Olimpia MUREȘAN: Povestiri din Țara Codrului

PINTEA

Grigore Viteazul-faimosul haiduc

„Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!”

Multe sunt legendele și multe s-au povestit despre Pintea cel Viteaz-haiducul maramureșean refugiat în munți pentru a face dreptate celor asupriți.

Se zice pe la noi pe la Remeți pe Someș-comuna Mireșul Mare Maramureș:

-Hai la Fântâna Pintii!

-Hai la cules de ciuperci pe Dealu Pintii!

-Hai după piatră de construcție de pe Pârâul Pintii!

Iată încă o legendă care merită amintită!

Povesteau bunicii și străbunicii Mariei lui Todoruț întâmplarea din pădure la care această a fost părtașă. Pe atunci nu era televizor, se mândreau oamenii locului povestind întâmplări adevărate din trecutul localității, cu faptul că și pe acolo l-au purtat pașii pe acel viteaz Pintea care și-a lăsat amprenta asupra denumirii dealului, al pârâului și a fântânii.

Poveștile au circulat din gură în gură, mai ales în timpul șezătorilor unde se torcea din fuiorul de cânepă pentru a confecționa hainele de care aveau nevoie familiile. Astfel s-a conturat înc-o poveste despre viteaz și ascunzătorile lui.

Într-o zi Maria lui Todoruț pleacă-n pădure după phtitoi (ciuperci). Însetată fiind și obosită se oprește la o fântână de izvor să-și potolească setea. Uimită și speriată în același timp că mai vede pe cineva în pădure la o fântână-se apropie și-l întreabă:

-Cred că nu ești de pe la noi, ce vânt te aduce pe aici? Sper că nu ești vreun om rău?

Pintea i-a răspuns:

Nu sunt om rău pentru oameni buni, dar sunt om rău pentru oameni răi!

Zise Maria:

Am mai „auzât” eu de-un om care stătea ascuns prin păduri, cred că nu-i hi(fi)dumneata Pintea?

Ba, ai gâcit(ghicit), chiar eu sunt, Pintea cel vestit de care ai auzât. Da, ce-ai auzât de mine?

Am auzât că vor să te prindă și să te pedepsească pentru faptele tale. Dar, acei oameni răi nu cred că s-au gândit să caute pe aici, printre aceste dealuri și văi. Și-apoi îi mai spuse:

Vino, mai târziu, spre seară și-ți vom da și noi ceva de-ale gurii fără a spune nimănui.

De frică să nu-i facă vreun rău, nefiind sigură de adevărul vorbelor străinului îi promite ajutor în alimente pentru a supraviețui în munți ca să-și îndeplinească planul și să-i salveze de la sărăcie pe amărâții de țărani români.

Întâmplarea se repetă la aceeași fântână și cu alte persoane la alte intervale de timp, erau persoane care umblau prin pădure după lemne de foc.

Vestea a mers prin sat, dar nu la orișicine- numai la oamenii de bună credință, ca să nu fie cineva care să-l pârască la stăpânire cum că el se ascunde în această zonă.

Așa a rămas în amintirea oamenilor din Remeți pe Someș, comuna Mireșul Mare un luptător cu nume Pintea Viteazul-adăpostit de dealuri, stânci, pâraie-locuri minunate și binecuvântate unde a fost ferit de ochiul dușmanului.

Mai târziu a ajuns viteazul nostru în Munții Gutâi, în Maramureșul istoric-unde l-au prins și l-au împușcat.

Dealul, fântâna și pârâul întâlnirilor cu Pintea îi poartă și astăzi numele în semn de recunoștință pentru faptele bune pe care le-a făcut acest luptător în favoarea țăranilor săraci din acele locuri.

Faptul că aceste denumiri s-au păstrat în memoria colectivă a locului-arată că acest haiduc, luptător pentru dreptate n-a fost uitat și chiar mai mult, el a fost apreciat de atunci și până-n zilele noastre.

DEMISIA

Abia sosit acasă dis-de dimineață își aruncă treningul pe primul scaun și se lungi pe canapeaua din bucătărie și…dus a fost în lumea viselor. Îl trezi doar vocea Auricăi –soția lui, care-i spuse că e chemat de urgență la șefă.

-De ce mă cheamă? întrebă Vasile-din ce în ce mai nedumerit.

-Pe la doamna Valeria Cinteze mă duc numai atunci când iau salarul lunar. O fi ceva deosebit, ceva ce mintea mea nu poate cuprinde în aceste circumstanțe!

Zis și făcut, se-mbrăcă în grabă și pleacă la centru. Acolo i se înmânează de către contabila de la C.A.P. o foaie în care e specificată demisia lui din funcția de paznic de noapte la sere.

Citind-o, Vasile se-ntreba mereu cum și de ce a ajuns în această situație de neconceput și de neacceptat la prima vedere. Care o fi cauza? Avea două fetițe de crescut; era membru în C.A.P-ul comunei unde lucra terenul agricol comun împreună cu toată familia. Și, când se vedeau patru sau cinci oameni pe tarla, lucrul nu era greu și se termina la timp. Avea și acea parcelă dată-n folosință de C.A.P.-ca să poată și el ține o pasăre sau un porc de Crăciun. Era destul de mulțumit, familie iubitoare, masa era masă, de lucru nu se sfiau, erau harnici și săritori la muncă cu toții din familie, cum se zice erau învățași cu munca și cu dragostea de Dumnezeu, unde e dragoste-n familie și față de muncă toate se rezolvă ușor și bine.

Și-acum stând în fața contabilei, Vasile al nostru făcea fețe-fețe, fiind tare nedumerit.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Povestiri din Țara Codrului” →

Olimpia MUREȘAN: „Amintiri din copilăria cuvintelor” de Iacob Oniga – note de lectură

Cartea „Amintiri din copilăria cuvintelor” scrisă de Iacob Oniga a apărut la editura Eurotip din Baia Mare în anul 2018 cu ocazia centenarului Marii Uniri-1918-2018. Cu această ocazie scriitorul vrea să se redescopere ca identitate pe el însuși- dar și satul românesc de odinioară.

Cu un patriotism desăvârșit chiar din prima pagină autorul ne asigură că-și iubește țara și poporul. Prin anii 60 un copil se reinventează prin amintire, subconștientul autorului Oniga scoate la iveală lumea satului Lăpuș-localitate pe care dorește s-o numească și Românesc-deci „Lăpușul Românesc” în condițiile în care mai există o localitate Târgu Lăpuș. Ca o pictură nostalgică sau ca „Un car cu boi” al lui Grigorescu se înfățișează viața grea a țăranului văzută prin ochii unui copil isteț: o caracteristică a satului din vremea aceea era sărăcia materială, oamenii lucrau la câmp cu animalele pentru arat, semănat etc. Viața omului era strâns legată de cea a animalelor pe care familia din centrul povestirilor(de fapt familia scriitorului) le îngrijește cu mult drag ca pe niște membri de familie.

Legătura omului cu pământul moștenit de la străbuni, cu natura, cu animalele domestice cu vecinii, cu neamurile, cu obiceiurile și datinile satului creează o lume de vis, bună, statornică, e lumea satului lăpușnean din nordul țării; imaginea reală a acestuia va dăinui peste veacuri-deoarece amintirile autentice ale unui autor ca și Oniga sunt de fapt amintirile unei colectivități de oameni și în ultimă instanță ale unui popor român ce-și ducea traiul mai mult la țară- muncind pământul care era unica sursă de existență, de aceea marele Blaga zicea că „veșnicia s-a născut la sat”; acolo ne avem originile, acolo era viața noastră adevărată de români harnici primitori și cu bun simț înnăscut.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Amintiri din copilăria cuvintelor” de Iacob Oniga – note de lectură” →

Olimpia MUREȘAN: Aer de Colibița

MOTTO:

Dacă un singur soare și un singur aer există pentru toți, atunci de ce unii oameni vor cu tot dinadinsul să polueze aerul și apa, poluându-se?

