Maestru al muzicii populare românești, interpret român de muzică populară, născut la 28 martie 1915 în localitatea Chelința-Maramureș, era fiul învățătorului Augustin Gavriș de la care învață a mânui vioara. Studiază apoi la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la Cluj urmează Facultatea de Drept și la București își ia doctoratul. Cea mai cunoscută activitate a maestrului a fost cea de solist de muzică populară, culegător de folclor muzical, interpret unic în felul lui, conducător de orchestră și nu în ultimul rând violonist de excepție. A fost muzicolog renumit de talie națională și internațională. Emil Gavriș a reprezentat cu cinste acea ramură a creației tradiționale românești care a fost și este folclorul muzical; cultura populară, înțelepciunea omului din popor reflectată în naivitatea și grația poeziei populare, apoi interpretarea muzicală a acesteia. Astfel „folclorul este o arhivă vie a popoarelor” care a stat la baza culturii noastre naționale moderne. De obicei, un om merge la un spectacol de muzică pentru a se relaxa, pentru a auzi lucruri frumoase, se duce să mai uite de griji și de necazuri. Așa am participat și eu la câteva spectacole de muzică populară la Căminul Cultural din Ulmeni, judeţul Maramureș (azi Centrul de Cultură și Artă), spectacole conduse de dirijorul Emil Gavriș. Eram o copiliță de vreo zece-doisprezece ani când, într-o duminică ne vizitează celebrul cântăreț acasă la Ulmeni, unde tatăl meu era șef de gară și era apropiat de cântăreții de muzică populară pe care atunci îi puteai asculta doar la radio sau în spectacol.
Înainte de programul artistic venise la noi, a servit un „șpriț” cu tatăl meu (era prin ’56, cred) au „pus țara la cale” discutând ce se mai întâmplă prin capitală. După care ne-a invitat pe toată familia la programul artistic. Bineînţeles că am mers cu toții. Copil fiind, mi-au plăcut cuvintele cântecelor care erau șugubețe, lumea zâmbea, era veselă, m-a supărat sonorizarea care pentru sala din Ulmeni și pentru o asemenea orchestră erau prea puternice. Am văzut pentru prima oară un taraf adevărat cu lăutari instrumentiști valoroși – Emil Gavriș însuși fiind un bun violonist și dirijor de orchestră. A fost o personalitate puternică a timpului care a activat alături de alți muzicieni bine cunoscuși în epocă: dirijorul Ionel Budișteanu, Alexandru Grozuță, Maria Lătărețu, Angela Moldovan, Fărămiță Lambru, Romina Puceanu, Gabi Lunca, Ana Pop Corondan etc. Muzica lăutărească de atunci avea ca și modele, exemple de excepție pe Maria Tănase și Ioana Radu. Iar Emil Gavriș era din Chelința-Maramureș și a reprezentat cu cinste zona natală, a Codrului și a Chioarului. Era o muzică cu un puternic caracter popular, inspirată din poezia și gândirea omului simplu din popor. Se știe că Emil Gavriș a cules folclor muzical, l-a prelucrat și apoi l-a interpretat. Dacă ai merge la origini, ai putea constata că această legătură cu trecutul se întinde spre zeci și sute de ani. Exemplific această idee făcând o paralelă între prima poezie de dragoste din literatura română scrisă de Miron Costin cu titlul „Într-o grădină” și cântecul „Mă dusei într-o grădină” cules și interpretat de Emil Gavriș. Iată vechea formă populară: „Într-o grădină / Lâng-o tulpină / Zării o floare / Ca o lumină. / S-o iau se-strică / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o ridică.”
Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Medalion Emil Gavriș”