După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când România la presiunea Germaniei și Italiei, a predat Ardealul de nord către Ungaria lui Horthy, pe plan intern și international s-a pus problema recuperării urgente a acestui teritoriu etno-demografic românesc. După introducerea autorităților horthyste cu ciclul arhicunoscut de crime de la Ip, Treznea sau de lângă Turda, românii din acest teritoriu ocupat s-au mobilizat urgent. Pe structurile fostelor organizații PNȚ din teritoriu, sub coordonarea direct a lui Iuliu Maniu și Al. Vaida Voevod, s-a înființat organizația secretă de luptă armată pentru redobândirea acestui teritoriu românesc. Această organizație a fost diferită de cea a lui Raoul Șorban care a salvat mii de evrei trecând clandestin prin pădurea Făget de la marginea cartierului Mănăștur Cluj. Până astăzi se știu foarte puține lucruri despre această organizație. Recent istoricul clujean Onufrie Vințeler a publicat cartea ”Ecouri despre Ardeal și ardeleni” (Ed. Ecou Transilvan, 2019, Cluj-Napoca), care aduce lumină în complicatul dosar istoriografic din perioada dictatului. Onufrie Vințeler a studiat temeinic arhivele de la Moscova și a descoperit documente care atestă implicarea sovietică în contextual international și geopolitic al Europei de est și centrale. Românii din organizția clandestină ”Ardealul” au creat o rețea informativă și paramilitară pentru înlăturarea regimului horthyst și încetarea ocupației străine. Membrii colaborau cu forțele patriotice și partidele democratice din București. În acest sens, au întocmit numeroase memorii către Hitler, Mussolini și Stalin în care cereau retrocedarea Ardealului de nord la România. Semnatarii considerau regimul lui Ion Antonescu în contradicție cu voința țării, românii nu doreau alianța cu puterile Axei. Chiar îl amenințau în scris pe Hitler cu furia românilor care se vor revolta în Transilvania de nord și vor răsturna militar regimul lui Horthy. Din stilul scrisorilor se observă o simpatie funciară pro-engleză. În scrisoarea către premierul Marii Britanii, Winston Churchill, conducerea ”Ardealului” solicită ajutorul britanicilor în lupta împotriva Axei pe teritoriul Ardealului de nord și nerecunoașterea dictatului din 30 august 1940, care nu a fost voința poporului român. Stilul scrisorilor au ceva din viziunea politică a lui Iuliu Maniu, care se pare că a influențat major politicile societății ”Ardealul”. Paradoxal forțele democratice din România nu erau încurajate neapărat de Londra pentru recuperarea teritoriului pierdut, ci de către Moscova. Încă din decembrie 1941, când ministru de externe britanic Anthony Eden a vizitat capitala URSS, acesta a fost confuz în problema Transilvaniei de nord în timp ce Stalin a fost ferm pe poziția retrocedării teritoriului românesc. Stilul manifestelor organizației ”Ardealul”, ușor encomiastic, seduce: „Cu toate că sărbătorile, organizate aici de cei care v-au rupt pe voi, fraților, de noi, gândul nostru a fost tot timpul alături de voi. Inimile noastre nu au încetat niciun minut să bată pentru voi”. Maniu, I. Mihalache și Gh. Brătianu au încercat să înființeze legal Asociația ”Pro Transilvania”, dar generalul I. Antonescu a interzis-o pe 16 noiembrie 1940. Se pare că societatea secretă ”Ardealul” este o continuare a organizației interzise de Antonescu și care a funcționat sub influența lui Iuliu Maniu care devenise un anglofil.

Agenția TASS a primit scrisorile societății dar nu le-a divulgat ca depeșe de presă pentru a nu face indirect jocul Angliei. În scrisoarea către Churchill se spune clar: ”Când adevărata Românie va putea să vorbească și să acționeze, se va vedea cât de legată este România de Anglia.” Deși Eden a ignorat problema transilvană, IV Stalin încă din decembrie 1941, când trupele germane erau la 30 de kilometri de Moscova a susținut că după răboi Transilvania trebuie redată României, deoarece dictatul a fost un pact hitlerist între agresori. Sigur, Stalin nu din simpatie dorea ca Ardealul de nord să revină la România, ci din punct de vedere al interesului geopolitic, pentru că Basarabia, furată prin ultimatumul lui Molotov din iunie 1940, nu dorea să o cedeze. De asemenea, Stalin dorea să cucerească și gurile Dunării. Datorită relațiilor excelente ale lui Iuliu Maniu cu englezii, agenții secreți maghiari nu au putut lua legătura cu guvernul de la Londra ca să negocieze o pace separate și menținerea Ardealului de nord la Ungaria. Londra încă din martie 1941 i-a propus lui Molotov să țină contactul cu Iuliu Maniu ca reprezentant al opoziției române. A. Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, îl propune Aliaților pe Maniu ca unicul reprezentant al opoziției române. Conducera URSS aprobă și astfel s-a blocat la Moscova orice influență serioasă a opoziției democrate de la Budapesta ca să pună problema Ardealului de nord ca parte a Ungariei. În 1943, emisarii maghiari au fost respinși de la negocieri, atât de Moscova, cât și de Londra. Se pare că Maniu ca șeful organziației clandestine ”Ardealul”, care acționa în secret sub formă de ”agent” britanic, pentru că altfel nu putea ține legătura cu Londra (era război), a reușit să impună Aliaților ideea retrocedării Transilvaniei de nord la România după război. Disperată opoziția maghiară redactează la conferința de la Teheran două planuri de ieșire din război ale Ungariei și lupta împotriva Germaniei, cu menținera Transilvaniei de nord sub stăpânirea Budapestei. Nici acest plan nu a reușit datorită ingeniozității lui Continue reading „Ionuț ȚENE: Retrocedarea Ardealului de nord nu a fost cadoul lui Stalin! Organizația secretă ”Ardealul”!” →

La Chişinău, „revoluţia europeană” de pe hârtie continuă teoria stalinistă a moldovenismului. Premierul Maia Sandu şi dandy-ul europenismului, parcă au făcut şcoala la Moscova, nu la Bucureşti sau în UE. Aşa cum m-am aşteptat la Chişinău în problema unirii Republicii Moldova cu România nu s-a produs nicio modificare. Căderea oligarhului Plahotniuc care sugea specific la două ţâţe bugetare: Rusia şi România, nu a modificat geopolitic şi geo-economic situaţia. Aceeaşi nomenklatură rapace cu rădăcini leniniste din vremea RSS Moldovenească şi brejnevista RSS Moldova continuă să conducă la Chişinău. Privilegiile politico-economice: preşedinţie, parlament, guvern, ministere, ambasade, servicii speciale sunt mai dragi pentru oligarhii basarabeni decât unirea cu fraţii români. Să fim sinceri, nomenklatura cripto-comunistă, filo-rusă şi coruptă nu va dori niciodată unirea cu România pentru a nu pierde deliciile economice ale puterii. Aşa că se joacă la două capete. Luăm bani şi resurse de la verişorii ruşi şi finanţări europene şi burse de la fraţii români de la Bucureşti. Ne folosim de paşaportul european emis de România ca să muncim şi să ne plimbăm liberi în UE, dar le închidem uşa în nas românilor care doresc unirea, iar lui George Simion îi interzicem să intre în Rep. Moldova. La Chişinău, firmele ruseşti, ucrainene şi poloneze prosperă, cele româneşti mai aşteaptă.

Recent, prin iulie, premierul „pro-european” Maia Sandu a vorbit în Germania că nu e nevoie de un referendum pentru unirea cu România, iar către presa rusă a oferit un interviu în care continuă edulcorat tezele staliniste privind teoria moldovenismului a lui Lartiom Lazaraev din anii 1960: altă limbă şi un alt popor la stânga Prutului. Generalii ruşi de la 1812 şi IV Stalin ar fi fericiţi să o audă pe Maia Sandu? Le-a reuşit schema dezbinării poporului român şi creearea unei alte identităţi, dincolo de Prut. În interviul acordat unei agenţii moscovite, Maia Sandu, cea care s-a pupat politic pe bot cu rusofilul preşedinte Igor Dodon afirmă că trupele ruse nu trebuie retrase din Transnistria, ele fiind considerate de fapt trupe de pace ONU. Întrebată de unire, Maia Sandu a vorbit ca şi IV Lenin: „Cu România ne leagă istoria comună, cultura, legăturile strânse de rudenie şi altele. Dar cu întrebarea despre unificarea a două ţări politicienii deseori speculează, ce provoacă dezbinarea societăţii“. În traducere liberă ar înseamna. conform LARICS: Am revenit la momentul Snegur, când teza oficială era „să ne ţinem de neamuri“, în sensul de „rude“, nu de membrii asumaţi ai aceleiaşi naţiuni. „Istorie comună, cultură, legături strânse de rudenie“ au moldovenii şi cu Rusia sau cu Continue reading „Ionuț ȚENE: În chestiunea unirii, „pro-europenii” de la Chişinău susţin teoria stalinistă a moldovenismului” →

În general s-a creat premisa indusă în sute de ani de literatură universală, prin personajele complexe descrise cu mare acribie și talent de către marii scriitori ai lumii că, în general, criminalii au mustrări de conștiință și remușcări după fapta comisă. La bibliografia școlară avem imaginea eroilor homerici care plâng după ce ucid în războaie. Cu toții am făcut în liceu, la analiza literară profilul lui Raskolnikov din ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, care deși s-a crezut pentru o clipă Dumnezeu, după ce a ucis-o pe bătrâna pentru banii de sub saltea a realizat ceea ce a făcut și intreaga narațiune devine o interogație despre păcat, rău și mântuire. Pe aceeași structură interogativă e construită și identitatea psihologică a lui Smerdiakov din ”Frații Karamazov”: dacă va suferi pedeapsa divină după ce a făcut crima, dacă e corect să aleagă răul, nu binele. Aceste dileme morale descrise de literatura universală a creat în opinia publică mondială imaginea criminalului chinuit de propria conștiință. Foarte fals, viața ne învață că criminalul este lombrosian. Chinurile interioare ale prințului Hamlet, dacă să-l ucidă pe amantul mamei sale – regina, care i-a ucis tatăl-regele pentru a îi lua tronul până la toate poveștile despre ”a fi sau a nu fi” inserate în romanele de literatură universală s-a creat profilul psihologic general al criminalului cutremurat de propria conștiință. Realitatea în schimb a ucigașilor cu sânge rece de la Gheorghe Dinică din Caracal, până la Râmarul sau ucigașul cu ciocanul din dosarul ”Someșul” din perioada Clujului comunist, ne contrazice percepția literaturizată. De multe ori vedem la televizor vedete care au ucis din culpă în accidente de mașină un om sau trei oameni și fac în continuare emisiuni umoristice fără să fie deranjați de complexe morale. Criminalii se pare că nu au nicio mustrare de conștiință. După ce ucid cu sânge rece, apoi beau bere sau vin de la frigider și-și fac grătare. Ei ucid ca și cum am călca noi ceilalți din greșeală o muscă sub talpa piciorului.

Tipologia lui Gheorge Dincă, care le-a ucis ca și cum ar ucide un țânțar pe Luiza și Alexandra se apropie mai degrabă de profilul lui Hannibal Lector din romanul ”Tăcerea mierilor” de Thomas Harris sau cu jocul genial al lui Alain Delon în ”Plein soleil”, unde înainte să fie prins de poliție pentru ”crima perfectă” își spunea în șoaptă: ”sunt cel mai bun…”. ”Casa ororilor” era după chipul și asemănarea psihopatului criminal Gheorghe Dincă, care ucidea și se pare Continue reading „Ionuț ȚENE: Literatura universală ne minte – criminalii ucid fără remușcări și mustrări de conștiință!” →

În ultimii doi, trei ani au apărut o serie de articole de istorie tendențioase, aș putea spune chiar răuvoitoare. În centrul țintei demitizante se află Iuliu Maniu, unul dintre realizatorii actului din 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia și fondatorul României Mari. Sfinxul de la Bădăcin a fost un democrat și un om de o moralitate ireproșabilă. E adevărat că îi plăcea să tărăgăneze lucrurile politic și îi mai plăcea statura de ”veșnic opoziționist” care nu oblige prea tare, dar de aici până a fi spion al unei mari puteri e cale lungă și neadevărată. După Lucian Boia, mai există unii istorici care practică metoda NKVD de compromitere a unor personalități naționale, interpretând documente din cadrul arhivelor serviciilor secrete străine ca pe ”sfinte moaște” ale adevărului, așa cum folosesc și astăzi unii minciunile sfruntate ale securității comuniste din arhivele CNSAS pe post de verdict istoriografic? Documentele SOE sau M16 scoase la iveală de Marian Zidaru sau Dennis Deletant privind o eventuală activitate de spionaj în favoarea Marii Britaniei sunt prost, incorect și tendențios interpretate. Unele articole chiar le citează fără niciun filtru istoriografic, pur și simplu ca atare. Copilărească este plăcerea cu care unii istorici citează numele conspirativ de ”Tom” dat de serviciul secret britanic lui Iuliu Maniu, ca și cum acesta ar fi semnat un raport de colaborare cu parole contra cost, ceea ce este o mare și gogonată minciună. Să fi greșit serviciile secrete britanice că nu au folosit în telegramele cifrate pur și simplu numele Maniu, ca să afle mai repede Gestapoul? Sigur, e o ironie! Bineînțeles că pentru cititorul neavizat, faptul că un lider politic major colabora într-o situație politică important cu un serviciu secret al unei mare puteri pare foarte reprobabil, în realitate în vreme de război, absolut toți oamenii politici de marcă a unei națiuni colaborează cu reprezentanții secreți ai unei mari puteri pentru salvarea propriei țări din situația dificilă în care se află și e singura cale să ia legătura cu un govern prieten. Dar de aici până a spune că Iuliu Maniu a fost spion britanic e o distorsionare răuvoitoare a adevărului istoric și o interpretare care nu are legătură cu știința istorică. Din memoriile lui Corneliu Coposu reiese clar că Iuliu Maniu a pregătit venirea generalului Ion Antonescu la putere și alungarea lui Carol al II-lea din țară pe 6 septembrie 1940. Iuliu Maniu a ales o soluție politică provizorie după ultimatumul sovietic al lui Molotov și Diktatul de la Viena pentru supraviețuirea statului român. După întrarea în război a lui Ion Antonescu de partea Germaniei, la 22 iunie 1941 și trecerea Nistrului, Iuliu Maniu nu fost de accord cu această alianță, care ducea la prăbușirea statului român pe viitor. Democrat convins, Iuliu Maniu a luat legătura cu Aliații anglo-americani pentru a identifica un sprijin privind ieșirea din război și din alianța cu Germania nazistă, o poziție politică care s-a dovedit învingătoare după 1944. Într-un război mondial era evident că un lider ca Iuliu Maniu a colaborat cu agenți secreți ai Aliaților, în special cei britanici, care aveau cea mai bună rețea din Balcani. Ca democrat și filo anglo-saxon, cu cine doreați să colaboreze Iuliu Maniu, cu Gestapo, cu Abwehr, cu Himmler sau cu NKVD? Fiind vreme de război Iuliu Maniu nu putea lua legătura cu ambasada Regatului Unit de la București pentru că nu exista. Iuliu Maniu în plin război mondial, cu riscurile de rigoare, a fost constant pentru democrațiile occidentale.

România era prizonieră Axei, iar Iuliu Maniu lupta pentru scoaterea țării din alianța cu dictatura nazistă care a dus la Holocaust. Fiind dictatură și teroare, Iuliu Maniu nu putea acționa ca într-o democrație prin ziare și cluburi politice, că doar PNȚ ca și alte partide erau scoase în afara legii, ci a colaborat cu agentura M16, la fel ca absolut toți liderii politici de atunci din Balcani în frunte cu Tito sau ca marele general francez Charles de Gaulle. Sigur Maniu a primit ca sprijin un aparat de la englezi de transmisiuni TFF pentru comunicare cu rețeaua care dorea scoaterea României din alianța cu Hitler și salvarea Transilvaniei de sub ocupația lui Horthy. În război legile ca și acțiunile sunt excepționale. Mizeria cu banii și diamantele scoasă de istorici ca plată pentru serviciile lui Iuliu Maniu englezilor, care a trait sărac și a murit sărac, e o pură calomnie. Adică Maniu care a făcut România Mare avea nevoie de diamantele SOE, ca să ce? Să fim serios, banii erau pentru plata unor legături și oameni din rețea ca să supraviețuiască într-un regim sau teritoriu controlat de Germania nazistă. Sigur Maniu ca să lupte pentru salvarea democrației române și înfrângerea Germaniei naziste a primit un aparat TFF, dar marele De Gaulle a primit din 1940 de la englezi ca să lupte cu nemții un post de radio BBC la dispoziție, tancuri, avioane, vase de război, consilieri militari britanici, milioane de lire sterline etc. Chiar și hârtia igenică din guvernul din exil al lui De Gaulle era plătită de englezi. În logica lui Deletant și Zidaru și Charles de Gaulle a fost agent britanic plătit??? Istoricii francezi nu cred asta. Această interpretare istoriografică simplistă într-un moment de cumpănă a lumii nu are nicio legătură cu adevărul istoric, izvoarele și documentul. Sigur că Ion Antonescu care știa bine cine l-a pus pe el în fruntea țării și că Continue reading „Ionuț ȚENE: Iuliu Maniu – patriot, nu spion. O interpretare istoriografică corectă!” →