O călătorie în timp, cu bucuria re-descoperirii, re-găsirii şi înţelegerii rădăcinii şi filonului scrisului meu. Un exerciţiu de memorie agreabil, plin de emoţie, pigmentat cu dragoste. Nu neaparat un „inventar” al urmelor presărate pe un drum de decenii ci, mai degrabă, o re-constituire a paşilor nevediţi cu răbdare şi timiditate pe minunata cale a creaţiei literare.

Pana scrisului mi-a fost întru început, un firav fulg, care s-a alcătuit pe sine treptat, sub binecuvântarea graţiei divine. Indiferent de stadiul creşterii sale, am păstrat-o permanent şi am ospătat-o în cămăruţa de curat a sufletului, sub oblăduirea gândului bun. Astfel, cu ea la purtător, trecutau ani după ani, travaliul scrisului meu durând mult timp, cu frâne şi opriri voite şi nevoite, autoimpuse ori libere de vrerea mea, astfel parcursul literar a fost în salturi, viaţa socială, educaţia, profesia, familia, toate, fiind pe primul plan. Şi astfel, m-am strecurat prin năvalnica apă curgătoare a timpului, adevărat duş scoţian până la senectute, de fapt, până la începutul „Actului trei” al vieţii, după cu se exprimă actriţa Jane Fonda.

Din primii ani ai şcolii din comuna natală, îmi aduc aminte de dibăcia cu care găseam rime unor versuri, însăilându-le cu naivitatea vârstei în şiragul neted, alteori dezlânat al poeziei. Iar, acolo unde rimele şugubeţe nu prea se dădeau găsite, mă mulţumeam cu compuneri apreciate de învăţătoare şi profesoara de limba română.  Mult mai târziu, în anii studenţiei, mergeam uneori la întâlnirile unor cenacluri literare din Iaşi, împreună cu colega şi buna mea prietenă de-o viaţă, scriitoarea, poeta, traducătoarea, editoarea, doctor în sociologie, Valentina Teclici, care debutase cu poezie, pentru mine, magistru strălucit în arta scrisului şi, nu numai. Îmi plăcea atmosfera în care scriitorii, poeţii citeau din creaţia lor şi eram doar ochi şi urechi. Mă fascinau dicuţiile, comentariile, argumentarea cali-tăţii unor poezii şi texte în proză.

Un episod frumos îmi stă viu în minte. Profesoară de filosofie la liceu, am mers la o Sesiune naţională de comunicări cu elevul meu care obţinuse locul întâi pe judeţ. Elevi, profesori, filosofi din toată ţara.

După discuţiile aferente întâlnirii, un antren general ne-a cuprins pe toţi. Cineva a rostit prima epigramă, apoi au urmat altele. Erau deosebit de savuroase, am simţit totul ca o provocare, o nadă viu colorată care m-a atras şi, momită fiind astfel, am simţit declicul inspiraţiei prin care au curs pe hârtie câteva epigrame. O colegă a văzut ceea ce am scris şi a anunţat auditoriul că doresc să citesc. A fost prima oară când am citit în public propria-mi creaţie.

După o scurtă carieră în învăţământ, m-am angajat la biblioteca judeţeană, unde am avut ca prieteni de nădejde, cărţile. O perioadă de acumulări, lecturi esenţiale au contribuit la temelia instruirii şi formării. Miracolul unei biblioteci, nu se poate descrie în cuvinte. O bibliotecă enciclopedică, echivalează cu istoria civilizaţiei umane şi a întregului univers, de la creaţie până în prezent. În cele şase zile lucrătoare ale săptămânii, mă îmbăiam în izvorul lin curgător al literaturii, artei, culturii, istoriei, ştiinţei…

Am început să scriu medalioane ale unor personalităţi locale şi naţionale, proză scurtă, impresii de călătorie, cronici literare, eseuri, şi interviuri publicate în revista instituţiei şi alte publicaţiile periodice.

Mărturisesc faptul, fără teama de a greşi că toate acestea făceau parte din hrana cea de toate zilele. Hrană plină de aromă binefăcătoare, îndulcită de lirismul poeziei, a cărei sorginte limpede, cristalină se află în doină, baladă, cântec bătrânesc… şi condimentată cu umorul specific românilor, asigură şi nutreşte de veacuri curăţenia sufletească, credinţa, înţelepciunea, curajul, vitejia şi alte virtuţi ale neamului românesc.

Sigur că, uneori am simţit şi un gust amar, mult prea amar pentru papilele gustative ale doritorilor de literatură bună şi cultură autentică, atunci când primeam circulare prin care eram înştiinţaţi să scoatem din circuitul lecturii cărţile unor autori valoroşi, intraţi în dizgraţia regimului.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Taina scrisului – Pași spre muza senectuții” →