Fără ofilirea frunzei,
Cu a soarelui căldură,
Am vorbit și azi cu cerul,
Privind urma-n bătătură:

 

Cu o rază am prmit
Caldul său salut senin.
Cu-alta am vorbit de timpul
Toamnei, anotimp divin.

”Divin”? -Da, divin. De ce?
Pentru că e pur și este
Mai real ca vorba-n van,
Precum fapta din poveste!

Habar n-am, cum ce-a făcut,
De s-a complotat cu solul,
De-a știut să-mi povestească
Multe clipe-n SI-BE MOLUL.

Cu-ale curcubeului nuanțe
A-ndrăznit să se îmbrace.
Sî mă mir că e firesc
Cerul, lumea s-o împace?

Dumnezeu e-n ceruri multe.
Noi, un singur Dumnezeu.
Câte-ar vrea lumea s-asculte,
Cerul va spune mereu:

– Cât ai dat, primești atât;
Cum ai fost, vei fi și-acum;
Ce dorești să fii oricând,
Este drumul vieții-ți, bun.

Nu căta să fii oricând
Ceea ce nu ești nicăieri!
Tu rămâi doar OM și-atunci
Când treci clipe prin plăceri!!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

2 septembrie 2019

Acum, cu iarna vieții-n plete

E-un crin cu chip îmbătrânit.

E-o bătrânețe mai senină,

Copilăroasă, ca și cum,

Copila iar ar vrea să crească,

Să meargă-n raiul ei din drum.

E drumul dinspre Dumnezeu,

Un Dumnezeu care-i rămâne

Același Tată ce, mereu

I-a fost alături: greu și bine.

La fel și noi, printre nepoți,

Vom merge pe-al ei drum mereu:

Poate pe alte drumuri, sorți,

Dar noi, privind-o ca un zeu.

Sub cerul ei, noi suntem stele.

Sub cerul nostru, ea ni-i soare.

Noaptea ni-i luna argintie,

Iarnă și vară, suflul din zare.

Privirea ei ni-i luciul apei,

Izvorul cristalin din munți,

Cu-aceeași vârstă și idealuri

Umane, deși sunt cărunți.

Chipul bunicii nu-are riduri.

Ci ochii cerului senin.

Ca să ne-arate cum citea

Prin legile celui divin.

Chipul bunicii este oglinda

Prin care, noi privim mereu

A ei credință, calea noastră

Din viața-i unde sunt și eu…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

20 august 2019

L-am tot privit, cu sufletul și ochii… În pământ.

-Știi, soare, lasă-mă să simt trăind, căutând

Imboldul de-altădată, desigur, cu sufletul curat,

Așa cum tu, cu multe, multe clipe m-ai tot învățat!

Nu mă-ntreba nimic, nu pune altele la îndoială,

Căci bine sunt acum, așa voi fi, fără vreo socoteală.

Numai să știi, de nourii ți-s grei,

Privește-mi umerii ce-mi par parcă mai grei!

Mai grei de nebunia unora din cer

Ce-au vrut să îi urmez. Mă bucur și mai sper

Că vreau să fiu așa cum numai tu m-ai urmărit:

Statornică, de stâncă. Clar: de neclintit!

De stelele te-or întreba de mine,

Le spune-oricând, oriunde: ”Da, sunt bine.”

Nimic din ce ai vrut să îmi arăți că e un cer

Nu mă atrage cum am crezut. Dar sper

Ca bunul Dumnezeu, de-o vrea cu-a mea credință

Să-ți lumineze calea, cum știu de biruință!

Știi bine, soare, că sunt de neatins,

În ce privește legea din abis necuprins.

Nu mai dori să-mi cauți rănile din suflet,

Știind că stelele-ți mi-au prea greșit și cuget

Că este timpul să-mi văd de-al meu destin,

Așa cum Dumnezeu mi-e singurul divin.

Să îți mai scriu ca-n vremuri? Nu știu dacă mai meriți…

Poate-s needucată. Poate vreau să mă cerți…

Ce mai contează oare, o ceartă-n plus sau minus,

Când tu ai părăsit a noastră lume… Și-ai distrus

Departe și aproape, încrederi juvenile…

Mai dureros, e vorbe de-ncrderi de copile?

Deci, pleacă și te luptă, cerul să-nseninezi,

Să readuci lumina lumii ce-o venerezi!

Nu te-aștepta să plec capul în fața ta!

Știi bine: nu este firea mea.

Când îți dorești odată, de mine să auzi,

Să știi că ochii mei n-au fost vreodată surzi…

De-i vrea să afli și altele de mine…

E suficient atât: sunt bine, dar nu pentru tine!

În calea-ți cu alai de vise vii sau moarte,

Să mergi cu-ncrederea ce-o porți… Poate… Deșarte!

Dar când dorești să știi, măcar să-ți amintești

Că om am vrut să fii, muncește să trăiești!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Te-ntrebi tu, trecător prin cale-mi,

Cum de zâmbesc cu picii-n jur?

Ei sunt a mea-mplinire lină,

A omeniei pe pământ,

Eu sunt al lor scut cu iubire-mi,

Ei sunt eteru-mi, alb veșmânt.

Cum să te mire ce îmi sunt ei,

De le zâmbesc a împlinire,

Dacă sunt viața-mi viitor,

Cu bucurii, de soare pline?

Ce să mai faci ca să mă faci

Să rezâmbesc spre cer senin?

Cu zâmbetul din chipul meu

Zâmbetu-mi floarea-i de pur crin.

Ce am făcut să le zâmbesc,

Din dragostea veșnic mai pură?

I-am învățat stejari să fie,

Sub soare, ploaie ca-n natură.

Ce ai făcut și de ce tac?

Sunt doar un om în simplitate-i,

Care-și urmează drumul viu,

Greu sau ușor, tot mai departe.

Ce nu răspund la alte clipe,

Trecându-mi-le-n arătare?

Eu te ascult, ca cerul marea:

Ca cerul să-nțeleg de soare.

E-atâta de frumos să simtă

Orice ființă cum iubește!

Chiar dacă-i bucurie-n cale,

Ori din tristețe se hrănește.

Cum ți-am mai spus, cum iar repet:

Ce e promis promis să fie!

Decât din compromis să fii,

Mai bine viață-n armonie!

Deci să lăsăm clipă cu clipă.

Să facă timpul ce poftește!

Noi suntem trecători prin lume:

Timpul ne trece cum dorește.

Eu tot mai sper, eu nu renunț:

Timpul ne treacă mai departe.

Dacă sunt oameni de-omenie,

Ei sunt comuni cu-a noastră parte.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

5 iulie 2019

Eu l-am încondeiat cu stele,

Cu cântec viu de păsărele.

Ți-au intonat urări nescrise,

Mereu frumoase, neatinse.

Eu am mai luat cu drag o rază,

S-aduc pădurea ce-ți veghează:

Trepte de curcubeu de vis,

Pe care noi, cum ne e scris,

Le mai suim din când în când,

Veghindu-te, dar pe pământ,

Cu piscuri munți de ciocolată,

Palat cu verde de-altădată,

Să te ating c-un zâmbet mic,

Așa cum știi s-asculți un pic…

Azi, când e ziua ta, pe ducă,

Ai fost în la noi, din nou în luncă.

Cu toți îți mulțumim că ești

Viața pe care-o dăruiești!

Acolo, de pe cerul tău,

Tu soare, de la Dumnezeu

Să ne aduci iertare multă,

Chiar pentru-acei ce nu te-ascultă.

Să mai răsari și pe la noi,

Dar să ne-aduci zile cu ploi,

Pentru pământu-ți veșnic viu…

Sub cerul tău, senin… Pustiu…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

21 iunie 2019

Privește pretutindeni ce senin e cerul,
Cum l-oglindește-n veșnic, ape vii,
Eterna mare, veșnic să te-ndrume,
Mereu rămâi ce-ai fost, le fel mereu să fii!

Ridică-te mai demn prin rugăciune,
Cum Dumnezeu, mereu te-a mângâiat,
Îngenunchind în față, toată viața
Să-ți fie pavăză, tu,îngerul curat!

Să nu privești trecutul nici acuma,
Să nu cutezi să te-ndoiești de el!
Așa cum Dumnezeu a dat un zâmbet
Vieții de primăvară prin blândul ghiocel!

În zilele de vară, tot mai aridă,
Oricâte lacrimi s-ar vărsa-n amurg,
Să nu cutezi să te cobori la poale
De păcătoase iaduri care vor arde-n prund!

Deci, sus prin rugăciune, căci prin fapte,
Cu zâmbet și putere prin credință,
Prietenie, ridica-te și luptă,
S-arăți lui Dumnezeu că poți fi biruință!

Cum din pavajele-i migrene, un diavol,
Din răsputeri a încercat să cotropească,
A reușit cu moartea să se-omoare,
În iad să se întoarcă și să putrezească.

La fel, un suflet sincer, inocent,
Imaculat cu albul iernii de departe
A reușit să scape de infern,
Să-și ducă visul mai departe, mai departe.

Deci, sus, ridică-te și crede,
Că Dumnezeu există pentru cei,
Ce doar, prin fapte arăta-vor
Că ei sunt simplii creștini, precum sunt a săi mei.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

4 iunie 2019

Ca nişte clipe suntem noi,
Prin timpuri stele infinite,
Nu ştim:sclipi-vom în nocturn,
În jurul lunii regândite?

Nimicul stelelor se-adună,
Precum, din clipe, un minut
E-un pas uriaş făcut pe Lună,
Minutele-s de nepierdut…

Cum din nimicuri reapar
Mereu, mereu clipite vii,
Clipitele-n minute stau,
Minutele-n ore târzii…

Şi orele? În alte ore?Şi zilele
Ce trec, cum trec, deşi nu trec;
Doar noi înaintăm în timp:
Cum luni adună ceea ce petrec.

Iar anii noştri, vrem, nu vrem,
Adună multe, multe zile,
În săptămâni, în luni şi luni,
Precum ţârăna printre mile.

Şi ne-ncetat se scurge timpul…
Mereu, mereu, la fel:mereu;
Noi trecem, deşi stăm în spaţii,
Cum, Cronos trece ca un zeu.

…Aşa vor trece vieţi şi vieţi,
Clipă cu clipă-n univers,
Aşa vor trece toate-n van, …
Doar noi lăsăm doruri prin vers…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

4 mai 2019

Ascultă pământul.
Privind infinitul azurului,
Printre petaelele dragostei,
Ascultă doar cântul.

Închide pleoapa!
Privind infinitul,
Ai crede-n adâncuri
Că moartă ţi-i soarta.

Că-i vie în rai,
Departe de lume,
Privind împrejur,
Ai vrea să mai stai.

Un tunet…departe…
Deschide-ţi iar ochii,
Ce van….ce-i cu plopii?
Dar visu-ţi…deşarte?
…
Priveşte doar cerul…
Ascultă-i tăcerea…
Să-mi laşi mângâierea
Cu-alai dalb…eterul!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

20 aprilie 2019

Din ochii tăi, chip de pământ,
Cristale-n ape line curgă
Iar ploaia cerului tău sfânt
Copacii tăi spre tine urcă…..

În curcubeu mă legân iar
Şi iar şi iar, căci îmi doresc
Să-nvie munţii de cleştar
Cu lacrimi vii ce lin păşesc.

Din suflet mi-am trimis planeta
În aer fluturi răspândească,
În văi şi câmpuri înflorească,
Cu flori de-argint împodobească.

Cu inima să te semnezi,
Tu, călător din timpuri noi,
Ori vechi, iar timpu-ţi să-l veghezi
În cartea vieţii, printre foi…
prin vremuri vechi, prin vremuri noi…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

5 aprilie 2019