În lipsa aerului omul nu poate supraviețui mai mult de câteva minute. Putem spune că aerul este un dar de la Dumnezeu, este „viață eternă” iar noi trebuie să-i mulțumim pentru acest dar. De câte ori vedem un obiect creat de om ne întrebăm cine este autorul. Când ne uităm la Univers-la apă și aer, n-ar trebui din nou să ne întrebăm cine le-a creat? Oare nu aceeași forță energetică superioară care ne-a creat și pe noi-oamenii? Pentru atei Dumnezeu Creatorul nu există și ei zic că între religie și știință ar fi un zid de netrecut, și că ar fi domenii diferite de studiu. Dar și teologia e tot o știință, o știință din zona celor umaniste, de aceea nu e de mirare dacă în Biblie vor găsi și idei care expun teorii științifice. Se zice că Einstein ar fi afirmat că „știința fără religie e șchioapă și religia fără știință e oarbă.”

Despre aerul pur, curat și ozonat din România voi scrie în cele ce urmează, relatând o întâmplare care m-a impresionat în mod deosebit. Iată împrejurările!

Am hotărât verișorii primari, care am ajuns la o anumită vârstă-având copii și nepoți să ne întâlnim cu toții la Bistrița acolo unde locuia Genu (Eugen); Zis și făcut! Fiecare aducea tot ce avea mai bun pe acasă în vederea organizării unui picnic la o pensiune din zona Colibița unde vom sta două zile. De fapt e o stațiune neoficială, nu are canalizare, apă, gaz; din lacul de acumulare artificial Colibița se aprovizionează orașul Bistrița, e o apă curată de munte, aer foarte bogat în ozon; vilele care primeau oaspeți sezonieri erau particulare.

Cu un„ Doamne, ajută!” am pornit la drum vreo zece persoane spre relaxare și odihnă, unii cu mașina personală, alții cu trenul. Înainte, pe vremea lui Ceaușescu satul Colibița avea statut de stațiune balneoclimaterică, acum, în zilele noastre ca și alte stațiuni se găsește în faza de reconstrucție și revenire la forma precedentă, Pensiunea unde am fost cazați era ca un colț de rai, un loc care te lăsa fără grai; și acest lucru se întâmpla nu numai din cauza naturii mirifice, ci și a originalității acelor sate de munte înconjurate cu un verde intens al arborilor. Locul ca atare îți taie răsuflarea și te gândești imediat cum să faci ca să vizitezi pădurea prin potecile primitoare ale ei pline de ciuperci ce se ascundeau prin frunze și ferigi de pădure.

Lacul Colibița era la un kilometru depărtare, acestuia i se spune„ Austria de România” sau „marea de la munte”, pensiunea noastră se găsea în partea de est a lacului care putea fi zărit doar printr-o a doua deplasare pe care însă n-am făcut-o-fiind fascinați de locul apropiat.

În prima zi de ședere la taifas am vorbit foarte puțin cu gazdele care erau o familie foarte prietenoasă și primitoare; ne-au pus la dispoziție bucătăria unde am pregătit platourile cu ce ne-am adus de acasă, apoi ni s-au dezlegat limbile în depănarea amintirilor de pe vremea când eram mai tineri, mergând spre cameră la odihnă la o oră destul de târzie.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Aer de Colibița” →

Olimpia MUREȘAN: Simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș

La simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș -eveniment de tradiție organizat de administrația locală, în frunte cu primarul Lucian Morar a avut loc și o întâlnire de suflet a scriitorilor din zonă ca în fiecare an.

Întâlnirea de suflet din data de 15 septembrie 2018 de la Ulmeni a avut loc la Centrul de Cultură și Artă din localitate în prezența primarului, a viceprimarului, a managerului localității dna. Gina Călăuz și a scriitorilor din zona Codru și Chioar-prezenți la întâlnire.

Se începe cu intonarea Imnului României de către întreaga asistență, urmat de Imnul lui George Pop de Băsești.

Dna. Gina Călăuz-împreună cu scriitorul Oros Milian prezintă programul artistic ce va urma-program susținut de Corul bisericesc din Ulmeni condus de dna. prof. Geta Cedică -urmat de programul artistic pregătit de Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” coordonat de prof. Botiș Sorina, corul din Chelința condus de prof. Covaciu Maria, cuvântul scriitorilor prezenți, recitări de poezii, prezentări de cărți nou apărute etc.

La intrarea în Centru ne întâmpină o frumoasă expoziție „Fotoetnografică” a lucrărilor de artă fotografică realizate în tabăra de la Ulmeni: în interior apar expozițiile realizate de elevii Liceului Tehnologic din Ulmeni, ale Liceului Teoretic „George Pop de Băsești” din Ulmeni și expoziția „Toamna ruginie” realizată de elevii Școlii Gimnaziale din Chelința. Aceste expoziții sunt vizitate, fotografiate și admirate de câteva sute de vizitatori și invitați.

După cuvântul de bun sosit adresat participanților de către primarul Lucian Morar-începe corul să intoneze cântecul „La Centenar” din care redăm versurile patriotice înălțătoare:

Un murmur ca un jeluit străbate spre noi din pământ
O țară și-un popor unit noi v-am lăsat, dar ce-ați făcut?
Ne mustră bunii ce-au trudit ca visul să și-l împlinească
Și ne-au lăsat pe toți uniți în România dodoloață.
Veniți, români, din lumea întreagă, veniți acum la Centenar
Să facem toți ca să renască unirea-n vechiul ei hotar!
E sfânta noastră datorie, cât încă pe pământ trăim,
Să fim uniți pe-a noastră glie și-un trai mai bun să făurim!

Ne ținem bunii în pământ, din ei ne tragem azi puterea/ Căci tot ce-avem pe lume sfânt: e neamul, țara și durerea./ De vor râvni la țara mea- vrăjmașii să ne cotropească,/ Și din pământ ne vom scula, cinstind chemarea strămoșească/ Veniți români din lumea-întreagă , cu toți la bine și la greu/ Ne cheamă neamul, țara dragă, ne cheamă Bunul Dumnezeu./Căci tot ce e român nu piere, creștini am fost de la-început,/ Din dragoste și din durere, români am fost când ne-am născut/ Români creștini noi ne-am născut!

Aceste versuri de-început au ridicat sentimentul patriotic al participanților la întâlnire la cote maxime de audiență empatică.

Din Cântec despre Bucovina redau versurile: „Cântă cucul bată-l vina de răsună-n Bucovina/ Cântă cucu-ntr-un brăduț de răsună-n Cernăuți/ Bucovină, plai cu flori, unde-ți sunt ai tăi feciori?/ Au fost duși în altă țară, dar se-ntorc la primăvară/ Înapoi când vor veni, tot pe tine te-or iubi/ Munților cu creastă rară, nu lăsați straja să piară/ Dacă piere straja voastră, a pierit și țara noastră! ”

Urmează cântecele Hora mare, Răsunetul Ardealului, din Cântecul refugiatului care are ca solist vocal pe talentatul corist Sandu Suciu redau: „Dac-am plecat Ardealule din tine/ nu-i vina noastră, iarăși vom veni/ N-am fost învinși și nu vom fi nici mâine./ Când ceasul biruinței va sosi./Noi te iubim că tu ai fost al nostru/ Și viața pentru tine ne-am fi dat,/ Dar prin Dictatul rușinos și monstru/ Hortiștii au reușit de te-au furat.”

Același solist Sandu Suciu ne-a încântat cu întonarea cântecului Eminescu-după versurile scrise de Grigore Vieru și muzica Doina și Ion Aldea Teodorovici: „La zidirea soarelui se știe, cerul a muncit o veșnicie,/ Noi, muncind întocmai, ne-an ales cu,/ Ne-am ales cu domnul Eminescu,/Domnul cel de pasăre măiastră/ Domnul cel de nemurirea noastră/ Eminescu, Eminescu.”

Suntem în cuvânt și-n toate floare de latinitate,/ Sub un cer cu stele sudice,/ De avem sau nu dreptate, de avem sau nu dreptate,/Eminescu să ne judece.”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș” →

Olimpia MUREȘAN: Medalion Emil Gavriș

Maestru al muzicii populare românești, interpret român de muzică populară, născut la 28 martie 1915 în localitatea Chelința-Maramureș, era fiul învățătorului Augustin Gavriș de la care învață a mânui vioara. Studiază apoi la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la Cluj urmează Facultatea de Drept și la București își ia doctoratul. Cea mai cunoscută activitate a maestrului a fost cea de solist de muzică populară, culegător de folclor muzical, interpret unic în felul lui, conducător de orchestră și nu în ultimul rând violonist de excepție. A fost muzicolog renumit de talie națională și internațională. Emil Gavriș a reprezentat cu cinste acea ramură a creației tradiționale românești care a fost și este folclorul muzical; cultura populară, înțelepciunea omului din popor reflectată în naivitatea și grația poeziei populare, apoi interpretarea muzicală a acesteia. Astfel „folclorul este o arhivă vie a popoarelor” care a stat la baza culturii noastre naționale moderne. De obicei, un om merge la un spectacol de muzică pentru a se relaxa, pentru a auzi lucruri frumoase, se duce să mai uite de griji și de necazuri. Așa am participat și eu la câteva spectacole de muzică populară la Căminul Cultural din Ulmeni, judeţul Maramureș (azi Centrul de Cultură și Artă), spectacole conduse de dirijorul Emil Gavriș. Eram o copiliță de vreo zece-doisprezece ani când, într-o duminică ne vizitează celebrul cântăreț acasă la Ulmeni, unde tatăl meu era șef de gară și era apropiat de cântăreții de muzică populară pe care atunci îi puteai asculta doar la radio sau în spectacol.
Înainte de programul artistic venise la noi, a servit un „șpriț” cu tatăl meu (era prin ’56, cred) au „pus țara la cale” discutând ce se mai întâmplă prin capitală. După care ne-a invitat pe toată familia la programul artistic. Bineînţeles că am mers cu toții. Copil fiind, mi-au plăcut cuvintele cântecelor care erau șugubețe, lumea zâmbea, era veselă, m-a supărat sonorizarea care pentru sala din Ulmeni și pentru o asemenea orchestră erau prea puternice. Am văzut pentru prima oară un taraf adevărat cu lăutari instrumentiști valoroși – Emil Gavriș însuși fiind un bun violonist și dirijor de orchestră. A fost o personalitate puternică a timpului care a activat alături de alți muzicieni bine cunoscuși în epocă: dirijorul Ionel Budișteanu, Alexandru Grozuță, Maria Lătărețu, Angela Moldovan, Fărămiță Lambru, Romina Puceanu, Gabi Lunca, Ana Pop Corondan etc. Muzica lăutărească de atunci avea ca și modele, exemple de excepție pe Maria Tănase și Ioana Radu. Iar Emil Gavriș era din Chelința-Maramureș și a reprezentat cu cinste zona natală, a Codrului și a Chioarului. Era o muzică cu un puternic caracter popular, inspirată din poezia și gândirea omului simplu din popor. Se știe că Emil Gavriș a cules folclor muzical, l-a prelucrat și apoi l-a interpretat. Dacă ai merge la origini, ai putea constata că această legătură cu trecutul se întinde spre zeci și sute de ani. Exemplific această idee făcând o paralelă între prima poezie de dragoste din literatura română scrisă de Miron Costin cu titlul „Într-o grădină” și cântecul „Mă dusei într-o grădină” cules și interpretat de Emil Gavriș. Iată vechea formă populară: „Într-o grădină / Lâng-o tulpină / Zării o floare / Ca o lumină. / S-o iau se-strică / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o ridică.”
Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Medalion Emil Gavriș” →