Troiţa veche de pe ulicioară
Stă-nfiptă-n veşnicia ei de lut,
Suflete blânde tainic o-nconjoară,
Veghează din celestul absolut.

Dorul de aripi dragi, demult plecate,
Mă răscoleşte nemilos, profund,
Roua pe mirişti, bob cu bob, desparte,
Iarbă gălbuie, cândva-n verde-crud.

Iremediabil, anii din clepsidră
Se scurg constant cu-al trecerii vălug,
Nu se întorc, în a tăcerii hidră
Se arde clipa pe al vremii rug.

Suntem doar frunze pe poteca vieţii,
E drumul providenţă, dar abstrus,
Clorofilăm din zorii dimineţii,
Spre a cădea-n autumnal apus.

Hai să zâmbim ! Florar nu e departe !
Vom înfrunzi-n vernale feerii,
Păşi-vom luzi în viaţă, dinspre moarte,
Uitând de ale toamnei elegii.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

27 octombrie 2019

Nu întreba de ce e clipa grea…
Tu eşti acolo, eu aici, râvnind !
Autumnala vrajă, draga mea,
Uneşte două inimi dogorind.

Nu întreba de ce cad frunze-n noi…
Este normal ! Se uscă pe alei !
Peste covor de rouă înspre zori,
Vom savura arome vechi de tei.

Te-oi răsfăţa prelung… Ne vom iubi !
Ai must la sân şi pântec arămiu,
Plete roşcate, ochii verzi, zglobii,
Toate îndeamnă la amor târziu.

Femeia mea vei fi apoi, pe veci…
Nu întreba, de ce ! Aşa vrea El !
Mângâietor, pe noile poteci,
În stihuri te-a-mbrăca un menestrel.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Mi-e clipa cocori, flori, iubire,
De ploi sunt ferit, zbor pe nori,
În toamna cu-a ei desfrunzire,
Vin vechi elegii înspre zori.

Se sting în oraş felinare…
Zâmbesc de e soare sau nu !
Încerc să aduc alinare
În jur, deşi-s vremuri tabu.

Narghilă mi-aprind către seară,
Bătrâni beduini mă-nsoţesc,
O fata morgana de ceară,
Mi-e oază-n aridul deşert.

Visez cum ar fi şi ce nu e,
Fantasme umbresc seri pustii,
Ridic din himere statuie…
Tu ştii ! Eşti departe ! Nu-mi vii !

Mă rog la icoane blajine,
Iar El îmi şopteşte preablând,
E bine… Iubeşte, străine !
Ţi-e timpul prea scurt şi plăpând.

Tu ? Treci mai departe prin toamnă,
Ai totul sau poate nimic…
Opreşte puţin, dulce doamnă,
Iubind… Zăboveşte un pic !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Simt, uneori, că eşti aşa departe…
Mă amăgesc și mă răsfăț că-mi eşti
Suflet-pereche, dulce jumătate,
Iubindu-ne în raiuri pământești.

Din orizonturi vagi, autumnale,
Revii, suav, pe vechile poteci,
La mine-n gând e iarăși sărbătoare,
Dar tu sosești ca mai apoi să pleci.

Simt, uneori, că frunzele în toamnă,
N-au fost nicicând văratice-n livezi,
Un veșnic arămiu, iubită doamnă,
Plutește trist, mereu, în ochii-ţi verzi.

Patima-i grea, anevoios e drumul,
În inimi arde viu un foc ceresc…
Văpaia e iubire ! Însă fumul ?
Himeră gri în freamătul lumesc.

Să nu lăsăm ca clipele perene,
Se plece-n van, întrebătoare-n noi,
Prin elegia vremii ce își cerne,
Păreri de rău spre timpuri de apoi.

Pe melopeea toamnei, fascinantă,
Valsăm dual, împătimiţi sau tern,
Iubirea absolută ne așteaptă
Într-un perpetuum mobile… Etern.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

15 octombrie 2019

 

În dimineţi cu arămii covoare,
Cu dor de verde-n reavăn aşternut,
Buze de fragă, tandre, cu savoare,
Pecetluiască-mi gura cu-n sărut.

Nu aştepta a norilor reci lacrimi,
Nu aştepta gri brume pe alei,
Trup nud să îmi aline grele patimi,
Cu must în sâni, la pântec flori de tei.

Te-am îmbrăcat în vers, iubită doamnă,
Din luna lui Florar spre vremi de nea,
Ţi-am pus pe creştet diademe-n toamnă,
Podoabe de cuvânt din rima mea.

Nu-ntârzia prea mult, cad frunze-n salbe,
Greierii tac sub burniţe sau ploi,
Clepsidra curge fad spre timpuri albe,
Stropii la streșini deveni-vor sloi.

