Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

       Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

       Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

         Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

        Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

       Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

      Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

           Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

            Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Niciodată un singur răspuns

 

 Frumuseţea este în noi,

chiar dacă nu vedem asta.

Oamenii vând doar iluzii,

noi şi noi iluzii, îndatorându-se,

nu realizează esenţa vieţii,

acel pur şi simplu, dar încă

mai putem avea momente de uimire!

 

Esenţa este separarea de materie.

Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –

Aminteşte-ţi, mereu aminteşte-ţi!

Niciodată nu este un singur răspuns,

niciodată nu vei găsi singur răspunsul!

 

Orice obiect luminos lasă o umbră,

un lup este în tine,

un lup ce poate devora mielul

în orice moment

– o viitoare gaură neagră –

o ordine care satură haosul

de aştri şi de ceruri reproduse.

Doar dansul îi menţine-n echilibru,

asemeni viorii în care

sunt închise

cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.

 

Omul şi-a terminat zborul!

Dureros, şi totuşi,

de om depinde

reînvăţarea zborului!

Acolo unde timpul s-a oprit,

mereu un izvor va trudi din greu,

mereu un copil va visa lumea,

un cer dintr-un nor,

un munte dintr-o piatră,

o mare dintr-un ochi de apă,

grădini de aur dintr-o floare.

 

Prin fire invizibile, adevărul

ne leagă pe toţi

şi-o imensă suferinţă din iubire.

 

Să căutăm vapoarele înnămolite la mal

ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre

spre-a reveni în larg

sau să aducem marea mai aproape de ele?

 

O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte 

                          

 Totul se şterge prin balansul timpurilor.

Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?

Adevărul nu-l ştie nimeni – un adevăr cenzurat –

 în noi este atât cât ni s-a-ngăduit,

 singurul adevăr: Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Irina Lucia MIHALCA: Darurile litiei (poeme)

O rugăciune către cer rostesc

 

De mică, la căpătâiul mamei ce se stingea,

ai promis că vei continua să mergi,

să crezi în viaţă, să treci

cu zâmbet peste toate

şi să învingi orice dureri

şi-oricâte greutăţi.

O luptătoare!

 

La naştere, măicuţă dragă,

în plânsul tău,

o taină ţi-am fost.

M-ai strâns la piept,

m-ai legănat

şi m-ai învăluit

în cercul de iubire.

O stea-lumină!

 

Ecou al inimii, în toate-ai fost

şi cântec, şi aripă în zbor,

şi reazem,

şi tărie, şi căldură.

Cu mâinile muncite,

cu glas blajin,

în tine am găsit

surâs şi mângâiere,

refugiu şi putere,

rază de soare.

Neobosită ai fost!

 

Lacrimi îmi curg pe-obraz, acum,

un an de când,

în nefiinţă, ai trecut,

un an de când tăcerea

ne desparte, măicuţă dragă.

O veşnicie mi se pare!

 

Nemuritoare, în inimă te port,

în inimă te voi găsi mereu.

Un înger de lumină!

 

Cu mâinile împreunate,

o rugăciune, către cer rostesc.

Pacea luminii, cu tine,

în veci să fie!

 

Priveşte cerul…

 

 Priveşte cerul, în liniştea nopţii,

chiar dacă lacrimile căzute

pe obrajii fierbinţi

lasă, în urmă, o durere amară.

 

Priveşte cerul, de la marginea lumii,

chiar dacă cortina cade

şi dâre-adânci se zăresc în nisipul vieţii.

Ritmul dansului,

ca şi ritmul existenţei,

în spirala timpului, îşi poartă paşii

la marginea prăpastiei,

luminând calea celor din urmă.

 

Priveşte cerul, în liniştea nopţii,

mergi mai departe,

deschide noi uşi,

credinţa să-ţi fie nemărginită

şi, Cupidon,

încă o dată, va poposi pe umărul tău!

 – Nu este niciodată timp suficient

 pentru noi, iubito,

 cu tine, lângă mine, un marinar sunt, 

 pe o mare bătută de vânturi! îmi spui.

Culcaţi pe nisip, în timp ce luna palidă

atrage fluxul de pasiune,

corpul tău

m-acoperă cu primul sărut,

înainte de a continua explorarea.

 

Clipe, clipe adunate împreună,

fiecare moment e o călătorie spre final,

un şirag de clipe este viaţa noastră,

fragilă lume de lumini şi umbre,

clipe, magice clipe, lasă-le să plece!

 

Priveşte cerul, de la marginea lumii,

înflorit de palida lună şi muguri de stele,

şi lasă visul să se-nalţe,

acele sunete uitate, un cer spre alt cer,

ca un timp pierdut,

până când vom găsi dragostea

în inimile noastre, în primul rând.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Darurile litiei (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)

Între cer şi pământ doar un timp

 

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul

pe strada Mântuleasa.

Intersecţii de raze şi umbre,

punţi către cer.

 

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei.

Razele sufletului oglindesc

mozaicul paşilor mei prin întuneric.

 

Prin lumina felinarelor,

aripi de îngeri sfâşie tăcerea.

Prelinse în urmă, două din umbrele mele

se întind către cer.

 

Sunt umbrele sufletului nostru

risipite în tu… în eu…

în eu… în tu…

 

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

 

Şoaptele luminii ~ Transcendenţă

 

Ateh (Selma) adoarme.Un somn greu o cuprinse.
Gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă-al ei spirit,
Ea, Fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte.

 

În ritm sacadat de tobe păşeşte,
printre coloane uriaşe, hieroglife, culori, simboluri şi semne,
pe-acordul lirei, lutei, chimvalei, pătrunde
în sala hipostilă, magie de forme, frize şi fresce.

Ochi nevăzuţi o-nsoţesc, figuri, umbre şi suple forme
se-ndreaptă departe, adânc, spre întunecata-ncăpere,
ferit de arşiţa zile, pe-Osiris, trinitatea, întâlneşte,
continuă drumul

şi, dintr-o aură, Isis-Hathor, Stăpână a Tronului,
lumina nocturnă, zeiţă a Cerului,

soţie şi mamă ce cu credinţă-ngrijeşte.
Un lotus i-oferă şi-o cupă de aur, licoarea să soarbă

şi Hathor, zeiţa iubirii-i zâmbeşte,
în stânga-i surâde senină Bastet, ochiul lui Ra,
blânda zeiţă cu cap de pisică.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Departe, tot mai departe

 

Ştiu

sau cred că ştiu,

tu

însă

o ştii.

 

Departe,

tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,

prea singur.

 

Toate te-aşteaptă,

toate înfloresc doar pentru tine,

cât timp exişti,

cât timp eşti tu,

cel ce respiri viaţa.

 

Departe,
tot mai departe,
priveşti

macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

 

În faţa oglinzii o altă oglindă,

în ea o alta

şi

tot aşa,

din singurătate

în singurătate,

spre eternitate…

 

Dincolo de noi

e şoapta din adâncuri

auzită în trecere.

 

La o margine a vieţii,

treci prin încercarea

de a nu pleca

prin umbră

– celălalt chip al luminii -,

asculţi ploaia

şi descântecul ei.

 

Grea sarcină e temperarea

în nemărginitele întinderi

ale gândului!

 

Frunze, frunze pe cer se rotesc

 

Frunze, frunze de toamnă

zboară în amintirea primăverii trecute.

Sub soarele molcom,

copacii renăscuţi la viaţă,

iarba verde şi câmpul de flori.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Irina Lucia MIHALCA: Poeme

 

Ens summum 

 

În calea căutătorului,  poemul ermetic al vieţii

se ţese cu multe fire – mai scurte, mai lungi,

înnădite sau nu,

albe, aurii, roşii sau negre…

 

Prin derularea trecutului ce biruie timpul,

cu ajutorul Simurgh-ului

de pe muntele Kaf,

( muntele care dă ocol pământului,

acolo unde sălăşluiesc djinii şi demonii),

un strigăt straniu, o chemare

îi trezeşte pe cei adormiţi.

O imensă flacără ai simţit că-ţi arde

în mijlocul frunţii

şi, în aceeaşi clipă, fâlfâirea

şi umbra de gheaţă a unor aripi imense.

Cuprins de o viziune dublă,

ca prin ceaţă, priveşti concomitent

în amândouă lumile.

 

De ceva timp crezi

că înaintezi printr-un tunel.

Lumina de la capăt nu se vede,

ieşirea nu mai apare,

deşi presimţi că este bine.

Te îndoieşti mult de tine,

de ce poţi, de ce vrei,

de unde şi de ce ai pătruns aici.

Închizi ochii şi îi deschizi,

în faţa ta se apropie

o leoaică imensă, puternică.

În ochii ei te uiţi fix,

ştii că e acolo

să-ţi dea un mesaj,

ochii ei ţi-au trasmis atâtea,

iubire, compasiune, iertare, blândeţe.

 

Priveşte-i bine!

Mai au un mesaj pentru tine, alesule?

Cu-aceste daruri îţi continui drumul

ca şi cum ai fi nemuritor.

Prin Graţia Lui, Lumina e în tine,

nimic în plus!

 

Atingerea Cuvântului

 

Pe traseul iluzoriu înaintezi

prin vântul puternic,

abia respiri,

mergi şi mergi,

de nicăieri se-aud voci,

întinzi mâna, nu vezi nimic.

 

Un fir fragil între două puncte!

Prin sunetele împrăştiate peste tot,

lacrimile pier

ca aburii ceţii dense, compacte,

fără un punct de reper,

fără urme.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme”

Irina Lucia MIHALCA: Oglinda câmpiei din noi (poeme)

Oglinda de la capătul drumului 

 

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

de întrebări, de răspunsuri.

 

Mereu ai trăit cu sentimentul

că ceva îţi lipseşte.

Crezi că te opreşti la timp,

chiar dacă simţi

că dincolo de viaţă  mai este ceva…

 

Priveşti o hartă a Egiptului înainte de nisipuri,

trebuie să schimbi totul sau nimic,

să laşi  ca dorinţa minţii să-ţi fie

şi dorinţa inimii.

Poate că nu este, încă, prea târziu,

chiar dacă crezi că te simţi golit interior…

 

Laşi lacrima să-ţi umezească obrazul,

ridici vălul lui Isis,

pătrunzi în oraşul invizibil, înaintezi,

pe acordurile lui Bach, “Arta Fugii”,

– o infinită rugăciune –

 

Ca-ntr-o peliculă, ţi se perindă

un imens palimpsest, imagini în oglindă,

întâlniri, peisaje, emoţii, trăiri,

turcoazul plăcerilor, simţiri de-mplinire,

– încă o picătură în pânza freatică –

gânduri, abrupte tăceri, canoane, ziduri,

eliberări care nu duc nicăieri,

Sfârşitul poate să coincidă sau nu cu începutul.

 

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

– unica vibraţie –

acel sunet viu, pur, pentru care,

ca-ntr-un puzzle,

ne fragmentăm epopeea trăirilor,

în pulsaţii-legământ care

ne răvăşesc gândurile, crezurile,

ne bulversează simţurile, inima, sufletul.

 

Fugi, mereu fugi,

fugi, chiar dacă, ştii bine,

că la capătul drumului te vei regăsi…

 

Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?

 

Fiecare om cu povestea sa,

dintr-o poveste cresc noi poveşti,

– Un timp oprit doar!

Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?

O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi,

în cercul unde ne regăsim.

Orice sfârşit este un nou început!

S-a sfârşit ceva,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Oglinda câmpiei din noi (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)

Lacrima din abisul durerii

 

Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.

Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,

adânc calci şi-ntuneci lumina.

Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepărtează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,

drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri

priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!

Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,

inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.

O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,

labirintul de ieri,

poarta spre Ochiul Luminii,

nemărginita iubire din inima pierdută.

Din casa-gândului,

fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …

 

Barierele

 

Învelit de albastrul cerului,
visul nu are bariere.

Dincolo de albastrul cerului,
visul nu are bariere.

Şi-atunci barierele cine le-a trasat?

