Neștiute…

 

dac-ai să dai de mine
dă-mi de veste,
eu sunt acum în rând cu cerul
si mă scutur peste flori de tei,

te uită-n creștinismul
de sub talpa goală,
te află peste genunchii ce mă dor
țăranii ce ne cheamă abstinentă
în raiul nimănui
pe crucea aritmeticii din ploi,

firavă clipa asta
ce se stinge-n neștiute respirări,
firav si îngerul ce știe-ntotdeauna
de neștiute și eterne
aripi peste umbrele din nori!…

 

O gură de aer

 

Mă leg cu mine de vinclul
spânzuratului în setea
de imponderabilitate,
sunt mai ușor așa
si te pot vedea
si dintr-o parte,

Continue reading „Simon JACK: Aripi peste umbrele din nori (versuri)” →

Să nu pui întrebări
de n-ai si puncte peste neînceput,
mă văd cum beau din beci
burdufuri cu vinul umbrei
din pastrama înavuțită în carnea
unei prade reci,

 

Elongare

 

Desene rupestre măsoară
tavane din ceară sub candela stâncii
ce-ascunde prorocul
martiriului meu,
in pâlnii de vânt schițat pe răzoare
de gând,
floarea soarelui rotește de lună
odoare de somn în roduri păstrate
la cald pe tropice brune,
lungimea ochiului de apă din roua
inserarii pe tălpi de umbre furate,
adulmecă steaua polară
din pătrate boreale ale șotronului
desenat pe lungimea
unui râs în șoaptă.

 

Vechituri noi

 

Pământul doare
când mă dăruie drumului piatră,
o despărțire de mine
ca ploaia de nor, relicve în trocuri ascunse
oblic stau, vremelnică taină în lumi
paralele,
daruri si tributuri în prafuri vechi
si noi,

si tropotul acesta doare
al calului din lână în frigul ghicit
dintr-o brumă a pasului potcovit
cu iarbă,
ochelarii coastelor din palme
văd atingeri fructate cu mugurii
trupului nou,
pe lângă gunoaie de pleoape cu
genele căzute,
zborul fluturilor de ceață în atenee
de vis, se face stup în sălcii
umbroase,
prin piețe închise se vând iar
vechituri noi !…

 

Altfel de miracole

 

Miracolul dimineților la ferestre
ce dorm pân’la amiază,
neștiința cerului ce atârnă de pervazuri
cu umbre pironite pe la colțuri
minutare,
fuga de nopți a norilor beteală prin ploi
dumicate de albastre păsări însetate
de verticalul nimicului anost,

Continue reading „Simon JACK: Altfel de miracole (poeme)” →

Liniștea de după

 

…si ai nevoie de mult spațiu
să te-ntrupezi într-o glastră albă
cu mima unei flori…numai frunze
restul, un ochi în decor
de altoi cu o viitoare
privire albastră,

liniștea…

intre două clipe e liniște,
o liniște de nimic umblând în zdrențe
Incomensurabilă absență
un picnic între fluturii patogeni
ai fricii dintre oasele aerului,

…si liniștea de după,

după zbaterea unei pene
intr-o aripă retrovizoare a unui zbor
inainte,

a unui poliglot de Necuvinte! …

————————–

Simon JACK

1 mai 2019

Nemăsurat stă timpul în fluturi și cireșe,
în geamanduri sihastre
prin țărmuri fără val,
perfect e doar un ram ce-și leapădă
strigarea în chezășie de cădere,
a florilor ce scuturându-și oful ancestral
se fac la rândul lor un ram
efemeridă fără vrere,
nemăsurat și veacul ce tace printre luturi
adăpostind morminte si învieri
cu har,
din oase si efigii cernute prin echere
de norduri ispășite în umbre de nimic,
se fac azi ziduri surde pe temelii funebre
si cad cu varul sorții prin praful
unui demon, ce umblă gol de ființă pe
margini de Corint,
psaltirilor nescrise stau pustnici peste
buze ce nenumite-n dune,
pustiuri făr’ de oaze se fac fântâni de sete
pe drumuri de golgotă, la ce bun
coroane cu moaște si cu spini când din
mulțimea toată doar unul se înnoadă
pe cruci neaplecate de moarte si de
chin?
Nemăsurat doar visul, agățătoare-n aer
prin rod de primăvară,
se face-n melci si iarbă, în sărbători pascale
cu blidul nepătat, în posturi cu aripe
pe ceruri nevăzute cu zări pe ulicioare
ce nu se văd de lanuri, singurătăți pestrițe
înmormântări de plopi,
doar el, umilul vis la porți fără un nume si
case într-un număr pierdut prin buzunare
si-n luciul unui ghioc,
nemăsurat si versul ăsta stă princiar în
rime, în cratime pompoase doar l-or vedea
cretinii ce și-au uitat poeții în lumea asta
mare, în sfinții goi sub straja,
vândutelor tiare pe capete de Ane închise
în pereți!…

————————–

Simon JACK

 Aprilie 2019

Silențios

 

Silențios ca timpul
mă scurg printre nimicuri,
ceasornice de aer bat clipa în huzur
sub ceruri inventate cu stele
de-mprumut în nopți rebotezate
la casa de nebuni,

silențios din pietre
aud cum urlă lupul la stâne înghețate,
din pașii unui vânt
se fac doar mori uitate,
pe noduri sub amnarele din fân
se iscălesc țăranii cu coasa
in pământ,

silențios si eul se reazemă
de-un gând,
când dorm printre hamace
cu luna suspinând,
mă încolțesc vertical în zorii unei
faceri,
străin de mine mă fac luminii pace
si port pe umăr un ieri înaripat
de treceri fără rând…

 

Pudoarea mirajului

 

Liniștea liliacului înflorit pe
ramuri goale doare,
primăvara se ascunde copilăros
după zgomotul roților de căruțe
pline cu iarba cosită de pe tăcerea
mieilor cu clopoțel de fragă,

ce multe fecioare-mbrăcate în albul
luminii! …

hlamida unui vis cu tiară
flutură aripile vulturilor din cetăți de vară,
Sarmisegetuza unei colonii de nori
primește infinituri noi
din cerul unui ghioc uitat pe-o zare
înflorită-n zgomotul de stradă,

arhiereii lebedelor nevăzute
de pe lacul calcării intonează epitaful
sălciilor fără trunchi,

liniștea liliacului din ramuri goale
se rușinează si se face rotundă
pe ochiul neînchis,
al unui drob de sare! …

 

Despre matematica poeziei

 

tu si cu mine
impreunați,
suntem unul
despărțiți,
suntem o singură cratimă
la mai mult de șapte cuvinte,
nepunând la socoteală
odihna unei duminici de punct
echer,

despre matematica poeziei
ce să spun?

e atât cât ne numără
sau ne scade puterea la pătrat
a cuvântului din rădăcina
mamă,
altminteri ce este poezia decât
o parafrazare dintr-o rană
ce nu se vede,
un sinus mai elaborat…

 

Bolți

 

Gând rămuros îmi trece în minte
un schit de pleavă în câmpii aride,
corbi de aer și-un bocet de părinte
stau mărturie clipei de naștere-n firide,

M-am rătăcit în bazilici străine
am bântuit în umbră alegorii trupești,
cuvântului îi dau tot îngerul din mine
si pentru voi, aleanuri omenești,

Sub bolți de chakre învinuind destine
m-am desfăcut în templieri învinși,
făcut-am masca uneltirii-n mărăcine
si infinituri mici în fluturi necuprinși !

Continue reading „Simon JACK: Versuri” →

Lasă-mi aplecarea peste coate
să răzbat printre ciulini în noapte,
respirația zidului ce mă rotește
monolit în cer
e un grizzly înfometat de mine,
il acopăr cu un jug din fier
si-atunci voi respira dintr-un lan
de blană ce va rodi
o mie de porumbei,

strașnică îndeletnicirea călcâiului
ce-nsoțind talpa sării din
drumul mătăsii dulci,
strivește șerpi de măslini cu frunza
crudă,
si-n dansul umbrelor din grădini carnivore
aud în șoaptă un pom deghizat
in serafim fluierând !…

 

Prin chipul tău

 

Se răsucesc ceasornice-n altare
de pământ și-n pragul porților
de aur, zarea mustește fraged
a îngeri întrebând,
străjer neobositei coapse
te asemăn lebedelor coapte în apa
botezului din gând,
grațioase înaripate se fac palme
pe sâni rotunzi de noapte,
adu-mi te rog la sfârcuri sfârșitul
din durerea ce mistuie în mine
Calea Lactee-n demoni si centurioni
plângând,
intinde-te sub mine câmpie albă-n spini
si cruță-ma de vrei obidelor
stelare, lasă umbrite nimburi cu iz
de trandafir să-ți intre printre hore
ce le-ai jucat cu mine după ploi,
prin chipul tău văd valea pierdutelor
fanare, ce cumpărate din icoane
in rame rupte-n noi,
se vor grăbi în eden la masa norilor.

 

Minuni

 

Minune,
a început tunsul oilor pe coama
inorogilor de fân,
se bat găselnițe în acatiste strânse
prin praful tălpilor din fum,
infloresc meri în albul de ofrandă
al mieilor si-ncep povești prin iesle
cu adunați de prin morminte
săpate-n dor buimac de rădăcini,

Minune,
se bat toace singure-n chilii
cai sălbătici se adapă din fântâni
cu margini de obraz,
curg lacrimi din icoane, aud buciume
de slavă răsunând parcă tăcute
in verdele etern din brazi,
dă laptele si mierea-n antipozi
ies pustnici din fantasmă
si corbii parcă-s roz,

Continue reading „Simon JACK: Dansul umbrelor (poeme)” →

Plopii

 

au răgușit plopii din ramuri avare
sunt strigăte-n puf ce dor
zările-n soare,

lumini fortărețe
prin claie de vânt, se storc în binețe
copitelor umbre și cai de pământ
arcuiesc fuga olarului-gâde,

 

plopii vuiesc în scoarță armura
ce-ncinge un timp la margini de lume,
în aerul nopții o zi se-nfășoară
prin frunzele lor,

ermetic le stau prin rânduri povară
mă frâng întregit, anotimp de secară
pe câmpu-nflorit cu umbrele care
nasc între plopi,
vandale ofrande cu fumul necopt! …

 

Legată la ochi

 

Mă lepăd odată cu clipa din ornice
vizionare, nu mă numără
nimic,
străbat în straiul tălpii câmpii de găuri
negre, mai rămâi un pic
îi spun genunchiului de zgură,
și-o cumpănă-ntre ape se face-un
roi de frici,

tu bunăoară, când stai amiezilor
drept piatră de hotar,
pe drumul meu înșirui apusuri fără hram
si zori duplicitari,
mă fac o cratimă-ntr-o rană de cleștar
și-mi cânt la pai, toți cucii
dintr-o vară, așa ca-n miez de nopți
cu mine, singurătății să nu-i mai legi
alai,

legată la ochi, doar legată la ochi
mă poți vedea cântând
prin tine,
un cântec fredonat în cerul unei zile
când eu te-am sărutat pe tâmpla unui foc,
ce mistuie un colț din mine
legat de tine, cu umbra unui ocean
pierdut prin arce de iubire!

————————–

Simon JACK

15 aprilie 2019

Mă plouă cu liniști fluide din cer
fereastra visului udă clipește-n obloane
de fier,
nemișcarea e crudă, mansardă umbroasă
in ropotul ploii, asfalt pentru îngeri
cu capul prin nori,

Plouă și-n flori peste șoapte sub vâsc
o gură sub arcă de plug
bea din pământ urgii roditoare ce stau
si se plâng în pietre banale,
in liedul din ploaie, miorițe din stâne
vacante se cântă din fluiere albe,

Duminică-n ploaie,
mă văd larg trecând tunelul odihnei
sub candelă goală,
am și-o umbrelă din sufletul tău clandestin
când îmi umblii solară în rană,
plouă nefrânt între cercuri de vânt
eu si cu mine fredonăm pentru sine
curgând, peste amfore strâmbe
un descânt citadin…

————————–

Simon JACK

14 aprilie 2019

Îngândurări

 

îngândurările mele sunt oglinzi paralele
ce se privesc cu ochii vitralilor mate,
peste ochii aceștia stau corbi albi
de nepăsare iernată în glugile
cerurilor ce s-au înecat
in sindrofii astrale,

hipnoză

pe patul de odihnă-n levitare inversă
își duc somnul saltimbanci
deghizați în temniceri,
sunt podeaua zăbrelelor fugii cu două
lacăte prinse la picior,
o îngândurare încă și mai mare
se face tavan deasupra unui colț fără
chenare,

și toți păianjenii din sufletul meu
pornesc în pelerinaj pe drumul din piatră
ce-mi arcuiește o coastă străină
ascunsă de-o mare strigare,
totul e pânză, totu-i fitil de-ngenuncheare
pe prăfuirea unui rug ce arde încă
mocnit, în hemostaze de lemn,
mirosind a carii de-ntrebare.

 

Sinusoidă

 

Oricât aș închina mâna stângă
la mâna dreaptă,
mâna dreaptă la cea stângă
aceeași aripă acelorași umeri înclinați
în raport cu talpa de sub umbra
pendulului uitat prin nepăsarea
gestului,
si un gând are o amiază
o seară are ochiul lui disperat închis
sub geană,
dimineața are rostul ei, îmbăierea aripei
în laptele prins al luminii
când umerii sunt de fapt doi gemeni
cu identități false,

fețele noastre,
a mea în stânga, a ta în dreapta
(sau poate invers! …)
același lut amestecat în țărână cu oase
de vânt,
măști înaintea infinitului ce în raport
cu inima noastră e o sinusoidă
rotundă la capete, pătrată în rând
cu umbra lui Dumnezeu
stând între unghiuri de ape!

————————–

Simon JACK

13 aprilie 2019