Alungă-mi toamna inimii, femeie,
Să fim ca două veri în trup și-n gând,
Iubirea noastră, caldă melopee,
Flacără vie-n felinar arzând.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Vrăjit, din mantia de brumă,
Am resădit planta măiastră,
Să vegeteze-n nouă humă,
La cald, în a iubirii glastră.

Trandafiraşul mic și magic,
A înflorit neîncetat,
Corola lui, profund și tainic,
Prin colorit m-a fermecat.

Apoi căzut-au lin petale…
Floarea în elegiac veșmânt,
S-a-ndepărtat tristuţ în zare,
Plutind pe-adieri de vânt.

Te-aştept cu dor, draga mea veche,
În suflet să-ţi aduc alin,
Să-mi fii a inimii pereche,
Să-ţi fie bine și senin.

Săruturi lude, delicate,
Să-ndepărteze colbul gri,
Din ochii verzi, lacrimi uscate,
Când vei veni din sihăstrii.

Ai pribegit nevrând prin lume,
Pe căi de gheaţă, în neant,
Nisipul în clepsidră curge
Inevitabil şi constant.

Oprește-te pe veci la mine,
În sufletu-ţi prea desuet,
De multişor, ştii foarte bine,
Sălăşluieşte un poet.

Poeme sacre sau profane,
Catrene dulci, stih fermecat,
Păşesc în visuri diafane,
Călcând uşor şi delicat.

Pe cer o pasăre măiastră,
Veghează zborul spre sublim,
E semn de aripă cerească,
Dualul rai… Să ne iubim !

E Lună Nouă, iarăși toamnă,
Toate-s la fel, așa cum ştii…
Reînflorește roza, doamnă !
Mai am un singur dor… Să-mi vii !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Decor autumnal, vag-ruginiu,
Bizare constelaţii zboară-n noapte,
Burgul suspină tainic şi pustiu,
Împărăţind dorinţe, taine, şoapte.

Văd vârfuri ce străpung dor abisal,
Sus, la ” Pădure „, se sărută fagii,
Mă bântuie peren un vis vernal,
Cu ochii verzi, cu buze dulci ca fragii.

Se-mperechează frunze pe alei,
Un ultim gest de clorofile-amoruri,
Cu iz de mentă, must, parfum de tei,
Mă prăbuşesc într-ale mele doruri.

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Octombrie, candid, în geam îmi bate,
Sub potpuriu de toamnă, ireal,
Te mai aştept în cartea vieţii… Parte…

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018  )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Din cupe mari se bea în seară mustul,
Stelele blând se-ntorc în matca lor,
Albinele roiesc înspre adâncuri,
Surd, vechile răceli din oase dor.

Se pierd la orizont aripi celeste,
Decoruri arămii pe ram și-alei…
Păsări de foc cu triluri vii, măiestre,
Vor reveni la semn de ghiocei.

Roua se-aşează tainic peste mirişti,
Un greier mic se roagă de mălai,
La mine-n suflet duduie iar soba….
Veniţi, voi greieri mici şi fără trai !

Viori își tânguiesc în asfinţituri,
Romanţe gri pe străzile pustii,
Văratice iubiri se pierd în noapte,
Se vor întoarce castanii, spre zi.

Trec crizanteme dulci peste limanuri,
Al inimilor delicat pastel,
Se primenește-n ruginiul toamnei…
Lin, versul se prelinge din penel.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Din zori de ziuă supărat e cerul,
Împovărându-mi inima şi gândul,
Mă simt bătrân şi coroziv ca fierul,
Stă voioșia, aşteptându-şi rândul.

E prima brumă, uit uşor de ploaie,
Pădurea arămie-n strai de nuntă,
Alină ale timpului şuvoaie,
Spre vârsta glacială şi căruntă.

Din elegia toamnei ce înfige
Veștede ace, mohorâte gânduri,
Alean de plumb în suflet se prelinge…
( E cazul să închei aceste rânduri ).

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Ne e iubirea paradis floral,
Vrajă divină, plai atemporal,
E simfonia verilor târzii
În verde-crud pe struna inimii.

 

În primăveri zglobii sau ierni în alb,
Mi-eşti colţişor de suflet, pururi cald,
Te voi înmuguri, ne vom iubi,
În veri, în ale toamnei elegii.

 

Nu-i rost să te abaţi din calea ta,
Iubită eşti cum n-a fost nimenea,
Străine umbre te-or răni pe-alt drum,
Clipele noastre deveni-vor scrum.

 

Alcătuim un delicat tandem,
Un preţios şi tainic diadem,
Viu amalgam de vers, răsfăţ şi dor,
Loc nu-i de gând hain, rătăcitor.

 

De vei pleca spre zările pustii,
Pierzându-te în aspre sihăstrii,
Îţi va fi greu pe recile poteci…
Rămâi, aici, la pieptul meu… Pe veci !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )