Motto: 

„Scrisul este glasul inimii din taina sufletului cu reverberații în conștiința cititorului. Scrisul creativ este însuflețit de spiritul gândului și răstignit de codeier pe crucea destinului, spre veșnicirea cuvântului haric din înzestrarea Divinității.” 

Scrisul a fost inventat din dorința de comunicare, iar perfecționarea lui a necesitat o evoluție perpetuă în secole și chiar milenii, din paleolitic (30.000 – 10.000 de ani) până în neolitic – mileniul VII î.Hr. Pe teritoriul României cel mai vechi scris a fost descoperit de arheologi în „Tăblițele de la Tărtăria” (Județul Alba), datând din anii 5.500 – 4.000 de ani î.Hr. (3 tăblițe de lut) Cele mai mediatizate reprezentări din începutul scrierii – o prescriere în ideogramă (semn-cuvânt) sunt în simboluri grafice și picturale, astrale și pământene, dăltuite în piatră, fiind cea mai rezistentă degradării prin timp.

Primele scrieri au fost descoperite în Egiptul antic, în perioada fanariotă, scrierea  hieroglifică (prin semne grafice și imagini) și continuând în perioada dinastiilor cu scrierea hieratică (prin litere), folosită în comunicări religioase, până la scrierea cursivă – perioada ptolomeică și romană. Cea mai veche inscripție de pe Terra a fost descoperită în China, pe carapacea unei broaște țestoase, înainte cu 6 600 ani î.Hr.

În Europa cele mai timpurii inscripții sunt grecești, datând din perioada (770-750 î.Hr.) în alfabetul fenician, din care au derivat alfabetul latin și alfabetul chirilic, folosite și astăzi, iar primele scrieri literare, care s-au păstrat până în prezent sunt Eliada și Odiseea, ale poetului antic – Homer, dovezi incontestabile a păstrării informației scrise.

Născută cu numele Popa Maria pe pieptișul unui munte, într-o zonă mitologică „Țara Luanei” din Subcarpații de Curbură (Văvăluci-Bozioru-Buzău) cu obiective turistice renumite în vestigii rupestre, aș putea spune că am învățat, încă din perioada preșcolară, scrierea ideografică de pe pereții grotelor – lăcașurile strămoșilor mei și L-am întâlnit pe Dumnezeu în Biserica din stâncă (Aluniș-Colți), despre care s-au scris multe monografii.

Pe plaiurile natale am auzit pentru prima dată legendele comorilor dacice ascunse în Dealul Tocitorilor (la câteva sute de metri de locuința natală), prin grai-viu, chiar de la localnicii care au explorat locurile cu stihii ce s-au năpustit asupra lor când au fost deranjate. Mărturisitor a fost unchiul Gavrilă Sergentul (cumnatul bunicii mele materne) din Scăieni-Bozioru-Buzău în prima jumătate a secolului XX.

De la bunicii materni, din neamul Filipoilor, am învățat taina scrisului în buchea cărții și prețuirea valorilor tradiționale ce s-au conturat în pasiunea colecționarului de folclor și etnologie, obținând din prima participare la un concurs de tradiții difuzat de Televiziunea Română – Departamentul Cultură, Premiul pentru originalitate acordat de scriitorul George Pruteanu în emisiunea moderată de Ioana Drăgan (după Revoluția din Decembrie 1989). De atunci am început să-mi revizuiesc jurnalul de tradiții, completându-l în repetate rânduri pe câteva sute de pagini, publicate în două cărți la Editura Paideia – Bucuresti, ce-au fost distribuite prin rețeaua de librării din toată țara (2008): „Tradiții creștine și ritualuri populare românești” și „Expresii populare și trăiri proverbiale”. Au fost urmate de participări în zeci de antologii literare și volume colective însumând peste 90 până în prezent, participări la concursuri literare și colaborări cu peste 30 reviste de cultură, obținând peste 25 de premii și diplome pentru creații literare. O altă temă îndrăgită a fost cea patriotică, publicând în anul 2015: „Ecouri Străbune – omagii și memorii în poeme”, „În Zodia Poeziei” și „Cinstire înaintașilor – în memoria personalităților dispărute” (antologie de coordonator).

În anul 2016 am publicat antologia de coordonator „Literatura de ieri, de azi și de mâine” (vol.I). Anul 2017 a fost cel mai rodnic, publicând două antologii de coordonator „Versuri pentru Eminescu” și „Literatura de ieri, de azi și de mâine – vol.II”, dar cel mai mare răsunet l-a avut volumul de autor „La Poarta Divinității”, cu prefață și aprecieri critice de criticul literar Horia Gârbea, lansat la Târgul Internațional „Gaudeamus 2017” și  publicat în peste 3.000 de exemplare, comercializate prin Librăria Coresi și site-ul Amazon.

În Anul Centenarului Marii Uniri – 2018 am lucrat la un volum de publicistică istorico-literară: „Recurs la Unire – Centenarului Marii Uniri”, ce urmează să vadă lumina tiparului la Editura Libris-Editorial, fiind comercializat pe site-ul Librăria Libris. Va fi lansat la T. I. Gaudeamus 2018. Tot în 2018 va fi publicată antologia de coordonator „Marea Unire Culturală – Centenarului Unirii”. În prezent redactez un volum de sonete și rondeluri creștine „Pelerin la Templul Cerului”, iar proiectele pentru viitor sunt multe, din care îmi doresc să le finalizez pe cele mai importante, cât îmi îngăduie calea destinului acestei vieți. Traversând prin era informațională, când se scrie mult și despre orice, necesitatea diversității tematice mobilizează truditorii condeiului pe ogorul cuvântului, spre rodirea lui în conștiința publică, iar creația literară este criteriul de selecție a informației ce merită să dăinuie prin timp, dar maratonul selectiv nu este, totdeauna, cel corect.

Împătimitul de scris nu poate supraviețui altfel, pentru că „scriitorul care nu mai poate să scrie este profund nefericit.” (Mircea Cărtărescu) Pasiunea pentru scris s-a născut din dorința cititorului de-a întâlni în cărți sămânța informațională, scriitorul fiind, mai întâi, un devorator de lectură prin care mobilizează conexiunile neuronale spre creativitate – logica îndemnului eminescian: „Citește. Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imagini.” Motivația pentru creație se transmite, psihanalitic, din cel de-al treilea ochi al demiurgului: „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.” (Mihai Eminescu).

Produsul final din concepția ideatică fiind cartea, autorul care i-a dat viață o poartă în sufletul său prin labirintul vieții și o duce în veșnicie ca pe dorul ce-l desparte de fiii biologici spre o confesiune prin altă dimensiune spațio-teporală: „Carte –/ Sora mea cea bună,/ Din ce sfântă-mpreunare/ (…) Când –/ Pe-aceeaşi cale dreaptă –/ Ne trezirăm împreună,/ Mână-n mână…//” (Ion Minulescu, „Rânduri pentru o carte”)

Tributară unei sentințe divine, pe deplin asumată, ca o efigie a Cuvântului botezat în cristelnița lacrimilor și răstignit pe crucea destinului, închei eseul autobiografic pentru antologia „Taina scrisului”, coordonată de scriitorul român – George Roca stabilit în Sydney-Australia:

„Taina Cuvântului vrând să o deslușesc, 

Îmi duc rugăciune în altar sufletesc. 

Cu ochiul minții aprind făclie în gând, 

Pe jurnal să pot zări condei lăcrimând.” 

Maestre, bine v-am regăsit! Vă felicit pentru minunatul proiect și vă doresc mult succes în finalizarea lui.

–––––––––––

Cu stimă și recunoștință,

Maria FILIPOIU

București

Septembrie 2018