Frontiera
a împiedicat dorinţa călătorului.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Respirația iubirii (poeme)

O picătură din tine mi-ai adus

 

                         Aşhi di bunu, nu ari mardzânji

                                – nâ chicutâ di banâ – iu duchimu, iu’i vrerea!

În neant dispar toate,

importantă a fost trăirea, fiorii iubirii

şi fluxul care-a curs în spirale succesive,

chiar dacă-ai închis tot trecutul,

chiar dacă-ai împrăştiat toate petalele fundaţiei.

 

În Utopia Nimicului ne risipim

amintirile, visele, trăirile, – acel ţinut

din lumea Uitării, pierdut în negurile timpului –

Ştiu că-ţi ascunzi suferinţa, ştiu că singurătatea

şi lipsa bunăstării sufleteşti te-au adus aici,

ştiu că nu poţi construi abundenţa

din hârtie care la o primă adiere de vânt

se va dărâma, dar, hai,

vino lângă mine să împărţim greutăţile!

Vom pleca departe, tot mai departe…

 

De îndepărtezi furtunile, domolindu-le,

spre-a regăsi fundaţia petalelor,

mă simţi în inima ta.

Simţi bucuria acestei clipe,

un zâmbet poţi să-mi înfloreşti acum?

Timpul şi spaţiul ne separă,

dar energetic nu te poţi îngrădi.

Prin inimă, o poartă-am deschis!

 

La o rotaţie perfectă a pământului 

 se întâmplă asta, – o clipă dăruită cuiva –

 Am avut trăiri prea intense, unica mea iubire!

 Mai ai, încă, culoarea sângelui viu 

 din fructele purpurii ale iubirii 

 şi memoria culorii lor! 

Aromate, parfumate fructe!

Culoarea lor a curs vulcanic în noi,

topită din trecutul în viitorul esenţei noastre.

Efemeri ca şi timpul

în propria noastră călătorie suntem.

O picătură din tine,

în pânza mea freatică, mi-ai adus.

Sufletul stă în corp, 

 face şi el parte din circuitul universal! 

 

Unde-ai plecat cu paleta culorilor?

Lacrima ta picură fierbinte în inima mea.

Cu noi, în veşnicie, ne vom purta iubirea!

 Putem părăsi această lume spunând 

 că am atins cunoaşterea sublimă a sufletului,

 cel fără de carte de identitate!  

 

Peisajul pictat în câmpia din noi

 

Priveşti în oglinda câmpiei din noi,

priveşti

şi continui obosit drumul

– fără să ai voie

să atingi pământul şi nici stelele –

prin lumi îndepărtate,

în disperări,

prin umbrele luminii lunii,

în tăcute abisuri, în surde dureri,

în sângele devenit gând, apoi cuvânt.

 

Umbre de nelinişti au crescut în tine,

ţi-au acoperit, unul dupa altul,

toate ungherele trupului,

dar şi bucuria care-ţi urma

– tremurul fiecarei celule, misterul, dorinţa -,

un culoar din nesfârşitul labirint

prin care-alergai din ce în ce mai tare,

ştiai că oricare alee te va duce,

prin adâncul ochilor ei,

tot în centru, la ea,

chiar dacă voiai să le parcurgi pe toate.

 

Stai şi priveşte în jurul tău!

Priveşte distanţa din inima ta,

revino la tine şi compară drumul parcurs.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Respirația iubirii (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (versuri)

Iubirea macilor, o flacără vie 

 

Pe pânza vieţii trasezi conturul fiecărei clipe,

culoarea zilei de ieri, dar şi-a celei de mâine,

culori de foc, culori de gheaţă,

lumini şi umbre,

străbaţi cărările iubirii, raze de speranţă,

cunoaşterea-i o oglindă,

trebuie să faci orice nu poţi face.

 

Timpul nu ne-aparţine, toate graniţele

sunt convenţii care aşteaptă să fie trecute.

Dragostea trece peste moarte,

cu un singur pas

poţi depăşi iluzia separării.

O hartă a Egiptului,

dincolo de nisipuri e Canaanul ceresc!

Ce e omul fără iubire? Un abur

care se ridică puţin şi-apoi piere.

