Nicu GAVRILOVICI: Doamne, nu ți-s îngerii destui?

Doamne, nu ți-s îngerii destui?

Doamne, nu ți-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne lași mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ți, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e șipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem frați de mult
Și purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm privește înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e rușine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu și–ai să ne chemi acasă…
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă…
Ori nici îngerii nu ți-s destui?…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

12 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de pleoape…(Poeme)

Dăruie-mi aripa

Dăruie-mi aripa
să oprim risipa
viselor căzute în noroi,

unul lângă altul
explorând înaltul
vom spăla păcatele din noi.

Numai împreună
vom lua arvună
stolurilor albe de dorințe

și vom crește-n glastra
inimii, albastra,
crinii așteptatei biruințe.

Dăruie-mi aripa…
Răstigni-vom clipa
pe o arsă amforă de lut,

unul lângă altul
dăltuind bazaltul
nemuririi noastre în sărut.

Numai împreună
rătăciți pe lună
vom căuta neizvorâte ape

și vom crește-n glastra
inimii, sihastra
floare a iubirii de aproape…

Jelind, unul asupra celuilalt

Să ne aplecãm unul asupra celuilalt
jelind
nenăscutele vise…
Scrise
într-o carte cu aurite peceți
vor înflori poate
în alte vieți;
acum,
sicrie înșirate la margine de drum
și de viață,
învăluite în a temerii ceață
așteaptă cuminți înhumarea…

Aprinde te rog lumânarea
apoi,
funebru colind,
să ne aplecăm unul asupra celuilalt,
jelind…

Dincolo de pleoape, Dumnezeu

Dincolo
de geamandura pleoapelor tale,
chimvale
de ascunse chemări,
depărtări
primindu-mă cu brațele deschise,
labirinturi
de șoapte și vise
în care
rătăcesc căutând propriul început…
Arșiță și lut
înflorit în amfore pictate
cu al chipului tău curcubeu… Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de pleoape…(Poeme)” →

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Culegătorul de zâmbete

Sufletul meu a obosit
să steie cu mâna întinsă cerșind
moneda de argint a unui zâmbet.
Nefolositoare,
si-a donat brațele, crescându-i aripi.
Acum,
în fiecare seară împreună cu îngerii
aprinde felinarele stelelor…

Din când în când, Dumnezeu
îi zâmbește binevoitor
din Carul Mare!

Și ei și noi

Și ei și noi
eram mult prea obosiți
pentru a mai ține armele
strânse în mâini.
Si ei și noi
eram mult prea lași
pentru a ataca la baionetă,
mult prea flămânzi pentru a ceda
palma aceea de pământ
încă înverzită,
dar și mult prea fricoși
pentru a deceda de bună voie… În plus
ne muriseră toți brancardierii,
nu mai avea cine
să ne transporte
la morga companiei…
Stăteam așa
unii în fața altora
cerându-ne câte o țigară
pe care o aprindeam la lumina licuricilor, singurii care mai făceau de gardă
lângă armele împrăștiate în iarbă.
Din când în când doar,
în nădușeala zilei,
din țevile încintate de soare
țâșneau lăcuste
pe care aidoma lui Ioan
cel din pustiul Iudeii
și ei si noi
le înfulecam nemestecate
așteptând un nou armistițiu. Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri” →

Nicu GAVRILOVICI: Rază în ceață

Rază în ceață

Ce ești viață…și de unde,
rotunde
se rostogolesc clipele, minutele, orele,
nemărginirii purtând horele?
Ce ești viață…
Subțire, de ață
fir?
Între maternitate și cimitir,
între leagăn si nedoritul sicriu,
aș vrea să știu
cine te desfășoară de pe al timpului fuior…
cât ești împlinire și cât esti dor
după un ,,altceva” niciodată atins?
Îmi este creștetul nins
de trecerea ta atât de grăbită;
te doream în brațe iubită
dar tu, inconstantă,
mi-ai fost doar sporadic amantă…

O rază de soare în ceață…
aceasta ești, viață?

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

7 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Naște-m-aș…

Naște-m-aș…

Doar un fluture de-aș fi
în căușul palmei tale,
naște-m-aș si aș muri,
aș urî și aș iubi,
versuri mii aș dăltui
pe sepale.

Vultur de aș fi, în zbor
te-aș purta pe-a mea aripă
până dincolo de nor,
să auzi de îngeri cor,
să te-nrourezi cu dor
într-o clipă.

Dar iubito, sunt un om
nici mai mult nici mai puțin, deci
voi rămâne veșnic grom
hotărât să fac pogrom
între sticlele cu rom
puse-n beci.

Tu mireasă, eu preot,
încuiați în vechea turlă,
timpului urzind complot
ne vom vinde pe un zlot
conștiința, care tot
timpul urlă…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

5 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Cântecul de sirenă al morții

Cântecul de sirenă al morții

Viața de fapt
este cântecul de sirenă al morții
ademenindu-ne spre veșnicie,
este raza de lună
încremenită pe stâlpul porții,
ciorchinele din vie
care zilnic ne îmbată
cu licoarea scursă din teascul de lut,
o plonjare cu respirația tăiată
în necunoscut,
un drog pe care destinul
ni-l injectează în vene,
în mici porții…

Lampă a lui Diogene,
viața de fapt
este cântecul de sirenă al morții.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

5 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Poem scris în galeră

Din insipidele cuvinte
Voi înălța în mine rug.
Din viața proprie transfug,
Săpând în zori de zi cuvinte
Pe albul crug

Al filei, ce spre ea mă cheamă
Ca un nedezlegat mister…
Sclav al destinului pauper,
Plătind din vis iubirii vamă,
Vâslind spre cer…

Îmi fi-va vâsla dreaptă pana,
Vocale să aștern cuminți…
În versuri semănând iacinți,
Culege-voi odată, mana
Truditei minți.

Iar când va fi să simt aproape
De mine tainicul apus,
Tot ce până atunci n-am spus,
Misivă am să-ți las, sub pleoape,
Și fi-voi dus…

Condamnați

Sânii tăi,
turturele dăltuite în marmura nopții,
ofrande
pe altarul de aramă al toamnei…
Prizonieri ai retinei mele flămânde,
suspinând
pe tipsiile palmelor
întinse a rugă târzie,
așteptând înfiorați
ghilotina
întâiului sărut.

Așteptată de-o viață

Nici nu am observat
când a trecut în fugă, pe lângă mine,
fericirea.
Era deghizată în vânzător ambulant
de ziare.
-,,Ultima oră! Cade guvernul!…”
striga fluturând petalele de celuloză
mirosind a plumb cald.
Obosit,
pe bordura speranței aștept să revină…
În buzunarul stâng, mototolită,
strâng în pumn bancnota de un leu,
prețul privirii în ochi
a așteptatei,
de-o viață,
fericiri. Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Nicu GAVRILOVICI: Cărare spre Eden

Mi-am prefăcut brațele în maluri, iar tu, mare ai devenit.

Strângându-te la piept trăiam sentimentul că respirația îți era maree mereu crescândă. Dorințele, repetate talazuri, se preschimbau în îmbrățișări. De fapt se petrecea ceva inexplicabil; simțeam că trupul tău, vârtej încrâncenat de lut încerca să mă înghită, iar mintea, stâncă impenetrabilă se opunea.

Ți-am sărutat pleoapele, aprinzând lumina. Simțeam cum sub epiderma înrourată vâlvătaia pasiunii se întețea. Era chestie de timp să răbufnești…

Ți-am agățat la urechi cercei de șoapte iar gâtul ți l-am înnobilat cu un colier de săruturi fierbinți. Involuntar, brațele tale, aidoma unor gâturi de lebădă s-au arcuit chemându-mă. Unghiile îmi străpungeau umerii înflorindu-i.

Durerea îmi făcea bine… Mă umaniza, îmblânzind fiara cuibărită în sufletul meu, care te vânase zile, luni, ani… Acum savuram victoria!

Savuram? De fapt sufeream împreună cu tine; mă sinucideam lent, cu fiecare zvârcolire renăscând în tine. Fiecare unduire a ta ducea cu sine o parte din nisipul sufletului meu, făurind pe crucea iubirii clepsidre înăuntrul cărora claustram îngeri.

Din când în cânt, pe promontoriul pleoapei se rostogolea o lacrimă argintie. O desalinizam și ți-o picuram între petalele rubinii ale buzelor. O primeai zâmbind șăgalnic apoi mă răsplăteai cu valuri de șoapte. Mă las purtat ca o bucată de catarg plutind spre infinit.

Câte un pescăruș se odihnește pe mine preț câteva secunde țipând sălbatic. Este tinerețea care mă cheamă pe insula pustie a speranței.

Doar noi doi…

Tu, mare fremătândă în încorsetarea brațelor mele, eu mal purtându-te în căușul sufletului, presărat cu urmele pașilor tăi în care dorm cuminți perle…

Mai fură-mă iubito… mai zămislește înăuntrul tău corăbii cu vele de vise… Ninge-mă cu acordurile valurilor tale adormindu-mă.

Poate nu ești decât cărarea spre căutatul Eden!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

2 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Întâia defrișare a sufletului

Întâia defrișare a sufletului

După ce voi defrișa versantul de nord
al sufletului
voi încărca trunchiurile viselor
în trenul amintirilor.
Până și ramurile speranțelor
le voi transforma în rug
arzând sub licărindele stele;
urmele pașilor tăi se vor volatiliza…
Vor rămâne
doar cioatele supurânde ale durerii
pe care vor crește sub ploaia de lacrimi
ciupercile uitării.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

2 august 2018

Nicu GAVRILOVICI: Doruri lirice

Să nu mai plângi

Să nu mai plângi iubito fără mine,
E un motiv ca să mă simt exclus;
În doi orice e mai ușor de dus…
Să plâng cu tine nu îmi e rușine.

Să nu mai plângi iubito, pleoapa udă
Doar eu, cu buza arsă știu s-o șterg,
Suspinul tău îmi este-n piept aisberg,
Iar lacrima e o azimă crudă.

Să nu mai plângi iubito, inundații
Stau să se prăvălească peste noi;
Plâng îngerii în cer din doi în doi
Sătui de temenele și ovații.

Usucă-ți pleoapa caldă și-o înțarcã,
Fi-mi curcubeu, iar eu îți fi-voi arcă.

Ascunsă

Iubito ascunde-te-n noapte,
Mi-e dor de atingeri si zori,
În tine se-ngână viori
Când buzele-ți tremur-a șoapte.

Ascunde-te-n luna albastră
Uitată pe-o creangă de brad;
Iubito, de îngeri răsad,
Mușcată îmi ești la fereastră…

Ascunde-te-o oră în mine
Si trage zăvorul de plumb…
E bolta un lan de porumb
Prin care-ntr-un car vin la tine

Si inima-n hățuri se zbate…
Iubito, ascunde-te-n noapte.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Doruri lirice” →