Valea Almăjului, ”este un loc care se află ca și cheie de boltă a Neamului Românesc.
O “țară” românească, fără început în istorie, din totdeauna, care alcătuiește un model al ființei românești și înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Se poate spune fără exagerare că și de ar rămâne ca singur loc românesc (să nu fie așa!) și Neamul Românesc s-ar putea regenera din și prin Valea Almăjului.
Între trăsăturile care fac Almăjul, trecutul sau istoric și pe locuitorii săi cu totul speciali, se află împrejurarea că întotdeauna, în tot cursul existenței sale, cum spuneam fără început, a existat o completă și indiscutabilă stare de libertate.
Locuitorii Almăjului au fost liberi nu doar ei ca persoane, dar și toate proprietățile lor individuale și comunale, munți, ape, pășuni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre ,,concesionări” în Almăj”
Etichetă: Valea Almăjului
Alexandru Nemoianu: Delirul sistematizat în primărie
Delirul este o stare confuzională care este cauzată de afecțiuni medicale sau psihologice. Între ele sunt frustrarea, insuficiente glandulare, dorințe neîmplinite.
O idee delirantă este o idee falsă, care nu corespunde realității. Totuși acea idee este dominantă pentru cel beteag și beteagul va căuta în mod permanent să o dovedească. Formele delirului se întâlnesc ca “manii”: grandomanie, persecuție, sau “referința” (tot ce se întâmplă în jur are legătură cu bolnavul, evident în închipuirea lui). Mecanismul prin care se manifestă la rândul său este prezent sub diferite forme.
“Interpretativ”, un raționament fals este realizat pornind de la o constatare justă: Primarul anterior are o mașină frumoasă (constatare justă), înseamnă că el a furat (interpretare delirantă). Continue reading „Alexandru Nemoianu: Delirul sistematizat în primărie”