SÂNZIENELE
Sânzienele-ncing hora vieţii în noapte,
Porumbei de lumină Evanghelii dospesc,
Amalgam fiinţă-moarte, duhuri, strigăt sau şoapte,
Împletind rai, adâncuri sub Toiagul Ceresc.
Fete mândre în ii hăulesc dor pe câmpuri,
Diademe pe creștet, flori gălbui la zenit,
Lin, sub pernă îşi pun seara visul şi cântul,
Sacrosanta iubire, ipotetic ursit.
Culmi de dealuri celeste, focuri ard lucitoare,
Tainic sunet de bucium în mirifice zori,
Duhul Sfânt se coboară mângâind zbor şi zare,
Omul-lut, dans, candoare în corola de flori.
Coroniţe-mpletite se aruncă pe case,
Sub suflare de vifor Sânzienele cad,
A vieţii cunună pare grea, mă apasă…
Este ţigla prea udă sub verzi lacrimi de jad.
Larg, se tânguie clopote-n vechea biserică,
Surâd vag Sânziene creionate pe cer,
E-o icoană a mamei lăcrimând ostenită,
De demult poposită pe prag rece, de ger.
Blând, bunicii-mi zâmbesc pe poteci efemere,
Amintiri, în amurg, răscolesc dor şi ard,
Umbre vagi îmi îndrumă ale vieţii himere,
Pas ursit către mâine, alb, curat, fără fard.
Jos, în sat, pregătite-s în corliţe seceri,
Spic în pârg prisoseşte, lud ţăranu-i avid…
Eu pecetea nefiinţei n-o doresc, n-oi ierta-o,
Mi-a lăsat pomenirea, ipoteticul vid.
Plâng duios Sânziene, îngeresc le e trupul,
Pe la streşini de case sau pe pajişti de dor,
Eu păşesc mai departe, sărut tainic o cruce,
Magic, viaţa devine rug de flori, sfânt decor.
( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
Foto: sursă internet