte capul,
Pământul… fuge sub picioare,
Iar inima din piept, sărmana,
Cum a durut și azi mai doare.
Mă doare pentru-n colț de Țară,
Ce a rămas a nimănui,
Din care fură toți și cară
Și nu te crede… cui nu spui.
Mă doare pentru-n pom în floare,
În care păsări nu mai cântă,
Un fir de iarbă, ce se-îndoaie,
Bătând mătănii la Țărână,
Credința-n veci rămâne sfântă.
Mă doare-un strop de ploaie care,
A adormit în palma mea,
Și-un tăuraș din ceru-albastru,
Pe care-a-încălecat o stea.
Mă doare-o pagină de carte.
Pe care am de scris un vers,
Mă dor ploițele stelare,
Cu ele-întregul Univers.
Mă doare bruma de pe umeri,
Căci se topește prea devreme,
Mă doare frica c-am să mor,
De dânsa, cine nu se teme?
Nu sunt fricos, dar nici permite,
Să las un lucru-abia-început,
Atâtea cărți ce nu-s citite,
În timpul meu n-au încăput.
Mă doare focul ce se stinge
Și n-are cine să-mi aducă,
Un braț de frunze din pădure,
În care să găsesc o nucă.
Care-o sădesc în pragul casei
Și mai apuc să-i gust din rod,
Atunci la zilele rămase,
Cu dinții mai dezleg… un nod
Și las să zboare porumbelul,
Ce s-a ascuns în colivie,
La înălțimi amețitoare,
Cu cât mai sus, cu-atât mai bine,
De-acolo… inima…
Nu doare!?
–––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

5 mai, 2018

Victor COBZAC: Paradis văzut din căruciorul cu rotile

PARADIS VĂZUT
DIN CĂRUCIORUL CU ROTILE

 

Din căruciorul cu rotile,
Viața nu-și pierde din culoare,
Din farmec, codrul de aramă,
Nici curcubeul din splendoare,

Vioara scoate fum din strune,
Când lăutarii toți se-îmbată,
Nu pot să urce, nici coboare,
Cât timp picioarele-s din vată

Un fir de iarbă nu se-îndoaie,
Până ce mâna nu-i săruți,
Privighetoarea n-o să cânte,
Dacă nu ieși… ca s-o asculți.

O poartă-și pierde din valoare,
Dacă nu-i scârțâie țâțâna,
Un porumbel n-o să-și ia zborul
Dacă tu n-o să-i faci cu mâna.

Nici rândunica n-o să-și facă,
Cuib fără-a ține cont de tine,
Un ochi, o lacrimă nu stoarce,
Dacă n-ar ști… că-i face bine.

Continue reading „Victor COBZAC: Paradis văzut din căruciorul cu rotile”

Victor COBZAC: Pâinea nostră cea de toate zilele…

PÂINEA NOASTRĂ…
CEA DE TOATE ZILELE…

Sus, în palma dealului
Creşte floarea soarelui,
Dimineaţa-ntoarce capul
Şi salută mândră satul,
Seara pleacă la culcare
Închinându-se la Soare,
Şi-aşa face zi de zi,
Fără a se obosi.
Soare-n cer şi pre Pământ,
Soare-n suflet şi-n cuvânt.

Soare, Soare-frăţioare,
Raza ta din cer coboare,
Şi prin geam pătrundă-n casă,
Lângă Pâinea de pe masă,
A noastră, cea de toate zilele,
Sfinţit să-i fie numele,
La locul ei de cinste,
Lângă un boţ de sare,
Caldă, rumenă, gustoasă,
S-ajungă pentru fiecare.

                     (din Vol. ”MAGNA”)

––––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău

9 mai 2018

Victor COBZAC: Baciul literelor

BACIUL LITERELOR

       (versuri dedicate poetului Petru IACOB 

           cu prilejul lansării volumului de versuri ”Zbuciumul balanței”)

 

Baciul
Rimelor pe care,
Numai el știe să le pască,
Ca pe o turmă de mioare,
Pe pășunea
Strămoșească.

 

Foaia,
Albă ca și zarea,
A crescut ieri grâu pe ea,
Știe cum s-aprindă starea,
Ici și colo
Câte-o stea.

 

Știe…
A valsa vocale,
La tangouri… priceput,
Și să-învârtă mai la vale,
Hore cum…
N-am mai văzut.

 

Iarna,
S-a jucat în părul,
Plin de brumă lucitoare
Știe-a naște adevărul,
Aripi care pot
Să zboare.

 

E un om
De omenie,
Rar de întâlnit pe stradă,
Și-i bolnav… de Poezie,
Ca albina,
De livadă!

 

Toți îi zic
Frate Petrică,
Și de-ar fi unul cu ranchiună
S-ar supăra… ar ține pică,
Iar el e cer
Cu clar de Lună.

 

Modest,
Ca un copil din fașă,
Ce gângurește-atât de dulce,
Când stai de vorbă la o masă
Pot zorile,
Să te apuce.

 

E omul cel
Care zâmbește,
Atât de cald, curat un Tată
Și scrie… viața prelungește,
Senin, frumos,
Ca niciodată.

 

E zbuciumat,
Ca o balanță,
Orice cuvânt îl cântărește,
Copacul care dă speranță,
Stropit cu lacrimă,
Rodește.

————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

4 mai, 2018

Victor COBZAC: Cezarul are tot ce se cuvine

CEZARUL ARE TOT CE SE CUVINE


    Motto:

       ,,… Lasă-mă să plec ca și când n-aș pleca, Lasă-m-să plec ca și când aș veni…”

                                   (din poezia ”Lasă-mă să plec” de Natalia Pântea)



Cezarul are tot ce se cuvine,
Să aibă-un porumbel bolnav de zbor,
Mâini și picioare dezlegate,
Ușa e vraiște deschisă
Poate zbura cu primul nor.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Să zboare-atât cât vrea un porumbel,
Unde e loc mai mult în suflet
Scoate puișori și-i crește,
Sau… unde crede că-i de el.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Pentru a nu stârni furtuna,
Ori zbori-ori mori, ori pleci-ori rămâi,
Soluții par a fi destule,
Fii bun și-alege… numai una.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Decizia doar lui îi aparține,
Ori pleci, ori rămâi, ori ești cea dintâi,
La fel ca și cea de pe urmă,
Căci tot ce se face-i spre bine!
————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

3 mai, 2018