Suntem particule împrăştiate

în ieri, în azi şi-n mâine.

Ieri s-au aprins flăcările.

Trecem şi trecem prin aceeaşi piesă,

trecutul ne cheamă

prin strigătul unei sirene,

între leagăn şi ultima clipă

suntem legaţi prin fiecare gând,

moartea-i doar o uşă deschisă.

Inimă ta cântă aceeaşi melodie

şi cuvintele, ecoul din adâncul tău,

un abur uşor,

ca trilul ciocârliei înălţat spre cer.

Ştii bine cântecul nostru!

 

Vino, iubito, vino să te sărut,  

 oriunde, peste tot,

 să te privesc

 ca pe coperta unei cărţi,

 adâncă-mi este iubirea pentru tine,

 menirea mea eşti pe-acest pământ! 

Vino, iubito, vino să stăm alături, 

 faţă în faţă, hai vino-aici,

 să-ţi văd durerea trupului!

Sărută-mă, iubitule, săruta-mă,

pe conturul nopţii,

pe conturul inimii noastre,

petalele simţirii le-am adus la lumină,

o emoţie profundă în straturile fiinţei.

Simţi pulsul şi bătăile inimilor?

Să trăim doar prezentul, timpul cel viu,

nimeni nu ştie ziua de mâine,

de ce să mă gândesc la altă clipă?!

Opreşte-o! Vino, iubito, vino să te sărut, 

 pe conturul trupului, pe harta ta,

 ca un nebun, poeta mea!

 

 Vino, iubito, vino în portul nostru 

 neidentificat, încă, pe harta lumii! 

 Te ştiu dintotdeauna. Sunt acolo,

 pe râul tău, o poezie de dragoste eşti!  

 Aprinde focul, te-aştept, eliberată de trup, 

 să fim în globul de lumină!

Să fim, ce bine-ai spus!

Mereu flacără vie,

aici e cheia, dorinţa şi taina…

Suspină stelele, nuferii se deschid

la lumina divină

pe care-o simţim şi-o purtăm,

divinitatea aşteaptă

şi-un înger plânge, vrea aici.

Muşcă-mă, iubito, muşcă-mă,

 să rămâi prin durere cu mine

 şi-acum fugi!

Din atingerea noastră divină 

 – două vase prin care

 iubirea circulă dintr-unul într-altul -,

 rămâne starea de nedescris, 

 o neputinţă, o dulce, dulce durere,

 combinaţia de tu, de eu, 

 acea durere ce nu mi-o pot explica, 

 dorinţa separată de-ntâmplare,

 momentul creaţiei

 nu ni-l poate lua nimeni.

Ăsta-i cursul râului, mereu va fi aşa,

am trecut prin atâtea trepte,

până-am ajuns aici,

de la izvor spre revărsarea-n mare.

Marea mea! … Valul meu,

un ţărm şi-un val, şi poezia lor!

O iubire, în gând şi-n simţiri îmi eşti, 

 ăsta-i adevărul! Să declanşăm 

 marea revoluţie, iubirea macilor!

 

Totu-i un vis ce dispare-n zori, 

 şi viaţa, şi omul, şi totul!

Un vis, cuvinte reverberate-n noi,

o dulce, dulce durere care alunecă peste noi,

asemeni scurgerii nisipului printre degete…

 

Cu-a dragostei lumină

 

În fântâna inimii am intrat împreună

şi, pas cu pas, adânc

ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.

 

Eu, rază de lumină,         Tu, torent al cosmosului,

Eu, val neobosit                Tu, ţărm al mării mele

când domol şi răcoros,         mereu aşteptat şi aştepând,

când furtunos şi înăbuşitor.    mereu întregul prelungirii mele.

 

Cu respiraţia ai atins-o!

O barcă, efemeră sub steaua Luceafărului, călăuză…

 

Eu, dintr-un timp anume                        Tu, din acel prezent

– steaua mult dorită.                           – scânteia inimii mele.

 

Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,

– un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare –

am cules spinii tăcerilor străine

şi ţi-am privit lumina, pornind în larg s-o ajung.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (versuri)”