Cu-a dragostei lumină
În fântâna inimii am intrat împreună
şi, pas cu pas, adânc
ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.
Eu, rază de lumină, Tu, torent al cosmosului,
Eu, val neobosit Tu, ţărm al mării mele
când domol şi răcoros, mereu aşteptat şi aştepând,
când furtunos şi înăbuşitor. mereu întregul prelungirii mele.
Cu respiraţia ai atins-o!
O barcă, efemeră sub steaua Luceafărului, călăuză…
Eu, dintr-un timp anume Tu, din acel prezent
– steaua mult dorită. – scânteia inimii mele.
Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,
– un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare –
am cules spinii tăcerilor străine
şi ţi-am privit lumina, pornind în larg s-o ajung.
Pe marginea fierbinte a lumii, nu am simţit distanţa,
am construit fundaţia petalelor zidirii noastre,
– copilul unui vis –
am redat inocenţei lumini multicolore
şi albe flori de hoya
în timpul ăsta nemilos de scurt,
un alt timp mai aproape de alţi timpi
– un timp uitat – … Atât de intens îl simţim?
Cu credinţă, speranţă şi dor
– două vase prin care iubirea curge
dintr-unul în altul, un transfer de lumină –
am înălţat copacul vieţii. Un timp pentru toate!
Vocea mea ţi-a activat dorinţa,
prin focul sărutului a gemut templul trupului,
cu roua ochilor am udat rădăcinile,
ridicându-şi ramurile spre infinitul iubirii.
Tu… Eu … o mângâiere
pe-a sufletului durere goală,
în clipa prezentă,
etern
în timpul de ieri.
Două aripi în zborul spre lumină
Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,
dar ele privesc, la noi, vreodată?
Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om!
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Zbor spre lumină (poeme)”
Poemul Irinei Lucia Mihalca, intitulat ”Ceasornicarul timpului”, din volumul de poezii ”Dincolo de luntrea visului” poate fi considerat un tratat excelent despre timpul substanțial, ca și categorie filosofică a trecerii în metafizica definirii fluxului formelor din ontologicul universal!
