Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …

            Anul 2020, deși un an de grele încercări pentru toată lumea, se încheie cu luminițe de sărbătoare, clinchet de clopoței, cu melosul colindelor și miresme de cozonac … parcă la fel ca-n fiecare an. Unii s-au putut relaxa citind destinși „Lumina iubirii” (o poveste romantică la modă și de sezon a romancierului american de succes Jay Asher), în care se regăsește tema, atât de cunoscută și totuși atât de aplicată și azi, cea  a efemerității iubirii. Parcă am uitat de postul premergător, sărbătoririi Nașterii Domnului, când fiecare ne-am căutat icoanele pentru reculegere și rugăciune, cu gândul bun la cei dragi, care nu mai sunt printre noi, pe care ni-i dorim odihnindu-se în pace, iertați de Bunul Dumnezeu, undeva … pe cărările eterne ale Raiului.

            Definițiile de dicționar sau alte surse la îndemână, ne învață că icoanele reprezintă doar niște imagini „plastice, artistice sau artizanale ale unor ipostaze sau acțiuni ale divinității sau ale unor sfinți sau zeități de rang secundar” (Wikipedia). Dar, viața, prin oamenii care ni se alătură, ne dă lecții mult mai valoroase și mai apropiate de suflet. Așa, căutându-mi mama, acum doar prin în cutia cu poze și alte suveniruri m-am trezit înăbușindu-mă în lacrimi în fața unei coli de hârtie pe care este dactilografiată o poezie primită de la Nașa noastră de cununie, Mariana „poeta”, (cum, cu drăgălășenie adăuga mama, când mai povesteam noi între noi …):

 

4 generații alături de Mnerie Drăghina („Babo”)

 

Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ

când te privești tăcut

în oglinda vremii

la vremurile de demult …

 

Și cei dragi, în jurul mamei

țes din dragoste și dor

chipuri, zâmbete încununate,

parte din destinul lor.

 

Draga voastră mamă,

pentru voi, este ICOANĂ!

Să-i dea bunul Dumnezeu

Multă sănătate,

zile luminate,

iubiri s-o înconjoare …

 

Un arbore bine înfipt

cu sevă ca nectarul

este rod al dragostei dintre părinți

de la Dumnezeu, tot Darul.

 

Iar voi, dragii mei,

iubiți ICOANA VIE

cu pace și armonie

căci Doamne, bine este să ai părinți…

            La mulți ani, Mnerie Drăghina („Babo”) !

 

Semnează: Mariana Gurza, 14 octombrie 2014. Era ziua în care mama împlinea 82 de ani.

***

            Mi-aduc aminte că atunci nu am știut să interpretez corect sensul metaforei „ICOANĂ VIE”, fiind chiar tentat să mă-ndoiesc… „Cum ? … Mama mea ICOANĂ VIE ? ”… Mama, după ce și-a citit „cadoul”, a zâmbit discret, fixându-și pentru câteva momente privirea-ntr-un hău …, neînțeles de mine atunci. Acum știu că-n „hăul trecutului” își căuta și ea imaginea mamei, (Mama Mină, plecată mai demult, cea care ne avertiza mereu, cu o suspectă convingere: „Ei, ei ! … I-ți videa voi când n-oi mai fi …”)

            Crăciun-ului ăsta i-au lipsit multe. Nu mă refer la libertatea de a hoinări …,  ci la altele, mai de-ale casei … De exemplu, cozonacul … n-a mai avut aceiași mireasmă … Altădată farmecul sărbătorilor din casa noastră era îmbogățit de „cozonacul de la Ica”. (Viorica Plevan, căs. Rizac, (9.11.1919, Cupca -16.12.2019, Timișoara). Mama mea, care era mult apreciată pentru bunătățile pe care le gătea, degustând cozonacul, zicea de fiecare dată: „Așa bun n-aș știi să-l fac niciodată.” …  Acum un an, la 15 zile după ce Icaa plecat” cam grăbită la ceruri (16 decembrie), în prima zi a lui 2020, și-a-nălțat sufletul la cer și mama.

            Zilele trecute, pe un fond sonor al colindelor – semnele bucuriei Nașterii Domnului, eu mă simțeam mai abătut de gânduri, conștientizând că timpul trăit este cuprins de fapt, între 2 comemorări de suflet. Am recitit poezia Nașei. M-am oprit speriat la ultima strofă: „Iar voi, dragii mei,/iubiți ICOANA VIE/cu pace și armonie/căci Doamne, bine este să ai părinți”… Mda! … Așa este. Am rămas orfani … Dar, cum ? … Ne-au murit ICOANELE ??? … Cele care ne purtau de grijă  până … parcă nu așa demult ?… Icoanele noastre vii ne-au devenit doar ICOANE.

         

            Liniștirea mi-am recăpătat-o zăbovind mai mult asupra cărții „Icoane vii”, primită nu demult în dar, „cu dragoste”, direct de la autoare – Mariana GURZA, distinsa poetă, Redactor-șef și fondator al Revistei creștine de cultură, tradiții și atitudine civică LOGOS&AGAPE, publicație de circulație internațională, cu peste un milion de cititori. Am constatat cu plăcere că excelența recentei apariții editoriale, (Editor Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia), este dată de caracteristica originală de a îmbina așa de bine narațiunea unor evenimente istorice, cu proza și poezia pătrunse de o sensibilitate aparte, conducând cititorul către semnificații de mare profunzime existențială.

            Argumentele celor menționate mai sus sunt bazate atât pe evidența manierei particulare de exteriorizare a propriilor trăiri, nebănuit de greu încercate de momentele vieții, cât și de modul de exprimare a nădejdii indiscutabile în iubirea lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, într-una dintre scrieri, menționa că „icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Astfel autoarea asociază imaginile părinților în viață, cu „icoane vii”, datorită minunăției luminii din ochii lor, animați mereu de iubirea dumnezeiască pe care o au față de copiii lor. La fel ca și în cazul icoanelor, prin ochii blânzi și iubitori ai MAMEI din poza-icoană, parcă ne privim față-n-față cu Dumnezeu.

            În prima parte a cărții o descoperim pe autoare, din postura de copil „născut într-o casă parohială, aproape de tot ce înseamnă credință și românism”. În acest spațiu a aflat „drumul spre acea lume a cuvintelor sfințite”, căutând mereu să înțeleagă „sfintele taine” dar și a unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici, care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață dorul Bucovinei înlăcrimate”. Prin „puterea cuvântului”, exprimat de autoare cu atâta emoție, alături de dragii părinți îi găsim pe preoții Ioan Țârovan și Adrian Făgețeanu, care au marcat-o adânc spiritual, cu insuflarea unor calități nobile de bun creștin, de patriot, modestie, curățenie sufletească. Povestea de la „Cupca, satul amintirilor” se leagă cu înțeles de o altă carte-document „Vasile Plăvan – un Slavici al Bucovinei”, publicată de Mariana Gurza cu 7 ani în urmă. Continue reading „Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …”

Mariana GURZA: Poetul – copilul Luminii

             Motto:

 Omul e o creație desăvârșită ca speță, are tot ce-i trebuie ca să lupte cu dușmanii săi. Are însă un singur dușman, pe care dacă a ajuns să și-l facă, acest dușman devine invincibil: este el însuși”  – Marin Preda

Cu bucurie am primit volumul de versuri ,,Întoarcera fiarei”, autor Ioan Popoiu, editura Pim, Iași, 2020. Recunosc, titlul surprinzător, dar cunoscând profilul autorului cel de teolog și istoric, autorul este un fin observator al vremurilor pe care le parcurgem. Volumul se bucură de o grafică excelentă și este prefațat de o scriitură bine ancorată în spectrul literar actual, semnată de omul de cultură, Liana Nicolae.

Încă de la început, autorul se întreabă: cum poți trăi/într-o lume/transformată/într-un imens deșert/câtă stăruință/câtă răbdare/să poți continua/acolo unde normalitatea/a fost îngropată/să-ncepi o zi/ce te acoperă de tristețe/ca o cenușă/cel mai greu este/să accepți/haosul acesta/organizat și dirijat/oare nu înțelegem/ ce ni se-ntâmplă//așteptăm…/oare ce-așteptăm…?.

Descoperim un poet care dă dovadă de o măestrie stilistică remarcabilă, invitându-ne spre un univers spiritual propriu. Sunt șoaptele unei lumi aflate în divinitate și filozofia înălțimilor, întreaga meditație lirică, ne indică misiunea poetului.

În singurătatea lumii, neînțeles într-o lume dezlănțuită spre rău, se simte dezarmat: ,,nu reușesc să-nțeleg/ce se petrece/cu mine/e un sentiment straniu/inima mea zdrobită .

Poetul Ioan Popoiu, preocupat de agonia lumii, ne avertizează de venirea unei zile a prăbușirilor, vina fiind în noi. Nu este întâmplător titlul, răul bântuie, poetul ne îndeamnă la primenirea sufletelor, Împărăția/ este aproape/luați aminte/la voia lui Dumnezeu//…pentru a merita mila Lui.

Fiorul metafizic prezent în volum, parcă s-a stins/nu mai avem /ce să descoperim/suntem sfârșiți/pe dinăuntru/cutii goale de conserve/ce urmează/sfârșitul/sau un nou început/Quo vadis Domine?!

Profetul, prezent în lirica sa, ca un prieten pe care îl ascultă în singurătate, contemplând la viață și moarte până când se face tăcere în Cer, ultimul dușman/care trebuie învins/va fi moartea/spune apostolul//iar noi trăim/urându-ne viața/și temându-ne în același timp/ de moarte/supremul paradox/ce poate fi mai cumplit/decât aceasta/suntem bolnavi de existență//toată viața noastră/este/un șir de paradoxuri…

O parte din versurile autorului sunt însoțite de citate adecvate. Un zbucium intens, o ardere de tot. Poetul, așteaptă trimisul Luminii/venit să sădească/adevărul/în inima omului/chemarea Mariei/Fecioara/pentru a-mplini/porunca de Sus... Poezia religioasă inundă, a lumină și chemare, ca o speranță pentru ziua de mâine.

Continue reading „Mariana GURZA: Poetul – copilul Luminii”

Mariana GURZA: Proză spuzită de lumina lirismului

       Începând cu titlu și coperta, volumul care poartă semnătura Vasilicăi Grigoraş ,,Simple Adorații: Impresii de călătorii; Haibun-uri”, Editura PIM, Iași, 2020  invită cititorul la un popas agreabil spre lectură, îl captivează de la primele pagini și-l îmbie să tot zăbovească răsfoind pagină cu pagină. Acest lucru ni-l confirmă și poeta, scriitoarea, eseista Florica Pățan: „Citind cartea, avem senzația că Vasilica Grigoraș a urmat îndemnurile din lecturile lui Mark Twain, în sensul de a explora, a visa și a descoperi, rezultatul fiind pe măsura așteptărilor – trăiri emoționale intense, cunoștințe noi integrate în sistemul propriu de cultură și, finalmente, această carte de suflet, cu viziuni largi, generoase, caritabile, despre oameni, lucruri, monumente, ca și cum mintea nu poate să-și întrerupă acea călătorie, iar autoarea ne conduce vizual, cognitiv și afectiv pe traseele deja cunoscute ei, reconstituind, retrăind, continuând într-un fel călătoriile”.

        Cartea de adnotări despre călătorii în timp și în spațiu este o mărturisire a autoarei, venită din ,,tolba inimii”, cu acea gingășie lirică, ca și cum însuși un trimis celest îi îmbracă în haină de sărbătoare cuvântul, ce ne poartă spre anii inocenței, ai mirosului de ,,mamă”, ai dorului de Dumnezeu.

       Proza volumului este ,,presărată cu poeme de inspirație japoneză (haiku-uri) și tristihuri, ceea ce în literatura niponă poartă numele de haibun”. Astfel descrierile de călătorie spuzite, pigmentate cu fragmente, ipostaze poetice dau plusvaloare volumului și îl fac mai captivant.

        Prefațată de trei personalități literare, Florica Pățan, Pr. Marcel Miron și Georgeta Petre, cu o rigurozitate de apreciat, volumul se bucură de o reală încărcătură emoțională a lectorului. „Vasilica Grigoraş ştie să transmită, cu emoţie, adevăruri universal valabile, starea de creştere a fiinţei pe drumul imaginar al înţelegerii spre tărâmul comun, situat în sfera idealului şi sensibilităţii multora dintre noi.” (Ana Urma)

       Vasilica Grigoraș, o scriitoare complexă, abordează diferite genuri și specii literare, ceea ce o situează printre penele ascuțite ale vremii.

       Revenind la volum, autoarea iubitoare de călătorii, mai ales a pelerinajelor, ne-a împărtășit stările și sfințenia locurilor. ,,O călătorie este întotdeauna un album de imagini pe pelicula ochiului şi a minţii, iar o carte despre călătorie este scrisă mai întâi în inimă”.

       Amintiri ce se revarsă tumultos peste ani și ani: ,,val de amintiri –/ foşnetul proaspăt de vânt/ zburdând pe alei. Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Imagini ale unor frânturi de viaţă, amintiri, încă foarte vii de când am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc familia, oamenii și satul în care creşteam. Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA”.

Continue reading „Mariana GURZA: Proză spuzită de lumina lirismului”

Mariana GURZA: La Susenii Bârgăului (poeme)

RUGĂ PENTRU UN PRIETEN

                                                                       (Părintelui Dumitru Pugna, plecat la Domnul)

 

Între naştere şi moarte,

ştii,

anii se adună, mărgele albe,

sau negre,

sau colorate.

Ca pe mătănii,

Dumnezeu mereu îi numără :

jumătate sunt de izbândă

şi de trumf,

jumătate de cumpănă.

Jumătate sunt ai inimii tale,

jumătate ai inimilor altora.

Ai lui Dumnezeu, toţi.

 

 

PRIETENE, NU TE-AM UITAT

 

Prietene, nu te-am uitat!

Eşti aici în inima mea,

precum morţii din grădină.

Aşa cum fac cu cei dragi

îi păzesc de repedele ploi,

de fulgere,

de şubredul ţărm omenesc,

de uitări,

de tăceri…

Să ştii că eu sunt aceeaşi,

mai împovărată cu o trădare…

Undeva,

cineva spune o rugăciune,

când lacrima cade ca un

cuminte bob de mărgăritar.

Păstreaz-o, prietene,

troc pentru mir şi tămâie mirositoare,

ferecate în inima mea.

 

Continue reading „Mariana GURZA: La Susenii Bârgăului (poeme)”

Vasilica GRIGORAȘ: DORUL – sfântă unire, dulce amintire

Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii.

Are să-ți fie și mai dor.” (Tudor Mușatescu)

 

Nu știu dacă există cineva pe pământ căruia să nu-i fie DOR de cineva, de ceva. Să nu-și dorească să reîntâlnească/regăsească o ființă dragă, să petreacă timp de calitate împreună și să se bucure de lucruri/experiențe frumoase. Pentru acest lucru suntem dispuși să străbatem distanțe și să afectăm timp, să acționăm într-un anumit mod pentru a ne potoli dorul. Însă, ne întrebăm, ce putem/ce ar trebui să facem atunci când subiectul dorului intră în categoria pierderi irecuperabile. Dispariția unor ființe dragi, a unor persoane din familie chemate de Domnul pentru a se odihni printre stele este ordinea firească a ființării omului. În acest chip, „însăși moartea ne-a făcut nemuritori”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Ne face nemuritori, în primul rând întru înviere, apoi ne face nemuritori în sufletul celor dragi prin dorul pe care îl poartă. Ne tulburăm, ne mâhnim, ne întristăm, trăim povești cu o bogată încărcătură emoțională, dorind să facem ceea ce se cuvine pentru persoana respectivă în funcție de trăirile noastre, dar și de potențialul de care dispunem pentru că: „De uitat, nu putem chiar dacă am vrea! Uitarea sau memoria nu stau în puterea voinţei noastre.” (Antonie Plămădeală)

În acest sens, admirabilă este inițiativa poetei, scriitoarei, eseistei Mariana Gurza și a soțului său, ing. Vasile Gurza de a dedica o carte părinților lor, intitulată deosebit de inspirat „Icoane vii”, publicată la Roman, Editura Mușatinia, 2020, grafică copertă maestrul Iurie Braşoveanu, ceea ce confirmă ideea conform căreia: „Cărțile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferințele neamului omenesc.” (Bernardin de Saint-Pierre).

Cartea are dedicația: „Cu drag și pioasă amintire, părinților noștri, Viorica, Ioan – Florica, Valentin.” Conținutul cărții este precedat de poemul „Mama mea…”, de Doina RIZAC – Dumbrăvița (sora Marianei) și de un Argument al autoarei.

Pentru împlinirea acestei dorințe, Mariana a ales să se exprime prin cele mai sensibile specii literare – poezia și eseul – care transmit, rezonează și emoționează.

„Timpul nu sta locului. Se scurge precum apa de izvor.”, ne spune autoarea, care în paginile cărții dăltuiește imagini vii despre locurile minunate și persoanele dragi din familie care au plecat dincolo de zare, înflorindu-i DORUL și AMINTIRILE. Un măiestrit tablou de familie ne emoționează: „Într-o seară/ mama a uitat/ afară sacul cu sare/ dimineaţa era o mare sărată./ Tata şi-a lăsat/ coasa pe marginea acestei mări/ şi-a ruginit…/ Primului copil/ născut în seara aceea/ i se argăsise pielea…/ A fost primul semn/ că era timpul să ne rugăm,/ să oprim puţin vremea/ şi s-o culcăm lângă noi/ încălzind-o ca pe/ pruncul părăsit.” „Vremuri crude”

Dialogul autoarei cu părinții este mișcător. „Îndrăznesc să te deranjez din acea lume necunoscută mie, pentru a-ţi transmite dorul meu.” (Scrisoare către tata); „Mi-e dor de tine tată, mi-e tare dor şi/ Doamne, grea este despărţirea// şi tare-aş vrea ca să mă ierţi,/ să fiu cu inima-mpăcată/ că te-odihneşti printre cei drepţi.” (Tată, mi-e dor de tine) Pentru Mariana Gurza, „Puterea rugăciunii este extraordinară!”: „Te rog mamă, iartă-mi durerea/ Te strig, te chem, mă arde tăcerea…// Te vom purta în rugă sfântă/ Mama mea,  cea blândă…” (Rugă) „Un șir de mătănii,/ Unduit lângă candela ce arde/ Îmi duce ruga/ Spre tine, MAMĂ!/ Lacrima prinsă-n șirag/ Mai poartă și acum/ Mirosul tău de bucovineancă,/ De viorea,/ De iubire./ Acum, îmbrăcată în lumină/ Îmi zâmbești din înalturi…” (Un șir de mătănii…)39

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: DORUL – sfântă unire, dulce amintire”

Mariana GURZA: Sacru și iubirea „Lutul[ui] de aur”

,,Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. ” (Geneza 2:7)

 

În peisajul  nostru literar, din ce în ce mai bogat,  în ciuda vremurilor pe care le parcurgem, noi apariții își fac loc, unele remarcabile, altele, sfidând valoarea creației. Nu este cazul poetului Mugurel Pușcaș, care din respect pentru sine, pentru cuvântul scris  și pentru cititori, consecvent și riguros, cunoaște măsura lucrului bine făcut.

Cu prezentul volum de versuri ,,Lutul de aur” autorul își păstrează aceeași linie lirică prezentă în celelalte cărți, dar aș remarca o anumită profunzime. Putem vorbi de o maturizare lirică? Cu siguranță da, având în vedere etapele parcurse cu discreție și seriozitate.

Nu este un răsfățat al criticilor, deși ar merita o atenție sporită, chiar dacă stilul clasic uneori este pus la zid.

,,Poezia  este, în primul rând, ecoul unei sensibilităţi fragede într-un organism psihic superior; sensibilitatea ia act de univers, vibrând; sentimentul şi inteligenţa răspund, organizează‘‘ – nota prin 1926 Garabet Ibrăileanu.

Această ,,organizare” a volumului ,,Lutul de aur” este prezentă în două capitole. Primul capitol intitulat ,,Bobul de nisip, viața e clipa”, cuprinde poezie religioasă, meditativă, existențială. Capitolul doi, ,,Lutul de aur” ni-l înfățișează pe autor îndrăgostit de viață, plin de iubire.

Volumul ,,Lutul de Aur” , un titlu înălțător, ducându-ne cu gândul la condiția noastră umană, la geneză, la cât de minunată este zidirea lui Dumnezeu. Dumnezeu fiind Iubire! Sfântul Grigorie Teologul arată că, atunci când Dumnezeu a dorit să-l zidească pe Adam din ţărână, „Cuvântul…, luând o parte din nou-ziditul pământ, cu nemuritoarele Sale mâini a plăsmuit chipul meu”. ,,Divină lucrare e Omul, / Al Lui edificiu suprem,/ Iar trecerea-i drumul spre stele,/ Al vieţii şi-al morţii tandem”. (Drumuri spre stele)

Iubirea și slava adusă Marele Meşter ocupă un loc aparte în universul poetic al autorului. ,,Te simt, ești iubire…/ A raiului cheie, /Blând cântec de lire, /Ţi-e suflet, femeie. // Ești înger pe creste/ Din lutul de aur,/ Cu pulberi celeste, /Al Marelui Faur”. (Lutul de aur)

Pentru Mugurel Pușcaș, parafrazându-l pe T. Arghezi, scrisul, ca şi dragostea, e poezie.

Călător, ,,în decor cu tandre muze,/ Pe verzi pajiști cu amor”.// Mugurel Pușcaș prețuiește clipa. ,,Păsuiește, Doamne, clipa/ Cu bob mare, de nisip,/ Prins la mijloc de clepsidră…/ Blând, oprește-mă în timp”. (Bobul de nisip)

Continue reading „Mariana GURZA: Sacru și iubirea „Lutul[ui] de aur””

Mariana Gurza – ,,Icoane vii”

Icoane vii, Editura Mușatinia, 2020

Grafica coperta: Iurie Brașoveanu

,,Poeta Mariana Gurza, în volumul ICOANE VII, ne mărturisește că de la ,,mama am moștenit lumina mătăniilor, pentru a ne arăta drumul spre mântuire…O rugătoare pe pământ, acum un înger celest. Dor de voi! Dor de părinți minunați, care vor rămâne mereu în amintirea noastră”.

(Emilia ȚUȚUIANU)

***

Cine sunt, nu ştiu… O frunză în bătaia vântului, o ramură de alun, sau un nuc fraged crescut lângă cel bătrân….

Imaginea nucului din copilărie îl port cu mine, un nuc bătrân, cu multe ramificaţii ascunse ce duceau până în Bucovina…


Seva tainică, transmisă din generaţii, cred binecuvântată, o păstrăm în noi. Altfel cum s-ar explica dorul după acele locuri pline de istorie şi tradiţie?

Avem un pământ bogat, bogat prin sfinţenia celor care au fost, a celor care au rămas.

Şi dacii venerau nucul, un arbore magic, frumos, impunător cu ramuri puternice şi un frunziş verde, sănătos. Considerat rege al tuturor pomilor fructiferi, denumit științific de savantul Carl Lionne ,,Junglans regia”(glans-nuca, regia-regesc), în splendoarea sa este totuşi un arbore singuratic. Un ,,zeu” ce nu acceptă pe alţii în jurul său, îşi iubește teritoriul… Umbra sa răcoreşte sufletele…. Vai de cel ce încearcă să-l schilodească, sau să-i schimbe locul… prin hăţişul de frunze cheamă forţe nevăzute în ajutor…

Şi nucul nostru a fost rănit… nucul fără vârstă, nucul pierdut în negura vremurilor…

Fiecare sânge vărsat pentru binele Neamului Românesc a însemnat ,,locul”, ne-a legat şi pe noi cu o pecete nevăzută. Ne-a insuflat iubirea, iubirea de neam şi de glie.

De la Sfinţii Părinţi ce au vieţuit în aceste locuri am primit ,,marea taină”. De la voievozii ţării, putere, mândrie şi onoare. Pagini de istorie, de tradiţie, un sanctuar al Neamului.

Am devenit dintr-odată mai sensibili, mai vulnerabili în faţa realităţii. Ne doare fiecare ,,copac” tăiat aiurea, ca şi cum alţii ar vrea sa rupă un pergament vechi… Şi mereu ne este dor… Dor de acele locuri sacre ce au făcut istorie… Dor de ai noştri…

Fiecare freamăt, fiecare murmur de izvor, deveniseră semne discrete de la natură spre mine, ,,omul călător”, în această viaţă unduioasă şi surprinzătoare.

Continue reading „Mariana Gurza – ,,Icoane vii””

Mariana GURZA: Maria…

Maria…

                                    (Cu dragoste, nepoatei mele Maria)

 

Ești floarea Iubirii

Ești speranța Lumii

Floare de crin, floare,

Mângâiere și candoare.

 

Zâmbetul tău un curcubeu

Brațele tale aripi de înger

Vocea, apă cristalină,

Ochii tăi, lumină lină…

 

Maria, floare de crin, floare

Ce dulce susură-n cuvânt

Iubirea pentru voi,

Ce se revarsă-n zenit…

 

–––––––––––

Mariana Gurza

17 octombrie 2020

Marin BEȘCUCĂ: ,,Culegătorii de muze…”

02 de octombrie
„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă

314.- 02 de octombrie, a lui 2020

…m-au trezit mai întâi zorii care făceau larma imposibilă, apoi,
până ce ochiul a trecut valea lacrimei,
vaierul Soarelui venea ca o spăimire…
dar cum pe aici nu sunt lupi, am zis… nici nu știu ce
DILIMANDJARO era o flacără-n totu-i!
…uau, Doamne!
cum m-ai adus, dintre ce schimonoseli de coșmar, vai Doamne, cât strâns de
gât, cât înăbuș în suspin, și m-ai scos, Minune mie!, dintre Minunile Tale,
Grijă de care nu mă fac vrednic!,
Doamne,
și uite-mă, adus de Tine, cum numai TU o știi face, să stăm de vorbă!,
amândoi în fapt de dimineață, a lui 02 de octombrie, să stăm de vorbă, hmm
să punem lumea la cale, TU și eu, un biet om, Marin,
robul Tău cel mai păcătos,
uh, ce lacrimă taie în mine…
Doamne – DUMNEZEULE al meu!
dar eu sunt purtat de OARBA CREDINȚĂ,
vie și neobosită, curată și de nepătat, adâncă și de nezdruncinat, adevărată și
de neîndoit, loială și de netăgăduit, stăruitoare și de nestrămutat…
Doamne,
mă primește cu întreagă ființa mea, trup și simțire, la Poalele Tale,
uite-mă genunche, Doamne,
frunte sfâșiată-n sudoare și sărut în suspin să-mi aștern pe Picioarele Tale,
pe țărâna de calcă Tălpile Tale,
cu sfială și-n smerenia copilului Tău,
mă lasă să-i strig lumii că TU Te ești DUMNEZEU,
Tatăl nostru, Cel din Ceruri…
Doamne,
dă-mi gândul cel bun să risipesc în lume Bunătatea și Blândețea Ta,
dă-mi rod faptei, iar cel ce se vine către mine să simtă Mâna Ta,
Cea plină de Har Vindecător, TAUMATURGULE!
Doamne,
lasă-mi Șoapta pe-nțelesul meu,
prin ea să duc mângâiul sufletelor în versul meu, iar prin poemul de mi-l
strădui, mă-ngăduie să-Ți înridic Slava de DUMNEZEU…
Doamne,
iartă-mi mie greșelile mele de neiertat și mă ajută să vindec rănile ce le-am
provocat altora…
Doamne,
ne binecuvântează nouă această Sfântă Vineri, dă-le pace și alinare tuturor
acelora care au nevoie neapărată de Tine,
ne binecuvântează țara mereu și din mereu năpăstuită,
ne binecuvântează Doamne Neamul nostru, Cel Românesc de pe oriunde el
s-ar fi-nrisipit, dă lumii înțelepciunea să-și înțeleagă timpul și să-i treacă
vitregiile ocultei care urmărește dezbinare, sclavie, ură și distrugere…
Doamne, miluiește-ne pe noi cu Mila Ta Cea Mare!
Cinstite Cititorule!
DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!
și, cum spuneam, DILIMANDJARO tot o flacără!
Profesore IC, Mnierule, Magister, Cornel Paiu, Bădie Indricău, tu Mărțișor,
și voi, Frați Răzeși,
azi o cinstim la ceas de naștere pe Mariana GURZA!
La mulți ani!-La mulți ani!-La mulți ani!, toată asistența…
văpaia se înnoda de cer și parcă nămiaz și amurg coborau,
mână-n mână, ferit cumva,
să nu afle miezul din noapte!
că Orologiu…
dar Orologiu chiar era!
și el aprinsese focul de spirit din care scânteia, cine?
Logos&Agape!
pentru cine nu știe,
dar care-ndrăznească spuie că nu știe de Logos și Agape?
aici s-au adunat să spumege dimpreună spirite de prin te miri unde,
poezia găsindu-și cu adevărat tărâmul vieții fără de moarte,
„mioarele metaforei” păscând liber otava veșniciei și sorbind apa vie…
rezemat în toiagul căutător de nestemate,
Păstorul!
de treci codri…
pare că aud Eminul,
și treceam codrii!
să descopăr Păstorul în… Mariana GURZA,
chiar ea un nestemat al versului
cu care a reușit să dea ochiului din ceafă FÂNTÂNA,
că de nu Fântână,
atunci ce, Logos&Agape!?
aici,
vin să spuie!
culegătorii de muze poveștile miruite cu polenul clipei de har,
harul fiind întinderea care să ne cuprindă și chiar ne cuprinde!
pe atâția care cerem nu găzduire Marianei GURZA,
cât… Poarta de Trecere!
nu mai pomenim tărâmurile din moment ce,
sufletele aduc atâta tainic să se dezvăluie lumii
și să se descalece prezentului…
Logos&Agape?
iată strigătul!,
strigăt menit să adune atâtea nume din toate unghiurile diamantului minții,
ispre!
să depună mirabilul care să se merite trecut în…
Dincolo!
nu-i este oricui îndemâna,
dar Păstorul Mariana GURZA a știut unde să bată,
prin simplitate și blândețe,
și nu surlele și trâmbițele care să stâlcească…
aici vatra a fost mereu încinsă,
mirosul de pâine caldă ne-a păstrat în curăție și omniprezență legătura
cu timpul care s-a fost,
de acolo rădăcinile au dus seva ramului!
și mugurele a împrăștiat primăvară peste,
GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
Logos&Agape!
tu, soră și tu, frate de limbă română,
vin să te-adape!
ziceam întru cinstire!
…nu știu alții cum sunt, cum erau, cum răs-erau, sau răs-răs-erau,
dar știu cum vor fi!
atunci, ca să fiu sigur că eu am apucat,
încerc o trecere prin urechile acului să trag un spirit în țesătura de borangic!
ne-am cunoscut…
chiar, cum ne-am cunoscut, Mariana GURZA!?
versul fir-el să firuie timp și spațiu întru plinul sufletului
ca legătură cu DUMNEZEU,
hai, ruga fie și ea pe aproape!
rece la început, habar nu am cu ce am intrat pe câmpul ei,
(doar era mezozoic!)
amalgamul vremii, ca vremile ce se vremuiesc și se lasă ciuntite de oameni,
așa am interceptat că nu prea era loc de mine dat întinderii razei…
toți lumină!
a fost o replică…
apoi am înțeles și m-am lăsat mai pe dimensiune, fie loc și… ăluilalt!
cumva desenele speranței căpătau acuarela norului,
iar eu m-am temut de fulgere și de tunete…
am urnit „idila” poemului și Poemul s-a lăsat în meandrele cerute,
de sus!,
cum spune Mnieru, Profesorul meu de Prețiozități,
valul val, ca valul ia timp și vremi, ia oameni…
și iată,
Mariana GURZA în Letopisețiu’M, întru cinstire!
și cinstim ceasul care ne-a adus omul,
și cinstim omul care ne-a fericit ceasul,
și cinstim departele care se lasă cu greu…
dar apropierea rămâne!
apropierea este,
iar ce este poartă-n noi iz de poveste…
mda, venim cu brațele pline de florile zâmbetului, lăsăm inimile vorbească,
iar unde-i suflet e și loc să ne părtrăm unii întru alții, unii pentru alții,
timpul să nu ne șteargă de încercări,
din UNULne și noi, Mărțișor și Monstrul Leopard aducem La mulți ani!
dar eu, cu mine ce aveai de gând Poetule, eu dau artistul pe lectură…
Cinstire ție, Mariana GURZA, eu sunt Dilimandjaro și mă produc azi cu o
dedicație ție, uite ce Peniță:
CĂDEAU STELELE POSTUME!
…în misterul nopții,
soarele,-n incest,
cu Luna!
au dezlănțuit furtuna…
mii și mii de cataclisme,
cădeau stelele postume,
mai să se rămâie cerul gol,
doar cu ciuturi și nămol!
sfinții mureau pe ogor,
vânători de heruvimi,
râdeau!
bieții filistini,
abia trăgeau câte-o săgeată,
și-apoi…
jarul!
sfârâind de se cutremura pădurea,
de argint,
ori de aramă,
hălci de stele lăcomind…
lupii se-adunau…
de îndată!
un luceafăr,
sub o stâncă,
încă părea că răsuflă,
haita sfârteca și stânca…
uite ce dezlănțui furtuna…!
iarba le știa pe toate!
i se spune rădăcina,
sub pământ e altă lume,
glăsui,
filozofic!
râma…
și nici nu e primul incest!
șarpele…
din bălării!
știa și el,
ce să spun…!?
n-a rupt mărul din Eden?!
astronomi,
cam guralivi,
făceau incestul obelisc,
și nici n-ar fi atâta grabă!
bombănea un înțelept,
în barbă!
câte nu s-au mai văzut,
de-ați vorbi cu DUMNEZEU…
însă nimeni să-L audă,
toți se-ngrămădeau,
să vadă!
soarele îndrăgostit de lună,
ce poveste aiurită!
Polara, din frigida-i măreție,
de parcă lumile-ar sta în iubire
găuri negre de-ar aprinde
printr-un petec de furtună,
și-un cataclism pe secundă,
joc de mistic!
euristic!
în lumină…
mulțumim frumos, onorantă asistență, gând frumos dinspre noi toți
Mariana GURZA!
…Doamne,
Îți mulțumesc pentru că mi Te ești!
Îți mulțumesc pentru că sunt așa cum sunt,
dar mă stărui să fie bine din ceea ce fac
și prin ceea ce fac,
știu că nu Te pot mulțumi, biet om!
dar încerc din toate puterile,
dimineața de azi e neprevestitoare,
Doamne,
mi-o fă TU primenitoare,
și mă binecuvântează cu Lumina Ta
de DUMNEZEU, Tatăl nostru, acum și-n pururi,
Doamne,
binecuvântează-ne Răzeșii suntem „Oastea lui Mihail Eminescu”!

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

2 octombrie 2020

 

P.S. Onorant poemul primit în dar! Vă mulțumesc! Mariana Gurza

Mariana GURZA: Nostalgii…

SĂ O PORT EU ÎNSĂMI

 

Pentru actul doi

pe care acum îl scrii

îţi propun să devii

bobul de nisip

rămas pe talpa vremii.

Vei afla,

din unghiul acela,

ce înseamnă povara

pe care o port

eu însămi

în fiecare zi,

în fiecare anotimp…

 

 

TO WEAR IT MYSELF

 

For second act

now within writing

you intend to become

the grain of sand

remained on time sole

which I carry

myself

every day

every season.

 

 

POEZIE ÎN VERS ALB

 

Semn că poezia trăieşte

e versul alb

care a înşelat rima.

De aici începe poezia

de la fotografia asta

pe care ţi-am lăsat-o

la îndemână

cu câteva rânduri oblice

dintr-un manuscris

din care,

prieten drag,

ai rupt o filă,

ai ars-o într-o ţigară,

înainte de a te vindeca

de mine.

 

 

POEM IN WHITE VERSE

 

Sign that poetry lives

is the white verse

which cheated the rhyme.

Continue reading „Mariana GURZA: Nostalgii…”