Canaturi sunt simple coperte,
Arcada-i din cânt fermecat
Fin, pragul cu strofe-i sculptat,
Pictată-i cu vers de sonete.

Prinţesă cu ochii verzii,
Privești versatilă, timidă,
De dragoste, simt, eşti avidă !…
Hai, gustă răsfăţuri târzii !

Portiţa e doar pentru tine,
Din slove făcut-am zăvor,
Te-aşteaptă al tău visător,
Cu-n ceai în amurguri divine.

Poetul e-o magică cheie
Cuvântul e-alint de zefir,
Să bem al iubirii potir !
E patima noastră, femeie !

Poteca ivită din vis,
Pavată-i cu dale de dor,
Comoară ursită şi zbor
Vei fi în floral paradis.

Un înger va fi călăuză,
Cu mii licurici ca alai,
Stăpână vei fi în cel rai.
A mea jumătate și muză.

Portiţa va fi încuiată
Odată cu trecerea ta,
Vei fi pe vecie a mea,
În file cu-amor ferecată.

O carte şarmantă-i iubirea,
Copertele ei suntem noi,
Păşind pe catrene în doi,
În pagini ne-om arde trăirea.

( 19. 07. 2019, Reghin, din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Ochii verzi mirific ard,
Trup de jar sfios mă-mbie…
Poate-i doar o amăgire
Noaptea ludă de smarald.

Peste noi prăvale cerul
Roi de stele, dor vernal,
Peisajul sideral
Îmi amplifică misterul.

Vis păgân, stelele salbă,
Nud, savoare de dulceaţă,
Te îmbie, te răsfaţă,
Să faci dragoste în iarbă.

Te privesc uimit, viril…
Vrei şi tu ! Nu-mi vine-a crede !…
Paradisul lin purcede,
Ne învăluie tiptil.

Ne dezmiardă-n puf de nori ,
Cu alinturi de lumină,
Decorând a vieţii tihnă
Cu ai dragostei fiori.

Obosiţi, flămânzi şi goi,
În amurgul dimineţii,
Nu vom da voie tristeţii,
Să pătrundă între noi.

Dulce-a nopţii feerie,
Cu miros de iarbă-ncinsă,
Va rămâne neatinsă,
Doar a noastră, pe vecie.

Te-am iubit atât de mult…
Amintiri zâmbesc cu şagă…
Îmi va fi de-a pururi dragă,
Vara noastră de demult.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Fete mândre în ii hăulesc dor pe câmpuri,
Diademe pe creștet, flori gălbui la zenit,
Lin, sub pernă îşi pun seara visul şi cântul,
Sacrosanta iubire, ipotetic ursit.

Culmi de dealuri celeste, focuri ard lucitoare,
Tainic sunet de bucium în mirifice zori,
Duhul Sfânt se coboară mângâind zbor şi zare,
Omul-lut, dans, candoare în corola de flori.

Coroniţe-mpletite se aruncă pe case,
Sub suflare de vifor Sânzienele cad,
A vieţii cunună pare grea, mă apasă…
Este ţigla prea udă sub verzi lacrimi de jad.

Larg, se tânguie clopote-n vechea biserică,
Surâd vag Sânziene creionate pe cer,
E-o icoană a mamei lăcrimând ostenită,
De demult poposită pe prag rece, de ger.

Blând, bunicii-mi zâmbesc pe poteci efemere,
Amintiri, în amurg, răscolesc dor şi ard,
Umbre vagi îmi îndrumă ale vieţii himere,
Pas ursit către mâine, alb, curat, fără fard.

Jos, în sat, pregătite-s în corliţe seceri,
Spic în pârg prisoseşte, lud ţăranu-i avid…
Eu pecetea nefiinţei n-o doresc, n-oi ierta-o,
Mi-a lăsat pomenirea, ipoteticul vid.

Plâng duios Sânziene, îngeresc le e trupul,
Pe la streşini de case sau pe pajişti de dor,
Eu păşesc mai departe, sărut tainic o cruce,
Magic, viaţa devine rug de flori, sfânt decor.

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Foto: sursă internet

Păşesc pe vechea ulicioară
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.

Turla bisericii-n depărtare,
Presară-n cuget har ceresc,
Dascălii mei din vechea scoală
Cu paşii de slove mă-nsoţesc.

Chiot de fete, jos în luncă,
Sub ” Bursucău ” , pe ” Hora” – n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple,
Săruturi dragi de păpădii.

Mă cheamă Mureşul prealinul,
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.

Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă,
Cu iz de basm şi busuioc,
Au viscol şi nepoţi în plete,
Aşteaptă veşnici alt soroc.

Îl văd pe tata prin grădină
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu,
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.

Adie iz din alte vremuri,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucruri bătrâneşti în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.

Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Învăţ de meşteşug străvechi.

M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.

La ceas de taină după muncă,
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor melodios de greieri
M-a încânta spre zori de zi.

Cândva, pleca-voi mai departe,
La rându-mi ” detaşat ” şi eu….
Mă-ntorc la vatra părintească
Păşind sfios… Cu Dumnezeu….

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Foto ( Ruşii-Munţi ): Ionel Ilovan

O cheie aparte,
Măiastră şi rară,
O strună ce cântă
Pe orice chitară.

Sub stropii boemi
Cu alint de gutuie,
Vreau cheia ce merge
Sub sân de duduie.

Femeia e-un lacăt
Cu jinduri ascunse,
A sale mici piese
Cu dragoste-s unse.

Femeia e-un lacăt
Cu piesele dense,
Prin tact şi pasiune,
Lin, trebuie drese.

Iar stropii valsează
Preluîndu-mi idee :
” Tu cauţi degeaba,
Ea însăşi e cheia.

Când Eva-i din fire,
Complexă mireasmă,
Un simplu şperaclu ?
E simplă fantasmă.”

Femeia e lacăt
Şi cheie, deodată,
Depinde de meşter
De-i desferecată.

(din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Piesa folk de excepţie ( muzică şi interpretare ) : Florin Trofin
Versuri : Mugurel Puşcaş
Realizare clip: Lucian Dumbravă

Vino mai aproape…
Câmpuri cu maci şi-amintiri
Mângâie clipa…
Timpu-şi răsfrânge aripa.

Vino mai aproape…
Păduri de verde-aburind
Spre dimineaţă
Sărut de rouă-mi răsfaţă.

Vino mai aproape…
Stau licuricii covor…
A mea lumină
Să fii mereu, fără tihnă.

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Nu vin, bade ! De mi-i lua,
Trupurile-or lăcrima,
Ramurile s-or pleca,
Dealul rău s-a clătina,
Nucu-n râpă s-a surpa.

Hai Aniţă, colo-n vie,
Să muşc sâni de iasomie,
Despletită de cosiţă,
Ne-om iubi pe pat de viţă.

Nu vin, bade ! De-oi veni
Lăstarii s-or împleti,
Mustu-n vin s-a primeni,
Iasomia a-nflori,
Cu păcat ne-om libovi.

Hai Aniţă, jos, la râu,
Apele curgă pârâu,
Pe şold tainic, fermecat…
Apoi mă iei de bărbat !

Nu vin, bade ! M-oi uda !
Apele s-or tulbura,
Râul matca şi-a schimba,
Pârâu s-a-nvolbura,
Apoi, bade, mi-i lăsa.

Hai Aniţă, sus, în crâng,
Cu jind aprig să te frâng,
Brâuleţ gol şi fierbinte,
Simţurile să-mi alinte.

Nu vin bade, că m-oi frige !
Dacă-n crâng brâul se-ncinge,
Dor cu dor se va atinge,
Stropi de rouă s-or prelinge,
Setea-ţi aspră se va stinge.

De-i veni, de nu-i veni,
Focul greu s-a ostoi,
Cuc flămând te-a aştepta
Până când te-i îmbuna.

Hai bădiţă, de mă fură,
Te aştept în fân, la şură…
Dealul, via, râul, crângul,
Pot să îşi aştepte rândul.

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Pe braţ cu matricolă, în săli de clasă,
( Uneori nota zece era doar un mit… )
În bănci eram toţi la rău şi la bine,
Contemplând risipirea unui timp fericit.

Timizi și frumoşi, nonșalanţi și flegmatici,
În ziua a şaptea umblam ” nicăieri „,
Fumam pe ascuns, hoinăream pe maidane,
Iar luni ne gândeam doar la ziua de ieri.

Studioşi, învăţam şase zile din şapte,
Consecvenţi în prezent pentr-un blând viitor,
Dascăli buni insuflau sete-avidă de carte,
Pregătind pentru viaţă al şcolarilor zbor.

Efemer este timpul… O clipă-l cuprinde !
La o cană cu vin am uitat să venim,
De o cană cu ceai a trecut poate timpul,
Din stacana de aur amintiri mai sorbim.

Colegă cu tâmpla lipită de şoapte,
Garoafă în vară, dalb bulgăr în ierni,
Scrisori de amor, melodrame în noapte,
Din două codiţe trecutul îl cerni.

Castane fierbinţi ne vindeau negustorii,
La colţuri de stradă pe-al toamnei sonet,
Prin negura vremii pășește trecutul,
Pierzându-se-n zare liceanul brunet.

Mi-e dor de un timp ce mi-a dat nemurire,
O pasăre albă am fost, nepătat,
Departe de drame, de ura din oameni,
Aproape de vise, de cer, de un sfat.

Mi-e dor de o eră ce-i ruptă din mine,
Cu tineri lunatici şi nopţi de mister,
De seri petrecute zăbovind pe-ndelete,
La o cană cu vin pe un petic de cer.

Acum am trecut înspre toamnă eu însumi,
În soba aprinsă se ard amintiri,
Mii de clipe-şi trăiesc bucuria trecută,
Răvăşindu-mi gândirea cu vernale trăiri.

Mi-e dor de colegi, coridoare și clasă,
Mi-e dor de profesor, timp vechi, ideal,
În bănci iarăşi toţi la rău şi la bine,
Savurând melancolici, abur vechi, liceal.

E vremea cireşelor, doamnă !…
Livezi dau în pârg ” clorofil „,
Trăiri reîncing macii-n iarbă,
În veri, cu amor versatil.

Închide-ţi umbrela ! Nu plouă !…
Ţi-e gândul ferit şi ardent,
Aşteaptă atingeri de rouă
Pe trupul cu dor indecent.

Aşează-te lin lângă mine,
Copacu-i umbros, primitor,
Alinturi şi calde suspine
Vom arde-n văratic decor.

Savoare de fruct, purpurie,
În pârg, potolind cu nesaţ
A inimii grea simfonie…
Eu ? Vechi ” cireşar ” prins în laţ.

Ce dulce-amăruie hârjoană,
Sub crengi de un verde boem !…
Duioși, zăbovim sub coroană,
” Citind ” al iubirii poem.

Celeste simţiri, feerie,
Sub cerul albastru, solar,
Doi zei în extaz şi-armonie,
Sorbind din al vieţii nectar.

E vremea cireşelor, doamnă !…
Cu jind le-om gusta sub umbrar,
La ceas târzior şi în taină…
Eu ? Veşnic, al tău… ” Cireşar „.

Se hârjonesc lăstunii în livadă,
Pomii valsează în veşmânt de flori,
Îmi pigmentează pasul prin ogradă,
Corole graţioase, vii culori.

Mi-e dor de buni, de uliţi pietruite,
De pluguri adâncind picior de plai,
De codri verzi… Meleaguri dragi şi sfinte,
Reprimenite în mirific strai.

Sub ” Bursucău ” un vultur dă târcoale
Cu ochi agili în zboru-i maiestuos,
Cu aripi largi se pierde lin în zare,
Vechi paznic al vernalului frumos.

Pe pajişti jilave, de dimineaţă,
Îl văd pe George, cocostârcul jun,
Prin treistii, către Mureş, jos în ceaţă,
Pasc mieluşei frugalul mic-dejun.

Ce zori-de-zi fierbinţi, pline de viaţă…
Ce forfotă la cântec de cocoşi !
Bat clopote, în rugi de dimineaţă,
Un gând pios se-nalţă spre strămoşi.

Dor de sătucul meu de odinioară…
Chiot în lunci, iubiri trecute-n zori,
Poveşti cu tâlc în seri de şezătoare,
Vechi amintiri pe aripi de cocori.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin