Anul 2020, deși un an de grele încercări pentru toată lumea, se încheie cu luminițe de sărbătoare, clinchet de clopoței, cu melosul colindelor și miresme de cozonac … parcă la fel ca-n fiecare an. Unii s-au putut relaxa citind destinși „Lumina iubirii” (o poveste romantică la modă și de sezon a romancierului american de succes Jay Asher), în care se regăsește tema, atât de cunoscută și totuși atât de aplicată și azi, cea a efemerității iubirii. Parcă am uitat de postul premergător, sărbătoririi Nașterii Domnului, când fiecare ne-am căutat icoanele pentru reculegere și rugăciune, cu gândul bun la cei dragi, care nu mai sunt printre noi, pe care ni-i dorim odihnindu-se în pace, iertați de Bunul Dumnezeu, undeva … pe cărările eterne ale Raiului.
Definițiile de dicționar sau alte surse la îndemână, ne învață că icoanele reprezintă doar niște imagini „plastice, artistice sau artizanale ale unor ipostaze sau acțiuni ale divinității sau ale unor sfinți sau zeități de rang secundar” (Wikipedia). Dar, viața, prin oamenii care ni se alătură, ne dă lecții mult mai valoroase și mai apropiate de suflet. Așa, căutându-mi mama, acum doar prin în cutia cu poze și alte suveniruri m-am trezit înăbușindu-mă în lacrimi în fața unei coli de hârtie pe care este dactilografiată o poezie primită de la Nașa noastră de cununie, Mariana „poeta”, (cum, cu drăgălășenie adăuga mama, când mai povesteam noi între noi …):
4 generații alături de Mnerie Drăghina („Babo”)
Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ
când te privești tăcut
în oglinda vremii
la vremurile de demult …
Și cei dragi, în jurul mamei
țes din dragoste și dor
chipuri, zâmbete încununate,
parte din destinul lor.
Draga voastră mamă,
pentru voi, este ICOANĂ!
Să-i dea bunul Dumnezeu
Multă sănătate,
zile luminate,
iubiri s-o înconjoare …
Un arbore bine înfipt
cu sevă ca nectarul
este rod al dragostei dintre părinți
de la Dumnezeu, tot Darul.
Iar voi, dragii mei,
iubiți ICOANA VIE
cu pace și armonie
căci Doamne, bine este să ai părinți…
La mulți ani, Mnerie Drăghina („Babo”) !
Semnează: Mariana Gurza, 14 octombrie 2014. Era ziua în care mama împlinea 82 de ani.
***
Mi-aduc aminte că atunci nu am știut să interpretez corect sensul metaforei „ICOANĂ VIE”, fiind chiar tentat să mă-ndoiesc… „Cum ? … Mama mea ICOANĂ VIE ? ”… Mama, după ce și-a citit „cadoul”, a zâmbit discret, fixându-și pentru câteva momente privirea-ntr-un hău …, neînțeles de mine atunci. Acum știu că-n „hăul trecutului” își căuta și ea imaginea mamei, (Mama Mină, plecată mai demult, cea care ne avertiza mereu, cu o suspectă convingere: „Ei, ei ! … I-ți videa voi când n-oi mai fi …”)
Crăciun-ului ăsta i-au lipsit multe. Nu mă refer la libertatea de a hoinări …, ci la altele, mai de-ale casei … De exemplu, cozonacul … n-a mai avut aceiași mireasmă … Altădată farmecul sărbătorilor din casa noastră era îmbogățit de „cozonacul de la Ica”. (Viorica Plevan, căs. Rizac, (9.11.1919, Cupca -16.12.2019, Timișoara). Mama mea, care era mult apreciată pentru bunătățile pe care le gătea, degustând cozonacul, zicea de fiecare dată: „Așa bun n-aș știi să-l fac niciodată.” … Acum un an, la 15 zile după ce Ica „a plecat” cam grăbită la ceruri (16 decembrie), în prima zi a lui 2020, și-a-nălțat sufletul la cer și mama.
Zilele trecute, pe un fond sonor al colindelor – semnele bucuriei Nașterii Domnului, eu mă simțeam mai abătut de gânduri, conștientizând că timpul trăit este cuprins de fapt, între 2 comemorări de suflet. Am recitit poezia Nașei. M-am oprit speriat la ultima strofă: „Iar voi, dragii mei,/iubiți ICOANA VIE/cu pace și armonie/căci Doamne, bine este să ai părinți”… Mda! … Așa este. Am rămas orfani … Dar, cum ? … Ne-au murit ICOANELE ??? … Cele care ne purtau de grijă până … parcă nu așa demult ?… Icoanele noastre vii … ne-au devenit doar ICOANE.
Liniștirea mi-am recăpătat-o zăbovind mai mult asupra cărții „Icoane vii”, primită nu demult în dar, „cu dragoste”, direct de la autoare – Mariana GURZA, distinsa poetă, Redactor-șef și fondator al Revistei creștine de cultură, tradiții și atitudine civică LOGOS&AGAPE, publicație de circulație internațională, cu peste un milion de cititori. Am constatat cu plăcere că excelența recentei apariții editoriale, (Editor Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia), este dată de caracteristica originală de a îmbina așa de bine narațiunea unor evenimente istorice, cu proza și poezia pătrunse de o sensibilitate aparte, conducând cititorul către semnificații de mare profunzime existențială.
Argumentele celor menționate mai sus sunt bazate atât pe evidența manierei particulare de exteriorizare a propriilor trăiri, nebănuit de greu încercate de momentele vieții, cât și de modul de exprimare a nădejdii indiscutabile în iubirea lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, într-una dintre scrieri, menționa că „icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Astfel autoarea asociază imaginile părinților în viață, cu „icoane vii”, datorită minunăției luminii din ochii lor, animați mereu de iubirea dumnezeiască pe care o au față de copiii lor. La fel ca și în cazul icoanelor, prin ochii blânzi și iubitori ai MAMEI din poza-icoană, parcă ne privim față-n-față cu Dumnezeu.
În prima parte a cărții o descoperim pe autoare, din postura de copil „născut într-o casă parohială, aproape de tot ce înseamnă credință și românism”. În acest spațiu a aflat „drumul spre acea lume a cuvintelor sfințite”, căutând mereu să înțeleagă „sfintele taine” dar și a unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici, care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață dorul Bucovinei înlăcrimate”. Prin „puterea cuvântului”, exprimat de autoare cu atâta emoție, alături de dragii părinți îi găsim pe preoții Ioan Țârovan și Adrian Făgețeanu, care au marcat-o adânc spiritual, cu insuflarea unor calități nobile de bun creștin, de patriot, modestie, curățenie sufletească. Povestea de la „Cupca, satul amintirilor” se leagă cu înțeles de o altă carte-document „Vasile Plăvan – un Slavici al Bucovinei”, publicată de Mariana Gurza cu 7 ani în urmă. Continue reading „Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …”
Începând cu titlu și coperta, volumul care poartă semnătura Vasilicăi Grigoraş ,,Simple Adorații: Impresii de călătorii; Haibun-uri”, Editura PIM, Iași, 2020 invită cititorul la un popas agreabil spre lectură, îl captivează de la primele pagini și-l îmbie să tot zăbovească răsfoind pagină cu pagină. Acest lucru ni-l confirmă și poeta, scriitoarea, eseista Florica Pățan: „Citind cartea, avem senzația că Vasilica Grigoraș a urmat îndemnurile din lecturile lui Mark Twain, în sensul de a explora, a visa și a descoperi, rezultatul fiind pe măsura așteptărilor – trăiri emoționale intense, cunoștințe noi integrate în sistemul propriu de cultură și, finalmente, această carte de suflet, cu viziuni largi, generoase, caritabile, despre oameni, lucruri, monumente, ca și cum mintea nu poate să-și întrerupă acea călătorie, iar autoarea ne conduce vizual, cognitiv și afectiv pe traseele deja cunoscute ei, reconstituind, retrăind, continuând într-un fel călătoriile”.
Icoane vii, Editura Mușatinia, 2020
02 de octombrie